Părintele Sava Lavriotul despre situația Sfântului Munte și „Sinodul” din Creta

Părintele Matei Vulcanescu se dezice de orice manifestare schismatică și de orice formă de dezbinare a Bisericii

Pentru ca sa nu existe cineva care ar putea profita de pe urma acceptarii Sinodului eretic din Creta, dovedit eretic atat prin scrierile unor mari personalitati ale teologiei ortodoxe contemporane- Heroteos Vlahos, Serafim de Pireu, Theodoros Zisis, Dimitrie Tselenghidis – cat si prin declaratii ale Sinoadelor Bisericilor Locale a Antiohiei, Bulgariei, Georgiei si chiar a Rusiei,  ne delimitam de orice incercare de a produce schisme, si orice fel de dezbinare in Trupul Bisericii, de orice exagerare voita sau nevoita, de orice interpretari magice legate de existenta sau neexistenta Harului Duhului Sfant in Bisericile Locale care au semnat documentele eretice din Creta si mergem pe linia Sfintilor Parinti, care spun ca acolo unde este blasfemiat Hristos Dumnezeu noi nu putem sa stam, constiinta nu ne lasa. De aceea Sfinti mari ai Bisericii ca Sfantul Teodor Studitul, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Marcu al Efesului, dar si sfinti contemporani ca Sfantul Paisie Aghioritul s-au ingradit de ereziile timpurilor lor, oprind pomenirea ierarhilor ce invatau o erezie sau care acceptau sinoadele eretice. Intreruperea pomenirii ierarhului eretic de catre preoti sau episcopi sau nemaiparticiparea la Liturghie acolo unde preotii si ierarhii accepta o erezie este o masura patristica de protest impotriva celor care, in Biserica, Il blasfemiaza pe Hristos si Biserica Lui prin diferite erezii, in cazul de fata – prin acceptarea Sinodului din Creta.

Oprirea pomenirii in caz de erezie nu este schisma.

Oprirea pomenirii, ingradirea de episcopul ce invata erezia nu este  obligatorie, ci tine de constiinta fiecaruia. Nu se spune in Canonul 15 ca cine nu ar intrerupe pomenirea ar fi pedepsit in vreun fel, ci se spune ca cei ce intrerup pomenirea vor lua cununa de marturisitori si vor salva unitatea Bisericii.

Canonul 15 de la I-II Constantinopol este foarte clar si da dreptul acestei forme de protest, pana cand, prin aceasta presiune se va convoca Sinod care sa condamne erezia acceptata initial de ierarhie. Deci oprirea pomenirii pana la un timp ca forma de protest nu este nici schisma si nici nu creaza dezbinare, ci salveaza Biserica de schisme si dezbinari.

In privinta asa-zisului Sinod din Creta avem o erezie clara, o erezie ecleziologica de provenienta protestanta, imprumutata de la asa-zisul Consiliu Mondial al Bisericilor.

Gandirea ecleziologica este ca in afara Bisericii Ortodoxe nu exista mantuire si nici ramasite de Har si toti din afara Bisericii sunt eretici si schismatici si trebuie sa se intorca in Biserica prin anatematizarea invataturii eretice, iar schimbarea acestei gandiri este erezie.  Erezia ecumenista reprezinta tocmai limbajul duplicitar si schizofrenic, care nauceste pleroma Bisericii, in asa fel incat fiecare sa creada ce vrea si sa se relativizeze Adevarul vesnic al lui Hristos.

De aceea ne dezicem de orice manifestari de ura, de dezbinare si de dorinte ale vrasmasilor Bisericii de a face schisma, folosindu-se de motivatia sinodului eretic din Creta.

Parintele Gavriil de la Chilia Agiou Hristodoulou din Sfantul Munte, ucenic si prieten al Sfantului Paisie Aghioritul, ne indeamna pe toti sa ramanem in Biserica lui Hristos prin ingradirea si intreruperea pomenirii ierarhilor ce accepta erezia ecumenismului. Cei care accepta Sinodul din Creta si orice aberatie ecumenista fac cu adevarat schisma si seamana vrajba in Trupul Bisericii lui Hristos.

Multi aseamana situatia Sinodului din Creta cu situatia schimbarii calendarului in 1924, dar situatiile nu sunt comparabile, deoarece atunci era o problema de ordin liturgic, iar acum este o problema de ordin dogmatic. Acceptarea calendarului nou a dus la schisme si dezbinari in Biserica, prin despartirea de Biserica cea Una a unor grupuri, desi schimbarea calendarului nu este o erezie si nu reprezinta o problema dogmatica. In prezent, situatia este cu totul alta, pentru ca prezenta Bisericii in CMB si asa-zisul dialog (pe baze protestante) a dus la multe caderi si calcari de canoane, la erezii precum cea numita a „Bisericilor Nedepline”, cea a teoriei ramurilor, a minimalismului dogmatic, si a teologiei baptismale si euharistice, teologii fiind impartiti in tabere, unii mergand pe linia Sfintilor Parinti si altii acceptand teoriile eretice, de dragul unei false uniri bisericesti, fara Hristos.

 

protoprezbiter Matei Vulcanescu

Sfanta Mitropolie a Pireului

Interviu cu parintele Theodoros Zisis pe tema „Sfantului si Marelui Sinod”

 

Mentionam ca IPS Serafim de Pireu pomeneste Sinodul nu pe Preafericitul Ieronim la sfintele slujbe conform hotararii Bisericii Autocefale a Greciei.

„Sfantul si Marele Sinod” din Creta. Scrisoare deschisa catre IPS Ciprian ce demonstreaza ca acest Sinod nu este ortodox.

Scrisoare deschisă

 

„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” [1]                                         (Sf. Teodor Studitul)

 

Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfințiți Părinți, Preasfințiți Părinți și  Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop Ciprian,

 

Am citit și noi cu mult interes textele sinodale de la „Sfântul și Marele Sinod din Creta” așa cum este numit el.

Aceste texte le-am găsit pe site-ul oficial al Patriarhiei Române basilica.ro. Și, în calitate de membri ai aceluiași Trup al lui Hristos care este Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească am încercat să înțelegem, punând înainte gândul cel bun, toate aceste texte care au fost ratificate la Sinodul din Creta.

În primul rând, ne punem întrebarea legitimă dacă acest Sinod este unul Panortodox sau este o etapă pentru pregătirea unui Sinod Panortodox, așa cum afirmă Patriarhia Rusă, Patriarhia Antiohiei sau personalități cunoscute ale Bisericii, cum ar fi Mitropolitul Kallistos de Diokleea. Și aceasta datorită faptului că din 15 Biserici Autocefale au participat doar 10, The Orthodox Church of America nici măcar nu a fost invitată…, iar Patriarhia Bulgară, Georgiană, Antiohiană și Rusă au refuzat să participe.

Domnul Profesor de la catedra de Dogmatică Ortodoxă din Tesalonic, Dimitrios Tselenghidis[2] numește Sinodul din Creta în Scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei: Conferință – Congres, nicidecum Sinod. Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot care s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoade autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală să aibă doar un vot?

În practică, cei care au ratificat textele au fost doar Întâistătătorii, ceilalți, chiar dacă nu au semnat un text sau altul, sau au avut comentarii de făcut, nu au influențat ratificarea textelor.

Avem exemplul Mitropolitului de Nafpaktos, Ieroteos Vlachos (participant la Sinod) care a scris o amplă scrisoare în care explică de ce nu a semnat textele „despre căsătorie” și „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și care numește acest Sinod: „Sinod lărgit al Întâistătătorilor”. Tot el afirmă: „Vreau să atrag atenția că textul în întregul său are lipsuri și este contradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, ce sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie. Acesta este un motiv fundamental, între altele, pentru care nu am semnat textul final. Am făcut-o în mod deliberat[3].”

Am început cu textul pe care îl considerăm cel mai important și anume: „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. Chiar titlul ne derutează. În primul rând că, în limba greacă și engleză, pe site-ul oficial al Sinodului[4] nu  apare cuvântul „ansamblu”, ci apare cuvântul „restul” lumii creștine. Cuvântul „ansamblu” are o altă conotație decât cuvântul „restul”, iar într-o astfel de lucrare sinodală ar trebui să se păstreze acrivia termenilor, fără nicio interpretare.

Să analizăm paragraful 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”

Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Până aici e foarte corect și se evită formularea Conciliului II Vatican care spune că „Biserica cea Una rezidă în Biserica Romano-Catolică”.

Dar mai departe avem o problemă, fraza nu mai este clară, și naște întrebări serioase. Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învățăturilor eretice. Dacă se înțelege că Biserica Ortodoxă promovează o unitate de tip ecumenist, așa cum se poate observa din următoarele paragrafe, atunci acest paragraf este condamnabil de un Sinod Ecumenic și de Sinoade Locale și de Pliroma Bisericii (Părinți, Profesori, Patriarhi, Episcopi, mireni, Monahi, etc.)

Biserica niciodată nu a permis ambiguități în textele sale dogmatice, iar aici avem de-a face cu o afirmație eclesiologică, deci dogmatică. O afirmație neclară, am putea spune vicleană.

În paragraful 2 se specifică că „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.”

Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Este ca și cum cineva ar spune că are o haină dintr-o bucată ce nu se poate sfășia, și, în același timp, să spună că el caută să-și coasă haina, ca să fie din nou întreagă… Nu cumva asistăm la o schizofrenie? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem? Sinoadele nu au fost niciodată spitale pentru dezaxați, ci au fost locul unde Părinții luminați de Duhul Sfânt au grăit lucruri clare, au clarificat situații grele, nu le-au încurcat și nici nu au debusolat credincioșii.