Arhive lunare: decembrie 2012

De cine ne este frica, de Hristos sau de oameni? De cine sa ascultam, de Hristos sau de oameni? Despre sfanta si binecuvantata neascultare!

Daca ne este frica de oameni atunci sa nu strigam la arhierei atunci cand spun erezii in public. Sa nu scriem nimic,sa stam ascunsi in cochiliile noastre asteptand moartea sufleteasca si trupeasca. Hristos insa ne va intreba: De ce ai tacut? Esti responsabil prin tacerea ta de raspandirea ecumenismului, de secularizarea societatii, etc.

Suntem fiecare dintre noi responsabili pentru Biserica de maine! Daca noi vom fi lasi, indiferenti si fricosi, generatia de dupa noi va pierde Biserica locala.

Cineva spunea: „Cum sa vorbim, ca imediat suntem taiati!” Daca sunteti taiati de oameni ce predica erezia, bucurati-va, veti lua Cununa!  Daca apostrofezi pe drept, si constiinta iti este curata, atunci poti fi anatematizat de toate Sinoadele, tu primesti binecuvantare de la Dumnezeu. Sa nu uitam ca Sfantul Ioan Damaschin a primit doua anateme din partea sinodului iconoclast. Una din anateme era: „Anatema lui Mansur(Ioan Damaschin)inchinatorul lemnului”

Exista o sfanta si binecuvantata neascultare: neascultarea de erezie. Atunci cand episcopul te invata erezii, esti obligat sa nu il asculti! Aceasta e spre binecuvantarea ta. Chiar daca te afuriseste, bucura-te! Nu esti afurisit de Dumnezeu, ci de oameni! Multi sfinti au fost afurisiti de Sinoade intregi, de Biserici intregi, si acele Biserici au cazut, iar sfintii au ramas!

Daca un episcop ar aduce pe papa sau pe papistas in biserica, sau ti-ar da ascultare sa aduci pe unii ca acestia in biserica pentru a te ruga impreuna cu ei,  mai faci ascultare? Nu! In acest caz avem tot dreptul sa protestam, sa nu participam, sa scriem si sa denuntam erezia! Aceasta insemna marturisire! Nu sa stam sa asistam la toate neroziile adogmatice si anticanonice! Cand e vorba de erezie, crestinii ortodocsi devin din oameni blanzi – luptatori, pentru ca se pune in pericol mostenirea data de Hristos!

Sfantul Ioan Hrisostom spune ca „atunci cand este in pericol credinta nu ai voie sa spui in sine: Cine sunt eu sa ridic glasul? Eu sunt un biet cioban, olar, tapiter” Esti madular al Bisericii lui Hristos si ai tot dreptul si obligatia de a ridica glasul!

preot Matei Vulcanescu

ps. sa nu creada cineva ca sunt impotriva dialogului cu eterodocsii, atata timp cat acesta este facut pe baze ortodoxe.  Slava Domnului ca Sinodalii greci nu sunt ecumenisti decat in foarte mica masura. Majoritatea lor se spovedesc la parinti Atoniti.

7 comentarii

Din categoria Uncategorized

Bisericile Ortodoxe locale nu au ce cauta in „Consiliul Mondial al Bisericilor”

Prezenta unor Biserici Ortodoxe locale in „Consiliul Mondial al Bisericilor” este total lipsita de sens, atata timp cat Biserica este Una, anume cea ortodoxa.

Nu exista „Biserici”, ci o singura Biserica. In clipa in care o Biserica Ortodoxa locala este membra a „Consiliului Mondial al Bisericilor” inseamna ca se incalca tocmai dogma Bisericii, si anume Unitatea, Sfintenia, Catolicitatea si Apostolicitatea ei! Adica Biserica se neaga pe sine.

Nu poti face parte dintr-un organism care pretinde inca din titlul lui ca ar exista mai multe „Biserici”. Este un nonsens teologic. Daca Biserica nu ar fi Una, continuitoare a Traditiei Apostolice si Patristice, ci ar fi impartita in zeci de „bisericute” cu dogme diferite atunci inseamna ca Simbolul Credintei si Dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice nu mai au nici o valoare. Unitatea Bisericii pentru care Sfintii Parinti au luptat atat de mult, unitate in dogma si in traire, nu mai este bagata in seama si se doreste o unitate mincinoasa, superficiala, cu o dragoste falsa (la nivel verbal adica, pentru ca in cazul in care nu esti de acord cu cei din miscarea CMB, vor avea ei grija sa te „incondeieze” si sa te aduca la acelasi simtamant cu ei sau sa te reduca la tacere).

Romano-catolicii nu fac parte din „Consiliul Mondial al Bisericilor” aratand in felul acesta demnitate (in erezia lor). Ei se considera „Biserica cea Una”, ceea ce ne arata mai multa seriozitate teologica din partea lor. Avem de invatat de la ei, chiar daca sunt eretici.

Nu judec pe nimeni si cu smerenie spun aceste lucruri.  Nu am intentia de a ofensa pe nimeni, iar daca cineva se simte ofensat imi cer iertare.

Din cele expuse mai sus se intelege ca statutul „Consiliului Mondial al Bisericilor” este total incompatibil cu statutul Bisericii Ortodoxe, care este Una, Sfanta, Catholica si Apostolica.

preot Matei Vulcanescu

8 comentarii

Din categoria Uncategorized

Ce poate face un credincios laic atunci cand preotul paroh invata public erezia, sau aduce papistasi sau alti eretici in Sfantul Altar?

Raspunsul la aceasta intrebare este pe cat se poate de simplu: paraseste biserica si pe preotul care face astfel de lucrare, nu inaite de a da marturia cea buna, adica,  trebuie spus preotului cum ca greseste, conform canoanelor nu are dreptul sa aduca papistasi sau protenstanti sau alti eretici in Biserica, si mai ales sa predice, sau sa boteze prin stropire, sau sa predice de la amvon ecumenismul!!!
Trebuie mustrat preotul si  aceast lucru se poate face si in scris, publicat pe internet sau unde se poate.

Daca preotul nu ne asculta, atunci sa mai aducem marturia ortodoxa a unui preot sau doi conform Sfintei Scripturi si daca nici de acestia nu asculta sa faci o scrisoare de plagere episcopului locului, iar daca nici de episcop nu asculta (bineinteles in cazul in care episcopul este ortodox si nu ecumenist si atunci il va lauda) atunci sa iti fie tie ca un pagan si ca un vames si sa nu primesti binecuvantare, nici aghiasma, nici Sfanta Impartasanie din mana lui, nici sa te spovedeti, nici sa primesti vreo Sfanta Taina din mana lui, nu pentru ca Tainele savarsite de el nu ar fi valabile, dar ca protest impotriva ereziei.

Comunitatea parohiala trebuie sa fie anuntata si ea, astfel incat sa se stie ca preotul are o problema serioasa, si nu il parasiti doar dintr-un capriciu.   Comunitatea poate fi anuntata prin tiparirea unei scrisori inmanate fiecarui credincios in Biserica, ca sa stie toti care sunt motivele plecarii dvs.

Asa au procedat intodeauna Sfintii Bisericii. E suficient sa citim viata Sfantului Maxim Marturisitorul, sau Santul  Nicolae, sau Sfantul Ioan Hrisostom, si sa ne lamurim ca acesta a fost  modul de manifestare in fata ereziei. Noi urmam sfintilor.

preot Matei Vulcanescu

adaugire ref la Botezul prin stropire:

conditia de baza a Botezului este ca cel care boteaza sa fie crestin ortodox(preot sau mirean), apoi ca botezul sa fie facut in numele Sfintei Treimi (prin tripla afundare).
Dar daca nu se indeplinesc conditiile pentru tripla afundare, si se face prin turnare, botezul este perfect valabil. Acest lucru se intampla prin iconomie.
Nu putem privi botezul in chip magic, de aceea nu atat forma e importanta(dar are totus importanta ei) cat Dreapta Credinta a celui care o savarseste si marturisirea celui care o primeste! (Crezul ortodox). Adica Botezul sa fie savarsit in Biserica Ortodoxa de catre preot ortodox sau daca nu este preot de catre un mirean ortodox.

23 comentarii

Din categoria Uncategorized

SFANTUL PATAPIE, praznuit pe 8 Decembrie: CUM TU, O ERETICĂ, TE APROPII DE MINE? Dogmatica empirica, adica minunile sfintilor si insasi experienta heterodocsilor care vin la Ortodoxie, ne arata ca botezul heterodox (in cazul de fata „catolic”/filioqpapist) nu este valid/lucrator

Câteva minuni contemporane ale Cuviosului Patapie

 

Sf. Cuv. PatapieSf. Cuv. Patapie

1. O mare minune: întoarcerea femeii „catolice” (monahul Nicodim Bilalis, „Slujba Cuviosului Părintelui nostru Patapie, făcătorul de minuni, o scurtă biografie şi o scurtă istorisire a minunilor”, pp. 19-20, ediţia a II-a, Atena, 1986)
Anul acesta de Paşte (1986), în Sfântul Munte, am vorbit cu evlaviosul stareţ vecin, pe nume Martinian (de la Coliba „Toţi Sfinţii”, în Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantocrator) şi cuvântul a ajuns la tema despre minunile contemporane. Prilejul a fost continua minune a credinţei noastre ortodoxe a Sfintei Lumini de la Preasfântul şi Izvorâtorul de viaţă Mormânt. Atunci, stareţul Martinian ne-a povestit şi următoarea minune recentă a Cuviosului Patapie, pe care o expunem după istorisirea lui.

Stareţul avea o rudă emigrantă în Germania de Vest, de unde cu câţiva în urmă s-a întors pensionar. Ruda sa se numeşte Gheorghios Z. (Însuşi stareţul preferă ca numele să fie anonim). Şi în Germania s-a căsătorit cu o nemţoaică „catolică”, fără ca ea să se fi botezat înainte cu Botezul Ortodox. Au făcut, desigur, nunta într-o biserică ortodoxă şi cei doi copii ai lor i-au botezat cu Botezul ortodox, dar soţia a rămas „catolică”, chiar dacă mergeau la slujbe în bisericile ortodoxe.
După ce s-au întors în Grecia (sunt locuitori în Nea Smyrna, parohia „Sfântul Sostene”), în vara anului 1985 s-au dus pentru petrecerea vacanţei de vară în Loutraki (Corint) şi acolo s-au dus într-o zi la Mănăstirea Cuviosului Patapie, ca să se închine Cuviosului.
În Sfânta Peşteră a intrat primul soţul, care s-a şi închinat Sfintelor Moaşte. Dar, în timp ce intra şi soţia „catolică” şi se apropia să se închine, a căzut jos leşinată. Soţul a prins-o imediat în braţe şi, cu ajutorul altor închinători, a scos-o afară şi a ajutat-o să-şi revină. După ce şi-a revenit, au întrebat-o ce i s-a întâmplat de a leşinat. Şi ea a răspuns cu uimire:
– „Bine, nu aţi văzut, nu aţi auzit? Sfântul m-a împins şi mi-a zis: Cum tu, o eretică, te apropii de mine?”.
Şi din acel moment, ea singură a cerut să se boteze ortodoxă, după cum s-a şi botezat în urma catehizării ei în propria parohie.
De acum, ca ortodoxă, vizitează cu evlavie Sfânta Peşteră a Cuviosului şi se închină Sfintelor Moaşte cu dragoste şi recunoştinţă. Pentru că, după ce a primit Botezul ortodox, se simte alt om! „Când mă rog”, ne-a spus într-o convorbire telefonică, „Îl simt pe Dumnezeu ca al meu, Tatăl meu, pe cînd înainte nu simţeam nimic. Acum aprind candela la iconostas, fac prescuri, mă împărtăşesc, citesc Vieţile Sfinţilor şi sufletul meu Îl simte pe Dumnezeu aproape de el.
Iată, cum să v-o spun? E ceva foarte diferit de cum era înainte, o siguranţă că sunt lângă Dumnezeu. Şi lucrul acesta îl datorez Sfântului Patapie, căruia îi mulţumesc.”

SURSA: http://acvila30.ro/sfantul-patapie-cum-tu-o-eretica-te-apropii-de-mine/

articol preluat de pe dogmaticaempirica.wordpress.com

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Stiati ca Biserica Ortodoxa Romana a acceptat oficial(in 1994) ca ereticii miafiziti necalcedonieni sunt ortodocsi? Egiptenii-copti, armenii si siroiacobitii vorbesc de o singura Fire in Hristos, respingand Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon. Oare au gresit Sfintii Parinti purtatori de Duh Sfant? Sau gresesc comisiile de dialog dintre ortodocsi si necalcedonieni?

Conform site-ului oficial al Patriarhiei Romane:

“Biserica Ortodoxa Romana a dovedit o mare deschidere fata de acest dialog. A fost prezenta la aproape toate intrunirile neoficiale si oficiale (fara a IV-a neoficiala si a II-a si a III-a oficiala), prin prof. dr. Nicolae Chitescu, pr.prof.dr. Dumitru Radu, I.P.S. dr. Antonie Plamadeala, pr. prof. dr. Dumitru Staniloae si pr. prof. dr. Nicolae Necula.

In sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, din 8-9 decembrie 1994, s-au acceptat in mod oficial textele celor doua declaratii comune. Astfel, Biserica Ortodoxa Romana a fost prima Biserica, care a aprobat oficial acest dialog dupa 1993.”

Se pare ca cei care au adoptat aceste concluzii ale dialogului cu necalcedonienii,  nu au fost deloc atenti la ceea ce au semnat:

“„Atunci cand vorbim despre ipostasul unic si compus al Domnului nostru Iisus Hristos, nu vrem sa spunem ca in el se unesc un ipostas divin cu unul uman. Vrem sa spunem ca unul si vesnicul ipostas al celei de-a doua Persoane a Treimii si-a asumat omenitatea noastra, a naturii create, printr-un act care-l uneste cu propria sa natura dumnezeiasca necreata, pentru a forma o adevarata fiinta divino-umana, unita in mod nedespartit si neamestecat, naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare”. „Acest ipostas al Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, nascut mai inainte de toti vecii, din Tatal, este acela care in zilele de pe urma a devenit o fiinta umana si s-a nascut din Prea Sfanta Fecioara Maria”.”http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

Prima formulare: “vorbim despre ipostasul unic si compus al Domnului nostru Iisus Hristos”nu este deloc clara, iar explicitatarea care urmeaza este si mai ambigua.

Formularea “naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare” ar putea insemna ca firile (naturile) in Hristos sunt doar teoretice.

In formularea pentru a forma oadevarata fiintadivino-umanase confunda notiunea „fiinta divino-umana” cu notiunea „fire divino-umana”, exact ca in formula ereticului Sever de Antiohia, anume fire compusa divino-umana.

Formularea “este Acela care in zilele de pe urma a devenit o fiinta umana“  este iarasi impotriva invataturii Sinodului IV Ecumenic, pentru ca ipostasul Fiului nu “a devenit o fiinta umana” ci  “si-a impropriat firea umana”. In Simbolul Niceo Constantinopolitan se spune ca Fiul ” S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om” – termenul grecesc “ενανθρωπησαντα”, care s-ar traduce mai exact cu “S-a inomenit” adica “a luat firea umana“.

Patriarhul Senuda al III-lea,  in cartea sa “Firea lui Hristos“,  vorbeste despre o fire a lui Hristos, mergand pe linia ereziei lui Sever.In aceasta nuanta consta erezia miafizita.  Conform lui Senuda, Hristos are o singura fire divino-umana, interpretand eronat ceea ce spune Sfantul Chiril al Alexandriei: “o fire a Cuvantului intrupat“. Formulare care, desi apartine unui mare Sfant al Bisericii, a fost evitata a se folosi de catre Sinodul IV Ecumenic, tocmai ca sa nu existe ambiguitati.
Conform invataturii ortodoxe exprimate de Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica, Capitolul XVI,(Catre cei ce spun:Daca omul are doua firi si doua activitati, este necesar ca Hristos sa aiba trei firi si tot atatea activitati):  „Tot ceea ce este comun si se observa in multi, fara ca sa fie in unul mai mult, iar in altul mai putin, se numeste fiinta. Prin urmare, pentru acest motiv, se zice o singura fire a oamenilor, pentru ca orice om este compus din suflet si corp. Despre ipostasa Domnului insa, nu putem spune o singura fire, caci fiecare din firi pastreaza, si dupa unire, insusirea fireasca si nu este cu putinta sa gasim o specie Hristos. N-a fost un alt Hristos, din Dumnezeire si omenire, acelasi si Dumnezeu si om.”

In cheia Sinodului de la Calcedon, fraza Sfantului Chiril poate fi inteleasa astfel:o fire dumnezeiasca unita cu natura umana, adica  doua firiSfantul Ioan Damaschin in Dogmatica, III, capitolul 8  spune: Deoarece (firile) sunt unite dupa ipostas si au intrepatruderea reciproca, sunt unite fara amestecare, pastradu-si fiecare propria sa deosebire naturala.” iar in capitolul 3 spune: “Daca Hristos ar fi dintr-o singura fire compusa, si daca este deofiinta cu Tatal, atunci va fi si Tatal compus si deofiinta cu trupul, lucru absurd si plin de toata blasfemia“. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul spune: “nu este ingaduit a se spune ca Hristos e o fire compusa, pentru ca ar insemna ca si Trupul lui Hristos e de o varsta cu dumnezeirea” (Sf Maxim Marturisitorul, Epistola catre Ioan Cubicularul…Impotriva lui Sever, PSB81, p85-86).

In Minei la  Slujba Sfintilor Parinti celor din Calcedon, la Utrenie, cantarea 6 scrie: Chiril pe Hristos propovaduieste in doua firi, si in doua lucrari, eresul lui Sever celui fara de minte biruind”.

Impotriva Sinodului IV Calcedon au fost “ridicate anatemele”

Ridicarea anatemei in contextul dialogului dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Orientala Ortodoxa este bazata pe Declaratia hristologica comuna de la Chambésy si urmareste inlaturarea obstacolelor in vederea comuniunii eclesiale depline”. http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

Intrebarea sincera este: De ce coptii, siroiacobitii si armenii nu accepta formularea Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon?

Raspunsul il gasim in cartea “Firea lui Hristos” a patriarhului copt Senuda al IIIlea, in care se spune negru pe alb ca ca noi ortodcsii suntem eretici nestorieni!

“Odata acceptat acordul comun privind hristologia, urmeaza acordul comun liturgic.  Desi acum nu exista o separatie dogmatica, realizarea deplinei comuniuni ramane un ideal. Se pare ca Bisericile Orientale Ortodoxe nu au suficient curaj in a recunoaste categoric si deplin hotararile Sinodului al IV-lea ecumenic, probabil si imprejurarilor istorice date, iar celelalte Biserici Ortodoxe intarzie ratificarea oficiala a dialogului. In subcomisia liturgica este numit din partea Bisericii Ortodoxe Romane pr.prof.dr. Nicolae Necula.” http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

Ce usor au trecut comisiile ortodoxe peste Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon! Observam totodata ca partea miafizita (coptii, armenii si sirienii) a fost mult mai serioasa in a abordarea ei eretica, si chiar de admirat, pentru ca, desi partea ortodoxa s-a grabit sa “ridice anatemele” de pe ereticii condamnati de Calcedon, coptii au spus ca nu poate fi valabila si reciproca, anume ca miafizitii nu vor ridica anatemele asupra Sfintilor Parinti  de la Calcedon! Chiar daca miafizitii ar vrea sa “ridice anatema” problema ramane, pentru ca este o anatema invalida, iesirea de sub anatema se face prin primirea invataturii ortodoxe, nu prin ridicarea magica a anatemelor, fara suport dogmatic.

Cartea  patriarhului  miafizit Senuda ramane ca reper pentru noi ortodocsii, ca sa intelegem ca nu avem nimic in comun cu miafizitii, si nu e vorba de nici o neintelegere terminologica.

Sinodul Bisericii Locale Sarbe a adoptat ca act oficial cartea domnului Jean-Claude Larchet, “Personne et Nature”, text foarte bine documentat in care se demonstreaza patristc faptul ca necalcedonienii sunt in continuare eretici.

In urma celor expuse mai sus cred ca ar fi cazul ca Biserica Ortodoxa Romana sa respinga documentul acceptat oficial in 8-9 decembrie1994, prin care se pune intr-o anumita masura sub anatema Sinodului IV Calcedon si a urmatoarelor Sinoade Ecumenice.

Personal resping ceea ce a semnat Sinodul BOR prin care ii recunoaste pe necalcedonieni ca ortodocsi, pentru ca simpla acceptare tacita a acestui fapt imi pericliteaza mantuirea.

preot Matei Vulcanescu

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Biserica vazuta ca firma (companie nationala). Biserici „surori”, „nepoate”, „verisoare” si „mame”

Biserica este vazuta de unii episcopi(in nici un caz de toti, vezi nota de la subsol)ca firma nationala, nu ca Trup Unitar al lui Hristos, iar ei sunt directori in firma, si nu parinti duhovnicesti care sa poarte poverile tuturor. Aceasta viziune duce la diferentieri nepermise si anti-bisericesti.  „Din ce firma, scuzati, Biserica faci parte?” A! Esti sub rusi! A! Esti sub greci! A! Esti sub romani! Ca si cum Biserica nu ar fi Una, ci ar fi multe companii, fara legatura intre ele, si chiar in competitie- care sa fie in frunte, care are autoritate mai mare? In loc ca episcopii nostri sa se gandeasca la cateheza ortodoxa a turmei incredintate de Hristos, la secularizarea profunda pe care o sufera turma duhovniceasca, la misiunea in lume pe care trebuie sa o aiba, la aducerea la Hristos a eterodocsilor si paganilor, ei se preocupa cu o problema „foarte importanta”, anume: Cine sa fie primul in diptice? Toti sunt de acord cu ecumenismul desantat si neteologic, dar cu dipticele…(vedeti pregatirea Mareului Sinod Ecumenic la Chambesy)

Altii te acuza ca te bagi in „problemele altei Biserici”, ca si cum Biserica nu e Una, ca si cum am fi firme, companii comerciale in competitie, directa sau indirecta.

Invatatura dogmatica despre Biserica ne spune ca Ea este Trupul lui Hristos iar fiecare dintre noi suntem madulare, parti ale Trupului lui Hristos.

Biserica fiind Trup, inseamna ca daca un madular este bolnav, de exemplu, un picior, atunci durerea este resimtita in tot trupul, nu numai in picior. Toate celelalte madulare sufera atunci cand un madular oricat de neinsemnat ar suferi.

Suntem Una in Hristos si atunci ne pasa de orice madular-membru al Bisericii, indiferent ca e un om, Muntele Athos, Patriarhul Ecumenic, un pacatos, un sinod, o Biserica Locala, etc.

Nu putem fi acuzati ca ne amestecam in treburi straine, pentru ca oriunde e Biserica Ortodoxa este casa noastra si problema noastra personala, pentru ca problema Bisericii e si problema mea, pentru ca sunt in Trupul Ei. Se accentueaza nationalismul in detrimentul catolicitatii. Sfantul Apostol Pavel ne spune ca in Biserica nu mai este nici iudeu, nici elin, nici rob, nici slobod, nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, ci toti sunt una in Hristos Iisus. (Epistola catre Galateni, 3, 28). Si iarasi „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte” (I Corinteni 12, 27).
Nicaieri in Sfanta Scriptura  nu se vorbeste despre Biserici surori, fiice, mame, etc. Se vorbeste  despre Sion ca maica a Bisericii, in sens simbolic in alte texte.  Nimeni nu contesta o ordine a Bisericilor Locale si dipticele, dar este o ordine simbolica, nu de putere si influenta ca in papism.

De aceea faptul ca un madular al Bisericii reactioneaza la erezie, inseamna ca este un madular sanatos, daca nu ar reactiona atunci ar fi un madular bolnav, autist.

Reactia impotriva microbului ecumenist din organismul Bisericii este perfect normala. Protestul, marturisirea si chiar ruperea comuniunii cu madularul bolnav (eretic) ce s-a cangrenat si se poate extinde sunt iarasi firesti. Vezi anatemele Sinoadelor Ecumenice si locale, viata Sfantului Maxim Marturisitorul, Teodor Studitul, etc.

Vedeti si http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2012/12/05/stiati-ca-biserica-ortodoxa-romana-prin-ips-antonie-plamadeala-si-pr-dumitru-radureprezentati-bor-a-semnat-acordul-de-la-balamant-in-care-biserica-ortodoxa-este-considerata-sora-a-bisericii-rom/

parintele Matei Vulcanescu

nota. Referinta mea este ca  fenomen general, nu ma refer la cineva anume sau din vreun sinod anume, e observabil in toata ortodoxia.

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Father Daniel Sisoyev’s Posthumous Mission: Three Stories (cum lucreaza Sfantul Mucenic Daniil Sisoyev dupa trecerea sa din aceasta lume prin mucenicia pentru Hristos)

On November 19, 2009, priest Daniel Sisoyev was killed. He was a missionary, a preacher, and a talented orator, whose word both spoken and written roused people from their spiritual torpor and led them to Christ. Fr. Daniel’s followers speak different languages, live in various countries, and have varying experience in preaching, but they are all united by one thing—they know that it is their duty to spread to as many people as possible the truth of these words: “there is no salvation outside the Church”.

Aviv Saliu-Diallo (Switzerland): How a total stranger changed my life

Aviv Saliu-Diallo.
Aviv Saliu-Diallo.

Sometimes my friends ask me, “Didn’t you know Fr. Daniel before he died?” I answer, “No.” I did not know him personally; in fact, when I saw a video of his sermon on the internet just once, I thought, “Well, that is really too much. Why start off immediately with hell and eternal torments? After all, you could scare people off with such words.” And as I always did in such cases, I turned off what I found disagreeable and went back to my business.

Although I considered myself to be among the saved, I had neither zeal for salvation nor real love of neighbor. I had somehow forgotten the Savior’s words (or maybe I just never really thought about them): So then because thou art lukewarm, and neither cold nor hot, I will spue thee out of my mouth (Rev. 3:16).

About a half-year later I left Russia. I was living and studying in Switzerland where my family is from. I was living alone—my wife had stayed on in Russia for another year. I missed my beloved Russia and my friends. I was now surrounded by the Swiss, who I no longer understood; I had grown unaccustomed to them, and was more used to the lively Russian people and the unpredictability of Russian daily life. My spiritual father, who I wasn’t even obeying anymore, was back in Petersburg and here I didn’t even have anyone to disobey. I studied hard. I pined for God of course, and went regularly to Liturgy—something I didn’t always do in Russia, prayed and read the Lives of the Saints. I especially loved the Lives of the martyrs and fools-for-Christ. But despite my lukewarmness I still nurtured the hope of coming to God. During rare moments I dreamed of sainthood, about the power of grace that enabled the martyrs to endure torments and death, and the fools-for-Christ to endure mockery and difficulties.

Then, I received a brief note from a friend: “Yesterday in Moscow the well-known priest Daniel Sisoyev was shot right in his church. Perhaps you have heard of him?” He further related this event, and how Fr. Daniel Sisoyev baptized Muslims. He not only Baptized them but also catechized them.

I immediately opened the news sites and saw with horror the church, the police, and the mourning Orthodox people at night in the cold Moscow bedroom community.

Then I turned to the Orthodox internet and gradually learned who this famous priest was, and I tried to understand who would want him dead. I began to acquaint myself with a new term coined by Fr. Daniel: “uranopolitan”—not at all a cosmopolitan, or “citizen of the world”, but an uranopolitan, or citizen of heaven. I listened to his sermons and read the commentary to them. An Islamic threat could be heard. It is true, however, that much later when I read Fr. Daniel’s Live Journal I mostly saw angry commentary from nationalists.

To me it was all very clear: he was a martyr for his faith in Christ. I wanted to find out as much as possible about him; it was all unbelievable that there could be a martyr, a saint in our days! It only would have taken one quiet night in a train from St. Petersburg to Moscow for some negligible 500 rubles and I could have heard the voice of a future martyr, received a blessing from a faithful servant of Christ, and kissed the hand of a saint. But even more importantly I could have learned from him and helped him in his good work. In our days, in our pious Church, a missionary was selflessly laboring. And not at rock concerts or in the Orthodox press, but amongst Muslims, sectarians, and occultists. He was a missionary who was worthy of a martyric death.

A few hours passed and my brother Rashid came to visit. I had to tell him somehow, “Dear brother, your brother Muslims killed our priest…” No. He would not understand. Or should I start off by telling him about hell and eternal torments? “Rashid, we now have hard proof. A martyr for the Christian faith has died, consciously given his life, because he was convinced, he knew that you, Muslims, will go to hell.” Will he understand? He will probably take offense… “You cannot be saved without Christ. So repent, brother, because Mohamed is a false prophet.” Apparently, I am still too full of rage. I have to begin with prayer; I have to find an appropriate moment and appropriate words… I am still looking for them.

Now I have work to do. Missionary work. It was probably a whole week I listened to all of Fr. Daniels’ talks on mission and Islam that were in the internet. His voice is infectious and strong. I listen to them over again regularly, especially when my spirit falls. His expression is always joyful, radiant, and, please excuse the expression, but it is no accident that saints are depicted and described as “similar”—they express that Light which radiates from the Trinity one in essence.

During that week I made the decision: it’s time to act, time to serve God, and not simply pretend to be a Christian. I want to serve God as a missionary and I want to carry out that service according to the image that the priest Fr. Daniel who was slain for Christ left us. I tried to take my first steps, but nothing turned out right. I made contact with Fr. Daniel’s students and co-workers, who sent me a detailed answer to my letter, gave me wise instruction, and most importantly, moral support. I want to take this opportunity to thank them. They are true continuers of Fr. Daniel’s work, and he is a continuer of the plan of the Holy Trinity, for “the Church’s mission is a continuation of Christ’s mission. Christ is the First Apostle,” as it says in the documents of our Church.

Priest Daniel Sisoyev.
Priest Daniel Sisoyev.

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Știați că Biserica Ortodoxă Română, prin reprezentanții ei – ÎPS Antonie Plămădeală și pr. Dumitru Radu, a semnat acordul de la Balamand, în care Biserica Ortodoxă este considerată Soră a „Bisericii” Romano Catolice, în felul acesta obținându-se o semi-UNIRE cu papalitatea, ce are consecințe dezastruase asupra ecleziologiei Bisericii cele Una Ortodoxe?

Pentru cei care au indoieli asupra faptului ca Filioque nu ar fi erezie sa citeasca articolul despre condamnarea acestei erezii de Sinodul VIII Ecumenic: http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2012/10/22/scrisoare-celor-ce-cred-ca-papistasii-nu-ar-fi-eretici-pentru-ca-nu-au-fost-condamanti-de-nici-un-sinod-ecumenic-papo-filioquistiiromano-catolcii-fost-condamanti-de-un-sinod-receptat-ca-ecumen/
Iata ce scrie pe siteul ofical al Patriarhiei Romane: „Datorita pozitiei intransigente a romano-catolicilor in acceptarea Documentului de la Balamand, ortodocsii au declarat nul Documentul de la Balamand.” In mod normal ar trebui anatematizat oficial acordul acesta. Anularea nu e suficienta, atata timp cat ideile din acest acord sunt adanc intiparite in constiinta ortodocsilor.
Observăm din Acordul Balamand  urmatoarele:
1. Se vorbește de Succesiune Apostolică, fără Dreapta Credință, călcându-se  astfel în picioare învățătura Bisericii și experiența Ei (Sf. Vasile cel Mare, canon I), care ne spune că cei care au adoptat erezia pierd Succesiunea Apostolică, rămânând numai cu o succesiune istorică exterioară, lipsită de Harul Duhului Sfânt. Succesiunea Apostolică este văzută la Balamand ca un act magic. Romano-catolicii au căzut din Biserică, în mod oficial, în secolul al XI-lea, prin introducerea în Simbolul Credinţei a învăţăturii lor dogmatice eronate cu privire la Duhul Sfânt, cunoscutul Filioque. Conform acestei învăţături, Duhul Sfânt, ca Persoană dumnezeiască, îşi are existenţa în urma purcederii şi din Tatăl, şi din Fiul. Învăţătura dogmatică a romano-catolicilor, însă, anulează învăţătura apostolică a Bisericii despre Dumnezeu cel în Treime, căci, după Evanghelistul Ioan, Duhul Adevărului „de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 26). De altfel, Sinodul al III-lea Ecumenic, prin Sfântul Chiril al Alexandriei, referindu-se la Simbolul de Credinţă, a hotărât categoric că „nimănui nu-i este permis să adauge sau să scoată nici măcar o silabă din cele stabilite” în Simbolul de Credinţă. Toate Sinoadele Ecumenice următoare au consfinţit hotărârile Sinodului al III-lea Ecumenic.
2. Se vorbeste despre „Biserici Surori” , termen care în cel mai nepatristic mod poate fi folosit pentru Bisericile Ortodoxe Locale, în nici un caz pentru eterodocși. Se înțelege că Biserica este Una și această unitate este manifestată în Unitatea Credinței, în unitatea cultică și de viață în Duhul Sfânt a credincioșilor. Este un nonsens să numești Biserică ceva care nu are aceeași credință cu Biserica.
3. Se vorbește despre interzicerea botezării eterodocșilor care vin în Biserica Ortodoxă.
Taine autonome față de Biserica cea Una (unitate de credință, viață și cult) nu pot exista. În momentul în care o taină este săvârșită în afara Bisericii de către cineva din afara Mărturisirii Ortodoxe a Credinței, taina nu are efect. Conform experienței Bisericii, în afara Trupului Ei nu pot exista Taine. Deci nici Botez. Așa că se încalcă prin aceasta interzicere a botezului chiar porunca lui Hristos: „mergând, învățati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” . Această adresare a lui Hristos este către Apostoli și către urmașii lor în Credință, nu către cei care au strâmbat credința apostolică.
4. Se vorbește de dorința de unire, de dialog. Din păcate, bazele acestui dialog de la Balamand sunt false, nu sunt puse pe baze dogmatice solide, ci pe un minimalism dogmatic sau chiar pe necunoașterea învățăturii de credință ortodoxe. Nu sunt de acuzat Romano-Catolicii, care, conform învățăturii lor, ne consideră doar schismatici. Acuzația este adresată nouă, celor care am putut primi un astfel de document, ceea ce arată o precară pregătire dogmatică ortodoxă în rândul reprezentanților BOR, dar și a Sinodului care a acceptat acest document, fără să îl chestioneze în aceste puncte esențiale.
5. Se vorbește de o „supra Biserica” ce ar cuprinde „Bisericile Surori” – Ortodoxă și Romano Catolică, ceea ce ne arată adoptarea teoriei protestante a „Bisericii nevăzute”, formate din denominațiunile existente, de data aceasta o Biserica fantomă, care nu se identifică cu Biserica Ortodoxă, ci cu o suprastructură ce cuprinde „Bisericile Surori”, trecând peste experiența de bun simț a Bisericii și a Părinților Ei.
Dialogul cu eterodocsii este necesar, dar el nu este fără de premize. Daca premizele dogmatice și cele ale experienței Bisericii nu sunt respectate, avem, iată, o nouă Ferara Florența.
Personal, mă lepăd de acest document de la Balamand acceptat de BOR și de alte Biserici locale, pentru că prin acceptarea lui tacită îmi periclitez mântuirea.
        Cu durere în suflet și dragoste,
părintele Matei Vulcănescu
                                                            Balamand, Liban, 17-24 iunie 1993.
Lucrarile Comisiei de la Balamand au pornit de la documentul de lucru elaborat la Ariccia in iunie 1991 cu titlul „Uniatismul, metoda de unire din trecut si cautarea actuala a  deplinei comuniuni”. Acest text a fost studiat paragraf cu paragraf. Libertatea de miscare in discutii a fost limitata si datorita numarului redus de participanti. Discutiile nu au fost usoare, dar s-a emis un document oficial numit Documentul de la Balamand, in care s-a precizat  ca „uniatismul nu mai poate constitui model si metoda de unire a celor doua Biserici”.
S-a mai discutat asupra dreptului de existenta a Bisericilor Catolice Orientale, drept pe care Biserica Ortodoxa nu il contesta. Problema nu o constituie dreptul la existenta, ci identitatea eclesiologica.
In finalul lucrarilor, s-a dat si un Comunicat comun, in care se specifica efortul celor doua Biserici pentru refacerea unitatii crestine.
Din partea Bisericii Ortodoxe Romane au participat I.P.S. Mitropolit Antonie al Transilvaniei si pr. prof. Dumitru Radu.
Uniatismul, metodă de unire din trecut şi căutarea actuală a deplinei comuniuni
Introducere
1. La cererea Bisericii Ortodoxe, continuarea normală a dialogului teologic cu Biserica Catolică a fost întreruptă, pentru ca să fie imediat abordată problema care a fost numită „uniatism”.
2. Cu privire la metoda care a fost numită „uniatism”, Comisia mixtă a declarat la Freising (iunie 1990) că: „noi respingem uniatismul ca metodă de refacere a unităţii, pentru că această metodă se opune tradiţiei comune a Bisericilor noastre”.
3. În ceea ce priveşte Bisericile Orientale Catolice, este limpede că ele, ca părţi ale comuniunii catolice, au dreptul la existenţă şi la lucrare pentru a răspunde nevoilor spirituale ale credincioşilor lor.
4. Documentul elaborat la Ariccia de către Comitetul mixt de coordonare a dialogului (iunie 1991) şi perfectat la Balamand (iunie 1993), indică o metodă care ne este comună în căutarea din prezent a comuniunii depline dintre cele două Biserici, îndreptăţind astfel excluderea „uniatismului” ca metodă.
5. Acest document cuprinde două părţi: (1) Principii eclesiologice şi (2) Reguli practice.Principii eclesiologice
6. Despărţirea dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană nu numai că n-a înăbuşit niciodată dorinţa de unitate voită de Hristos pentru Biserica Sa, ci adesea, această situaţie contrară naturii Bisericii Sale a fost pentru mulţi o ocazie de a trezi conştiinţa şi mai mult de a dori realizarea unităţii potrivit poruncii Mântuitorului.
7. În decursul veacurilor s-au făcut mai multe încercări de restabilire a unităţii. Aceste încercări au căutat să-şi atingă scopul pe căi diferite, adesea prin concilieri după cum cerea situaţia politică, istorică, teologică şi spirituală a fiecărei epoci. Din păcate nici unul dintre aceste eforturi n-a reuşit să restabilească deplina comuniune dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană, ba chiar, uneori au înteţit opoziţiile.
8. În ultimele patru secole, în diverse regiuni ale Răsăritului, au fost luate iniţiative din interiorul anumitor Biserici şi sub impulsul unor factori exteriori Bisericii, pentru restabilirea comuniunii dintre Biserica Răsăritului şi Biserica Apusului. Aceste iniţiative au condus la unirea unor anumite comunităţi cu Scaunul de la Roma, şi au antrenat, drept consecinţă, ruperea acestor comunităţi de Bisericile lor mame din Răsărit. Aceasta s-a produs nu fără concursul şi nu fără intervenţia unor interese din afara Bisericii. Aşa s-au născut Bisericile Orientale Catolice şi s-a creat o situaţie care a devenit sursă de conflicte şi de suferinţe, mai întâi pentru ortodocşi şi, apoi, chiar pentru catolici.
9. Oricare ar fi fost intenţia şi autenticitatea voinţei de a fi fideli poruncii lui Hristos, „ca toţi să fie una”, exprimate prin aceste uniri parţiale cu Scaunul Romei, trebuie să constatăm că restabilirea unităţii dintre Biserica de Răsărit şi cea de Apus nu s-a împlinit prin ele şi că dezbinarea persistă, ba chiar este şi înveninată de aceste încercări de unire.
10. Situaţia astfel creată a dat naştere, ca urmare, la tensiuni şi opoziţii. În mod progresiv, în deceniile care au urmat acestor uniri, acţiunea lor misionară a înscris printre priorităţi, efortul de convertire a altor creştini, în mod individual sau în grup, pentru a-i face „să se întoarcă” la Biserica lor. Pentru a legitima această tendinţă, sursă de prozelitism, Biserica Catolică a dezvoltat o viziune teologică după care ea se prezenta pe sine ca unica depozitară a mântuirii. Reacţionând, Biserica Ortodoxă, la rândul ei, a preluat aceeaşi viziune, după care numai ea putea garanta mântuirea. Pentru a asigura mântuirea fraţilor „separaţi”, au avut loc chiar rebotezări de creştini, ignorându-se existenţa libertăţii religioase a persoanelor şi a credinţei lor, perspectivă la care epoca era puţin sensibilă.
11. Pe de altă parte, anumite autorităţi civile au făcut încercări de a-i readuce pe catolicii orientali în Biserica părinţilor lor. În acest scop, aceste autorităţi civile n-au ezitat, când li s-a oferit ocazia, de a folosi mijloace inacceptabile.
12. Din cauza felului în care acum catolicii şi ortodocşii se consideră, într-un chip nou, în raportul lor cu taina Bisericii şi se redescoperă ca Biserici-surori, această formă de „apostolat misionar”, descrisă mai sus, şi care a fost numită „uniatism”, nu mai poate fi acceptată nici ca metodă de urmat, nici ca model de unitate căutată de Bisericile noastre.
13. Prin urmare, mai ales după Conferinţele panortodoxe şi după Conciliul II Vatican, redescoperirea şi repunerea în valoare, atât de către ortodocşi, cât şi de către catolici, a Bisericii ca şi comuniune, au schimbat radical perspectivele şi, deci, atitudinile.
De o parte şi de alta se recunoaşte că ceea ce Hristos a încredinţat Bisericii Sale – mărturisirea credinţei apostolice, participarea la aceleaşi taine, mai ales la preoţia unică prin care se săvârşeşte jertfa unică a lui Hristos, şi succesiunea apostolică a episcopilor – nu mai pot fi considerate ca proprietate exclusivă a uneia dintre Bisericile noastre. În acest context, este evident că orice rebotezare este exclusă.
14. Potrivit celor spuse mai înainte, Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică se recunosc reciproc ca Biserici-surori, responsabile împreună de menţinerea Bisericii lui Dumnezeu în credincioşie faţă de planul divin. După cuvintele papei Continuă lectura

10 comentarii

Din categoria Uncategorized

A problematiza nu insemna a da cu piatra!O scrisoare de bun simt pe care am primit-o in legatura cu Parintele Arsenie Boca

Se pare ca emotivitatea e mai tare decat Adevarul! Frescele acelea exista la Biserica Draganescu si vorbesc despre parintele Arsenie Boca. Iar credinta noastra nu este o irationalitate. Parintii au luptat impotriva ereziei. Aici e vorba de bun simt ortodox, nimic altceva. Parintii au facut si rugaciune si Sinoade Ecumenice. Invatatura Ortodoxa nu se poate contrazice pe ea insasi, asa cum nici Duhul Sfant nu se poate contrazice pe El Insusi! Ori Francisc de Assisi e sfant si atunci noi ortodocsii suntem inselati si ar trebui sa adoptam papismul, ori nu e sfant si atunci nu are ce cauta in ceata Sfintilor pictati intr-o biserica ortodoxa. Ca sa nu mai vorbim de pictura de tip holografic din biserica de la Draganescu….Se pare ca in loc de crestini ortodocsi avem oameni dornici de senzational, de efecte speciale, de minuni la minut, ceea ce arata o credinta superstitioasa, fara coloana vertebrala, sau o goana dupa idoli (prin inlocuirea lui Hristos cu alte persoane – sfinti, cuviosi, harismatici, vrajitori). Daca admitem ca parintele Arsenie Boca este inselat, inseamna ca minunile care se lucreaza la mormantul sau la chilia lui sunt de fapt lucrari demonice ale aceluiasi demon care l-ar fi inspirat in viata. Si am putea face paralela cu minunile de la papistasi (de ex. la Lurdes), de la copti (monofiziti), de la budisti, etc. Iar duhul vederii inainte putea fi duh pitonicesc. Toate acestea capata sens in momentul in care diavolul vrea sa mute atentia credinciosilor catre un personaj, distragandu-le de fapt atentia de la Hristos.

Doamne, ajută!

Vă mulțumesc pentru atenția arătată și pentru email..
Am citit articolul, de asemenea și comentariile..atât de pe blogul dvs. cât și de pe apologeticum.

Dacă îmi permiteți, îmi voi expune și eu umila părere referitor la pr. Arsenie Boca..
Mi s-au ridicat de-a lungul timpul cîteva semne de întrebare la care nu am găsit răspunsuri pe care să le consider cît de cît pertinente.
Am o idee generală despre viața părintelui, am încercat să citesc una dintre cărțile sale, dar sincer nu am reușit să o termin, simțeam că este diferită de ceea ce citisem pînă atunci din literatura ortodoxă.. și recunosc că nu mi-l pot apropia de sufletul meu.

Cîteva idei pe care le-am sesizat:
Mă întrebam, este oare posibil să se închidă ochii la aceste nereguli canonice și dogmatice pe care părintele le-a răspîndit prin pictura și afirmațiile sale legate de unirea „Bisericilor”, Biserica fiind numai Una? Oare la fel ar fi procedat Sfintii Părinți care s-au luptat până la sânge cu orice fir de erezie care se încerca a fi strecurat în Biserică? Întrebarea este retorică. Răspunsul este clar negativ. Au oare, nu plasăm învățăturile Sfinților Părinți pe un nivel inferior din cauza „evlaviei” poporului? Un popor credincios care este atras în mare parte de tot ce este senzațional (așa zisele minuni ale părintelui) și care așteaptă să se împlinească ce-și doresc fără a depune prea mult efort? După cum spunea cineva într-o conferință, oamenii au tendința de a trăi în duhovnicolatrie, unde cuvântul Hristos este rareori pronunțat…
Sunt oare tot la fel de mari cozile la moaștele (deja canonizate) ale sfinților romîni? Se vorbește sau se cunosc viețile acestor sfinți mai mult decît se discută despre părintele Arsenie? Poate exagerez, însă în zona în care mă aflu (Moldova – Piatra-Neamț, Iași) observ un curent „Arsenie Boca” răspîndit printre toate categoriile de oameni..
Din ceea ce am citit pînă acum (puțin, ce-i drept) din viețile sfinților și în general din publicațiile ortodoxe nu rețin exemple de „minuni” așa „spectaculoase” și dese precum cele ale pr. Arsenie.

Greșesc sau nu… încă nu știu. Domnul știe că nu spun cu răutate, intenția mea este de a nu alătura erezia (din motive precum ignoranța și/sau indiferența) unui adevăr atît de mult dorit și pentru care s-a luptat de-a lungul secolelor pentru a fi menținut curat – Biserica.

Iertați-mă.

Cu drag,  

IAC

IAC

46 comentarii

Din categoria Uncategorized

Conferinta de la Salonic(septembrie 2004) Despre ecumenism si implicatiile lui eclesiologice si dogmatice. Sau despre transformarea Sfintilor Mucenici in „fundamentalisti absurzi”

,,În loc să mărturisim adevărul, noi suntem co-mărturisitori ai ereziei şi înşelării.
Această asociere pe termen lung cu ereticii, unică în istoria noastră ecleziastică, a
avut drept consecinţă o asemenea înstrăinare de la şi o pierdere a cugetului ortodox, încât
clericii şi teologii semnează cu uşurinţă documente care sunt rezultatele dialogurilor
şi în care dogmele apostolice şi patristice sunt încălcate şi sfidate, în care erezia
este prezentată drept adevăr, în care ereticii par să fie ortodocşi, iar botezul
şi alte taine ale lor sunt recunoscute ca autentice”

,,Ecumenismul: Origini – Perspective – Dezamăgire”. Conferinţa a fost organizată de Şcoala Teologică a Universităţii Aristotel din Salonic, Grecia şi de Societatea Greacă de Studii Ortodoxe şi a avut loc în perioada 20-24 septembrie 2004, la Salonic.

La ceremonia de deschidere au fost prezenţi primarul oraşului, membri ai parlamentului grec şi profesori ai universităţii mai sus-amintite. De-a lungul celor cinci zile ale conferinţei, 60 de oratori au analizat cu luciditate fiecare aspect al ecumenismului înaintea unei asistenţe numeroase, alcătuită din stareţi de mânăstiri, clerici, monahi şi mireni, printre care şi mulţi teologi. Ei au adus argumente şi fapte şi au ţinut pledoarii complexe despre această plagă care distruge creştinismul.

Printre participanţi s-au numărat doar şase episcopi din Bisericile Ortodoxe locale.             Din România au fost prezenţi părintele Constantin Coman, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti (cu prelegerea ,,Unitatea Bisericii şi ecumenismul”), Radu Preda de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca (cu prelegerea ,,Uniatismul. Actualitate bisericească şi dilemă ecleziologică”), ieromonahul Visarion şi ierodiaconul Leontie de la Mânăstirea Sfinţii Arhangheli, Petru-Vodă, judeţul Neamţ (cu prelegerea ,,Ecumenismul românesc: o provocare pentru Biserica Ortodoxă Română”).

Pe marginea prelegerilor ţinute, participanţii au purtat discuţii, fiind elaborat un document final important, în care au fost notate concluziile la care au ajuns şi propunerile lor pentru îndreptarea situaţiei.

Consiliul Mondial al Bisericilor promovează modificarea dogmei şi a moralei creştine

Direct sau prin diferite comisii ale sale, Consiliul Mondial al Bisericilor organizează anual o sumedenie de conferinţe, pe cele mai diferite teme, de la teologie la morală, istorie etc. Toate acestea au scopul vădit de a modifica percepţia creştinilor asupra creştinismului şi a Bisericii lui Hristos.

Continuă lectura

3 comentarii

Din categoria Uncategorized