Arhive pe autori: ortodoxiacatholica

Despre ortodoxiacatholica

Ortodoxia este catolica (universala) - site al parintelui Matei Vulcanescu

Există mântuire înafara Bisericii Ortodoxe? Sunt martirii eterodocşilor martiri adevăraţi pentru Hristos?

Scopul vietuirii pe pamant este mantuirea sufletului. Aceasta se poate realiza numai in Biserica Ortodoxa.

Aceasta este o întrebare care macină pe mulţi ce doresc mântuirea fraţilor întru umanitate. Şi este dovadă de altruism şi dragoste să doreşti ca toţi să se mântuiască, asemănându-te lui Dumnezeu care «vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină » (I Tim 2, 4).

De aceea mântuirea fraţilor întru umanitate, dar neortodocşi, trebuie să rămână o nelinişte în sufletul nostru. Sfântul Ioan Hrisostom spune «Cum vom putea fi atât de laşi încât să ne mulţumim cu mântuirea noastră, dat fiind că ne primejduim propria noastră mântuire, dacă nu ne îngrijim de cea a celorlalţi? Astfel, într-o luptă, cine nu se gândeşte decât să scape fugind, se pierde pe el însuşi înainte de a-i pierde pe ai săi; dar cine luptă cu vitejie pentru a-şi scoate tovarăşii din primejdie, se salvează pe sine însuşi, scăpându-i pe alţii. Viaţa aceasta e un război necontenit şi suntem mereu în prezenţa duşmanilor, să luptăm aşa cum ne porunceşte împăratul şi căpetenia noastră.”.

Continuă Sfântul Ioan Hrisostom « Ascultaţi cuvintele pe care le spune în numele Domnului [profetul Ieremia] (…) [Ir 15, 19]; e ca şi cum Dumnezeu ar spune: “Cine face cunoscut adevărul aproapelui său, cine îl aduce de la răutate la virtute, Mă imită atât cât e cu putinţă firii omeneşti”.(Omilii)

Din aceast cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom vedem că această nelinişte pentru mântuirea fraţilor, atât creştini dreptcredincioși cât şi necreștini sau rău credincioşi(sub erezii, atei sau păgâni), este neliniştea cea bună.

Sfântul Apostol Pavel le spune Romanilor că mântuirea nu vine din faptele Legii Vechiului Testament, Hristos fiind sfârşitul Legii, împlinirea Legii. Legea Vechiului Testament nu putea să aducă singură mântuire oamenilor, ea era pregătitoare pentru primirea de către umanitate a lui Hristos Dumnezeu şi Om. Hristos este plinirea Legii şi a Profeţilor, nimeni neputând doar din faptele sale, oricât de bune ar fi, să se mântuiască. Deci împlinirea Legii cu stricteţe, faptele bune fără credinţă în Hristos nu aveau cum să aducă mântuirea. (Romani cap. 10)

Dumnezeiescul Pavel spune : «De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui, căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire». (Romani cap. 10)

Deci mântuirea nu este un produs al vreunui efort omenesc („în dar sunteţi mântuiţi, nu din fapte, ca să nu se laude cineva”), mântuirea vine prin credinţa dreapta în Iisus Hristos, adică prin primirea acestui dar. Continuă lectura

Reclame

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Decizia finală a Bisericii Georgiei cu privire la pseudo Sinodul din Creta

Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei s-a întrunit și a discutat despre „Sinodul din Creta”. Acum avem la dispoziție un rezumat al Deciziei pe care Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei a emis-o la întâlnirea recentă privind adunarea Cretană.

Inițial s-a raportat că Sfântul Sinod a înfățișat o decizie concludentă cu privire la „Sinodul din Creta” până ce o comisie teologică va examina documentele pe care acest Sinod le-a emis. Este adevărat, totuși, că acum am aflat că în ceea ce privește organizarea Sinodului și pretenția sa de autoritate Pan Ortodoxă, Sfântul Sinod s-a pronunțat definitiv.

În decizia sinodală emisă de Biserica Ortodoxă Georgiană, ierarhia Bisericii din Georgia, a declarat că:

  1. Sinodul Cretan nu este un Sinod Pan Ortodox, întrucât patru Biserici nu au luat parte la el;
  2. Deciziile Sinodului din Creta nu sunt obligatorii pentru Biserica Georgiană, din moment ce Sinodul din Creta a abolit principiul consensului;
  3. Documentele emise nu reflectă criticile importante făcute de Bisericile locale, și de aceea este necesar ca acestea să fie corectate;
  4. Documentele din Creta trebuie să reflecte învățătura Bisericii Ortodoxe; ceea ce nu se întâmplă în cazul prezentului set de texte;
  5. Este necesar ca Sfântul și Marele Sinod să aibă loc, și suntem încrezători că se va ține și că acest viitor Sinod va lua decizii prin consens, bazate pe învățătura Bisericii Ortodoxe.
  6. Prin urmare, pentru a atinge acest scop, Sfântul Sinod a format o comisie teologică care să examineze documentele acceptate în Creta și să se pregătească pentru viitorul Sinod, care va fi Pan Ortodox.

 

http://patriarchate.ge/geo/wmida-sinodis-sxdomis-oqmi-22/

https://orthodoxethos.com/post/final-decision-of-the-church-of-georgia-on-the-council-of-crete-summary

11 comentarii

Din categoria Uncategorized

O deviație eclesiologică în Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul II, a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae

Având tot respectul fată de Părintele Academician Profesor Dumitru Stăniloae pe care unii îl consideră un om cu „viață sfântă”, care  a tradus Filocalia în 12 volume,  viata și lucrarea Sfântului Grigorie Palama, Teologul Energiilor Necreate, opere ale Sfinților Maxim Mărturisitorul, Dionisie Areopagitul, Atanasie cel Mare, Chiril al Alexandriei și  Grigorie de Nazianz, ne aplecam asupra capitolului Biserica- Trupul Tainic al Domnului din Teologia Dogmatică Ortodoxă volumul II, pagina 275-276 în care se scriu urmatoarele erezii :

” Dar atunci se pune întrebarea: Ce sunt celelalte confesiuni creștine care nu mărturisesc o astfel de unire intimă și lucrătoare a lui Hristos cel integrat in ele? Socotim că ele sunt biserici nedepline, unele mai aproape de deplinătate, altele mai depărtate. Contrar mitropolitului Platon, care socotește că toate confesiunile sunt despărțaminte care s-au format egale ale aceleiași unice Biserici, spiritul învățăturii și tradiției ortodoxe ne impune să socotim că confesiunile neortodoxe sunt desparțaminte care s-au format într-o anumită legătură cu Ea, dar nu se împartașesc de lumina și de puterea deplină a soarelui Hristos. Într-un fel deci Biserica cuprinde toate confesiunile desparărțite de Ea, întrucât ele nu s-au putut desparți deplin de Tradiția prezentă în Ea. De altfel, Biserică în sensul deplin al cuvântului este numai cea Ortodoxă. „

Mai departe se dă o explicație denumirii de biserica vorbind  despre faptul că „întreaga creație se află obiectiv încadrată în Logosul dinainte de întrupare, deci în faza Bisericii înainte de Hristos, chemată sa devină Biserica lui Hristos” În acest sens se poate întelege denumirea de biserică, dar ca și comunitate umana, creație a lui Dumnezeu, dar alterată, în care Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este prezentă, Dumnezeu nu și-a distrus creația care s-a îndepartat de El, ci a conservat-o și a condus-o prin lucrarile Sale necreate spre mântuirea care avea sa vină prin Hristos la plinirea vremii. Dar acest lucru în iconomia mântuirii nu însemnă sub nici o formă Biserica așa cum este definită și consacrată definitiv prin Simbolul de Credința, anume Comuniunea sfinților care se împartașesc de Harul Necreeat, cetațenii Imparăției Cerurilor care se împartașesc cu Hristos în Liturghie, și care intră în Biserică prin Taina Botezului care este Ușa Imparatiei Cerurilor. Însași spatiul liturgic al cladirii bisericii are simbolistică eshatologică, totul în Ea amintind de Împaratie, pentru ca în Ea ne aflam fizic în Împarație.  Definiția bisericii ca societate umana cazută calauzită de Pronie dar care nu se poate mântui din cadere, stare în care se află toate comunitatile eterodoxe, care au fost taiate din Biserica cea Una, cea la care Pronia Dumnezeiască îi conduce pe toți în chip tainic, ca să lepede fiecare membru în mod conștient biserica cea nemântuitoare și sa vină în Împarația Cerurilor care este doar Biserica Ortodoxă, singura care mântuiește. Deci nu se poate vorbi de o nedeplinătate ci de o lipsă de Har mântuitor, de o rămânere în zona stricăciunii și în această viața și în celalată(șeolul). Ce folos să te gasești într-o biserică nedeplină care nu te poate vindeca, lumina și îndumnezei? Adică nu te poate mântui. Mântuirea presupune comuniunea cu Hristos cel Viu, cel Înviat, nu o comuniune cu un hristos desfigurat, fals, mincinos. Sfantul Ioan Hrisostom ne spune că toți cei din Vechiul Testament au mers în iad, chiar și cel mai mare om nascut din femeie, Sfantul Ioan Botezatorul în Omilia a XXXVI-a la Matei (pg 447-448), aratând că mântuirea a venit prin pogorârea lui Hristos la iad. In acest context se întelege ceea ce spune Sfantul Grigorie de Nyssa atunci când vorbeste despre biserica ajunsă în noroiul pacatului, împiedicată prin șarpe și cazută la pamânt și ajunsă în căderea neascultării.”(pg 276) la fel si Sfântul Ioan Hrisostom vorbește despre biserica trasă în jos, întinata, uscată, roabă, goală, murdară de sînge, slujnica demonilor.

În contiunare la pagina 276 se afirmă: Dacă Mișcarea Ecumenică tinde să refacă unitatea Bisericii, ea trebuie sa tindă către cea mai intimă prezență a lui Hristos întreg în rândul credincioșilor….. care il experiază Biserica Ortodoxă.  Mișcarea Ecumenică pornește de la ideea cum că Biserica nu ar fi unitară și Ea trebuie sa-și refacă unitatea. Ideea unei supra Biserici se observă din aceste randuri și puternica influneță a ideii  de Biserică deplină unită cu Capul Hristos prin pastrarea tradiției de viață a Bisericii Primare și celelalte biserici nedeplin unite cu Capul Hristos, dar care prin Mișcarea Ecumenică tind spre această unire. Aceasta învațatură neagă dogma unității nepieritoare a Bisericii celei Una și Unică și faptul că ereticii sunt rupți de Ea și ei pot reveni prin lăsarea ereziilor la Ea, sau pot ramane înafara Ei, lipsindu-se de Harul Mantuirii. Biserica nu iși pierde unitatea prin faptul că ereticii o părăsesc prin anatema Sinoadelor și a Parinților. Dar dacă este privită eclesiologia dupa Rahner și  Congar atunci Biserica nu este unitară, Ea trebuind sa iși refacă unitatea deplină, pentru că fiecare denominațiune are reminiscențe de Har, Har nedeplin în Biserici nedepline?! Idee care nu se regăsește în tradiția ortodoxă.

Mai departe se atinge problema mântuirii:   În situația actuală de nedeplinatate bisericească a diferitelor confesiuni creștine, se pune întrebarea: Se mântuiesc membrii lor? Sau există mântuire în afara Bisericii, care nu e decât Una în sensul deplin al cuvântului?” (nota noastră-Să înțelegem că există și un sens nedeplin al cuvântului Biserică?)   Raspunsul la această întrebare nu are nici o trimitere patristică ci apare ca o parere personală a autorului, care enumeră cauzele pentru care cineva s-a trezit fără să vrea în cultul eretic în care viețuiește: „Participarea lor nedeplină la Hristos, și aceasta în mare masură fara vina lor, poate va avea ca urmare o participare nedeplină la El și în viața viitoare, conform cuvântului Mantuitorului: ” În Casa Tatalui Meu multe locașuri sunt”(Ioan 14, 2)

A presupune o participare nedeplină după moarte a celor nascuți în erezie la Hristos este un concept care pornește tot din ideea comuniunii nedepline sau imperfecte cu Hristos înafara Bisericii depline. Dar această idee este contrazisă de Sfânta Evanghelie în dialogul dintre Mântuitorul Iisus Hristos și femeia samariteancă(Ioan 4, 19-23), samaritenii se închinau în mod greșit în Muntele Garizim și nu la Ierusalim. Răspunsul Mântuitorului ne arată fermitatea dialogului cu ereticii Vechiului Testament în raport cu iudeii despre care Hristos spune că „mântuirea din iudei este” mărturisind ferm prin aceasta că samaritenii greșeau închinânduse acolo de unde nu provenea mântuirea, adică Hristos, Cel care vorbea cu ea(cu eretica), dialogul cu ea având ca scop aducerea ei la Desăvârșirea Legii Vechi care pregatea mântuirea prin Mesia Hristos, iar în versetul 7 Hristos îi cere apă, intrând în dialog cu eretica samariteancă, dându-ne exemplu cum trebuie să dialogăm cu ereticii, scopul fiind ca și ei sa primească Apa cea Vie, adică Adevarul, lepădându-se de minciuna ereziei. La fel la Matei 18, 15-17 Mântuitorul ne arată în ce stadiu se gasesc cei ce nu ascultă de Biserică(ereticii).   Ideea din Teologia Dogmatică Ortodoxă vol 2 este contrazisă  și de tradiția Bisericii Ortodoxe prin Canonul 47 Apostolic care spune că „Episcopul, sau Presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-şi bate joc de Crucea, şi de Moartea Domnului, şi nu osebeşte pe Ierei de către minciunoierei.”  arătând că aceștia(ereticii) sunt întinați prin acțiunile lor liturgice nemantuitoare care întineaza pe om, iar preoții lor sunt minciunoierei.   Dar este contrazisă și de Sfântul Ciprian de Cartagina care explică de ce este imposibilă mântuirea înafara Bisericii Ortodoxe : „asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe” [221; 444] și apoi Sinodul de la Laodiceea a dat acest canon care se găseşte în Cârma Bisericii numită Pidalion : «Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii să fie anatema. »(Laodiceea canon 34).  Apoi citatul de la Ioan 14, 2, care este adus ca argument in Dogmatica sa, se refera la faptul ca oricine are acces la Împarația lui Dumnezeu, oricine poate deveni membru al Bisericii Ortodoxe, locurile fiind nelimitate, în nici un caz nu se poate vorbi de o mântuire a celor ramași înafara relației cu Hristos.

Sfântul Ciprian de Cartagina în Scrisoarea LXXIV Catre fratele Pompeius(Scrisori, pg380, ed.Sofia) spune „căci daca la eretici pentru aceasta nu este Biserică, fiindcă Biserica este Una singură și nu poate fi împarțită, și dacă pentru aceasta (nn pentru ca sunt eretici) nu este Duh Sfânt, fiindcă(nnDuhul Sfânt) este Unul singur și nu poate fi la profani sau la cei diafara( nnBisericii celei Una) de bună semă și Botezul care este strâns în aceeași unitate nu poate fi la eretici, fiindcă nu poate fi desparțit nici de Biserică, nici de Duhul Sfânt.” și continuă argumentarea Sfântul Ciprian, aratând că dacă ereticii ar avea botez atunci neaparat ar trebui sa aibă și hirotonie și „este o prostie și sa se spună că cineva se poate naște duhovnicește la eretici, unde nu se îngaduie Duhul” aratând Sfântul prin aceasta că nu există Harul necreeat mântuitor la eretici ci există Harul proniator care îi ține pe aceștia în viața biologică și mișcă sufletul lor către Adevăr pentru că „Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mantuiască și la cunoștința Adevarului să vină.” (I Timotei, 2, 4)

Sfântul Nectarie de Pentapole a scris o carte conținând o argumentație bogată în privința căderii reale din Trupul Bisericii a unei Biserici Locale, Biserica Romei, care din Biserică a devenit adunare papistașă,cu titlul sugestiv „Cum papa și supușii lui s-au desparțit de Biserica lui Hristos”   Sfântul Iustin Popovici ne vorbeste iarași de ecumenism ca dialog al minciunii și amestecarea umanismelor europene cu teologia. La fel Ieromartirul Daniil Sisoyev ne vorbește despre lipsa mântuirii celor aflați în erezie și datoria noastră de a-i aduce la Adevar.

Dacă Hristos văzând inima unui iehovist, papistaş, penticostal, sau păgân I se va descoperi în chip tainic, îl va îndemna să părăsească eresul sau păgânătatea şi îl va conduce la Biserica Ortodoxă. Ca exemplu avem cazul sutaşului Corneliu din Faptele Apostolilor, care era om drept şi bun, milostiv, cu multe virtuţi, dar toate nemântuitoare. De aceea Duhul Sfânt a venit la el şi a grăit cu dânsul îndemnându-l să meargă la apostolul Petru ca să fie botezat, deci să intre în comuniune cu Hristos şi cu Biserica Lui. Prin aceasta vedem că Dumnezeu este nepărtinitor şi nu lasă pe nimeni în bezna morţii, dar în acelaş timp cei care rămân înafara Bisericii Ortodoxe – în opoziţie cu kakodocsii (rău slăvitorii, cei care blasfemiază în felul acesta pe Duhul Sfânt) nu se bucură de roadele Jertfei de pe Cruce a lui Hristos. Pentru ei Hristos este ca şi cum nu ar fi venit şi ca şi cum nu ne-a mântuit, ei trăind exact ca în perioada Vechiului Testament, în «umbra morţii» sufleteşti, aşteptându-i la sfârşit iadul conform Sfântului Ignatie Briancianinov.

Ideea participării graduale la mântuirea în Hristos nu se regăsește în Tradiția Bisericii, participarea la viața lui Hristos, la viața Sa ca Dumnezeu, se realizează numai în comuniune cu Biserica Ortodoxă, înafara Ei nu există participare la Viata Treimică ci doar chemare la Ea, care este Biserica Ortodoxă.  Profesorul de Dogmatică Dimitrie Tselenghidis spune “Nu există mântuire înafara Bisericii, pentru că dacă ar fi existat atunci s-ar fi golit întreaga lucrare de mântuire a lui Hristos, nu ar mai fi avut rost întruparea lui Hristos. Când vorbim de mântuire înţelegem o comuniune de viaţă. Hristos când a plecat din această lume le-a spus ucenicilor : «Viaţa mea o dau vouă». Aceasta nu este viaţa Lui ca Om ci este viaţa Dumnezeului în Treime, este viaţa necreată, este dumnezeirea, la care noi trebuie să participăm ca să ne mântuim. Hristos a luat firea umană ca să ne dea posibilitatea de a participa la viaţa Treimică. Mântuitorul spune «Eu sunt viţa, voi mlădiţele, dacă o mlădiţă nu aduce rod, se taie şi se aruncă în foc», ceea ce înseamnă că atunci când cineva nu are Dreapta Credinţă este tăiat din Biserică, ceea ce au făcut Sfintele Sinoade tăind pe eretici din trupul Ei. Aşadar nu e posibil ca unul rupt din Biserică să aducă rod, pentru că rodul Bisericii este mântuirea. Diavolul nu se mântuieşte pentru că nu are smerenie. Un om dinafara Bisericii nu poate fi smerit, pentru că nu urmează Adevărului descoperit de Dumnezeu Întrupat».

Cu siguranță parintele Dumitru Staniloae s-a implicat în mișcarea ecumenistă în mod sincer, așa cum a procedat inițial și teologul patrolog Theodoros Zisis, care mai tarziu va deveni un luptător fervent împotriva ecumenismului. Apoi spre sfarșitul vieții sale pămantești el a realizat ce este ecumenismul, fară însă să corecteze lucrarile sale dogmatice legate de viziunea ecumenistă asupra Bisericii celei Una și Unice, inspirată din  noua viziune eclesiologică apuseană, avandu-i ca parinti fondatori pe dominicanul Yves Marie-Joseph Congar și pe jesuitul Karl Rahner (https://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Rahner#Non-Christian_religions), care au fost defapt temerarii concepției ecumenice asupra Bisericii exprimata prin Conciliul II Vatican și anume Biserica Deplina(Katholiki Ekklisia) în raport cu bisericile nedepline( Biserica Ortodoxa, Bisericile Orientale Necalcedoniene, Bisericile Protestante, Bisericile Neoprotestante, Religiile Monoteiste, Religiile Politeiste, Ateismul alaturat de fapte bune) care se gâsesc ca niște cercuri concentrice în jurul Bisericii Romano- Catolice. Este interesantă și exprimarea Biserica cea Una  (http://www.magisteriu.ro/unitatis-redintegratio-1964/) rezidă în Biserica Romano-Catolică, aceasta fiind schimbarea fundamentală facută de Conciliul II Vatican în Decretul despre Ecumenism, dacă Conciliul I Vatican afirma că Biserica Romano-Catolică este Biserica cea Una și Unică,  Conciliul II Vatican spune doar ca Biserica cea Una și Unică rezidă în Biserica Romano-Catolică.

Dacă cineva citeste cu atenție Decretul despre Ecumenism al Conciliului II Vatican și face o paralelă cu Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine a numitului Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe (http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/) va fi frapat de asemanarea ideologică izbitoare. În ambele documente transpare ideea de Biserică Deplină în raport cu bisericile nedepline, de aceea observam și denumirea confesiunilor creștine cu termenul biserică și ideea refacerii unitații creștine și ideea minimalismului dogmatic, anume credința minimală în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor atât în Sinodul din Creta cât și în Documentul despre Ecumenism a Conciliului II Vatican. De aceea putem sa spunem, fară să greșim că Sinodul din Creta s-a vrut a fi un Vatican II al Ortodoxiei. Dar se pare că încă nu sunt pe deplin pregatite conștiintele ortodoxe ca sa primească în întregime ca și corp eclesial noua eclesiologie care este contrară gândirii Sfintelor Sinoade Ecumenice și a Sfinților Părinti care au anatematizat ereziile și pe eretici, numindu-i nebuni, lipsiți întru totul de Harul mântuitor, pierduți, atâta timp cât se gasesc prin învațatura lor distorsionată înafara Bisericii celei Una, Bisericii Ortodoxe așa cum insași anatemele Bisericii ne arată.

Este important faptul că parintele Dumitru Staniloae nu a murit marturisind erezia ecumenistă ci a ajuns la cunașterea faptului că toată aceasta mișcare nu este de la Dumnezeu   „Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. A avut dreptate Biserica zicând că nu prea suntem uniţi (noi ortodocşii între noi n.n.). Ecumenismul este pan-erezia (a toată erezia n.n.) timpului nostru. Au venit odată şi aici, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste (adică comuniste n.n.). Eu i-am combătut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar ei mă întrebau; «De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos.» S-au supărat teribil, şi după ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru că vorbeam de Hristos şi nu de probleme de astea sociale. De ce să mai stau de vorbă cu ei care au făcut femeile preoţi, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc…”  Ortodoxia şi internaţionalismul religios, Ed. Scara, 1999

Dialogul cu restul lumii creștine este o datorie a Bisericii celei Una si Unice, lucru pe care Parintele Dumitru Staniloae  a încercat sa-l faca, având mijloacele comunicarii și a filosofiei vehiculate în epocă. El a încercat să arate, așa cum el a putut, frumusețea ortodoxiei pe care simțea nevoia să o transmită și celor care nu o cunoșteau, dar din păcate iată că a transmis și învățături alterate care nu reprezintă ortodoxia. Misiunea apostolică a Bisericii se realizează pe coordonatele corecte ale Dogmelor Ei, prin care nu putem altera Eclesiologia Bisericii pentru a fi în duhul lumii seculariste, pierzând prin aceasta Duhul lui Hristos, singurul dătător de Unitate în Adevar și singurul care poate să îi aducă pe eterodocși la mantuire. Pentru lumea secularizată eclesiologia Bisericii este o nebunie și o intoleranță, însă întotdeauna creștinismul autentic a scandalizat lumea filosofiilor seculare ale fiecarei epoci. Orice încercare de îmbinare a ceea ce este Revelat de Dumnezeu cu filosofiile lumii duce la erezie, care are ca efect lipsa vindecării și a mântuirii. De aceea minciuno Sinodul din Creta, care este fructul a 100 de ani de amestecare între Adevarul Revelat și filosofiile lumești este un corp străin în Biserica lui Hristos care va fi tăiat la rândul sau de către Sinodul rânduit de Dumnezeu pentru a eradica și această învațatură neo varlaamită. Ne rugăm ca Dumnezeu să scoată un nou Sfânt Grigorie Palama care să fie îndreptător credinței. Dar este de datoria fiecaruia dintre noi să respingem în spațiul nostru eclesial aceste corpuri straine care sunt ereziile.

 

  În contextul pseudo Sinodului din Creta, mulți teologi români se folosesc de argumente din asa zisa „Teologia Dogmatică Ortodoxă” volumul II partea de eclesiologie a Părintelui Dumitru Staniloae pentru a justifica denumirea de „biserici” pentru eretici, ba mai mult, arată că părintele profesor Dumitru Stăniloae a mers mai departe, denumind pe eterodocsi „biserici nedepline” așa cum le numeste și Conciliul II Vatican, punct de referintă al Romano-Catolicilor.  Putem exemplifica atît din experiența  discutiilor teologice  personale pe care le-am purtat cu profesori de Dogmatică de la diferite Facultați de Teologie cât și cu argumentele aduse de Aurel Pavel și Ciprian Iulian Toroczkai în tendențioasa carte numită „Adevaratul și falsul ecumenism”, editura Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, în Capitolul „Bisericile nedepline”  și „Sobornicitatea deschisa” pg. 143, în care cei doi profesori de la Universitatea Teologica din Sibiu afirmă că cea mai mare contribuție a Parintelui Dumitru Staniloae la mișcarea ecumenică este principiul „unitate în diversitate”, totodată se afirmă pe baza textelor neântemeiate patristic ale Parintelui Stăniloae că există o relație paradoxală între „Biserica Ortodoxă” și „Bisericile nedepline” ce sunt formate într-o anumită legatură cu Biserica, Biserica cuprinzând, într-un fel, toate confesiunile desparțite de Ea, că Biserica „depașește granițele Sale canonice, fiind prezentă în diferite grade în întreaga creație…. cea mai mare apropiere de Biserica Deplină( cea ortodoxa) o au celelalte confesiuni crestine.  Legat de problema mântuirii, cei doi profesori, bazandu-se iarași pe același text dea dreptul eretic, afirmă că Părintele Stăniloae nu avea „o viziune exclusivistă asupra mântuirii”, el lăsând deschisă „posibilitatea mântuirii și înafara Bisericii Ortodoxe”.                                                             

Conceptul eretic de „sobornicitate deschisă” este un alt concept pe care profesorii îl comentează: Această plenitudine a Bisericii ca Trup al lui Hristos, reclamă cu necesitate „unitatea în diversitate”…. și la actualizarea învațăturii creștine trebuie să-și aducă o contribuție și tradițiile altor formațiuni creștine( neortodoxe)?!                                             

Iar mai departe se afirmă în mod eretic  că a fi SOBORNICESC însemnă a fi mereu deschis spre alte exprimari și concepte teologice, numai asa se poate realiza „unitatea în diversitate” ??  Iată deci cum în teologie este introdus relativismul total folosindu-se de scrieri eretice ale Parintelui Dumitru Staniloae.  Aceste concepte se opun învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii și Sfintelor Sinoade Ecumenice și Locale care tranșeaza clar Adevarul de mincina ereticilor prin Anateme. 

 

preot Matei Vulcanescu

 

8 comentarii

Din categoria Uncategorized

Rostirea Anatemelor in cadrul slujbei Sinodiconului din Duminica Ortodoxiei 2018

 Anatema avem dreptul sa o dăm doar textelor și învațaturilor eretice nu și persoanelor, pentru ca nu suntem Sinod.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Protoprezbiter Anghelos Anghelacopulos: CONTRIBUȚIE PE TEMA ÎNTRERUPERII POMENIRII

Părintele Anghelos Anghelacopulos este colaborator apropiat al Mitropolitului Serafim al Pireului și al Biroului Antieretic al Sfintei Mitropolii a Pireului, textul de față a fost făcut cu binecuvântarea și intervenția Mitropolitului Serafim al Pireului.

CONTRIBUȚIE PE TEMA ÎNTRERUPERII POMENIRII
Protoprezbiter Anghelos Anghelakopulos
Pireu, 10-1-2018, Biserica Intrării Maicii Domnului

Tema cea mai arzătoare, fierbinte și actuală, care preocupă actualitatea bisericească în ultima vreme și îndeosebi după Pseudo-Sinodul din Creta (iunie 2016) este aceea a căii bisericești, canonice și patristice de întrerupere a pomenirii numelor Patriarhilor, Arhiepiscopilor, Mitropoliților și Episcopilor ecumeniști la sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie. În privința aceasta am dori să punctăm următoarele:

1) Întreruperea pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști se cuvine să fie aplicată conform cu predania explicată ortodox a Bisericii, cu practica explicată corect a Sfinților Părinți, cu canonul apostolic 31 și cu canonul 15 al Sinodului I-II explicate corect.
Ar putea întreba cineva: De ce nu au fost date canoane specifice pe această temă atât de serioasă, în afară de cele două de mai sus? Răspunsul este foarte simplu. Nu era nevoie de așa ceva pentru că, din primele timpuri creștine, întreruperea oricărei legături cu oricine propovăduia o erezie era un fapt dat. Sfântul Marcu Evghenicul, el însuși un mare luptător de prim rang pentru Ortodoxie, într-un loc minunat al său face referire în această privință: «Toți învățătorii Bisericii, toate Sinoadele și toate dumnezeieștile scrieri îndeamnă a fugi de cei de alt cuget și a ne distanța de comuniunea cu ei». Acesta este cugetul general al Bisericii noastre și pentru aceasta nu s-au ocupat special de ea sfintele canoane.

2) Canonul 31 apostolic stabilește cu precizie că: «Dacă vreun preot, disprețuindu-și propriul episcop, ar face adunare (slujbă) fără el și ar înființa alt altar, fără să acuze pe episcop în privința bunei-credințe sau a dreptății, să fie caterisit ca un iubitor de stăpânire, căci este tiran! De asemenea, și ceilalți clerici și câți se vor adăuga lui! Iar laicii să se afurisească! Iar acestea să se facă după primul, al doilea și al treilea îndemn din partea episcopului.» [1] Continuă lectura

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Mărturisirea de credință ortodoxă împotriva tuturor ereziilor a Preafericitului Părinte Damianos, Arhiepiscopul Sinaiului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și credem ortodox suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului Lui.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.

Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică și propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul.” – Ioan 17, 17). Hristos e „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Erezia este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.

La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.

Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola sa către romani: „Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat.” (Rom. 12, 4-6), iar în Epistola I către corinteni spune: „Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase.” (I Cor. 12, 21-22), arătând în continuare că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Cor. 12, 26-27).

Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, Noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

– rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;

– participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii.

Arătăm ca erezie şi respingem în mod public ecumenismul, cu toate manifestările sale:

  1. prezența Bisericii Ortodoxe în «Consiliul Mondial al Bisericilor».
  2. erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din Biserică.
  3. erezia conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una.
  4. erezia conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una.
  5. erezia conform căreia unitatea Bisericii s-ar fi pierdut; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.
  6. erezia conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.
  7. erezia conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor).
  8. erezia conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine).
  9. erezia conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii».
  10. erezia conform căreia între Biserica Ortodoxă și papism (romano-catolicism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi Primatul Papal.
  11. acordurile neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina Botezului, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii.
  12. acordul de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord care a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale întruniți la Baltimore, în anul 2000.
  13. erezia conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi – dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).
  14. așa-zisa «ridicare a anatemelor» dintre ortodocși și romano-catolici, precum și cele asupra monofiziților, monoteliților și monoenergiștilor, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.
  15. erezia conform căreia ar exista har mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).
  16. erezia conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Sfinții Părinți de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.
  17. erezia care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.
  18. erezia conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică.
  19. transformarea pogorământului (iconomiei) în dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la acrivie, de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstante excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință, în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Când, însă, în absența unor circumstanțe excepționale, continuarea aplicării iconomiei tulbură și ocolește rânduiala canonică, atunci adaptarea nu este o măsură înțeleaptă, ci sfidare a așezămintelor sfinte, conducând la nesocotirea Ortodoxiei.
  20. așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Cununiei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați și practicanți. Taina Cununiei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea, căsătoria mixtă este lovită de nulitate, și în același timp constituie rugăciune în comun cu eterodocșii.
  21. desfășurarea dialogului dintre Biserica Ortodoxă și erezii pe criteriile platformei protestante (CMB n.n.) și nu pe Mărturisirea Ortodoxă, aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de „biserici”pentru eretici.
  22. Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic.
  23. Declaraţia de la Toronto din 1950 care afirmă că: 1. există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodox; 2. Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte; 3. a fi membru al Bisericii lui Hristos este mai mult decăt a fi membru al propriei Biserici (confesiuni).

Biserica Ortodoxă este Ecumenică (Universală), nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice Ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt elaborate de sinoade panortodoxe (ca în Creta 2016 n.n.), sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.

Noi, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, împăciuitoare și tacită, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie.

Așa să ne ajute Dumnezeu Cel în Treime Slăvit și Închinat!

Amin.

Am luat la cunostință textul de mai sus citit mie de către clericul ortodox (preotul Matei Vulcănescu n.n.) din cauza problemelor pe care le am cu ochii, și sunt întru totul de acord cu conținutul textului, dând, de altfel, această mărturisire ortodoxă și patristică la hirotonia mea întru episcop.

Vineri, 26 ianuarie 2018                             

                                                                                     † Al Sinaiului, Damianos,


Biserica Ortodoxă a Sinaiului este o Biserică Creștină Ortodoxă autonomă, al cărei teritoriu este format din Mănăstirea Sfânta Ecaterina (care este situată în Peninsula Sinai, la piciorul Muntelui Sinai în Egipt), împreună cu câteva dependințe. Biserica este păstorită de un arhiepiscop care, în mod tradițional, este hirotonit de către Patriarhul Ierusalimului și în același timp este și starețul mănăstirii.

GR – Marturisirea de credinta ortodoxa contra tuturor ereziilor – IPS Damianos al Sinaiului – 26.01.2018

 

7 comentarii

Din categoria ecumenism, Mărturisire de credință ortodoxă, Ortodoxie și Ecumenism

RESOLUTIONS OF THE HOLY BISHOPS’ COUNCIL OF THE RUSSIAN ORTHODOX CHURCH (29TH NOVEMBER – 2ND DECEMBER 2017) on the false Synod of Crete

  1. The Bishops’ Council approves the evaluation of the Council of First Hierarchs and bishops of ten Local Orthodox Churches which took place on the island of Crete from 18th to 26th June 2016 which is contained in the decision of the Holy Synod of 15th June 2016 (Journal no.48). This Council cannot be viewed as Ecumenical, and the decisions taken at it cannot be viewed as binding for the entire Orthodox Church since in the absence of the agreement of a number of Local autocephalous Orthodox Churches on holding the Council at a time early agreed upon the principle of consensus was violated. At the same time, we ought to recognize the Council on Crete as a significant event in the history of the Orthodox Church.
  2. An analysis of the documents of the Council of Crete entrusted by the Holy Synod to the Synodal Biblical and Theological Commission has shown that some of them contain unclear and ambiguous formulations, which does not allow us to consider them exemplary expressions of the truths of the Orthodox faith and the Church’s Tradition. This is especially true of the document on “The Relationships of the Orthodox Church with the rest of the Christian world,” which was not signed by two thirds of the members of the delegation of the Serbian Orthodox Church, as well as by individual bishops of a number of other Local Churches which took part in the work of the Council on Crete, which testifies to a significant difference in opinion in relation to this document even among the participants of the Council of Crete.
  3. The members of the Council note the ambiguous attitude towards the Council which took place on Crete among the family of the Local Orthodox Churches, noting the commentaries of the Holy Synods of the Patriarchates of Antioch (27th June 2016), Bulgaria (15th November 2016) and Georgia (22nd December 2016) which expressed a critical attitude towards the Council of Crete. Also, hierarchs of a number of other Local Churches and the Holy Koinotita and the monasteries of Mount Athos have also given detailed commentaries on the documents of the Council of Crete and its method of adopting decisions.
  4. The Holy Council expresses the belief that the preservation and strengthening of the unity of the Holy Orthodox Church, independent of its position on the Council of Crete, is the common task of all the Local autocephalous Orthodox Churches, both those which took part in the Council on Crete as well as of those which abstained from taking part in it. The bolstering of inter-Orthodox cooperation acquires special importance in this regard.

https://mospat.ru/en/2017/12/02/news153781/

Un comentariu

Din categoria Uncategorized