Reconciliere între Patriarhia Română şi cea a Ierusalimului, privind Aşezământul din Ierihon. Cand se va intrerupe comuniunea din motive de erezie ecumenista??

„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 20–21 februarie 2013, o delegaţie a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim cu o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului, pentru rezolvarea problemei legate de Aşezământul Românesc de la Ierihon.

În urma convorbirilor, desfăşurate în spirit de frăţietate şi respect reciproc, s-a ajuns la o înţelegere privind Aşezământul Românesc de la Ierihon, considerat ca fiind un cămin pentru pelerinii ortodocşi români care vizitează Ţara Sfântă.”  | basilica.ro

        Ne bucuram pentru ca cele doua Patriarhii s-au impacat. Din pacate ambele Patriarhii sunt prinse in ecumenism si in CEB pana in gat! Ar fi fost normal ca Patriarhia Romana sau Patriarhia Ierusalimului sa fi intrerupt comuniunea cu celalata din motive de ecumenism, de participare la CEB, etc. In schimb ruperea comuniunii se face astazi din motive hilare.

preot Matei Vulcanescu

Publicitate

Crestinii Ortodocsi au protestat impotiva propagandei homosexuale la Muzeul Taranului Roman. Ar trebui sa protestam in bisericile unde se face ecumenism, este cu mult mai legitim!

http://www.youtube.com/watch?v=t3wKJRYydDU

 Muzeul Taranului Roman este  un loc public, legat de traditia poporului roman care are in centru Biserica. Deci nu este propice pentru iubitii frati loviti de patima homosexualitatii.  Unii au strigat in mod cu totul gresit „Moarte homosexualilor!” dialogul cu acesti oameni impatimiti consider ca trebuia sa fie mult mai pasnic si cu multa dragoste dar si cu atitudine. Unii dintre protestatari au procedat foarte bine, altii in schimb si-au dar cu dreptul in stangul. 

Mai abitir trebuiau huiduiti ierarhii care au facut ecumenism in biserica, aceeia trebuiau huiduiti bine, dar se pare ca avem o constiinta dogmatica ruginita.

Sa nu ne pierdem nici constiinta dogmatica si sa reactionam la microbii ecumenisti, care trebuie scosi din organismul Bisericii. Daca am fi o Biserica Locala curata, curatita de erezia ecumenista, nici homosexualii nu ar avea succes la noi in tara, in sensul de a face educatie homo si a sminti pe copii si tineri.

Biserica Ortodoxa Romana trebuie sa iasa cat mai urgent din CEB. Este o ofensa adusa lui Hristos insasi prezenta BOR in CEB.

Erezia ecumenista este cu mult mai grava decat homosexualitatea,  pentru ca ecumenismul  este un pacat impotriva Duhului Sfant, alterand in mod direct adevarurile descoperite de Duhul, lipsindu-i pe oameni de puterea Harului Sau si a intoarcerii. Pacatul impotriva Duhului Sfant nu se iarta nici in veacul acesta, nici in cel viitor (Matei 12, 32), pe cand cei care au patimi precum homofilia, lesbianismului, pedofiliei, se pot intoarce si pot scapa de ele. Este suficient ca acestia sa se indrepte spre scaunul spovedaniei. Ecumenistul contesta insasi lucrarea Duhului Sfant in Biserica prin relativismul dogmatic practicat si prin insasi participarea la organisme paraecclesiale (CEB).

Mai mult, ecumenistul, trebuie sa faca lepadare publica de toate ereziile propagate de el in Biserica, mai ales ca episcop, mitropolit, arhiepiscop, patriarh, etc. Trebuie sa blesteme ecumenismul si sa se lepede de el, sa blesteme CEB-ul si pe papa, etc. In Biserica diplomatia nu mantueste, nu se poate masura cu doua masuri, una pentru ortodocsi si alta pentru eretici. Pe unii diplomatia i-a facut sa se incurce in neadevaruri si unii chiar s-au inecat in ele. In Italia, mai bine ca preotii nostri sa slujeasca in garaje si apartamente, decat sa accepte de la papistasi capistile idolesti papale, ca apoi sa ii aiba la mana si sa le ceara compromisuri.

preot Matei Vulcanescu

Se poate pune semnul egal intre schisma si incetarea pomenirii ierarhului ce propaga erezia?

Aceasta este o intrebare care framanta pe multi. Raspunsul Sfintilor Parinti la aceasta intrebare este ca nu se poate pune semnul egal intre incetarea pomenirii unui ierarh ce invata in mod vadit erezia si practica neortodoxia si schisma.

Sa nu uitam ca Patriarhia Ierusalimului a intrerupt pomenirea Patriarhului Romaniei scotandu-l din diptice fara a avea un motiv intemeiat, motivul fiind unul pur comercial. In schimb cand avem o problema cu adevarat esentiala de ordin dogmatic, cand este cu adevarat intemeiata incetarea pomenirii episcopului eretic,  nu o facem!

Intrebarea mea este: Este in schisma Patriarhia Ierusalimului cu Patriarhia Romana?

Raspunsul este NU! Ci doar a incetat pomenirea Patriarhului Romaniei.

De aceea, parintii aghioriti sa se gandeasca la faptul ca motivatia incetarii pomenirii Patriarhului Bartolomeu este intemeiata dogmatic, avand toate drepturile de a inceta pomenirea lui.  Sper ca maturitatea si constiinta dogmatica a parintilor sa lucreze si sa nu fie dezbinati in a lua o hotarare unanima de a inceta pomenirea.

Erezia proliferata de Patriarhul Bartolomeu este de ordin eclesiologic si se numeste invatatura “Bisericilor surori” afirmand ca Biserica e formata din Papistasi si Ortodocsi laolalta.

De aici toate consecintele dogmatice: teoria baptismala cum ca si ereticii au botez, rugaciunile in comun, interzicerea de a boteza pe papistasi si luterani si anglicani, etc.

Iata un motiv foarte serios pentru intreruperea pomenirii Patriarhului Bartolomeu.

Ma rog lui Dumnezeu ca parintii athoniti sa fie uniti si sa aiba nelinistea cea buna si sa decida ortodox.

Schisma insemna ca intrerupi pomenirea ierarhiei fara a avea un motiv dogmatic, schisma este facuta din motiv de orgoliu – mandrie, schismaticii isi creeaza propriile sinoade si se descriu ca adevaratii ortodocsi, neintelegand ca intreruperea pomeniriii ierarhului eretic se face cu multa durere, ca si cum nu iti mai vezi tatal!

preot Matei Vulcanescu

cleric in Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei.

p.s. din pacate noi inca il pomenim pe Patriarhul Bartolomeu, fiind in Nordul Greciei, dar cred ca aceasta stare de fapt nu va rezista mult, ori Patriarhul Bartolomeu se va pocai si va renunta la erezia „Biserici surori” ori vom intrerupe pomenirea lui cu ajutorul lui Dumnezeu, ori Dumnezeu va trimite un Patriarh ce va avea gandire si marturisire ortodoxa.

Prea Sfintitul Longhin tata a 400 de copii spune NU ecumenismului! http://apologeticum.wordpress.com/2013/02/19/avem-un-ierarh-roman-care-spune-nu-ecumenismului-vrednic-este/

Mitropolitul Ieremia al Gortinei: Inca nu am inteles ca papismul este erezie si papa este ereziarh?

Mitropolitul Ieremia de Gortina, profesor de Vechiul Testament al Universitatii Ateniene si ucenic al Mitropolitului Augustin Kandiotis, se intreaba (referitor la scrisoarea Patriarhului Ecumenic legata de demisia papei):    

    ” De ce atata parere de rau si din partea unora dintre noi, mai ales a unor lideri ai Bisericii (vezi Patriarhul Bartolomeu) pentru demisia papei? Suntem sanatosi la cap? Nu am inteles inca faptul ca papismul este erezie iar papa eretic? Papistasii se inchina la o alta „sfanta treime” (deci nu Sfanta Treime la care ne inchinam noi Ortodocsii n.t.), cred in alta „maica domnului” ( dogma imaculatei concepţii a Născătoarei de Dumnezeu şi în genere cultul marial, conform căruia Maica Domnului este ridicată la dumnezeirea Treimică, vorbindu-se, desigur, şi despre Sfânta Pătrime,n.Ieroteos Vlahos.) si isi fac si semnul crucii in mod diferit decat il facem noi(prin erezia Filioque denatureaza Treimea deci si inchinarea n.t.).  Acestia sunt rupti de Biserica si de aceea nu putem savarsi impreuna Sfanta Liturghie si sa ne impartasim cu ei din Sfintele Taine. Acestia nu sunt Biserica, si de aceea imi pare rau si de folosirea termenului „Biserica Romano-Catolica” (ei nu pot fi numiti Biserica ci adunare, grupare, etc n.t.).

Daca Romano-Catolicii ar fi Biserica, atunci care mai este Biserica cea UNA, pe care o marturisim in Crezul nostru si din care trebuie sa facem parte ca sa ne mantuim?

Avand in vedere ca exista  atat de multe diferente intre noi ortodocsii si papistasi, spuneti-mi, sunt sau nu sunt papistasii eretici? SUNT! Si daca unii (Patriarhul Ecumenic, n.t.) nu accepta lucrul acesta le putem demonstra cu scrieri si omilii ale Sfintilor Parinti care demonstreaza ca sunt eretici. Daca sunt eretici, atunci de ce ne pare atat de rau si suntem suparati ca a demisionat acesta?  Cu adevarat , nu pot intelege!

Se spune ca papa Benedict iubea ortodoxia, dar am simtit pe pielea noastra si am inteles planul papilor de unire, si anume de a subjuga Ortodoxia papismului. Unirea catolicilor cu Biserica (Ortodoxa) o dorim si noi si ne rugam pentru asta. Dar vrem ca aceasta unire sa nu pericliteze cu nimic dogma ortodoxa (ci acestia sa revina la Adevar, nu sa lasam noi din Testamentul lui Hristos lasat Bisericii, pe care noi l-am pazit nealterat prin lucrarea Duhului Sfant n.t.) (….)

Unire ca la Ferara Florenta nu va accepta poporul condus de episcopi si preoti cu duhul Sfantului Marcu Eugenicul.

Si chiar daca unii „lideri” ai Bisericii Ortodoxe parasesc drumul (al Sfantului Marcu Eugenicul n.t.) si cer unire cu papa, tradand credinta ortodoxa, poporul dreptcredincios nu va accepta acest lucru, ci ii va lua la bataie cu batele, ca pe niste tradatori ai credintei, asa cum s-a intamplat si la Ferara Florenta.  Asa cum spuneau Patriarhii Rasaritului, poporul trebuie sa fie pazitorul credintei (ca sa nu se miste hotarele puse de Duhul Sfant prin Sfintii Parinti n.t.) (….)

In sfarsit, ma rog ca papa Benedict sa fie luminat de Dumnezeu si sa cunoasca Adevarul, care este numai Biserica Ortodoxa, si sa nege, macar acum la batranete, ereziile papiste si sa primeasca Dogma Ortodoxa, devenind si el ortodox.

Mitropolitul Gortinei si Megalopolisului,

+ Ieremia

Traducere din limba greaca: preot Matei Vulcanescu

sursa  http://aktines.blogspot.gr/2013/02/blog-post_7875.html

Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu in legatura cu demisia papei Ratzingher contine erezia „biserici surori”.

  Pe siteul ROMFEA putem citi in limba greaca declaratia patriarhului Ecumenic in legatura cu demisia papei. In primul rand, dupa mentalitatea papistasa, a demisiona un papa este un nonses, e ca si cum ar spune Sfantul Petru „demisionez din functia de apostol”, sau „din functia de Sfantu Petru”. Pentru papistasi functia papei este o functie harica, deci nu se poate demisiona din ea. Din momentul alegerii in functia de papa, papa ramane papa pana la moartea lui. In schimb, un patriarh poate demisiona din functia de patriarh, pentru ca este doar o functie administrativa, la fel si un mitropolit poate demisiona din functia de mitropolit, dar el ramane in continuare arhiereu, nu poate demisiona dintr-o functie harica, chiar daca nu mai slujeste, el tot arhiereu ramane.

             Insa declaratia Patriarhului Ecumenic ne pune pe ganduri, pentru ca se observa cu ochiul liber cum gandeste Sanctitatea Sa. Pentru Patriarhul Bartolomeu „Acordul de la Balamand” nu a fost anulat, el foloseste si crede in termenul eretic „Biserici Surori” :

” Dumnezeu sa arate un urmas vrednic ca si conducator al Bisercii Romei, Biserica Sora, si sa se continue drumul comun spre unirea….” (traducerea mea, sursa ROMFEA   “Εὐχόμεθα ἀπό τοῦ Φαναρίου ὁ Κύριος νά ἀναδείξῃ ἄξιον διάδοχόν του ἐπὶ κεφαλῆς τῆς ἀδελφῆς Ἐκκλησίας τῆς Ρώμης καί νά συνεχισθῇ καί μετ’ αὐτοῦ ή κοινή πορεία μας πρὸς τήν τῶν πάντων ἕνωσιν εἰς δόξαν Θεοῦ.”
http://www.romfea.gr/oikoumeniko-patriarxeio/oikoumeniko-patriarxeio/15603-2013-02-11-18-35-50)

Este posibil ca un Patriarh Ecumenic sa nu stie faptul ca Biserica este Una, Sfanta, Catholica si Apostolica, si aceasta Biserica este Biserica Ortodoxa? 

Nu am tradus tot textul, numai aceasta fraza, care este o fraza ce denota o gandire eretica, departe de spiritul Parintilor Bisericii.

Oare cum poti sa il sarbatoresti pe Sfantul Fotie cel Mare care a adunat Sinod Ecumenic si a anatematizat Filioque si in acelasi timp sa afirmi ca papistasii sunt „Biserica sora”?

Redau mai jos textul domnului profesor Dimitrie Telenghidis referitor la termenul eretic „Biserici surori” :

„Biserici surori

De la început, termenul Biserici surori a fost nepotrivit şi inadmisibil. Este nepotrivit din punct de vedere teologic, atunci când este folosit pentru a exprima relaţia dintre Bisericile Ortodoxe locale. Şi este absolut inadmisibil, din punct de vedere teologic, atunci când este folosit pentru a determina caracterul ontologic al Bisericii Ortodoxe şi al Romano-catolicismului.

Termenul Biserici surori nu este un termen bazat scripturistic, nici nu este legitim. Atunci când Sfântul Apostol Pavel se referă la diversele Biserici locale, el nu le denumeşte surori, nici nu subînţelege existenţa vreunei Biserici mame ale vreunor Biserici locale. El are conştiinţa că Biserica este una şi că ea are un caracter universal, în sensul unei deplinătăţi a adevărului şi a vieţii ei, şi al cărei cap, ne informează Sfântul Apostol Pavel, este Însuşi Hristos. Astfel, atunci când se adresează vreunei Biserici locale, foloseşte expresia stereotipă: Bisericii care este în Corint, de exemplu. Acest lucru arată că prezenţa întregii Biserici poate fi în orice loc, acolo unde există comunitatea euharistică a credincioşilor sub episcopul ei.  Este, desigur, de la sine înţeles faptul că unitatea acestor Biserici locale este asigurată de comuniunea lor întru credinţă, viaţă şi rânduială ecclesiastică. Unitatea Bisericilor locale este garantată în practică de Sinodul episcopilor acestor Biserici.

Din cele expuse mai sus reiese clar faptul că, din moment ce nici Bisericile locale aflate în acelaşi cuget în cadrul Ortodoxiei nu se justifică, din punct de vedere teologic, să fie numite surori, cu atât mai mult nu există vreun substrat teologico-ecclesiologic pentru a numi Biserica Ortodoxă şi Romano-catolicismul Biserici surori. De altfel, Romano-catolicismul nu poate fi numit, în sensul strict al cuvântului, Biserică, după anul 1054, pentru că de atunci acţionează asupra lui anatemele Sinoadelor Ecumenice, consecinţa fiind tăierea de la Trupul divino-uman.

Aici trebuie făcută observaţia că suspendarea anatemelor nu poate fi efectuată de nici o persoană oficială a Bisericii, indiferent de înălţimea poziţiei în ierarhia ecclesiastică, ci doar de un Sinod Ecumenic. Şi acest lucru se poate face doar în cazul în care, în prealabil, sunt îndepărtate motivele dogmatice pentru care a avut loc efectiv tăierea Romano-catolicismului de Biserică.

Este, aşadar, limpede faptul că, oficial, Romano-catolicismul nu mai este Biserică din 1054. Practic, acest lucru înseamnă că nu are credinţa apostolică corectă, nici succesiune apostolică. Nu are harul necreat şi, prin urmare, nu are Tainele dumnezeieşti care aduc trupul divino-uman al Bisericii într-o comuniune îndumnezeitoare cu omul. Şi, pentru că Biserica nu poate decât să fie şi să rămână până la sfârşitul veacului una şi nedespărţită, orice comunitate creştină aflată în afara Bisericii Ortodoxe este, pur şi simplu, eretică.”

Traducere din limba greaca de Preot Matei Vulcănescu

Deosebirile dintre Biserica Ortodoxa si „romano catolici” (papistasi) de IPS Ieroteos Vlahos

În limbajul teologic al Bisericii Ortodoxe se spune despre creştinismul apusean că a fost scos afară din Trupul Bisericii lui Hristos. Asta s-a întâmplat la început cu Vechea Romă, şi anume cu Papa, iar mai apoi cu protestanţii, care au fost eliminaţi [din Biserica Romano-Catolică] de către Papă.

Cauzele scoaterii Vechii Rome din Biserica Ortodoxă au fost politice şi teologice. În fapt, însă, creştinii apuseni au fost cei care s-au diferenţiat [de Biserică] în ceea ce priveşte dogma şi, mai ales, în ceea ce priveşte metodologia dogmei, care este Tradiţia isihastă – care constă în faptul că omul dobândeşte cunoaşterea lui Dumnezeu prin metoda isihastă şi în continuare această cunoaştere este pusă în cuvinte, este codificată prin termeni-dogme. Când, însă, cunoaşterea empirică a lui Dumnezeu se pierde, atunci se deformează şi dogmele. Vom vedea pe scurt aceste deosebiri.

1. Deosebiri dogmatice şi ecleziologice

            După cucerirea Imperiului Roman de Apus de către franci, au început să fie introduse în spaţiul acestuia şi primele deosebiri dogmatice, iar odată cu trecerea timpului, au fost adăugate altele şi altele. Despre aceasta am scris cele de cuviinţă în primul capitol al cărţii şi în subcapitolul “Augustin – Toma d’Aquino”.

            Episcopii Vechii Rome, în ciuda unor deosebiri mici şi neesenţiale, au avut întotdeauna comuniune cu Episcopii Noii Rome şi cu Episcopii Răsăritului până în perioada 1009-1014 d.Hr., când, pentru prima dată, francii au ocupat tronul Vechii Rome. Până în 1009 Papii Romei şi Patriarhii Constantinopolului au fost uniţi în lupta comună împotriva stăpânitorilor şi a episcopilor franci, dar şi împotriva ereticilor care au apărut de-a lungul timpului.

Filioque 

           La Sinodul de la Frankfurt din 794 d.Hr., francii au condamnat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi cinstirea sfintelor icoane. De asemenea, în 809 francii au introdus în Simbolul de Credinţă dogma Filioque, adică învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul. Acest adaos a fost condamnat atunci şi de Papa ortodox al Romei. La Sinodul de la Constantinopol din 879-880 d.Hr., sub Fotie cel Mare, la care au luat parte şi reprezentanţi ai Papei ortodox de la Roma, au fost condamnaţi cei care anatemizaseră hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi cei care introduseseră în Simbolul de Credinţă Filioque. Însă, pentru prima dată, Papa franc Serghie IV, în anul 1009 d.Hr., în epistola sa de întronizare, a adăugat Filioque în Simbolul de Credinţă, iar Papa Benedict VIII, în anul 1014 d.Hr., a introdus Crezul cu Filioque în cultul Bisericii, drept care Papa a fost şters din dipticele Bisericii Ortodoxe.

Marea deosebire

            Deosebirea fundamentală dintre Biserica Ortodoxă şi Papism constă în învăţătura despre fiinţa necreată şi energia necreată a lui Dumnezeu. În timp ce noi, ortodocşii, credem că Dumnezeu are fiinţă necreată şi energie necreată şi că Dumnezeu vine în părtăşie cu zidirea şi cu omul prin energia Sa necreată, cu toate acestea, papistaşii cred că în Dumnezeu fiinţa necreată se confundă cu energia Sa necreată (actus purus) şi că Dumnezeu comunică cu zidirea şi cu omul prin energiile sale create, adică susţin că în Dumnezeu există şi energii create. Atunci, Harul lui Dumnezeu, prin care se sfinţeşte omul, este considerat energie creată. Dar astfel omul nu se poate sfinţi, de vreme ce în Sfintele Taine lucrează “harul creat”.

            Acest lucru, însă, are şi consecinţe de natură bisericească. Din moment ce harul prin care Dumnezeu vine în părtăşie cu lumea este creat, iar harul creat lucrează în Sfintele Taine ale Bisericii, urmează că Taina Dumnezeieştii Euharistii săvărşită de ei nu este Taină şi nu există prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Căci, cum este posibil ca harul creat să prefacă ziditul în nezidit? Acesta este un motiv în plus pentru care nu putem avea comuniune cu Catolicii. Aceasta, desigur, este valabil pentru toate Tainele lor, precum Botezul, Mirungerea etc.

Toate deosebirile

            Din această învăţătură fundamentală (actus purus) decurg şi celelalte deosebiri – învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt din Tatăl şi din Fiul, Purgatoriul, primatul Papei etc., care au devenit de-a lungul timpului obiectul Dialogurilor Teologice. Iată care sunt acestea:

            – Filioque, adică, învăţătura că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, urmarea fiind micşorarea monarhiei Tatălui, anularea egalităţii desăvârşite a Persoanelor Sfintei Treimi, micşorarea în cinstire a Duhului Sfânt ca nefiind de aceeaşi putere şi împreună slăvit cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi, întrucât este socotit drept “Persoană cu lipsuri”.

            – folosirea pâinii nedospite (azima) la Dumnezeiasca Euharistie de către apuseni, fapt care se abate de la modul în care Hristos a săvârşit Cina cea de Taină,

            – sfinţirea “cinstitelor daruri” care se face, nu prin epicleza adresată Tatălui pentru a-L trimite pe Duhul Sfânt, ci prin recitarea cuvintelor lui Hristos de la întemeierea [Euharistiei]: “luaşi mâncaţi… beţi din acesta toţi…”,

            – concepţia că jertfa pe cruce a lui Hristos a satisfăcut dreptatea dumnezeiască, înţelegere care Îl înfăţişează pe Dumnezeu Tatăl drept un feudal – pe de altă parte, această concepţie trece cu vederea  Învierea,

            – concepţia despre “meritele prisositoare” a lui Hristos şi a Sfinţilor şi care [merite] sunt la dispoziţia Papei,

            – separarea şi ruptura dintre Taina Botezului, a Mirungerii şi a Dumnezeieştii Euharistii,

            – învăţătura despre moştenirea vinovăşiei păcatului strămoşesc,

            – inovaţiile liturgice în toate Tainele Bisericii (Botez, Mirungere, Preoţie, Spovedanie, Cununie, Maslu),

            – neîmpărtăşirea mirenilor cu “Sângele” lui Hristos,

            – primatul Papei, conform căruia Papa este “episcopus episcoporum [episcopul episcopilor] şi izvorul autorităţii preoţeşti şi bisericeşti, este capul infailibil şi Conducătorul Suprem  al Bisericii, pe care o chiverniseşte în chip monarhic ca locţiitor al lui Hristos pe pământ” (I. Karmiris). Sub acest aspect, Papa se consideră pe sine urmaş al Sfântului Apostol Petru, căruia i se subordonează ceilalţi Apostoli, chiar şi Sfântul Apostol Pavel,

            – inexistenţa împreună-slujirii în cadrul actelor de cult,

            – infailibilatea Papei,

            – dogma imaculatei concepţii a Născătoarei de Dumnezeu şi în genere cultul marial, conform căruia Maica Domnului este ridicată la dumnezeirea Treimică, vorbindu-se, desigur, şi despre Sfânta Pătrime,

            – teoriile despre analogia entis şi analogia fidei care s-au încetăţenit în spaţiul apusean,

            – învăţătura despre progresul continuu al Bisericii în descoperirea faţetelor ascunse ale adevărului revelat,

            – învăţătura despre vocaţia absolută,

            – concepţia despre metodologia comună atât în cunoaşterea lui Dumnezeu, cât şi în cunoaşterea creaturilor, care a condus la conflictul dintre teologie şi ştiinşă.

            În fine, marea ruptură se vădeşte în deosebirea dintre teologia scolastică şi cea isihastă. În Apus s-a dezvoltat scolasticismul ca încercare de cercetare a tuturor tainelor credinţei prin raţiune (Anselm de Canterburry, Toma d’Aquino), în timp ce în Biserica Ortodoxă dăinuie isihasmul, adică curăţirea inimii şi luminarea minţii, pentru dobândirea cunoaşterii lui Dumnezeu. Dialogul dintre Sfântul Grigore Palama şi scolasticul şi uniatul Varlaam este semnificativ în acest sens şi arată această deosebire.

Abatere de la ecleziologia ortodoxă

            Consecinţă a tuturor celor de mai sus este faptul că în Papism avem de-a face cu o abatere de la ecleziologia ortodoxă. Câtă vreme în Biserica Ortodoxă se acordă o mare importanţă îndumnezeirii, care înseamnă comuniunea omului cu Dumnezeu prin vederea Luminii necreate, îndumnezeiţii fiind cei care se întrunesc, aşadar, în cadrul Sinoadelor Ecumenice pentru a marca neîndoielnic hotarele adevărului revelat [de înşelare] în situaţiile de confuzie – în Papism se dă o mare importanţă instituţiei Papei, care Papă este mai presus chiar şi decât Sinoadele Ecumenice.

            Potrivit teologiei latine “autoritatea Bisericii există doar când se întemeiază şi se armonizează cu voinţa Papei. În caz contrar, ea este desfiinţată”. Episcopul Maré a scris: “Ar fi mult mai exacţi romano-catolicii dacă, rostind Crezul, ar spune: “şi întru unul Papă” decât să spună “şi întru una … Biserică”.

            De asemenea, “importanţa şi rolul episcopilor în cadrul bisericii romano-catolice nu este decât aceea de simplă reprezentare a puterii papale, căreia i se supun şi episcopii înşişi, la fel ca şi simplii credincioşi”. În ecleziologia papistaşă se afirmă în esenţă că: “puterea apostolică s-a pierdut odată cu Apostolii şi şi nu a fost transmisă episcopilor ce i-au urmat lor. Numai puterea papală a lui Petru, sub care se aflau toţi ceilalţi, s-a transmis succesorilor lui Petru, adică Papilor” . Chiar şi Sinoadele Ecumenice au valoarea pe care le-o îngăduie Papa Romei, deoarece “nu sunt şi nici nu pot fi altceva decât congrese ale creştinismului, convocate sub autoritatea, puterea şi prezidiul Papei”. Dacă Papa iese din sala de congres spunând: “Nu mă mai aflu aici”, în acea clipă Sinodul Ecumenic încetează să mai aibă valabilitate. “Prevederile Sinodului, de asemenea, nu au nici o valoare dacă nu sunt consimţite şi validate de Papă, care le va şi impune, prin natura autorităţii sale, credincioşilor” .

            Din această perspectivă, “Biserica” papistaşă afirmă că toate Bisericile Răsăritului sunt în dezacord [cu Papa] şi prezintă lipsuri, aşadar prin iconomie ne primesc papistaşii în comuniune, şi, desigur, tot prin iconomie ne acceptă ca Biserici surori, întrucât “Biserica” papistaşă se consideră pe sine Biserica-Mamă, iar pe noi ne consideră Biserici-Fiice.

Vaticanul este stat

            Vaticanul este stat, iar fiecare Papă este conducător al statului Vatican. Avem de-a face cu o organizaţie antropocentristă, ceea ce presupune secularizare, şi anume o secularizare instituţionalizată. Statul Vatican a fost întemeiat în 755 d.Hr. de Pepin cel Scurt, tatăl lui Carol cel Mare, iar în epoca noastră a fost recunoscut în 1929 de către Musolini. Este importantă justificarea pe care Papa Pius IX o dă proclamării Statului Papal, aşa cum acesta însuşi a rostit-o: “Reprezentantul pe pământ al lui Dumnezeu nu poate fi cetăţeanul unui stat pământesc”. Hristos a fost cetăţean al unui stat pământesc, Papa nu poate fi! Autoritatea papală constă în teocraţie – căci teocraţia se defineşte drept concentrarea puterii lumeşti şi bisericeşti într-o singură persoană. Astăzi state teocratice sunt Vaticanul şi Iranul.

            Sunt edificatoare cele afirmate în cadrul cuvântului ţinut la întronizarea sa, de Papa Inochentie III (1198-1216): “Cel care are mireasă este mire. Dar această mireasă (Biserica) nu a venit la unirea nunţii cu mâinile goale, ci mi-a dăruit o preţioasă zestre fără seamăn, şi anume plinătatea bunurilor duhovniceşti şi vastitatea celor lumeşti, măreţia şi belşugul amândurora… Ca simboluri ale bunurilor lumeşti mi-a dat Stema, Mitra pentru Preoţie, iar Stema pentru împărăţie şi m-a rânduit reprezentant al Aceluia, pe haina şi pe coapsa Căruia s-a scris: Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor”.

            Prin urmare, există mari deosebiri teologice, care au fost condamnate de Sinodul ţinut sub Fotie cel Mare şi de Sinodul ţinut sub Sfântul Grigorie Palama, după cum se vede şi în “Sinodiconul Ortodoxiei”. De asemenea, şi Părinţii Bisericii, şi Sinoadele Locale până în secolul al XIX-lea, au condamnat toate înşelările Papismului.

            Lucrul acesta nu se tămăduieşte şi nici nu poate fi îndreptat printr-o simplă absolvire formală, pe care o va acorda Papa pentru o greşeală istorică, câtă vreme concepţiile sale teologice rămân în afara Revelaţiei, iar Ecleziologia se mişcă pe un drum greşit – câtă vreme, desigur, Papa trece drept conducătorul lumii creştine, drept succesor al Apostolului Petru şi vicar-reprezentant al lui Hristos pe pământ, ca şi cum Hristos i-ar fi acordat Papei puterea Sa, iar El s-ar odihni fericit în Ceruri.

Orthódoxos Týpos, 9 noiembrie 2012, nr. 1949, pp. 1, 6.

Traducere Mihail Ilie(G.O.)

Citiți și:

1.  PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA, ECUMENIŞTILOR ŞI TUTUROR ERETICILOR ANATEMA!”

MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI – 2012:PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA ECUMENIŞTILOR ŞI TUTUROR ERETICILOR ANATEMA!”

     DE DUMINICA ORTODOXIEI – 2012 INIMA ORTODOXIEI A BĂTUT ÎN PIREU!

“PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA, ANATEMA!”

“Lui Benedict al XVI-lea, decăzutului ereziarh, care – potrivit Canoanelor, nu este papă şi patriarh al Romei celei vechi, şi celor care se împărtăşesc cu el, anatema!”

                                        ANATEMA! ANATEMA! ANATEMA!  

În Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Pireu, arhiplină de credincioşi, s-a prăznuit Duminica Ortodoxiei sub protia Înalt Preasfinţitului Mitropolit de Pireu şi Falir Serafim. La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, Mitropolia a cinstit cu cea mai înaltă distincţie onorifică a sa – Crucea de Aur a Sfântului Spiridon cu stea – pe luptătorii pentru neprihănita credinţă: Prea Cucernicul şi eruditul Protopresbiter Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Universităţii din Atena, pe Prea Cucernicul şi eruditul Protopresbiter Theodoros Zisis profesor emerit al Universităţii din Tesalonic şi pe distinsul domn Lavrentios de Georgio, preşedinte al Asociaţiei Filo-ortodoxe Cosma Flamiatos. Înalt Preasfinţitul le-a mulţumit şi i-a încurajat să-şi continue puternicele lor lupte pentru Ortodoxie neadormiţi şi neobosiţi.

ANATEMATISMELE MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU

ÎN DUMINICA ORTODOXIEI – 2012

Printre cei daţi anatemei: papa Benedict al 16-lea, rabinii, musulmanii, iehoviştii şi … ECUMENIŞTII!!!

Articol preluat de pe siteul http://graiulortodox.wordpress.com/2013/02/07/140-deosebirile-fundamentale-intre-ortodoxie-si-papism-de-mitropolitul-ieroteos-vlahos/

 

Sigilionul Ortodoxiei de la 1583

Citind cu atentie Sigilionul Ortodoxiei, descoperit  in Sfantul Munte, vedem lupta a trei Patriarhi si a Sinoadelor lor pentru apararea Ortodoxiei in fata influentelor papistase.

Se impunea anatematizarea tuturor invataturilor Romano-Catolice pentru a taia raul din radacina. Din pacate “stilistii” au preluat numai ce le-a convenit, desi sunt anatematizate toate invataturile papistase ( I-a anatema- Filioque,  a II-a anatema- impartasirea numai cu Trupul nu si cu Sangele Domnului,  a III-a anatema- azima in loc de paine dospita,  a IV-a anatema-judecata trupurilor, fara suflet,  a V-a anatema- purgatoriul,  a VI-a anatema- papa ca si cap al Bisericii si indulgentele papale,  a VII-a anatema schimbarea pascaliei si a mineologiului ) ultimul paragraf aratand foarte clar care este scopul acestor anateme si anume ferirea credinciosilor de a cadea in cursa intinsa de papalitate de a se uni in chip viclean cu catolicii.  In ultimul paragraf se cere credinciosilor ca sa tina cu sfintenie credinta ortodoxa, nelasandu-se amagiti de papistasi.

Mesajul “Pecetluirii” sau a “Sigilionului” este foare clar si anume: Nu va uniti cu papistasii in cuget, in simtiri si in obiceiuri si in sarbatori.

Se vede clar ca scopul anatemei este taierea din radacina a unirii cu papistasii.

“Stilistii” arata numai anatema a VII-a, prin care ne scot ochii ca ne aflam sub anatema “Sigilionului”, fara sa tina cont de faptul ca aceasta anatema pace parte dintr-o insiruire de anateme care au un scop precis: impiedicarea unirii cu papistasii .

Daca citim cu atentie anatema a VII-a: “VII. Orişicine nu ar urma hotărârile Bisericii statuate în cele Şapte Soboare Ecumenice şi Sfintele Paşti socotite pentru a le urma, ci vrea să urmeze noua invenţie a pascaliei şi a noului calendar al astronomilor atei papişti, şi vor să răstălmăcească şi să distrugă dogmele şi tradiţia Bisericii care noi le-am moştenit de la Sfinţii Părinţi, anatema unora ca aceştia şi să fie îndepărtaţi de Biserică şi de împărtăşirea credinţei.”

–observam ca Parintii nu sunt blocati pe ideea calendarului, asa cum ne-ar face sa credem “stilistii”, scotand din context, ci spun ca aceasta schimbare a calendarului si a pascaliei este pusa in legatura cu distrugerea dogmelor si a traditiei Bisericii care sunt stabilite de cele Sapte Soboare Ecumenice .

Ce canon sau dogma reglementeaza calendarul mineatic? Referirea Sinodului I Ecumenic este legata de data Sfintelor Pasti, atat.

Conjunctia “si” este de o importanta vitala pentru ca ne pune cu adevarat in contextul autentic al anatemei.

” vrea să urmeze noua invenţie a pascaliei şi a noului calendar al astronomilor atei papişti, şi vor să răstălmăcească şi să distrugă dogmele şi tradiţia Bisericii ” (Sigilion)

Sfintii Parinti au reactionat si au anatematizat toate inovatiile papistase, nu numai calendarul gregorian.  Scopul pentru care au anatematizat si calendarul gregorian (si el imperfect, la fel ca si cel iulian) a fost ca nu cumva si aceasta schimbare (care nu este Dogma) sa ne fie prilej de unire cu papistasii.

Faptul ca la 1924 a fost schimbat calendarul, cu scopul precis de unire cu papistasii si cu anglicanii si cu lumea protestanta in general, arata clar ca au cazut sub anatema “Sigilionului” (patriarhul Meletie Metaxachis-mason si ceilalti), pentru ca ei au avut ca scop exact ceea ce “Sigilionul” anatematiza, si anume unirea cu papistasii dar si cu protestantii.

Numai ca nu le-a mers. Desi au reusit sa schimbe prin demersuri si influente politice calendarul in anumite Biserici Locale, totusi data Sfintele Pasti nu au reusit sa o schimbe si nici unirea cu papistasii nu a fost realizata.

Din “Sigilion” se observa ca nu schimbarea datei sarbatoririi sfintilor in sine e o problema ci alinierea voita cu papistasii cu scopul falsei uniri adogmatice cu acestia.

Intradevar, schimbarea calendarului a fost “cutia pandorei” care a fost deschisa, pentru ca dupa aceasta schimbare au urmat si allte demersuri de unire, cum ar fi asa numita “ridicare a anatemelor” de catre patriarhul Atenagoras, intrarea Bisericii in “Miscarea Ecumenica” si in “Consiliul Mondial al Bisericilor”, falsa unire cu monofizitii de la Chambesy, recunoasterea tainei botezului ereticilor si erezia “Biserici Surori”  de la Balamant, Ravena, declaratiile Patriarhilor Ecumenici in spiritul ecumenist, venirea papei la Constantinopol, etc.

De acum 100 de ani lucrurile au evoluat din rau in mai rau, de aceea “stilistii” nu fac decat sa dea apa la moara ecumenistilor si sa puna si ei umarul la ruperea Unitatii Bisericii castigate de Hristos Dumnezeu -Omul prin varsarea Scumpului Sau Sange.

Interpretarile fanatice si exclusiviste ale “stilistilor” nu se regasesc in  spiritul Parintilor Bisericii, care au folosit atat iconomia cat si acrivia.

Data Pastilor este hotarata de Sinodul I Ecumenic si toata Biserica Ortodoxa serbeaza Invierea Domnului in mod unitar. Canoanele specifica faptul ca trebuie sa nu se serbeze Invierea Domnului odata si nici inainte de pastele iudaic ci intodeauna dupa pastele iudaic. ( Can 7 Apostolic, Canonul 71Apostolic, Canonul I Antiohia)

Schimbarea masurarii timpului, care trebuie sfintit prin rugaciune, nu este acelasi lucru cu iconomahia, adica cu lupta impotriva sfintelor icoane, pentru ca desi icoana nu este Dogma, ea este in legatura cu Dogma Intruparii, cine ataca icoana ataca de fapt Intruparea lui Hristos, care din necircumscris a devenit circumscris, are trup omenesc ce poate fi reprezentat in icoana.  Desigur ca e bine sa revenim la calendarul vechi de dragul unitatii Bisericii, asa cum a facut Patriarhia Rusiei prin Patriarhul Tihon, care in momentul in care si-a dat sema ca schimbarea calendarului este o cursa intinsa de masoni pentru a dezbina Biserica si a o uni fortat cu ereticii, a revenit la vechiul calendar.

Mai presus de acestea este Unitatea Bisericii care nu trebuie stirbita, pentru ca noi marturisim:  Cred intr-Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica.

preot Matei Vulcanescu

Redau mai jos textul “Sigilionului”

Acest sinod numit „Pecetluire”, trimis către toate bisericile ortodoxe locale, arată principalele erezii papale şi le declară ca fiind în afara Bisericii Ortodoxe prin anatemizarea celor care le cred şi le practică. Iată întregul text al „Pecetluirii”:

Mitropolitul Antonie Plamadeala s-a lepadat (oarecum) in mod public de ecumenism conform marturiei sale publicate in „Telegraful Roman” nr 37-38/ anul1992

Mitropolitul Antonie Plamadeala s-a lepadat (oarecum) in mod public de ecumenism conform marturiei sale din „Telegraful Roman” nr 37-38/ anul1992:
      „Am crezut mult în ecumenism şi eu însumi m-am implicat ca puţini
alţii în el.Am tot sperat că vom fi înţeleşi şi că ecumenismul
urmăreşte cu adevărat refacerea unităţii bisericilor despărţite. Poate
că acest lucru se urmăreşte…. Dar metodele care s-au stabilit pentru
aceasta ne dezavantajează net, aşa încât unitatea începe să devină
doar acceptarea de către noi a punctelor de vedere ale celorlalţi,
mulţi, protestanţi şi neoprotestanţi. Suntem puşi în rând cu biserici
sau secte cu câteva mii de de credincioşi, la vot având toţi aceleaşi
drepturi şi participând la decizii, ca şi cum am avea şi noi câteva
mii de credincioşi…
   Nimic din ce au cerut ortodocşii n-a pătruns în modul de lucru şi
în deciziile acestor organizaţii. Ni s-a părut că ni se se dă oarecare
atenţie, că spiritualitatea Ortodoxă începe să-i intereseze şi noi am
fost bucuroşi, dar când a fost vorba să-şi impună punctul lor de
vedere, au făcut-o cu cinism şi aproape cu cruzime, găsindu-şi motive
de a ne considera învechiţi, prea legaţi de Sfânta Scriptură, şi
practicând exegeze care, dacă au mers cândva, astăzi nu mai merg…
Fără o atitudine ortodoxă limpede, ecumenismul va continua tot aşa şi
va ajunge, probabil, la aberaţii apocaliptice… „

A participat la Chambesy, adica la dialog, dar ne punem serioase semne de intrebare daca a semnat si la  acceptarea oficiala de catre BOR in 1994, asa cum se lasa sa se inteleaga din siteul Patriarhiei.
In al doilea rand Parintele Dumitru Staniloae trecuse la Domnul in 4 octombrie 1993, deci nu avea cum sa participe la adoptarea oficiala a documentului de la Chambesy. Una este participarea la dialog, si alta acceptarea oficiala de catre o Biserica locala. Sa nu uitam faptul ca si parintele Dumitru Staniloae nu a fost niciodata ecumenist si a marturisit clar inainte de trecerea la Domnul impotriva ecumenismului.