„Sfantul si Marele Sinod” din Creta. Scrisoare deschisa catre IPS Ciprian ce demonstreaza ca acest Sinod nu este ortodox.

Scrisoare deschisă

 

Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” [1]                                         (Sf. Teodor Studitul)

 

Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfințiți Părinți, Preasfințiți Părinți și  Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop Ciprian,

 

Am citit și noi cu mult interes textele sinodale de la „Sfântul și Marele Sinod din Creta” așa cum este numit el.

Aceste texte le-am găsit pe site-ul oficial al Patriarhiei Române basilica.ro. Și, în calitate de membri ai aceluiași Trup al lui Hristos care este Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească am încercat să înțelegem, punând înainte gândul cel bun, toate aceste texte care au fost ratificate la Sinodul din Creta.

În primul rând, ne punem întrebarea legitimă dacă acest Sinod este unul Panortodox sau este o etapă pentru pregătirea unui Sinod Panortodox, așa cum afirmă Patriarhia Rusă, Patriarhia Antiohiei sau personalități cunoscute ale Bisericii, cum ar fi Mitropolitul Kallistos de Diokleea. Și aceasta datorită faptului că din 15 Biserici Autocefale au participat doar 10, The Orthodox Church of America nici măcar nu a fost invitată…, iar Patriarhia Bulgară, Georgiană, Antiohiană și Rusă au refuzat să participe.

Domnul Profesor de la catedra de Dogmatică Ortodoxă din Tesalonic, Dimitrios Tselenghidis[2] numește Sinodul din Creta în Scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei: Conferință – Congres, nicidecum Sinod. Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot care s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoade autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală să aibă doar un vot?

În practică, cei care au ratificat textele au fost doar Întâistătătorii, ceilalți, chiar dacă nu au semnat un text sau altul, sau au avut comentarii de făcut, nu au influențat ratificarea textelor.

Avem exemplul Mitropolitului de Nafpaktos, Ieroteos Vlachos (participant la Sinod) care a scris o amplă scrisoare în care explică de ce nu a semnat textele „despre căsătorie” și „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și care numește acest Sinod: „Sinod lărgit al Întâistătătorilor”. Tot el afirmă: „Vreau să atrag atenția că textul în întregul său are lipsuri și este contradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, ce sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie. Acesta este un motiv fundamental, între altele, pentru care nu am semnat textul final. Am făcut-o în mod deliberat[3].

Am început cu textul pe care îl considerăm cel mai important și anume: „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. Chiar titlul ne derutează. În primul rând că, în limba greacă și engleză, pe site-ul oficial al Sinodului[4] nu  apare cuvântul „ansamblu”, ci apare cuvântul „restul” lumii creștine. Cuvântul „ansamblu” are o altă conotație decât cuvântul „restul”, iar într-o astfel de lucrare sinodală ar trebui să se păstreze acrivia termenilor, fără nicio interpretare.

Să analizăm paragraful 1:Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.

Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Până aici e foarte corect și se evită formularea Conciliului II Vatican care spune că „Biserica cea Una rezidă în Biserica Romano-Catolică”.

Dar mai departe avem o problemă, fraza nu mai este clară, și naște întrebări serioase. Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învățăturilor eretice. Dacă se înțelege că Biserica Ortodoxă promovează o unitate de tip ecumenist, așa cum se poate observa din următoarele paragrafe, atunci acest paragraf este condamnabil de un Sinod Ecumenic și de Sinoade Locale și de Pliroma Bisericii (Părinți, Profesori, Patriarhi, Episcopi, mireni, Monahi, etc.)

Biserica niciodată nu a permis ambiguități în textele sale dogmatice, iar aici avem de-a face cu o afirmație eclesiologică, deci dogmatică. O afirmație neclară, am putea spune vicleană.

În paragraful 2 se specifică că „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.”

Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Este ca și cum cineva ar spune că are o haină dintr-o bucată ce nu se poate sfășia, și, în același timp, să spună că el caută să-și coasă haina, ca să fie din nou întreagă… Nu cumva asistăm la o schizofrenie? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem? Sinoadele nu au fost niciodată spitale pentru dezaxați, ci au fost locul unde Părinții luminați de Duhul Sfânt au grăit lucruri clare, au clarificat situații grele, nu le-au încurcat și nici nu au debusolat credincioșii.

În paragraful 4 confuzia crește exponențial: „Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică…”

Iarăși vedem același limbaj ecumenist, neortodox: „refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică să nu fie dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca ereticii să se fi lepădat de ereziile lor.

Apoi, se vorbește de dialog. Dar să vedem ce fel de dialog ne spune Evanghelia că trebuie făcut. În primul rând că Evanghelia nu vorbește de „dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărtează-te”(Tit, 3, 10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și mustrare!

Atunci când spui „restaurare a unității”, afirmi că ceva s-a stricat și trebuie reparat, pe când Biserica nu s-a divizat, nu s-a stricat și nu trebuie refacută. Doar ereticii au căzut din Ea. Această frază este o blasfemie la adresa Bisericii, ceea ce, în acest cadru, reprezintă erezie. Erezia este schizofrenia, ambiguitatea si viclenia textelor.

Blasfemia continuă prin următoarea afirmație din același paragraf: „participarea ortodoxă la mişcarea  pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu este deloc împotriva naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei apostolice în condiţii istorice noi.”

Iarăși, limbajul de lemn ecumenist „restaurarea unității” prin participarea la mișcarea de restaurare a unității (Consiliul Mondial al Bisericilor) nu ar fi împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe. Mitropolitul Ieroteos spune: „Participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru, iar nu ca observator, este un motiv de îngrijorare. Pentru că nu mi-l pot imagina pe Sfântul Athanasie cel Mare sau pe Sfântul Vasilie cel Mare participând la un consiliu al arienilor, al eunomienilor, al macedonienilor din vremea lor. Nici nu pot să mi-l imaginez pe Sfântul Grigorie Palama alăturându-se unui consiliu din care făcea parte Varlaam, Achindin, Grigoras și acoliții lor, pentru a rezolva diferite problemele sociale ale epocii lor[5].”

          Paragraful 5 este în același duh cu paragraful 4.

Paragraful 6 a fost cel mai dezbătut paragraf al textului sinodal: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi tulburată.”  Aceasta este o frază ortodoxă: într-adevăr, Biserica nu se poate diviza, Ea rămâne mereu Una, chiar dacă grupuri sau persoane o părăsesc și devin schismatici și eretici, deci nu se mai găsesc în interiorul Bisericii.

Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii…”

Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Dar ce caută un astfel de terminus tehnicus într-un oros sinodal? Aici, când prin Sinod (dacă e Sinod) se exprimă învățătura clară, nealterată a Bisericii, poți să te joci cu termeni tehnici, poți fi duplicitar? Iată că acest „Sinod” arată mai mult a Sinodul Ferrara-Florența, sau a Henoticonului lui Heraklie, sau a altor orosuri a sinoadelor mincinoase și tâlhărești. Aici se potrivește foarte bine ideea de desfrânare duhovnicească. Un bărbat are o soție cu care este cununat legal, dar mai are și alte femei (ibovnice) care nu sunt soția, dar, ca să le dea un soi de legalitate, le numește și pe ele soții (pentru că trăiește de mult cu ele,  și istoric pot fi numite soții). Iată că, așa cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul despre Patriarhul Atenagoras, că a iubit o altă femeie, mai cochetă…(adunarea papistășească) la fel și acum, prin acest Sinod, avem o oficializare a curviei spirituale care se petrecea, oricum și până acum, dar fără o ratificare. Acum avem și ratificarea.

La paragraful 8 Biserica „cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă…”. Aici se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline (dar nu le numim așa, ca să nu îi jignim), ideea de la Conciliul II Vatican.

Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”. Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic?

La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.”

După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful 19 care afirmă pe față, de data asta, că „pot fi membri (ai CMB) numai cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan.” Adică, aici este acceptat ca bază a „dialogului” minimalismul dogmatic, și, în mod subtil, observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline (cele ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!).

Tot aici se vorbește de Declarația de la Toronto ca bază a participării la corpul eretic numit CMB: „… Nicio biserică nu este obligată să îşi modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2).”

Deci diavolul e mulțumit că te-ai vârât în cloaca sa, nu e nevoie să îi recunoști ca biserici depline, ci ca biserici nedepline. Iată teoria eclesiologică eretică ce susține că există Biserici depline (Ortodocși) și biserici nedepline (monofiziți, protestanți, biserici ce s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii, etc). Prin acest act se promovează o erezie ecleziologică teribilă, care relativizează definiția Bisericii.

Pentru ortodocși nu mai este clar prin ce se caracterizează Biserica, călcându-se în picioare Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. Biserica s-a delimitat de eretici prin anateme, iar acum, în acest text, nu mai există nici eretici, nici anateme, ci toți sunt biserici. Iată cum diavolul a adus tulburare și întunecarea minții. Aceste texte sunt scrise și acceptate de oameni schizofrenici, de oameni cu patimi și căderi grave, nu de oameni cu Duhul Sfânt.

În paragraful 22 se condamnă orice tentativă de distrugere a unității Bisericii. Întrebarea noastră este prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor. Cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă și condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi, azi în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schisma este făcută de cei care acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic, după cum se arată în analiza multor teologi și Ierarhi (Mitr. Serafim de Pireu, Mitr. Ieroteos Vlachos, Pr. Gheorghios Metallinos, Mitr. Athanasios de Limassol, Mitr. Ieremia de Gortina, Mitr. Pavlos de Glyfada, Mitr. Gavriil de Lovech, Prof. Dimitrios Tselenghidis, Pr.Theodoros Zisis, etc.). A se vedea și Rezoluția de la Chișinău în privința Sinodului din Creta, dar și Rezoluția Clericilor și monahilor din Grecia.

Acest așa-zis sinod, prin acest paragraf în care se socoate criteriul ultim – sistemul sinodal – este ridicat la rang de papism în Biserică.

Sistemul Sinodal nu asigură în mod magic Dreapta Credință și criteriul crediței revelate, ci numai atunci când cei care se întrunesc în Sinod sunt luminați de Duhul Sfânt. Nu am luat aici în discuție decât acest text; asta nu înseamnă că celelalte texte sunt bune, nicidecum, ci conțin călcări grave de canoane, sociologii umaniste ieftine, erori teologice grave, etc.

Concluziile pe care le tragem sunt că acesta nu este un Sinod ortodox, ci un sinod eretic, deoarece erezia nu înseamnă numai alterarea adevărului de credință ci și alterarea prin omisiune și lipsa de definire a termenilor și lipsa de claritate. Sinoadele au rolul de a clarifica învățătura de credință, atunci când apare o erezie, în schimb acest așa-numit Sinod nu numai că nu clarifică, ci amețește și nu spune nimic, folosind limbaj duplicitar și inducând în eroare și tocmai în aceasta constă erezia ecumenistă.

Domnul Prof. Dimitrios Tselenghidis, ca dogmatist al Bisericii Ortodoxe, are adânca convingere că ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică, dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii. Și aceasta deoarece ecumenismul, datorită caracterului său sincretist, recomandă cea mai insiduoasă contestație a credinței Bisericii, dar și cea mai gravă falsificare a ei. Tocește într-un grad inacceptabil conștiința dogmatică a pliromei Bisericii și generează confuzie în jurul identității credinței noastre. În mod viclean, golește integritatea credinței mântuitoare a Bisericii – lucru care are consecințe soteriologice grave – cu considerația că toate credințele religioase sunt soteriologic valabile (adică au putere mântuitoare), atunci când susține că toate credințele eterodoxe și ale celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeași mântuire.

Declarația de la Chișinău spune foarte clar că acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică. Conduce, cu alte cuvinte, la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și cea a unei biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o biserică a multelor ”biserici eterodoxe”.

Declarația de la Chișinău ne mai spune că Trupul lui Hristos, Biserica, este prezentată de Sinodul din Creta în chip  ”schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos”, ci un Hristos cu multe ”păreri”, adică cu credințe dogmatice diferite. Și, cu toate că Biserica este mijlocul prin care ”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”, ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia ”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită”.

Conform Profesorului Tselenghidis și Enciclica „ Sfântului și Marelui Sinod” prezintă neconcordanțe teologice. Spre exemplu, în paragraful al 20-lea se menționează în mod caracteristic următoarele: „Dialogurile inter-creștine au funcționat ca oportunități pentru Ortodoxie, de a arăta respectul față de învățătura Părinților și de a da o mărturie credibilă a tradiției autentice a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Dialogurile desfășurate de către Biserica Ortodoxă nu au însemnat niciodată, nu înseamnă și nici nu se pune problema să însemne vreodată un compromis în materie de credință. Aceste dialoguri sunt mărturia despre Ortodoxie…”.

Însă, Profesorul Tselenghidis ne spune că această afirmație este contrazisă de către documentele comune semnate și de către Ortodocși, așa cum sunt cele de la Balamand, Porto Alegre, Ravenna și Bussan. Și Enciclica Sinodală se încheie astfel: „Acestea se adresează în sinod către fiii din lume ai Preasfintei noastre Biserici și către întreaga lume, urmași fiind Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale, întru păzirea credinței încredințată de Părinți”. Însă, Biserica Ortodoxă „următoare Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale” nu a recunoscut niciodată în trecut ca biserică pe eretici, așa cum a încercat să facă această „Adunare a Arhiereilor” în Creta.

Analizând textul care vorbește despre căsătorie constatăm că și acesta este unul problematic și eretic. Deși, la început, prima frază este ortodoxă și spune: “căsătoriile mixte sunt interzise” și vorbesc și despre Sinodul Ecumenic și de Canonul de la Sinodul Ecumenic care interzic cu desăvârșire căsătoriile mixte, însă, în mod viclean apoi, lasă ca fiecare Biserică Autocefală să judece singură dacă să se facă căsătoria mixtă sau nu. Aceasta arată care este scopul acestui sinod. În felul acesta se taie hotărârea unui Sinod Ecumenic, iar aceasta este o mare problema. Se reduce, deci, se taie, un Canon. Sinoadele Ecumenice nu pot fi anulate, nu poți anula un Canon atât de important al unui Sinod Ecumenic. Acest lucru duce la existența a patru mari probleme:

  1. Primul lucru este că anulează Canonul care spune că sunt interzise căsătoriile mixte, ceea ce este erezie;
  2. Al doilea lucru este ca şi cum am recunoaşte „botezul” neortodoxului, deoarece în Taina Căsătoriei și în fiecare Taină nu putem să aducem pe cineva care nu este botezat. În Tainele ortodocșilor, primesc Tainele Ortodoxe numai cei care sunt ortodocși botezați. Deci, ca să participe cineva care nu este orotodox, este ca şi cum ai considera că el are Botez.
  3. A treia mare problemă este faptul că se creează un fel de schismă în interiorul Bisericii deoarece, cu singuranță, vor exista Biserici care nu vor fi de acord cu aceasta. Astfel, o Biserică Locală, care face de foarte mult timp căsătorii mixte, de acum încolo, prin această hotărâre, poate spune că face căsătorii mixte în mod canonic, legal. Pe de altă parte, dacă într-o altă Biserică Locală, ei nu vor accepta căsătoriile mixte, cum va fi posibil ca într-o Biserică să existe căsătorii mixte și într-o altă Biserică să nu existe căsătorii mixte? Deci, va exista o oarecare schismă, o îndepărtare, o rupere între creștini. Și, să nu ne pară ciudat, dacă vom vedea perechi neortodoxe să se ducă la alte biserici Ortodoxe ca să se căsătorească.
  4. Și a patra problemă care rezultă, mai gravă, este: deoarece căsătoria mixtă aduce ecumenismul în interiorul familiei, ce fel de urmași va lăsa această familie? Pur și simplu vor spune că noi suntem uniți în iubire la fel cum spun și ecumeniștii. Deci, iată că se anulează chiar motivul pentru care cineva se căsătorește. Pentru că știm: căsătoria se face pentru ca doi oameni să meargă împreună către Hristos. Dar, atunci când unul dintre cei doi tineri este eretic, cum vor merge aceștia către Hristos? Și apoi, copiii acestora ce fel de Hristos vor lua? Deci, această hotărâre luată este de fapt negarea și anularea Evangheliei.

De aceea, se vede imperios necesar convocarea unui Sinod Ecumenic care să condamne așa-zisul Sinod din Creta și să proclame Dogma Eclesiologică împotriva ereticilor ecumeniști. Până la convocarea unui astfel de Sinod Ecumenic, vă cerem ca în Sinodul BOR să vă lepădați de acest Sinod tâlhăresc și să îl condamnați! Iar episcopul locului să condamne acest sinod chiar până la convocarea Sinodului BOR.

Dacă nu se va petrece acest lucru, responsabilitatea se va muta de pe umerii voștri pe umerii noștri, și vom aplica în felul acesta Canonul 15 de la Sinodul I – II Constantinopol (861), întrerupând pomenirea Episcopului Locului până când va fi condamnat sinodul eretic iar credincioșii nu vor mai participa la slujbele unde vor fi pomeniți ierarhii care nu condamnă acest Sinod Tâlhăresc.

În felul acesta, vom feri Biserica de schisme și tulburări, pentru că a accepta acest sinod înseamnă a intra în schismă cu Biserica lui Hristos, care nu caută o unitate omenească, ci Unitate în Adevărul lui Hristos. Și chiar dacă turma este mica, acolo în acea turmă se păzește Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Așteptăm degrabă decizia și răspunsul Înaltpreasfințiilor Voastre.

Bibliografie

  1. http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/
  2. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/
  3. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/22/evaluare-ortodoxa-a-sinodului-din-creta-declaratia-de-la-chisinau/
  4. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/08/sinaxa-clericilor-si-monahilor-din-grecia-au-declarat-ca-sinodul-din-creta-nu-poate-fi-nici-sinod-nici-mare-nici-sfant/
  5. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/02/noua-eclesiologie-a-patriarhului-ecumenic-bartolomeu/
  6. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/ips-ierotheos-vlachos-cateva-concluzii-dupa-sinodul-din-creta-acest-sinod-este-foarte-problematic-din-punct-de-vedere-al-teologiei-si-eclesiologiei-ortodoxe/
  7. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/mitropolitul-ierotheos-vlachos-precizari-importante-despre-sinodul-din-creta-in-materie-de-credinta-nu-incape-loc-de-diplomatie/
  8. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/12/mitr-irineu-de-baska-membru-al-delegatiei-bisericii-sarbe-la-sinodul-din-creta-nu-am-semnat-documentul-din-cauza-continutului-ambiguu-ecleziologic/
  9. https://youtu.be/chD21moX7C4
  10. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/09/comunicat-oficial-patriarhia-antiohiei-nu-recunoaste-marele-sinod-ortodox-din-creta/

 

    

     29 August 2016

           Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului

 

 

 

Urmeaza multimea semnaturilor.

[1]                      [1]          Sf. Teodor Studitul, Epistola 11, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112.

[2]

[2] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod

[3]

[3] http://parembasis.gr

[4]

[4] https://www.holycouncil.org/

[5]

[5] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/

1 comentariu

Filed under Uncategorized

One response to “„Sfantul si Marele Sinod” din Creta. Scrisoare deschisa catre IPS Ciprian ce demonstreaza ca acest Sinod nu este ortodox.

  1. Pingback: „Sfantul si Marele Sinod” din Creta. Scrisoare deschisa catre IPS Ciprian ce demonstreaza ca acest Sinod nu este ortodox. | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s