Arhive lunare: Octombrie 2013

VIDEO: Lansarea cărţii despre Homeopatie şi Ortodoxie scrisă de Oana şi Alexandru Iftime

Mai jos puteţi urmări prezentarea şi discuţiile de la lansarea cărţii, eveniment petrecut la Librăria Predania, sâmbătă, 26 Octombrie 2013, ora 19

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Predica despre ecumenism la Manastirea Paltin, Petru Voda. Despre cele 3 tipuri de ateism conform Sfantului Grigorie Palama. Marturisirea Ortodoxiei.

26 comentarii

Din categoria Uncategorized

Argument privind modul de primire a eterodocşilor la ortodoxie

Toţi cei care se numesc pe sine creştini consideră că Scripturile sunt revelate şi conţin cunoştinţe despre Dumnezeu şi despre modul în care oamenii ar trebui să interacţioneze cu El. În ciuda acestui fapt, unele comunităţi aderă, simultan, la convingeri care contrazic Scripturile. Astfel de convingeri sunt numite, de către Biserica Sfinţilor Apostoli (Ortodoxă) erezii, de la termenul grecesc αἵρεσις (airesis), însemnând „alegere”, întrucât provin din alegeri particulare, ale unor indivizi şi grupuri, care au optat pentru deviaţii de la Adevărul împărtăşit de către pleroma Bisericii universale. Corespunzător, aderenţii acestor credinţe false se numesc eretici. Termenii, după cum se vede, nu fac decât să descrie în mod adecvat o stare de fapt. Nu reprezintă insulte, sau etichete derogative, după cum au ajuns să fie, adesea, percepuţi, în eroare.
După Scripturi, Taina care deschide calea mântuirii este Botezul. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. (Marcu, 16, 15-16).
A se observa, însă, că, după însuşi cuvântul Mântuitorului, botezul autentic, mântuitor, este indisolubil legat de credinţa autentică, aflată în acord cu Evanghelia propovăduită de către Sfinţii Apostoli, şi, de la aceştia până astăzi, de către Biserica Ortodoxă. Textul de la Marcu este simfonic cu Matei, 28, 18-20, care insistă şi mai mult asupra legăturii dintre botez şi dreapta credinţă: Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
În aceste condiţii, putem, oare, vorbi despre botez mântuitor la cei care nu împărtăşesc dreapta credinţă?
Unii spun că anumiţi creştini după nume, care „botează în numele Sfintei Treimi” au botez valid. În ce fel de sfântă treime cred, însă, aceştia? Catolicii, de exemplu, cred că Duhul purcede şi de la Fiul, şi nu doar de la Tatăl, cum învaţă Însuşi Mântuitorul (Ioan, 15, 26). Tot catolicii (dar şi protestanţii) nu cred în lucrarea lui Dumnezeu în lume prin energiile necreate, aşadar nici în lucrarea Duhului Sfânt prin Sfânta Taină a Botezului. Este evident faptul că atât credinţa catolică, precum şi cele protestante sunt eretice, conţinând imagini grav deformate, faţă de referinţele reprezentate de Scriptură şi Tradiţie, asupra lui Dumnezeu şi a modului interacţiunii Sale cu omul. Separarea acestor comunităţi de Biserica (Ortodoxă) este cât se poate de justificată, deoarece ele nu împărtăşesc credinţa autentică, a Scripturii şi a tuturor sfinţilor.
Pentru Biserică a fost dintotdeauna limpede faptul că, deoarece ereticii contrazic în fel şi chip Scripturile şi predania Duhului, din Sfânta Tradiţie, aşadar nu împărtăşesc acea credinţă pe care Sfinţii Apostoli au fost trimişi să o înveţe, credinţa Bisericii lui Hristos, tainele lor nu au cum fi lucrarea Duhului, iar botezul lor nu este valid. Botezul ereticilor este, de drept şi de fapt, la fel de fals precum întreaga lor credinţă, care, din păcate, defăimează Sfânta Treime, spunând mulţime de lucruri neadevărate despre Dumnezeu şi relaţia Sa cu creaţia. Canoanele, începând cu cele apostolice prescriu, prin urmare, botezarea ereticilor, ca unii care nu au botez adevărat şi caterisirea clericilor care consideră valid botezul ereticilor, sau orice altă “taină” săvârşită de către aceştia (Apost: 46, 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 84; Carhid: 1; Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15).
Având în vedere aceste fapte simple, care ţin de înseşi fundamentele credinţei noastre, şi despre care nimeni nu poate spune că sunt greu de prezentat, sau de înţeles, ar trebui să fie clar că orice eretic trebuie botezat, pentru a deveni parte din Biserica lui Hristos cea Una, spre lucrarea mântuirii sale şi a celorlalţi.
Cu toate acestea, unele biserici locale “primesc prin mirungere” pe eretici. Totodată, unele biserici locale botează categorii de eretici pe care alte biserici locale doar îi mirung, astfel încât unii au ajuns să spună că existenţa acestei neuniformităţi, în Biserică, arată că nu este clar cine trebuie botezat şi cine trebuie doar miruns. Iar din aceasta extrag argumentul pentru păstrarea practicii curente, în care unii botează, alţii doar mirung. Dar chiar şi acest fals argument este dărâmat, în mod punctual, de Tradiţie! Canoanele spun că, atunci când nu este clar dacă o persoană a fost botezată, aceasta se botează, pentru a nu o lipsi de arvuna mântuirii (Sobor 6: 84). Este alegerea rezonabilă, bazată pe maxima precauţie, pe care, şi dacă nu o prescriau în mod explicit canoanele, ar fi trebuit să ne-o indice bunul simţ şi grija privind mântuirea aproapelui.
Cât despre care anume eretici se mirung, doar ortodocşii care au lepădat dreapta credinţă, mergând la eretici, apoi se pocăiesc şi revin din erezie la ortodoxie sunt mirunşi. După mărturisirea păcatului ereziei şi lepădarea explicită de credinţele eretice, Taina Sfântului Mir reînnoieşte în aceştia darurile Duhului Sfânt (lucrare care se depărtase de la ei, odată ce îşi stricaseră relaţia cu Dumnezeu, prin primirea învăţăturilor eretice) primite la prima lor mirungere, cea făcută după botezul lor ortodox. Imediat sunt şi împărtăşiţi, astfel apropiindu-se, iarăşi, de Hristos, de care îi îndepărtase erezia. În cazul ereticilor care nu au făcut niciodată parte din Biserică, este evident că a-i mirunge nu are sens, fiindcă nu are ce se reînnoi, în afara Bisericii neexistând Sfinte Taine. Ei nu au fost niciodată mirunşi, dupa cum nu au fost niciodată botezaţi cu adevărat.
Iar a susţine că mirungerea ar putea, cumva, substitui botezul, sau « completa » botezul eretic dovedeşte o ignoranţă periculoasă, în privinţa rolului fiecărei Sfinte Taine în viaţa persoanei şi a Bisericii. Taina Sfântului Mir împărtăşeşte celui botezat ortodox daruri ale Duhului, spre folosul persoanei şi al comunităţii. Ea nu restaurează firea omenească, nu substituie Botezul . Ar fi la fel de absurd să hirotonim în loc de a cununa, sau să mirungem în loc de a liturghisi şi împărtăşi. Sfintele Taine nu sunt interschimbabile. Nici măcar Împărtăşirea, unirea supremă cu Hristos, nu substituie celelalte Taine. Fiecare îşi are locul, timpul şi rostul său, de către Duhul predate.
Unii invocă, în sprijinul mirungerii fără botez a ereticilor, acel canon apostolic care interzice repetarea botezului (Apost. 47), omiţând faptul că unul şi acelaşi canon spune să se caterisească acel cleric care nu botează pe cel „botezat” de eretici! Altfel spus, după cum arată şi tâlcuirile, canonul interzice repetarea botezului autentic (valid) ortodox ca şi credinţă (în Sfânta Treime, aşa cum este această credinţă sintetizată în Crez) şi formă (prin întreita afundare).
Alţii spun că “primirea prin mirungere” a celor „botezaţi” eretic a devenit o practică larg răspândită şi de aceea trebuie acceptată. Dar, au fost vremuri în care erezia cuprinsese aproape întreaga Biserică, ceea ce nu a reprezentat, în nici un caz, un argument pentru înlocuirea veşnică a dreptei credinţe cu erezia. Din contră, Dumnezeu a încredinţat câtorva oameni lupta împotriva ereziei, iar aceştia au biruit, fiindcă prin aceia puţini lucra Însuşi Duhul Sfânt, în timp ce cei mulţi rătăciseră de la Adevăr. De asemenea, numărul păgânilor este cu mult mai mare decât al ortodocşilor. Ar trebui să devenim păgâni, cedând la „argumentul majorităţii”?
Un alt argument al celor care mirung pe eretici, în loc că-i boteze, aduce în discuţie iconomia, prin opoziţie cu acrivia. „Botezul” ereticilor ar fi acceptat prin iconomie, printr-o îngăduinţă a Bisericii. Dar ce înseamnă acrivie, respectiv iconomie, în Biserică? Acrivie înseamnă aplicarea întocmai a rânduielilor sfinte. Iconomie înseamnă îngăduinţă în sensul adaptării temporare, excepţionale, a rânduielii, la o situaţie concretă, în folosul duhovnicesc al unor persoane aflate în situaţii de excepţie. Se poate spune că iconomia este aplicarea la situaţii concrete pastoral misionare a acriviei, de către Biserica. Acrivia este regula, iar iconomia excepţia, iconomia aplicându-se doar în cazuri de forţă majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanţe adverse.
Iconomia autentică are sens mântuitor şi aduce la dreapta credinţă, în ciuda piedicilor. „Iconomia” prost înţeleasă nu urmează rânduială în absenţa unor circumstanţe excepţionale, constituind, astfel, nu adaptare înţeleaptă, ci sfidare a aşezămintelor sfinte. Ea nu aduce la dreapta credinţă, ci îndeamnă la nesocotirea acesteia.
Canoanele îngăduie, spre exemplu, în mod iconomic, adăpostirea animalelor de povară în biserică, dacă acest lucru este necesar pentru a nu se primejdui oamenii (dacă este evident că animalele ar putea fi rănite sau ucise de furtună sau fiare). A băga, însă, animalele de povară în biserică în absenţa unor astfel de circumstanţe excepţionale reprezintă profanare. Reprezintă iconomie, spre exemplu, administrarea botezului ortodox prin turnarea aghiasmei pe întreg corpul cuiva aflat la pat, incapabil, din pricina bolii, de a primi întreita afundare. Participă toate persoanele care este necesar să participe- Dumnezeu, clericul ortodox şi cel care se botează. Cadrul în care se întâlnesc aceştia a suferit, însă, o adaptare, pentru a se săvârşi, totuşi, Sfânta Taină a botezului, absolut necesară pentru ca bolnavul să nu moară, cumva, nebotezat şi sufletul său să nu se osândească. În schimb, a nu boteza cu acrivie o persoană neortodoxă, pe care nimic de natură obiectivă nu o împiedică să primească Taina săvârşită după rânduială nu reprezintă iconomie, ci neorânduială. Iar a proclama neorânduiala ca regulă este calea schismei şi a ereziei.
Indiferent în ce epocă trăim, ca ortodocşi trebuie să respectăm aşezămintele sfinte, să ascultăm pururea glasul Duhului, Care a grăit în Scripturi şi în Sfânta Tradiţie. Sfânta Treime nu Se contrazice pe Sine şi nu ne-a lăsat mijloace ale mântuirii nedepline, sau revizuibile, astfel încât oamenii din epoci diferite să aibă mai multe sau mai puţine „şanse” de a se mântui. De Sfintele Taine depinde mântuirea omului, iar învăţătura Bisericii în privinţa Sfintelor Taine este clară şi nu poate fi revizuită şi adaptată, astfel de tentative arătând, în mod trist, fie ignoranţa, fie necredinţa celor care sugerează astfel de „revizuiri” şi „adaptări”.

CANON 47 Apost.
Episcopul, sau Presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-şi bate joc de Crucea, şi de Moartea Domnului, şi nu osebeşte pe Ierei de către minciunoierei. [Apost: 46, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95, 84; Carhid: 1]
CANON 84 Sin. 6
Canoniceştilor legiuri ale Părinţilor urmând, Hotărâm şi pentru prunci, de câte ori nu se află martori adevăraţi, care fără îndoială să zică că aceştia sunt Botezaţi, şi nici ei pentru nevârstnicia, nu vor putea a răspunde cu îndestularea pentru sfinţita Taină cea dată lor, fără de vreo sminteală a fi dator a se boteza aceştia. Ca nu cumva acest fel de îndoire să-i lipsească pe ei de curăţirea cea de acest fel a sfinţeniei. [Cartagina: 80].

19 comentarii

Din categoria Uncategorized

PATRIARHUL BARTOLOMEU TRADEAZA ORTODOXIA DIN INTERIOR

Orthódoxos Týpos – ORTODOXIA ESTE TRĂDATĂ DIN INTERIOR:

de Gheórghios Zervós, Directorul ziarului Orthódoxos Týpos

Nu întâmplător a fost ales Patriarh Ecumenic kir Bartolomeu.

Scrisoarea Mitropolitului Pireului, kir Serafim, adresată Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, reprezintă o adevărată mărturisire de credință. În această epistolă (care se publică în serial în ziarul Orthódoxos Týpos), se dovedește că Patriarhul Ecumenic este străin de credința ortodoxă, pentru că predică o eclesiologie străină acesteia. Toata viața sa, Patriarhul Ecumenic a fost străin de Ortodoxie. Nu a crezut în insuflarea dumnezeiască prin care Sfinții Părinți au rânduit Sfintele Canoane ale Bisericii noastre. Invocă adesea Canoanele, dar în chip fățarnic. Din tinerețe, de când era arhimandrit, se străduia să le schimbe, ca să poată celebra rugăciuni împreună cu eterodocșii, fapt interzis de Sfintele Canoane. Cu privire la toate acestea, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, kir Serafim, scrie în epistola sa de 73 de pagini adresată capului Ortodoxiei, Patriarhul Ecumenic: ( toată scrisoarea aici ἡ ἐπιστολὴ τοῦ Σεβ. Μητροπολίτου Πειραιῶς κ. Σεραφεὶμ πρὸς τὸν ΟἰκουμενικὸνΠατριάρχην κ. Βαρθολομαῖον )

„Dumneavoastră, Preafericite Stăpâne, ați celebrat încă o dată rugăciuni împreună cu ereticii papistași la Milano, în Italia. Credeți cu adevărat că în felul acesta este posibilă consolidarea convingerilor și întărirea unității credincioșilor ortodocși în anii aceștia lipsiți de orice valoare morală?

Încă de pe timpul când erați arhimandrit, în studiul dumneavoastră intitulat „Despre codificarea Sfintelor Canoane în Biserica Ortodoxă”, pretindeați că anumite canoane ale Sfinților Părinți trebuie eliminate, și continuați: «Astăzi nu mai pot fi aplicate dispozițiile care reglementează relațiile creștinilor ortodocși cu heterodocșii. Nu mai este posibil ca Biserica să folosească dispoziții care interzic intrarea în biserici a eterodocșilor, precum și rugăciunea împreună cu ei, de vreme ce noi, reprezentanții Bisericilor ne rugăm pentru unirea noastra definitivă întru credință, dragoste și nădejde. Este nevoie de multă dragoste pentru a revigora multe dispoziții canonice. Acestea trebuiesc modificate, spre mai multă iubire de oameni și realism. Biserica poate și trebuie să trăiască conform cu timpurile actuale».

Devenind Patriarh, ați eliminat Sfintele Canoane referitoare la rugăciunile împreună cu ereticii, oficiind dumneavoastră înșivă de mai multe ori astfel de rugăciuni. Ați renunțat la îndatorirea Bisericii de a îndruma pe eterodocși către adevărul Evangheliei, căci, așa cum ați spus: «Biserica Ortodoxă nu caută să convingă pe alții despre o percepție specifică a adevărului sau a revelației, nici să le schimbe modul de gândire».

Din toate cele scrise în scrisoarea Mitropolitului Pireului reiese limpede că alegerea actualului Patriarh pe Scaunul Constantinopolului nu este deloc întâmplătoare. Nu a fost ales Patriah cel mai capabil, cel mai nevoitor, cel mai duhovnicesc Mitropolit al Patriarhiei Ecumenice. Terenul era deja pregătit și, probabil, și el însuși a fost influențat și educat de puteri externe. A fost ales nu cu scopul de a sluji Ortodoxiei, ci pentru a servi cauza pseudounirii așa-ziselor „Biserici” cu Ortodoxia. Papistașii au afirmat că dialogul teologic cu ortodocșii este inexistent și se menține încă numai datorită Patriarhului Ecumenic. Alegerea sa nu a ajutat cu nimic Constantinopolului. Se dovedește aceasta și prin faptul că nici una dintre marile probleme ale Patriarhiei nu a fost rezolvată (de pildă, Ecumenismul Patriarhiei Ecumenice, Facultatea Teologică din Halki, etc). Singurul lucru care s-a rezolvat a fost asigurarea posibilității alegerii Patriarhului chiar și dintre cetățenii greci. Pentru Turcia, condiția necesară este să obțină cetățenie turcă. Alegerea d-lui Bartolomeu ca Patriarh a funcționat numai în favoarea Noii Epoci care promovează religia universală. Patriarhul Ecumenic s-a identificat cu noile curentele apărute în America și care lucrează pentru dispariția Ortodoxiei și a elenismului. Creează în continuu situații de criză în relațiile cu celelalte Biserici Ortodoxe, slave sau de limba greacă. De la alegerea sa, poziția Ortodoxiei a slăbit pe plan internațional, cu toate că Patriarhul a organizat conferințe inter-religioase și a vizitat multe țări. Înlătură Sfinte Canoane, „botează” drept „biserici” canonice pe cele eretice și predică o eclesiologie străină de Ortodoxie, după cum dovedește Mitropolitul Pireului, kir Serafim, în scrisoarea sa. Terorizează pe oricine nu este de acord cu planurile sale și îl cheamă imediat la ordinea impusă de Sfintele Canoane.

În mod normal nu trebuia ales Patriarh, străin fiind de Ortodoxie și contestând în mod direct faptul ca Sfintele Canoane au fost scrise la inspiratia dumnezeiască a Duhului Sfant, așa cum acceptau Sfinții Părinți ai Bisericii noastre. Arhimandrit fiind, căuta să schimbe Sfintele Canoane. La propriu vorbind, purtarea sa este o blasfemie la adresa Sfinților Părinți și a inspirației dumnezeiești a Sfintelor Canoane. Ulterior a fost votat Patriarh Ecumenic de către Mitropoliții Tronului Ecumenic. Oare aceștia nu cunoșteau pozițiile sale blasfemiatoare sau erau vulnerabili și au fost constrânși de puteri ostile și obligați să îl voteze pe actualul Patriarh? E posibil însă ca cei care l-au votat să aibă aceeași opinie cu Patriarhul. Dacă aceasta este situația, Ortodoxia nu are viitor. În orice caz, cei mai mulți mitropoliți îl laudă pe Patriarh pentru politica sa față de eterodocși și sunt alături de el în toate planurile pseudounirii cu eterodocșii. Numesc și ei drept Biserici canonice „Bisericile” ereticilor și participa la „tainele” lor, conferindu-le astfel valabilitate și legalitate. Ortodoxia este trădată din interior. Adevărul Bisericii este identificat cu erezia de către Patriarhia Ecumenică în întreaga lume. Sfintele Canoane sunt disprețuite, calificate ca lipsite de valoare pentru zilele noastre chiar de către cei care sunt chemați să le păzească precum „lumina ochilor”. Patriarhia Fanariotă nu își are nici pe creștinii săi și nu mai poate influenta pe ortodocșii altor țări. Patriarhia de la Constantinopol există doar ca Patriarhul să poată exercita o anumită politică și să acumuleze milioane de euro din fonduri secrete ale statului grecesc și din alte surse. Toate acestea se desfășoară în afara hotărârilor Sinodului Panortodox. Sinodul acesta nu poate fi convocat, pentru a fi legalizate aceste decizii arbitrare. Și chiar dacă ar fi fost posibilă convocarea Sinodului, este puțin probabil că Patriarhul Ecumenic și-ar putea impune deciziile.

Totalitatea ortodocșilor slavi nu sunt de acord cu ”eliminarea” Sfintelor Canoane și a deciziilor Sinoadelor Ecumenice. Ei sunt fideli Simbolului credinței noastre. Adică, Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar Unirea cu eterodocșii poate fi realizată doar prin revenirea ereticilor la Ortodoxie. Pe de altă parte, Patriarhul Ecumenic și susținătorii săi declară: Unul este Hristos, mai multe sunt Credințele și Adevărurile „Bisericilor”, multe și legale sunt tainele etc. Cei care l-au ales Patriarh Ecumenic fără a fi vulnerabili au o mare responsabilitate față de Ortodoxie, dat fiind faptul că îi cunoșteau pozițiile. Precum și toți cei ce tac și nu se opun acestei identificări a eclesiologiei ortodoxe cu cele eretice, trebuie să-și dea seama că în felul acesta încurajează planurile Patriarhului la care lucrează de când era arhimandrit.

Răposatul Patriarh Ecumenic Atenagora, în colaborare cu papistașii, a pus bazele unirii mincinoase. Actualul Patriarh a pus în funcțiune ”buldozerul” care să distrugă temelia Adevărului Ortodox în favoarea pseudounirii. Nu s-a gândit la consecințe. Nici la tulburarea sufletelor. Se comportă asemenea unui înalt dirituitor al Noii Epoci și al curentelor subversive ale Americii, a căror misiune este pseudounirea ortodocșiilor cu creștinii eretici, fără ca aceștia să-și repudieze convingerile eretice. Dacă s-ar fi purtat ca un Patriarh pe care îl doare pentru credincioșii săi, ar accepta sfaturile date de grupul celor ce se împotrivesc ecumenismului. Din acest grup fac parte mitropoliți, stareți, sfinte mănăstiri, profesori de teologie de mare renume, recunoscuți chiar și în cercurile ereticilor. Este dureros faptul că cinstiții preoți și poporul credincios au ajuns să ceară Patriarhului să oprească această predică eretică care se desfășoară pe față, dat fiind faptul că „Bisericile” eretice sunt numite canonice, Biserica este divizată, tainele ereticilor sunt considerate canonice, erezia filioque nu mai este socotită un impediment în calea unirii etc. Și totuși dumnealui își continuă lucrarea distructivă. Imaginați-vă ce se întâmplă într-o familie în care copiii, vătămați de purtarea cu totul anormală a tatălui lor, încearcă să-l facă să se poarte cu chibzuială, îi cer să se întoarcă pe „drumul drept”, dar tatăl continuă cu aceeași purtare, care va avea ca rezultat distrugerea completă a familiei.

Un asemenea efort de recuperare face Mitropolitul Pireului și dimpreună cu el toți mitropoliții care se opun papistașilor și ecumeniștilor, și soborul monahilor și al clericilor, care au fost autorii și semnatarii Mărturisirii de Credință. Toți îi cer să pună capăt trădării Credinței și desconsiderării Simbolului Credinței și a Sinoadelor Ecumenice. Dar persoana care se află astăzi pe Tronul Patriarhiei Ecumenice și care este apropiată diriguitorilor Noii Epoci încearcă să pună cât mai repede semnul egal între Ortodoxie și aberațiile eretice, ca să poată servi astfel planurilor falsei uniri.

În mod sincer credem că această înjosire poate fi oprită numai de către Sfântul Munte. Acesta este dator să pună capăt relațiilor de teroare care i-au fost impuse de Patriarh. Știm bine că din punct de vedere al Chartei Statutare, Sfântul Munte aparține administrativ Patriarhiei Ecumenice. Viața lui duhovnicească însă trebuie să fie liberă. În conștiința grecilor și a credincioșilor, Sfântul Munte este legat de noțiunea de libertate și de lupta pentru Credință.

[…]

Stim bine că este foarte probabil ca Mitropolitul Pireului să fie persecutat pentru pozitiile sale. Să fie pregătit pentru toate! Apără Ortodoxia si se luptă împotriva falsei uniri. Majoritatea va fi de partea sa. Minoritatea stă alături de trădătorii Credintei. Asa cum s-a întâmplat si la Florența. Atunci clerul si poporul au anulat pseudounirea. si acum se va întâmpla la fel. Cei care ne împotrivim unirii suntem majoritari. Între acestia sunt multi tineri care cunosc dogma credintei si problemele bisericii mai bine decât cei care se ocupă cu ele. Orthódoxos Týpos cere Mitropolitului Pireului să rămână statornic si să ducă mai departe planul de apărare a Ortodoxiei, așa cum face si acest ziar de cincizeci de ani încoace. Si dacă va constata că trădarea Credintei continuă, este dator să organizeze o adunare a credinciosilor pentru apărarea acesteia la Pireu sau Salonic, netinând seama de consecinte si de comentariile negative ale mass-media.

Traducere Mihail Ilie (G.O.)

Cititi va rog mai multe in articolul fratelui Graiul Ortodox:

Orthódoxos Týpos – ORTODOXIA ESTE TRĂDATĂ DIN INTERIOR

sursa: Grai Ortodox

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Lansare de carte la libraria Predania, 26 octombrie, ora 7pm: Homeopatia, o analiza stiintifica si spirituala.

Sambata, 26 oct, ora 19, la Libraria Predania (Str Vulturilor 8, zona Nerva Traian) va avea loc lansarea cartii Homeopatia, o analiza stiintifica si spirituala (O. si Al. Iftime, Lucman, 2012),

Nu va fi o lansare clasica, ci o analiza interactiva a fenomenului homeopat, la care va invitam sa participati.

6 comentarii

Din categoria Uncategorized

Scrisoarea a doua către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în problema monofizită.

Pomenirea Sfintei Mari Mucenițe Eufimia

Veria, 16 septembrie 2013

Preafericite Părinte Patriarh Daniel,

În urmă cu ceva timp am trimis o scrisoare în care aminteam despre problema acceptării officiale în 1994 de către Biserica Ortodoxă Română a celor două texte de la Chambesy (întrunirea a II-a din 1990 și a III-a din 1993) în dialogul cu necalcedonienii.

Am scris această scrisoare deschisă către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane și către Preafericirea Voastră, atrăgând atenția asupra acestui subiect spinos, pentru că este de mare actualitate și implică Biserica Ortodoxă Română. Scrisoarea se bazează pe declarațiile din siteul oficial al Patriarhiei Române. http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html .

În al doilea rand, doresc să vă felicit pentru publicarea în limba română a unei cărți de excepție a domnului Jean-Claude Larchet, pe care eu o citisem în limba franceză și pe care o recomandasem în scrisoarea deschisă către Preafericirea Voastră și către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, și anume Persoană și natură, apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Am avut plăcuta surpriză ca Preafericirea Voastră să publicați la scurt timp după ce am trimis scrisoarea deschisă această carte exceptională, fapt care a confirmat deschiderea Preafericirii Voastre către lămurirea acestei probleme dogmatice dinainte de scrisoarea mea.

La 20 de ani de la decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 1994, având în vedere și faptul ca pleroma Bisericii Ortodoxe nu a acceptat deciziile de la Chambesy referitoare la necalcedonieni și așa-zisa “ridicare a anatemelor” (spre exemplu Chinotita Sfântului Munte la 14-27 Mai 1995 a protestat în mod direct împotriva deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind “străină de cugetareα Bisericii Sobornicești” [1], Sinodul Ortodox Georgian a respins cu tărie acordul cu necalcedonienii la 8 octombrie 1998, considerându-l total inacceptabil[2], iar Bisericile Greciei și Rusiei, la rândul lor, au avut reacții mai mult decât rezervate[3]), neexistand deloc un consensus ecclesiae dispersae pozitiv, este imperativ ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să reia discuția pe această temă și să revină la învățătura sănătoasă patristică. Prin aceasta ați rămâne în istorie ca un apărător și îndreptător al Credinței Ortodoxe.

Cunosc faptul că de-a lungul timpului, în dialogul cu miafiziții (monofiziții) au fost implicate personalități teologice de marcă din toată Ortodoxia, cum ar fi protoprezbiterul Ioannes Romanides[4] și părintele Dumitru Stăniloae, care a participat la dialogul neoficial cu necalcedonienii între anii 1971 și 1979, dar a trecut la Domnul în octombrie 1993, adică înainte de acceptarea oficială de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a celor două texte de la Chambesy. Dialogul cu eterodocșii în general nu este rău dacă este făcut pe baze ortodoxe.

Sub entuziasmul adogmatic al unor Biserici Locale («atitudinea optimistă….contextuală» așa cum scrie în nota Editurii Basilica la nota domnului Larchet din cartea sa menționată mai sus, p. 84)[5] și Sfântul Sinod al BOR a adoptat la acea vreme (1994) aceste declarații comune de la Chambesy, fapt care ne pune în discordanță cu hotărârile Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic și cu alte Sinoade Ortodoxe și Biserici Locale.

Vreau să vă asigur că mă doare sufletul ca Biserica Ortodoxă Română, pentru care atâția Sfinți Mucenici și-au dat viața, să fie umbrită de hotărâri adogmatice care aruncă o lumină proastă asupra Ei în lumea ortodoxă.

Sunt un fiu al Bisericii Ortodoxe care scrie toate aceste rânduri Preafericirii Voastre convis fiind că Preafericirea Voastră cunoaște în profunzime acest subiect, dar dragostea, conștiința și zelul pentru Biserică mă îndeamnă să scriu aceste rânduri și să vă fiu alături pentru această ocazie.

Consider că este o datorie a oricărui creștin ortodox care are conștiința dogmatică trează, dar mai ales a unui cleric, să ia atitudine în legătură cu temele dogmatice, având în vedere și faptul că ne confruntăm cu un fenomen care a luat amploare în ultimul timp, și anume părăsirea Bisericii Ortodoxe Române de către credincioși, în favoarea unor grupări ortodoxe în schismă cu Biserica oficială (grupări care au devenit din ce în ce mai numeroase și mai puternice în România), credincioșii fiind scandalizați de acest tip de acorduri bazate pe minimalismul dogmatic – condamnat de Sfinții Părinți- acceptate și practicate, din păcate, și de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române.

Vă sărut dreapta,

Preot Matei Vulcănescu

Cleric în Mitropolia Veriei, Nausei și Campaniei

Parohia Sfanta Mucenita Paraskevi, Veria, Grecia.

Email: preot.matei.vulcanescu@gmail.com

[1] A se vedea Punctul 10 din « Memoriul Sfintei Comunități a Sfântului Munte pe marginea Dialogului dintre ortodocși și anticalcedonieni » (14-27 Mai 1995) publicat în cartea «Sunt anticalcedonienii ortodocși ? » ed. Evanghelismos Bucuresti 2007, p. 42.

[2] http://www.angelfire.com/linux/viataortodoxa/sinod_gergia.html

[3] A se vedea p. 40-42 “Biserica Greciei și Biserica Rusiei nu au acceptat acordul cu necalcedonienii “ și nota de subsol 14, p. 175 din Sunt anticalcedonienii ortodocsi? ed. Evanghelismos, Bucuresti 2007, unde sunt menționate critici dure ale unor înalți ierarhi (printre care și Patriarhul Diodor al Ierusalimului), unii dintre aceștia fiind membri ai comisiei mixte.

[4] Poziția părintelui Romanides a fost contrazisă punctual de către arhimandritul Gheorghe Kapsanis, Starețul Mănăstirii Grigoriu din Sfântul Munte, v. revista Koinonia nr 2-3,1999.

[5] A se vedea nota 15 a domnului profesor Jean-Claude Larchet din cartea sa, Persoană și Natură, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București 2013, p. 84: «autorii cărții Acceptăm unirea cu monofiziții ? Românii ortodocși între optimism, dezinformare și apostazie , Schitul Lacu, Muntele Athos, 2008 (…) deplâng o mai recentă schimbare de poziție a Bisericii Ortodoxe Române în cadrul dialogului și denunță pozițiile relativiste ale părintelui N. D. Necula, membru al comisiei de dialog (cunoscut mai degrabă ca liturgist decât ca specialist în hristologie), în comparație cu pozițiile tradiționale susținute anterior de către teologi eminenți precum D. Stăniloae, T. M. Popescu sau N. Chițescu. »

11 comentarii

Din categoria Uncategorized