Evaluare ortodoxă a „Sinodului” din Creta – Declarația de la Chișinau

Declarația de la Chișinău

 Dezaprobarea hotărârilor ”Sinodului” din Creta

 

Text întocmit de Pr. Prof. Univ. Theodoros Zisis și de dl. Prof. Univ. Dimitrios Tselenghidis.

 

În cadrul discuției de la masa rotundă care a avut loc la Chișinău, în capitala Republicii Moldova, pe data de 29 iunie (12 iulie după noul calendar) 2016, în ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, având ca obiect recentul Sinod de la Kolimbari din Creta, au rezultat următoarele poziții fundamentale:

 

1. ”Sfântul și Marele Sinod” întrunit în Creta în intervalul 16-27 iunie 2016 și-a tăgăduit și propriul nume, și așteptările pliromei sănătoase a Bisericii.
2. Și-a tăgăduit propriul nume, pentru că, judecat din punct de vedere teologic, s-a dovedit că nu este nici ”sinod”, nici ”sfânt”, nici ”mare”. Nu este un sinod ortodox, pentru că nu corespunde criteriilor și măsurilor adevăratelor Sinoade cunoscute în istoria Bisericii Ortodoxe; pentru că întrerupe tradiția sinoadelor ortodoxe, nu este o continuare a acestora, constituie un abuz și inovație sinodală. A construit un ”nou tip de sinod”, așa cum s-a lăudat unul dintre Întâi-stătători, Arhiepiscopul Albaniei, Anastasios. Este un sinod al Noii Epoci și al Ecumenismului.
3. Nu este un sinod sfânt nici din punct de vedere formal, nici real, nici canonic, pentru că a luat hotărâri contrare hotărârilor Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, iar în ce privește abordarea ereziilor nu este ”următor Sfinților Părinți”. Deși relația Bisericii Ortodoxe, celei Una, cu eterodocșii s-a dovedit subiectul central al Sinodului, care pentru a-l dezbate a consumat mult timp și efort și a condus la mari tensiuni, cu toate acestea, pentru prima oară în istoria Bisericii, un Sinod cu atât de mari ambiții nu i-a numit și nu i-a condamnat pe eretici. Nicăieri în textele acestui Sinod nu există cuvântul ”erezie”. Dimpotrivă, numește ”biserici” ereziile monofizitismului, papismului și ale protestantismului, evaluează pozitiv textele Dialogurilor Teologice, dintre care unele sunt pline de erezii eclesiologice, ca de pildă textul de la Balamand (1993), cel de la Porto Alegre (2006), cel de la Ravena (2007) și textul de la Busan (2013); elogiază atotereticul ”Consiliu Mondial al Bisericilor” (WCC) și recomandă să fie continuată înjosirea Bisericii prin participarea noastră acolo și punerea Bisericii pe picior de egalitate cu așa-zisele biserici ale protestantismului. Legiferând, deci, participarea noastră, cu are o proastă prestație, și ascunzându-se trădarea reprezentanților ortodocși la Dialoguri, este ascuns în același timp și faptul că nu s-a înregistrat până azi nici nu progres teologic înspre adevăr la absolut nici un dialog teologic. În plus, pentru prima oară în istoria Bisericii, un sinod i-a invitat la lucrările sale pe eretici ca observatori, dimpreună cu care au avut loc și rugăciuni în comun.

Spre deosebire de toate acestea, răsună azi în inima noastră, în ziua de pomenire a Cuviosului Paisie Aghioritul (†1994), cuvântul său de mare actualitate: ”Ceea ce se cere de la fiecare ortodox este să le provoace și eterodocșilor neliniștea cea bună, ca să înțeleagă și ei că se află în înșelare, să nu se mai odihnească în chip mincinos cu gândul lor și astfel să se lipsească în această viață de bogatele binecuvântări ale Ortodoxiei, iar în cealaltă să se lipsească de multele binecuvântări veșnice ale lui Dumnezeu”[1].

 

4. Sinodul de la Kolimbari nu poate fi numit nici ”mare”, pentru că nu au fost chemați să ia parte toți episcopii, și, prin urmare, o mare parte a pliromei nu a fost reprezentată. Pe de altă parte, cei puțini episcopi convocați nu au putut să-și manifeste opțiunea prin modul canonic de alegere, adică prin vot. Cei prezenți, care aveau și drept de alegere, au participat fără drept de vot și cu dreptul de a vorbi într-un interval limitat de timp. Din totalul de aproape 800 de episcopi ai Bisericii a-toată-lumea drept de vot au avut doar cei 14 Întâi-stătători, și pentru că dintre aceștia lipseau 4, în cele din urmă au votat 10, adică 1/80 din totalul episcopilor care trebuia să fie prezenți și să poată vota. Practica aceasta este fără precedent și arbitrară în istoria noastră bisericească, deoarece încalcă grosolan eclesiologia Sinoadelor Ortodoxe, care presupune egalitatea tuturor arhiereilor, lucru care se vede în votul lor egal. În esență, eludarea aceasta a egalității episcopale și elitismul fără precedent menționat mai sus introduce consacrarea unui un fel de ”Papă colectiv”, adică a Întâi-stătătorilor, care nu mai sunt primii între egali (“primi inter pares”), ci primii fără egal (“primi sine paribus”).

La cel mai înalt nivel bisericesc, absența celor patru Biserici, a Antiohiei, a Rusiei, Bulgariei și Georgiei (dintre care prima face parte dintre cele cinci Patriarhii vechi), așadar, aceste patru Biserici absente reprezintă aproximativ 70% dintre creștinii ortodocși, dovedește cu atât mai mult că acest Sinod nu este ”mare”, ci mic, și, desigur, nici ortodox nu este, ci o simplă Conferință inter-ortodoxă lărgită.

5. Sinodul și-a tăgăduit nu doar numele, ci a înșelat și așteptările pliromei Bisericii; dintre acestea, două aveau prioritate maximă pentru soluționarea vechilor schisme provocate de inițiativele conducerii bisericești, și pentru prevenirea altor dezbinări și tensiuni: trebuia să se soluționeze, prin revenirea la vechiul calendar părintesc, problema calendarului bisericesc, care a fost reformat abuziv, fără hotărâre panortodoxă, și rupe de aproape 100 de ani unitatea liturgică a ortodocșilor. Și, cel mai important, o măsură pe care trebuia să o ia Sinodul era condamnarea fără echivoc a panereziei ecumenismului, care de 100 de ani îi corupe pe ierarhii și teologii Bisericii, abandonând Tradiția Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și denigrându-i ca extremiști și fanatici pe cei care se luptă pentru păstrarea acestei Tradiții. Dimpotrivă, Sinodul de la Kolimbari, în discutabilul și contestabilul text ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, a procedat la un soi de ”amestec incompatibil” al Ortodoxiei cu ereziile. A formulat în acest text unele adevăruri ortodoxe, pe care însă le-a amestecat cu afirmarea ereziilor papismului și ecumenismului. Încă și propunerile de îndreptare a textului întăresc acest amestec al ecumenismului și sincretismului. Astfel, în loc de acrivie teologică în subiectele credinței, sunt introduse – iarăși, pentru prima oară în istoria Sinoadelor Bisericii – formulări în sine contradictorii și care, din punct de vedere teologic, se neagă pe ele însele, o ambiguitate intenționată, care azi ni se prezintă frumos ca ”diplomație bisericească”, câtă vreme, în fapt, constituie o ipocrizie vicleană și coruptă.

Formularea unei eclesiologii eretice, adică acceptarea precaută, dar evidentă a ”bisericilor eterodoxe” în textul despre care vorbim, anulează însăși aspirația Sinodului de la Kolimbari de a face cunoscută lumii unitatea Bisericilor Ortodoxe, pentru că neagă eclesiologia ortodoxă formulată ortodox de-a lungul veacurilor și care constituie premisa unității bisericești. Potrivit cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur, ”când toți credem la fel, atunci există unitate […]. Acest lucru este unitatea credinței, când toți suntem una, când toți avem la fel conștiința legăturii noastre”[2]. Potrivit Sfântului Athanasie cel Mare, ereticii nu pot fi considerați credincioși ai lui Hristos: ”Ce credință există la aceștia, la care nici cuvintele, nici textele nu sunt sigure, ci toate sunt pervertite și se schimbă din timp în timp?”[3]. O condamnare oficială a textului respectiv ar constitui, prin urmare, ascultare și slujire în sensul unității Bisericii.

Și toate celelalte texte ale Sinodului, insuflate de relativism teologic, prezintă probleme serioase; este în acest sens semnificativ exemplul textului ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, care este problematic din punctul de vedere al Sfintelor Canoane și al eclesiologiei, căci propunerea de acceptare a căsătoriilor mixte ca ”iconomie” este extrem de neteologică din punct de vedere eclesiologic. Canonul 72 al Sinodului V-VI Ecumenic recomandă riguros anularea și dizolvarea unei asemenea căsătorii ca fiind concubinaj nelegiuit din punct de vedere bisericesc. Astfel, așa-numitul ”Sinod” nu introduce iconomia, ci o foarte gravă fărădelege canonică, cu foarte grave consecințe eclesiologice. Din motivele de mai sus, hotărârile Sinodului din Creta nu au caracter obligatoriu pentru Biserică și sunt în esență invalide.

6. Ceea ce trebuie să se întâmple după eșecul Sinodului din Creta, ca să se poată lua hotărâri credibile și clare, nu ambigue și contradictorii, așa cum a luat acesta, este să aibă loc o înțelegere între acele Biserici care au lipsit din motive dogmatice și eclesiologice și episcopii cărora fie li s-a refuzat participarea, fie au participat, dar nu au semnat textul contestat, și, de asemenea, Sfântul Munte și pliroma sănătoasă a Bisericii care nu este de acord cu acest Sinod. Așa încât să fie respinse sinodal hotărârile nule și neavenite ale Sinodului, mai ales acest text ecumenist, și să aibă loc o condamnare sinodală oficială a ecumenismului ca erezie. Să se facă, de asemenea, efortul de revenire la vechiul calendar, așa încât să fie tămăduite rănile trecutului și să fie prevenite noi divizări și tensiuni.

Acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică, conduce cu alte cuvinte la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și cea a unei Biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o Biserică a multelor ”biserici eterodoxe”. Astfel, Trupul lui Hristos, Biserica[4], se prezintă ”schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos”[5], ci este un ”Hristos împărțit”[6], cu multe ”păreri”, adică credințe dogmatice, diferite[7]. Și, cu toate că Biserica este mijlocul prin care ”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”[8], ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia ”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită”[9].

Obligativitatea unei condamnări sinodale a acestui text, dar și a ecumenismului în general, rezultă clar și din constatarea Cuviosului Maxim Mărturisitorul în legătură cu monoteliții. Potrivit acesteia nu e de ajuns ”să dispară” sau ”să se treacă sub tăcere” un text eretic care a fost aprobat sinodal, ci se impune condamnarea lui sinodală, așa încât să nu vatăme sufletele care îl citesc: ”A fost dat jos de pe zidurile de piatră, nu însă din minţi şi din suflete. Să se primească condamnarea acestor lucruri expusă prin dogme şi canoane evlavioase de Sinodul din Roma (Lateran, 649) (Pentru Sfântul Maxim Sinodul Lateran din 649 avea autoritatea unui Sinod Ecumenic) şi atunci şi peretele cel din mijlocul nostru va cădea (Efeseni 2: 14) şi nu vom mai avea nevoie de îndemnuri”[10].

7. Aici, însă, se cuvine să amintim, legat de conștiința dogmatică a tuturor membrilor Bisericii, și a mirenilor, că pomenirea episcopilor ”în biserici” nu este necondiționată, ci depinde de credința dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniți – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce ”drept învață cuvântul adevărului” lui Hristos sau, cu alte cuvinte, așa cum condiționează Sfânta Scriptură: ”pentru că aceștia priveghează pentru sufletele noastre”[11]. Potrivit eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a inspirat și dreptul bisericesc (”bizantin”) imperial, ”menirea Patriarhului este: mai întâi, pe cei pe care i-a primit de la Dumnezeu să îi păzească în bună-credință și în bună cuviința vieții; apoi, pe toți ereticii, după măsura posibilităților sale, să îi întoarcă la Ortodoxie și la unitatea Bisericii (eretici se numesc după legi și canoane și cei care nu au comuniune cu Biserica Sobornicească)”. Acest lucru, pentru că ”Patriarh înseamnă a fi chip viu și însuflețit al lui Hristos, care afirmă adevărul prin fapte și cuvinte”[12].

Deci, la fel cum nu ne închinăm la icoana zugrăvită a lui Hristos, dacă aceasta, într-o logică nestoriană, nu păstrează monogramele mărturisirii dumnezeirii Lui (Ὁ Ὢν, [Cel ce este,] ΙC XC) sau celelalte însușiri cunoscute din Sfânta Scriptură și Tradiție ale firii Lui omenești, tot la fel, nu se recunoaște nici în persoana Episcopului Bisericii ”chipul viu al lui Hristos”, atunci când acesta nu păstrează mărturisirea dogmatică a Bisericii, adică a Trupului lui Hristos. Aceasta este și esența celui de-al 31-lea Canon Apostolic și al celui de-al 15-lea Canon al Sfântului Sinod I-II din timpul Marelui Fotie (861) despre întreruperea comuniunii cu episcopul locului.

 

 

Sursa: http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html

[1] Epistole, Editura Sfânta Sihăstrie ”Sfântul Evanghelist Ioan Teologul”, Tesalonic 2008, p. 149 și urm.

[2] Tâlcuire la Epistola către Efeseni 11, 3· PG 62, 83· «…ὅταν πάντες ὁμοίως πιστεύομεν, τότε ἑνότης ἐστί … Τοῦτο γάρ ἐστιν ἑνότης Πίστεως, ὅταν πάντες ἓν ὦμεν, ὅταν πάντες ὁμοίως τὸν σύνδεσμον ἐπιγινώσκομεν».

[3] Despre Sinoadele din Ariminum și Seleucia 38, PG 26, 760· «Ποία πίστις παρὰ τούτοις, παρ΄ οἷς οὐ λόγος, οὐ γράμμα βέβαιον, ἀλλὰ πάντα κατὰ καιρὸν ἀλλάσσεται καὶ μεταβάλλεται;».

[4] Efeseni 1: 22-23; Coloseni 1: 24.

[5] I Coriteni 2: 16.

[6] I Corinteni 1: 13: ”Oare s-a împărţit Hristos?”.

[7] Vezi și Efeseni 4: 5: ”Este un Domn, o credinţă, un botez”.

[8] Efeseni 3: 10: ”… pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”.

[9] Sedealna I de la Utrenia din Miercurea de după Cincizecime, ”Venind Duhul Sfânt prin a Sa putere, Hristoase, precum ai făgăduit Apostolilor, a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită; ci sălășluiește-l și întru noi, rugămu-ne Ție, Bunule, Iubitorule de oameni”.

[10] Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ αὐτοῦ ἐξορίᾳ, ἤτοι ἐν Βιζύῃ 12, PG 90, 145 B.C. «ΘΕΟΔ.: Ἐκεῖνος ὁ χάρτης κατηνέχθη καὶ ἀπεβλήθη. ΜΑΞ.: Κατηνέχθη ἐκ τῶν λιθίνων τοίχων, οὐ μὴν ἐκ τῶν νοερῶν ψυχῶν. Δέξωνται τὴν κατάκρισιν τούτων τὴν ἐν Ρώμῃ συνοδικῶς ἐκτεθεῖσαν δι΄ εὐσεβῶν δογμάτων τε καὶ κανόνων, καὶ λέλυται τὸ μεσότοιχον καὶ προτροπῆς οὐ δεόμεθα».

[11] Evrei 13: 17: ”Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos”.

[12] Ἐπαναγωγή, τίτλος Γ΄, cap. α΄ & β΄· «Πατριάρχης ἐστὶν εἰκὼν ζῶσα Χριστοῦ καὶ ἔμψυχος, δι΄ ἔργων καὶ λόγων χαρακτηρίζουσα τὴν ἀλήθειαν […] Σκοπὸς τῷ Πατριάρχῃ πρῶτον μέν, οὓς ἐκ Θεοῦ παρέλαβεν, εὐσεβείᾳ καὶ σεμνότητι βίου διαφυλάξαι, ἔπειτα δὲ καὶ πάντας τοὺς αἱρετικοὺς κατὰ τὸ δυνατὸν αὐτῷ πρὸς τὴν ὀρθοδοξίαν καὶ τὴν ἕνωσιν τῆς Ἐκκλησίας ἐπιστρέψαι (αἱρετικοὶ δὲ τοῖς νόμοις καὶ τοῖς κανόσι καλοῦνται καὶ οἱ τῇ Καθολικῇ μὴ κοινωνοῦντες Ἐκκλησίᾳ)».

Publicitate

Gheron Sava Lavriotul din Sfantul Munte ne vorbeste despre „Sfântul și Marele Sinod” din Creta

Parintele Iulian de la Prodromu ne vorbește despre „Sfântul și Marele Sinod”

Despre casatoriile mixte si despre asa zisul Sinod din Creta

Despre asa zisul Sinod din Creta si masurile pe care le-au luat parintii din Sfantul Munte in fata ereziilor. Sinaxa din Sfantul Munte si Sfanta Chinotita. Despre pozitia ortodoxa a BOR si renuntarea la ea.

Despre caderea Constantinopolului

Parintele Iulian Prodromitul ne spune o gluma

Sinaxa Clericilor și Monahilor din Grecia a declarat că „Sinodul” din Creta nu poate fi nici Sinod, nici Mare, nici Sfânt

 

Sinaxa Clericilor si Monahilor Ortodocsi: “Sinodul” de la Kolimbari  – Creta si impletirea lui cu ecumenismul.

Nelinistea și suferința pleromei sănătoase a Bisericii pentru  rezultatul lucrarilor așa-numitului  Sfânt si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe s-au adeverit. Aceasta Intrunire nu este nici Sinod, nici Sfânt, nici Mare.

       Nu este Sinod, deoarece nu are nimic in comun cu Sinoadele anterioare ale Bisericii Ortodoxe: intrerupe traditia Sinoadelor Ortodoxe, nu se arata ca fiind o continuare a lor, recomandand deviatia sinodala si inovatia canonica. Eklesiologia cinica si marturisirea provocatoare  a Arhiepiscopului Albaniei conform careia: “[Intrunirea din Creta] nu este o copie a vechilor sinoade, ci o intrunire de tip nou”, apreciata pozitiv de către liderul ecumenismului, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, președinte al „Sinodului” si impreuna sezator cu alti arhierei, care au acceptat fără impotrivire, inovatiile ofensatoare la adresa indelungatei traditii canonice si sinodale a Bisericii, sunt subiecte care trebuie supuse judecatii unui adevarat Sfant si Mare Sinod.

Imaginea rugaciunii in comun a Ortodocsilor cu observatorii eretici: Protestanti, Papistasi, Monofoziti, evenimentele si cuvintele  pline de amabilitate adresate acestora, trambiteazadespre inovatia sinodala fara precedent si atacul direct asupra Sfintelor Canoane.

     Nu este “Sfant”, deoarece unele texte deosebit de importante care au fost judecate in Creta suntpotrivnice hotararilor nestramutate ale Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Parinti, luate in Duhul Sfant, mai ales cele referitoare la relatia cu ereticii. Nu este posibil ca Duhul Sfant sa fie potrivnic Lui Insusi, sa se contrazica; odata sa indrume spre anatematizarea  ereziilor si ereticilor, la Sfintele cu adevarat Sinoade, si altadata, precum la “sinodul” din Creta sa indrume spre recunoasterea lor ca “biserici”. Si pentru ca Duhul Sfant este drept, nealterat si neschimbat, distorsionate si alterate sunt unele hotarari ale sinaxei de la Kolimbari, care au prin excelenta continut dogmatic. Prin urmare nu au fost luate in Duhul Sfant ci in alt duh, strain si stricator.

        Nu este nici „Mare” acest „sinod”, din doua pricini: Maretia, in primul rand consta in sfintenie si evlavia de Dumnezeu. Biserica i-a numit „Mari” pe acei Sfinti care s-au deosebit prin apararea dreptei credinte sau prin virtute si sfintenie, sau prin amandoua; Marele Atanasie, Marele Konstantin, Marele Vasile, Marele Antonie, Marele Eftimie si multi altii. „ Sinodul” din Creta, in  vederea apararii dreptei credinte, nu doar ca nu ia punctaj mare dar si prestatia lui este negativa, sub zero, incat nu doar ca nu a luptat ci dimpotriva a acordat si statut eklesiologic ereziilor.

        Este Mic si pentru alte multe pricini; prezenta tuturor episcopilor la marile sinoade adevereste prezenta pastorilor mandatati sa exprime constiintei pleromei Bisericii. Din acest punct de vedere, „sinodul” din Creta este cu totul nedesavarsit. Nu s-au intrunit toti episcopii ci un numar extrem de limitat al acestora. Prin urmare nu a fost reprezentata pleroma intreaga. Dar si dintre cei chemati, conform regulamentului inacceptabil, nu au avut dreptul sa-si dea votul, sa exprime acordul sau dezacordul lor in vederea hotararilor, sa exprime parerea poporului credincios pe care il reprezinta. Acest lucru este o originalitate papala istorica unica, oligarhica de factura anti-sinodala. Nu voteaza toti episcopii aflati de fata ci un numar restrans de 14 Intaistatatori, care in acest fel devin indirect papi ai sinoadelor Bisericilor locale.Avem de-aface cu o adunare restransa a intaistatatorilor, o institutie noua si necunscuta care afecteaza principiul egalitatii intre episcopi, deoarece transforma pe Intaistatatori, din „primii intre egali” (primos inter pares)  in „ primii fara egal” (primos sine paribus).

Alti doi factori care minimalizeaza acest parut „mare sinod” au fost: lipsa a patru patriarhi, enumerati printre Intaistatatorii Bisericilor locale, nu din pricina de nevoie, cum ar fi sanatata, vreme de razboi, ori altele, ci din pricina dezacordului fata de regulamentul de functionare si tematica sinodului. Nu au luat parte Biserica Antiohiei, a Rusiei, a Bulgariei, si a Georgiei. Inca inainte sa se intruneasca, „sinodul” si-a pierdut caracterul panortodox si intai de toate credibilitatea hotararilor sale, deoarece absentii au denuntat lipsa de sinodalitate, transparenta si respect fata de propunerile anterioare. Desigur, nu este doar lipsa celor patru Intaistatatori ai Bisericilor, care minimalizeaza „sinodul”. Mai mult decat aceasta este lipsa de reprezentare a unui numar coplesitor de mare de credinciosi ortodocsi.

„Sinaxa Clericilor si a Monahilor Ortodocsi” a luptat prin conferintele, omiliile, interviurile si scrierile membrilor sai, conlucrand cu episcopii ce impartasesc acelasi crez, informand de asemenea poporul Ortodox despre proasta inraurire a „sinodului”, mai cu seama in ultima faza de pregatiri. Am fi fost fericiti daca s-ar fi putut impiedica intrunirea acestei reuniuni ecumeniste sau daca pe parcursul lucrarilor sale unii dintre Intaistatatori ar fi luptat cu hotarare si in mod decisiv pentru a bloca intreg textul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine”, care legalizeaza Ecumenismul. Diortosirile si indreptarile pe care le pretindea Biserica Greciei, desi au fost acceptate in sinodul local, nu puteau fi suficiente pentru a transforma textul intr-unul acceptabil din punct de vedere ortodox, de vreme ce nu s-a condamnat ceea ce continea conotatii mult mai grave antiortodoxe, adica Dialogurile Teologice si participarea noastra la „Consiliul Mondial al Bisricilor”. Dimpotriva, in text sunt laudate aceste insotiri ecumeniste. Propunerea corecta ca exprimarea „biserici crestine” sa fie inlocuita cu „comunitati crestine”a intampinat o serie de reactii si a fost respinsa cu propuneri alternative neistorice, neteologice, nerezonabile, pe care le-a aprobat, nu se stie cum, Arhiepiscopul Atenei care nu a respectat, asa cum trebuia, hotararea sinodului grec si a depasit nejustificabil mandatul ce il avea de la acesta cu tot ce implica acest lucru pentru validitatea hotararilor luate.

        Se asteapta neaparat explicatii din partea atat a Arhiepiscopului cat si a intregului corp ierarhic care a participat la acest „sinod” din Creta.

In ultimul moment a scapat corabia de la naufragiu in apele noroiase ale Ecumenismului, episcopii care nu au  semnat  sau si-au exprimat rezervele fata de faimosul text. Din cate stim pana in momentul de fata este vorba despre:

Mitropolitul Irineu de Basca (Serbia)

Mitropolitul Atanasie de Limasol (Cipru)

Mitropolitul Neofit de Morfos (Cipru)

Mitropolitul Nicolae de Amatunda (Cipru)

Mitropolitul Epifanie de Lidra (Cipru)

Mitropolitul Porfirie de Neapoli (Cipru)

Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos ( singurul din Biserica Greciei)

Multi alti ierarhi au exercitat o critica rapida asupra textului si si-au exprimat retineri in privinta semnarii. Acestia alcatuiesc continuitatea marturisirii Sfintilor Parinti si pentru noi toti sunt o nadejde si perspectiva ca pe viitor, in mod ortodox si sinodal va fi respins „sinodul” din Creta, ca fiind unul unionist, ecumenist si filopapist, precum s-a intamplat cu pseudo-sinodul de la Ferara- Florenta.

Acest text constituie o prima estimare careia ii vor urma altele mai detaliate.

„Sinaxa Clericilor si a Monahilor Ortodocsi” (30 iunie 2016)

Semnatarii:

Arhim. Athanasios Anastasiou ( Marele Meteor)

Arhim. Sarandis Sarandou („Adormiea Maicii Domnului” Marousi, Attiki)

Arhim. Grigorios Haginikolaou ( „Aghia Triada” Volos)

Geronda Evstratios – Ieromonahul  ( Marea Lavra – Sf. Munte)

Protopresv. Gheorghios Metallinos  (Prof. Onorific la Facult de Teologie din Atena)

Protopresv. Theodoros Zisis (Prof. Onorific al Facultatii de Teologie din Tesalonic)

Dimitrios Telenghidis ( Prof. al Facultatii de Teologie din Tesalonic )

Traducere dupa: aktines. sursa: atitudini

NOUA ECLESIOLOGIE A PATRIARHULUI ECUMENIC BARTOLOMEU

1. Expresii ale eclesiologiei ”Bisericii divizate”( Biserici nedepline in raport cu Biserici depline- nota noastra)

”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească [Universală] și Apostolică, întemeiată de «Cuvântul Care era de la început», Care «era de la Dumnezeu» și «Dumnezeu adevărat», după cum spune Evanghelistul dragostei, din nefericire, în timpul misiunii pe ei pe pământ, și din pricina covârșirii neputinței omenești și a voinței nestatornice a sufletului omenesc, s-a divizat în timp. În felul acesta, s-au format diferite situații și grupuri, dintre care fiecare revendică pentru sine ”autenticitatea” și ”adevărul”. Adevărul însă este unul singur, Hristos, și Biserica întemeiată de El.

În chip nefericit, a predominat factorul uman, și prin acumularea de adaosuri «teologice», «practice» și «sociale», Bisericile locale au fost conduse la sciziunea unității de credință, la izolarea unele de altele, și au evoluat adesea într-o polemică ostilă”[2].

Poziția aceasta nu este întru totul nouă; deja foarte de timpuriu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu își exprimase punctul de vedere că Biserica Ortodoxă este egală cu erezia papistașă. Iată ce afirmă:

”O viziune sacramentală comună a Bisericii a ieșit la iveală, a fost menținută și transmisă de-a lungul timpului prin succesiunea apostolică […], Comisia Mixtă a fost în măsură să declare că Bisericile noastre se recunosc una pe alta ca Biserici Surori, co-responsabile pentru menținerea Bisericii celei Una a lui Dumnezeu, în conformitate cu planul dumnezeiesc, și mai ales în ce privește unitatea […]. Având această perspectivă, îi îndemnăm pe credincioșii noștri, catolici și ortodocși, să întărească duhul de frățietate, care își are izvorul în Botezul cel unul și în participarea la viața sacramentală”[3].

”De ce nu am semnat” de Mitropolitul Ierotheos Vlahos, de Nafpaktos și Agios Vlasios

”De ce nu am semnat”
Mitropolitul Ierotheos Vlahos, de Nafpaktos și Agios Vlasios:

S-au publicat diferite comentarii referitoare la poziția pe care am avut-o la Sfântul și Marele Sinod față de textul intitulat: ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”. Unii scriu că nu l-am semnat, alții că l-am semnat cu rețineri, iar alții că l-am semnat pur și simplu.
Prin această declarație a mea confirm că într-adevăr nu am semnat acest text și că, în plus, mi-am exprimat reținerile față de textele ”Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană” și ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, la anumite puncte pe care le-am dezvoltat în intervențiile mele din timpul sesiunilor Sinodului.
Mai ales cu privire la primul text menționat, ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”, vreau să spun că, într-adevăr, nu am semnat, și aceasta după o cugetare profundă, bazându-mă pe criterii teologice.
Nu este încă timpul să dezvolt toate argumentele mele istorice și teologice, lucru pe care îl voi face când voi analiza mai general toate procedurile și atmosfera pe care am constatat-o pe durata desfășurării sesiunilor Sfântului și Marelui Sinod. Aici voi menționa succint câteva motive particulare.
1. [În decizia mea de a nu semna,] am avut în vedere faptul că nu au fost acceptate toate hotărârile unanime ale Sinodului Bisericii Greciei, nu doar în ce privește formularea ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a celorlalte confesiuni și comunități creștine”, dar și în alte 4-5 cazuri.
Am fost de acord de la început să particip la Sfântul și Marele Sinod ca membru al delegației Bisericii Greciei, mai înainte însă am așteptat hotărârile Sinodului din mai 2016, pentru a decide definitiv dacă voi fi prezent sau nu la Sinod. Când am constatat că hotărârile Sinodului Elen sunt importante și unanime, am decis să particip la Sfântul și Marele Sinod ca să le susțin.
2. Încă de la început mă problematiza întreaga structură și modul de gândire al textului, pentru că acesta a rezultat din combinarea a două texte diferite, dar până la sfârșit am tot sperat că va fi corectat și prin propunerile altor Biserici. Însă în cele din urmă am observat că amendamentele care au fost propuse de Biserici nu au fost toate acceptate în text din diferite motive.
Mitropolitul Pergamului, care, evident, în calitate de consilier, la îndemnul Patriarhului, era ultimul evaluator al propunerilor, fie le respingea, fie le corecta, fie le adopta și evaluarea lui era acceptată de către Biserica Constantinopolului și de către celelalte Biserici.
Astfel, după părerea mea, textul nu era gata pentru a fi emis de Sfântul și Marele Sinod, dat fiind că până în ultima clipă, înainte de semnarea lui, se tot corecta și prelucra, încă și la traducerea acestuia în celelalte trei limbi – franceză, engleză și rusă – s-a lucrat până în ultima clipă.
Acesta este motivul pentru care unele Biserici, încă de la început, au cerut retragerea textului pentru o mai amplă elaborare. De asemenea, se cuvine precizat că textul este mai degrabă diplomatic și fiecare poate să îl folosească după cum preferă.
Așa cum am susținut la sesiunea Sfântului și Marelui Sinod, textul nu are o bază eclesiologică riguroasă, iar subiectul referitor la definiția Bisericii și a membrilor acesteia a fost unul dintre cele aproximativ 100 de subiecte propuse pentru Sfântul și Marele Sinod, dar între timp a fost scos de pe ordinea de zi, cu perspectiva că va avea loc o mai amplă discuție și dezbatere, și ulterior se va decide în acest sens.
Trebuia, prin urmare, mai întâi să se discute și să se definească ce este Biserica și care sunt membrii acesteia și abia apoi să se stabilească poziția eterodocșilor. De asemenea, dacă semnam acest text, în fapt aș fi tăgăduit tot ce am scris de-a lungul timpului pe teme de eclesiologie pe baza Sfinților Părinți ai Bisericii. Și nu puteam face acest lucru.
3. Nu se poate înțelege deplin de ce am refuzat să semnez, dacă nu dau și unele informații despre felul cum reprezentanții Bisericii Greciei în acel moment au schimbat hotărârea omofonă a Sinodului Bisericii Greciei, [pe care au fost mandatați să o reprezinte.]
După cum se știe, inițial Sinodul Elen, în sesiunea din mai 2016, a hotărât în plen să propună amendamentul ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a altor confesiuni și comunități creștine” și acesta a fost modificat prin propunerea: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe”.
Diferența dintre cele formulări este evidentă. Vineri, când s-a discutat textul respective, discuția a ajuns într-un impas la paragraful 6, unde se vorbea despre denumirea eterodocșilor. Biserica României au propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”. Biserica Ciprului a propus să fie numiți ”Biserici Eterodoxe”. Și Biserica Greciei a propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Creștine”. Întrucât Biserica României și-a retras propunerea, se discuta între propunerea Bisericii Ciprului, care a fost acceptată de celelalte Biserici, și propunerea Bisericii Greciei.
La o discuție particulară a delegației noastre, care a avut loc vineri la prânz, s-a hotărât să rămânem statornici în hotărârea plenului Sinodului și să se propună soluții alternative, adică să se scrie ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența eterodocșilor” sau ”a altor creștini” sau ”a creștinilor neortodocși”.
Pentru că propunerile Bisericii Greciei nu au fost acceptate, Patriarhul Ecumenic, la sesiunea din după-amiaza de vineri a propus în public să aibă loc o discuție între Mitropolitul Pergamului și mine [Mitropolitul de Nafpaktos], pentru a se găsi o soluție. Mitropolitul Pergamului nu s-a arătat dispus pentru așa ceva, iar eu am declarat că aceasta nu este o chestiune personală, ca să îmi asum o asemenea răspundere, ci este o chestiune care privește întreaga delegație a Bisericii Elene. Atunci Patriarhul Ecumenic i-a propus Arhiepiscopului Atenei să se găsească în orice caz o soluție.
Sâmbătă dimineață, înainte de sesiunea Sinodului, delegația noastră s-a întâlnit pentru a decide în acest sens. Arhiepiscopul Atenei și întregii Grecii, Ieronim, într-o abordare democratică, a menționat că există trei soluții concrete. Prima este să rămânem statornici în hotărârea plenului Sinodului Elen; a doua să depunem o nouă propunere, despre care nu știu cum a apărut și cine a propus-o, adică să propunem formularea: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe”, cu o rațiune a ei particulară; și a treia, să acceptăm propunerea Bisericii Ciprului, care propus formularea ”Biserici eterodoxe”.
A avut loc o discuție și membrii delegației noastre au decis prin vot asupra celor trei propuneri. Eu, personal, am susținut prima propunere, cu formulările alternative care au fost menționate anterior, în timp ce toți ceilalți prezenți au votat noua propunere, cea de-a doua.
Am considerat că această propunere nu a fost cea mai adecvată din punct de vedere istoric și teologic și am declarant imediat în față tuturor celor prezenți că nu voi semna textul acesta, dacă va fi depusă această propunere, însă, de dragul unității, mă voi abține de la orice discuție. Prin urmare, și din acest motiv, nu pot semna textul.
4. Încă un motiv, care nu este, desigur, esențial, dar are o greutate specială, este că s-a exercitat o puternică critică verbală față de Biserica Greciei pentru hotărârile acesteia. Desigur, Arhiepiscopul Atenei și Întregii Grecii, Ieronim, a respins printr-un cuvânt foarte important această atitudine injurioasă.
În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase.
Acestea sunt cele mai importante motive care m-au determinat ca, deplin conștient și într-o abordare teologică, să refuz să semnez.
Desigur, în ultimul text care a fost publicat [pe situl Sfântului și Marelui Sinod] a fost folosit și numele meu, cum că, chipurile, aș fi semnat textul, cu siguranță, pentru că am fost membru al Delegației Bisericii Greciei.
Închei spunând că acestea sunt doar câteva date din cele petrecute legat de acest subiect. Mai multe voi scrie ulterior, când voi analiza și problematica propunerii finale pe care a depus-o Biserica Greciei – din punct de vedere istoric și teologic, și care a fost acceptată în textul oficial.
Sursa: http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/9157-naupaktou-ierotheos-giati-den-upegrapsa

Traducere: Tatiana Petrache

Nota noastra:

De ce Biserica Ortodoxa Romana si-a retras propunerea (propunere autentic ortodoxa) catre „Sfantul si Marele Sinod” anume sa-i numeasca pe eretici ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”? Este intrebare la care Biserica Ortodoxa Romana ar trebui  sa raspunda.