De dragul unității!Erezia, iar nu adevărul sparge unitatea. IPS Ierotheos al Nafpaktosului

De multe ori, la diferite întâlniri ale oamenilor, chiar și în Organismele sinodale bisericești, este formulată opinia că trebuie să fim de acord pe o temă, fie și dacă avem o părere diferită, „de dragul unității”. Și se poate întâmpla ca aceleași Organisme sinodale bisericești, din care fac parte aceiași oameni, să ia decizii diferite, lucru care este justificat că se face „de dragul unității” sau „pentru unitate”.

Dar există și oameni, politici sau bisericești, care susțin că se luptă pentru unitatea corpului din care fac parte, pe când ceilalți nu sunt interesați de unitate.

De la început, trebuie să fie notat că unitatea în societate și în Biserică este o țintă mai îndepărtată la care trebuie să privim. Îndeosebi în Biserică, acesta este scopul tuturor, deoarece el a fost atins în ziua Cincizecimii, conform Condacului praznicului: „Când Cel Preaînalt, coborându-Se, a amestecat limbile, a despărțit neamurile; când a împărțit limbile cele de foc, la o unire i-a chemat pe toți”. Acesta este lucrul Sfântului Duh, Care lucrează în Biserică. Astfel, unitatea în Biserică este experiența Cincizecimii, pentru care există unitatea Apostolilor și a Părinților în teologie.

Totuși, este necesar să fie notat că unitate pot să aibă și cei care lucrează răul și cei care compun o organizație bisericească, ce urmăresc dezbinarea și nenorocirea societății. Oamenii aceștia sunt interesați de unitatea lor ca să comită răul și să nu fie descoperiți. Drept pentru care scopul mai îndepărtat nu este unitatea, ci legătura unității cu adevărul.

La dumnezeiasca Liturghie, credincioșii sunt îndemnați prin cuvintele: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Unitatea, în limbaj bisericesc, nu este abstractă și necondiționată, ci are legătură cu credință, după cum a fost descoperit de la Dumnezeu sfinților și este legată foarte evident de „împărtășirea Sfântului Duh”. Sigur că presupune dedicarea vieții noastre lui Hristos. O astfel de unitate este binecuvântată de Dumnezeu și nu unitatea pe care pot să o aibă și ereticii între ei, care se bazează pe o rațiune gândită (abstractă, în opoziție cu cea practică, n.tr.) și războiesc învățătura ortodoxă.

Apostolul Pavel, în Epistola către Efeseni, susține pe creștini să se lupte și să țină unitatea Duhului, care este legată de Unul Domnul Dumnezeu, de credința cea una și de botezul cel unul. Scrie: „Silindu-vă să țineți unitatea Duhului în legătura păcii. Un trup și un Duh, după cum ați fost chemați la o nădejde a chemării voastre. Un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate și prin toate și în noi toți” (Efeseni 4, 3-6). Unitatea credinței este legată de Domnul cel Unul, de credința cea una, de botezul cel unul, de trupul cel unul și de Duhul cel Unul.

La fel, același Apostol vorbește într-un verset ulterior despre unitatea în îndumnezeire: „Și El i-a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători spre desăvârșirea sfinților la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până ce vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la bărbatul desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 11-13). Aceasta înseamnă că unitatea credinței este legată de cunoașterea Fiului lui Dumnezeu și are ca scop desăvârșirea, ca omul să agonisească măsura vârstei deplinătății lui Hristos, adică îndumnezeirea.

În aceeași perspectivă se mișcă și Părinții Bisericii, care s-au silit să păstreze unitatea Bisericii în credința descoperită, izgonind din Biserică pe eretici, care spărgeau unitatea Bisericii prin învățăturile lor eretice. Erezia, iar nu adevărul sparge unitatea. Anatematizarea ereticilor se făcea pentru întărirea unității credinței și a unității Bisericii. Părinții, când au îndepărtat pe eretici din Biserică, nu au spart unitatea, ci au apărat-o. O explicație diferită constituie o falsificare a funcției Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii.

Avva Dorotei leagă unirea creștinilor între ei de aceeași cugetare. „Nimic nu lucrează așa unirea, ca a se bucura de aceleași lucruri și a cugeta la fel în Hristos Iisus!”. Acest cuvânt este legat de multe locuri din Apostolul Pavel. De exemplu, scrie către creștinii din Roma: „Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea să cugetați la fel unii față de alții după Hristos Iisus, ca să slăviți laolaltă cu o gură pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos” (Romani 15, 5-6). La fel, scrie către creștinii din Filipi: „Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtășire a Duhului, dacă este vreo milostivire și îndurare, împliniți-mi bucuria ca să cugetați la fel, având aceeași dragoste, fiind de un suflet, cugetând un singur lucru” (Filipeni 2, 1-2).

Cuviosul Isaac Sirul stabilește ce este exact unirea duhovnicească. Scrie: „Unirea duhovnicească este o pomenire nepecetluită, care se înflăcărează în inimă prin dor arzător și neîncetat, care își primește puterea din statornicia în porunci, spre o legătură care nu este abuzivă, nici firească”. Unirea duhovnicească se face prin ținerea poruncilor lui Hristos și aprinde dorul dumnezeiesc în inima oamenilor.

În societate se vorbește despre unitate în ciuda opiniilor diferite existente și aceasta o are în vedere guvernarea democratică. Principiile diferite și programele diferite dintre partide, pozițiile diferite și lucrările din interiorul partidului, care sunt aprobate prin vot, când sunt exprimate în mod democratic, sunt privite ca un element de unitate.

Totuși, în Biserică, lucrurile sunt diferite. Unitatea nu este un acord exterior de opinii și, mai ales, diferențiate de credința cea primită și de tradiția descoperită, ci este un rod al Sfântului Duh, împărtășirea Sfântului Duh este unitatea de credință.

Prin urmare, în Biserică nu este posibil să fie distruse, „de dragul unității”, ecleziologia ortodoxă, teologia ortodoxă și, în final, să fie subminată toată credința descoperită. Când stăpânește abaterea de la credință, unitatea nu este de laudă. Dimpotrivă, acela care păzește credința descoperită păzește unitatea. La fel, pe subiecte bisericești nu poate nimeni să urmeze diplomația și să retracteze, să schimbe de fiecare dată opiniile și să caracterizeze această mentalitate drept contribuție la unitate.

Trăim într-o epocă în care nu este permis să fie degradate chiar și aceleași cuvinte, îndeosebi înțelesul cuvântului unitate, de dragul unei mentalități prefăcute exterioare și diplomatice schimbătoare, care ascunde elemente de oportunitate și folos personal.

 

aticol preluat de pe https://doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/de-dragul-unitatii

Cuvântul de salut al delegației preoților ortodocși din Republica Moldova la Sinaxa de la Salonic

Salutăm această Sinaxă Interortodoxă, rugându-ne ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se pogoare peste cei ce s-au adunat aici spre a mărturisi Adevărul veşnic, descoperit oamenilor pentru mântuire. Fie ca bunul Dumnezeu să îndrepte cugetele noastre astfel încât, într-o conglăsuire cu părinţii Bisericii din toate timpurile, să aducem Dumnezeului nostru slavă, cinste şi închinăciune prin dreapta mărturisire a credinţei noastre ortodoxe.

Sfântul Grigorie Palama spune că erezia este al doilea tip de ateism, asemănându-i pe propovăduitorii ei cu cei necredincioşi. Despre unii ca aceştia ne spune apostolul Pavel ca să nu ne amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, şi să nu ne facem părtaşi cu ei (Ef. 5:6-7). La rândul său Sfantul Teodor Studitul ne spune că orice crestin orthodox, mirean sau cleric, trebuie să nu fie nepăsător atunci când credinţa sobornicească este schimbată, ci să lupte, pentru că Dumnezeu îi va cere socoteală dacă a ramas nepăsător – aşa încat chiar şi saracul e lipsit de orice apărare în ziua judecaţii şi va fi osândit ca unul care acum nu grăiește, căruia şi osânda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru 1.. Deci, auzind aceste cuvinte, să ne îmbărbătăm și mai mult pentru cele ce ne stau în față și, căutând a nu fi nepăsători în ale credinței, să facem ca nepărtășia noastră cu cei ce hulesc învățătura ortodoxă să fie lucrativă și vindecătoare. Astăzi, când învățăturile ereticești sfâșie Biserica Luptătoare, noi să stăm în Adevăr, cu mila Domnului, fără de care nu putem face nimic (In. 15:5), râvnim pentru unirea tuturor ortodocșilor, pentru care lucru ne și rugăm, ne grijim și pentru care am și venit astăzi la Tesalonic la frații noștri întru Hristos.

Aducând astăzi mărturia în fața voastră despre cele ce ni s-au întâmplat și despre starea lucrurilor în locurile de unde am venit, trebuie să începem cu faptul că Biserica Ortodoxă Rusă din care facem parte, a participat activ în mișcarea ecumenistă, atât înainte de pseudo-sinodul din Creta, cât şi după acesta.

Încă în 1961 Patriarhia Moscovei a aderat la Consiliul Mondial al bisericilor şi a început să se implice activ în acţiuni ecumeniste atât în cadrul acestei organizaţii eretice, cât şi în afara ei. Pe lângă mulţimea de documente ecumeniste din cadrul CMB, aprobate şi chiar elaborate cu implicarea delegaţilor din partea bisericilor ortodoxe, Patriarhia Moscovei a încuviinţat oferirea sfintelor taine catolicilor şi lipovenilor, a participat la diverse întruniri ecumeniste cu monofiziţii, papistaşii, protestanţii, musulmanii, jidovi ş.a. şi a aprobat la nivelul soborului arhieresc documente ecumeniste, cum ar fi „Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie” sau proiectele de documente pentru pseudo-sinodul din Creta.

Biserica Ortodoxă Română împotriva ecumenismului și a pseudo Sinodului din Creta – teolog Mihai Silviu Chirilă

Înaltpreasfinţiile Voastre, Preasfinţiile Voastre,
Preacuvioşiile Voastre, Preacucerniciile Voastre,
Distinşi Domni Profesori,
Fraţi şi surori întru Hristos,

Dintre ideologiile care au apărut în lume în secolul XX, poate cea mai periculoasă este globalizarea, planul de inspiraţie francmasonică ce vizează desfiinţarea graniţelor statale, culturale, economice, lingvistice şi religioase şi contopirea întregii umanităţi într-o entitate unică, planetară, cu o conducere politică, economică şi religioasă unică. Din punct de vedere spiritual, acest construct este periculos pentru că, pe de o parte, pare a fi o reluare a planului de sfidare a lui Dumnezeu descris în episodul Turnului Babel din prima carte a Sfintei Scripturi (Facerea 11), iar pe de altă parte, pare a pregăti popoarele pentru episodul final al istoriei umanităţii, venirea lui antihrist.

Globalizarea este rezultatul direct al descreştinării societăţii occidentale, produsă ca urmare a căderii din har a Bisericii Apusului, prin ruperea sa de Sfânta Biserică Ortodoxă a Răsăritului, la mijlocul secolului al XI-lea, şi a căderilor succesive în diferite erezii şi filosofii anticreştine în secolele ce au urmat: papismul, umanismul, protestantismul, iluminismul, evoluţionismul, secularismul, ateismul, comunismul, capitalismul, consumerismul, new-agismul şi altele. Omul european apostat, dominat de un spirit luciferianist, care promovează răzvrătirea de tip demonic împotriva lui Dumnezeu, a căutat transpunerea în viaţa sa a unor promisiuni eshatologice ale Bisericii, într-o formă pervertită, dezbrăcată de orice caracter spiritual. Aşa se face că aşteptarea eshatologică a Împărăţiei cereşti a fost caricaturizată în încercarea de realizare a paradisului terestru, prin mijloace tehnologice, într-o societate distopică, dominată de un iubirism lumesc, ce încearcă, la rândul său, să imite iubirea creştină, liantul Trupului lui Hristos, Biserica, adunarea celor ortodocşi, care, după modelul vieţuirii treimice, trăiesc în comuniune de iubire unii cu alţii şi cu Dumnezeu.

Părintele Theodoros Zisis în dialog cu teologul Mihai Silviu Chirila. Oprirea pomenirii nu este schismă.

Scopul pentru care ținem Dogmele Drepte este comuniunea directa si nemijlocita cu Hristos Dumnezeu-mantuirea sufletului si de a ne vindeca de propriile patimi si de propriul egoism și mândrie. „Duh este Dumnezeu si cei ce I se inchina trebuie sa I se inchine in Duh si in Adevar” Ioan 4, 24 Dacă Dogma Drepată și lupta pentru păstrarea ei nu duc la eliberarea de mandrie, vanitate, egoism, și nu se cultiva dragostea fata de toată faptura și ingaduința, atunci Dogma Dreaptă rămane moartă, nelucratoare si nevindecatoare pentru fiecare dintre noi. Dacă în spatele luptei pentru apararea Dogmei Drepte se ascund patimile noastre pe care le scoatem la iveală- ura, invidia, nerabdarea, atunci pastrarea unui Adevar teoretic, care nu ne vindecă, rămane pentru noi doar un Adevar teoretic, și nu ne deosebim de islamiști și nici de ecumeniști care răman și ei nevindecați, pentru că le lipseste Dogma Dreaptă pe care o hulesc, care dacă ar fi primit-o ar fi putut să se vindece. Dogma Dreaptă nu mântuiește fară Dreapta Viețuire. Dacă nu avem delicatețea sfinților, dragostea, bucuria, pacea și ura și incrîncenarea doar împotriva ereziei, a hulei împotriva Duhului Sfânt care este erezia din Creta atunci nu facem decât sa ne mascăm propriile patimi în spatele luptei pentru Dreapta Credință.

Parintele Theodoros Zisis este cu adevarat un simbol al luptei cu discernămant și dragoste pentru Drepata Credința in spiritul Sfinților Parinți.

Criteriul patristic în acest moment este: Mergem acolo unde se marturiseste ortodox, în Biserica Ortodoxa Româna unde preotul si episcopul se delimitează public(nu e suficient ca sa fie doar o marturisire ascunsa la spovedanie, ci o marturisire pe net, publica)  de ecumenism și de pseudo Sinodul din Creta, dar deasemenea mergem și în Biserica Ortodoxa Bulgară, Georgiană, Biserica Rusă din Exil(ROCOR), Mitropoliți și preoți care s-au delimitat public( în Biserica, mass media, internet) de pseudo Sindoul din Creta din Grecia( Mitropolitii Ierotheos al Navpaktosului, Serafim al Kithirelor, Serafim al Pireului, etc), Romania, Rusia, Ucraina( Mitropolitul Onufrie al întregii Ucraine ce se afla în comuniune cu Biserica Rusa),  dar mai ales, alegem să mergem la NEPOMENITORI , chiar dacă stabatem sute de kilometri. Nu mergem la nici un episcop sau patriarh sau mitropolit sau arhiepiscop sau preot ce laudă și încuviinteza pseudo Sinodul din Creta, sau spune ca Sinodul din Creta nu a schimbat Dogmele, nici la „adeptii ecumenismului lucid”. Ne îngradim de toți preoții și episcopii care invață eretic și încuviințează erezii eclesiologice.

Duhul Adevarului nu poate rămane acolo unde se spun minciuni în Dogmă, pentru că este Duhul Adevarului, nu al minciunii, iar Adevarul este Hristos, care este și Calea și Viața, de aceea nu avem ce cauta sa ramanem in comuniune cu arhiereziarhul Bartolomeu și cei impreuna cu el, ca nu cumva să fim judecați împreună cu el și adepții lui.

Întreruperea pomenirii si ingradirea mirenilor este fata de persoanele care învață erezii, nu fata de Biserică.

Scopul nostru este determinarea Sinodului care va condamna persoanele eretice și ereziile lor.
parintele Matei Vulcanescu