Interviu cu parintele Theodoros Zisis pe tema „Sfantului si Marelui Sinod”

 

Mentionam ca IPS Serafim de Pireu pomeneste Sinodul nu pe Preafericitul Ieronim la sfintele slujbe conform hotararii Bisericii Autocefale a Greciei.

11 comentarii

Filed under Uncategorized

11 responses to “Interviu cu parintele Theodoros Zisis pe tema „Sfantului si Marelui Sinod”

  1. Foarte frumos, m-am bucurat să ascult cuvântul pr. Theodor Zisis!

    N-am înțeles însă cine ia interviul.

  2. Aș vrea toate cărțile acestui Doctor al Bisericii (nu mă sfiesc să îl numesc așa, pentru că asta este sfinția sa!). În romînă sau engleză, nu contează. Înainte, nu mă „topeam” după limba greacă, dar acum văd că Ionel Teodoreanu avea dreptate: are ceva de ulei ales străvechi.

    • Poate ne spune părintele ce s-a tradus și în ce limbă. Eu sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pot citi direct din neogreacă peste nu prea mult timp. Și cu rugăciunile Sfântului Grigorie Palama, în a cărui eparhie mă aflu pe moment.

  3. Nu-mi dau seama de ce nu pomeneste ierarhul, ci sinodul? Poate o scurta explicatie?!

    • Hm, niște provocatori? Prin anii 90 erau un fenomen prezent la toate mitingurile, marșurile și protestele. Principalul lor scop era să facă organizatorii întrunirilor respective să arate ca niște nenorociți, sălbatici, vandali și – desigur – golani. Doar nu era ca așa o tradiție profesională bogată să se piardă, așa că se pare că i s-a găsit o nouă ”utilitate” în domeniul religios. În plus, se pare că pe internet fenomenul provocatorilor era în înflorire de mai demult.

  4. Foarte cerebral, parintele Ciprian. Are dreptate. Eu, care sint mai putin evlavios, spun ca nu credinta, fie ea si zelotist/schismatic asumata, i-a facut pe manifestanti sa se poarte badaraneste, ci prostia si…infiltrarea. Nu spun mai mult, cine gindeste, intelege. Si da, si eu ma dezic public si asumat de orice manifestare scandaloasa la adresa ierarhilor nostri: fluieraturi, huiduieli, amenintari, provocari la discutii fara voia ierarhului, nepomeniri stupide (cum au facut fraierii care s-au luat tocmai de un ierarh deosebit precum PS Varsanufie), si in general orice intra la comportament scandalos, jignitor si amenintator. Razboiul credinciosului este cu pacatul si erezia, nu cu pacatosii si „ereticii”. Un „credincios” care uraste „ereticii” face lucrarea intunericului. Ca simplii la minte care il urmeaza pe Cleopa Ilie, cu sfaturile lui extremiste „sa nu dai buna ziua ereticului”, si alte instigari la antisocialitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s