Scrisoarea Mitropolitului Serafim al Kithirelor catre Patriarhul Ilias al Georgiei despre „Sinodul Panortodox”

                    Biserica Ortodoxă a Elladei

                     Sfânta Mitropolie a Kithirelor și Antikithirelor

                 Preafericitului Ilias al II-lea, Patriarhul Georgiei

         Preafericite Părinte Patriarh,

   Suntem profund impresionați de lucrarea duhovnicească pe care o săvârșiți cu poporul georgian, ce a trecut prin anii grei de comunism iar astăzi e încercat de secularismul contemporan. Ne bucurăm că Biserica Georgiei a respins orice compromis cu lumea eterodoxă. Ne simțim în siguranță când știm că există un Patriarh care mărturisește ortodoxia și care nu a uitat înfricoșătoarele jurăminte făcute la hirotonia întru arhiereu, de a păzi și păstra nevătămată credința Sfinților Părinți ai Bisericii.

În aceste vremuri de mare tulburare Biserica cea Una, Sfântă, Catholică (Sobornicească) și Apostolică este încercată și cutremurată de o nouă provocare, şi anume, așa-numitul Sfânt și Mare Sinod ce se va ține în Creta anul acesta. Cu siguranță motivul întemeiat ca un astfel de Sinod să se țină nu ar fi decât condamnarea panereziei ecumenist-sincretiste, așa cum o numea Sfântul Iustin Popovici, și de asemenea condamnarea prezenței Bisericilor Ortodoxe Locale în așa numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” și, nu în ultimul rând, „Noua Eclesiologie” care este post-Patristică și anti-Patristică, ce neagă granițele harismatice, dogmatice și canonice ale Bisericii.

Din păcate, însă, acest Sinod Panortodox, în loc să se ocupe cu aceste teme de maximă importanță și de condamnarea lor, instituționalizează erezia în Biserică și relativismul, laudă „Consiliul Mondial al Bisericilor” și participarea în mod egal în acest organism neortodox a Bisericii celei Una, chipurile pentru a da mărturia cea bună. Dar, iată că după 100 de ani de dialog nu avem nici un rezultat, pentru că Adevărul este ascuns de reprezentanții ortodocși la aceste organisme, și este folosit un limbaj cu dublu sens, ambiguu, neclar, așa-zis diplomatic, ce nu este în duhul Evangheliei lui Hristos.

Din contră, Biserica Ortodoxa are de pierdut foarte mult prin participarea la „Consiliul Mondial al Bisericilor – CMB”. În numele ecumenismului mulți eterodocși(eretici) ce vor să îmbrățișeze ortodoxia nu sunt primiți la Taina Botezului (mai ales în Apus), stopându-se răspândirea adevăratei credințe și închizând Porțile Împărăției Cerurilor celor care vor să vină la Adevăr.

Multe grupări protestante din „CMB” consideră Biserica Ortodoxă „o Biserică inferioară, pentru că nu binecuvântează căsătoriile dintre persoanele de același sex și nu acceptă hirotonia femeilor” așa cum ne-a mărturisit un profesor teolog, prezent la Adunarea Generală a CMB la Busan în Coreea (30 octombrie – 9 noiembrie 2013).

Pe data de 23 Martie 2016 am co-organizat la Atena, pe Stadionul „Pace și Prietenie, Sala „Melina Mercuri” Pireu, „împreună cu Mitropolia Glifadei, Mitropolia Pireului, Mitropolia Gortinei și Mitropolitul Nafpatktosului, un Simpozion Științifico-Teologic cu tema „Sfântul și Marele Sinod, Pregătire mare, fără așteptări”.

La acest simpozion au vorbit reprezentanți ai Bisericilor Locale a Bulgariei și Mitropolia Ucrainei dar și Mitropolitul Ieremia al Gortinei, Pavlos al Glifadei, Hierotheos al Nafpaktosului, Serafim al Pireului, profesorul Dimitrios Tselenghidis, părintele profesor Gheorghios Metallinos, părintele profesor Theodoros Zisis, părintele Athanasie Athanasiou, Proegumenul Mănăstirii Marelui Meteor și multe alte personalități ale Ortodoxiei de astăzi.

Concluzia acestui Simpozion este că acest Sinod Pan-ortodox are o serie de probleme grave, nu numai privind textele pregătitoare, ci și însăși regulamentul de organizare al lui.

Cum este posibil ca la acest Sinod să nu participe toți episcopii Bisericii ci numai 24? Nu mai vorbim de prezența preoților, teologilor și mirenilor. Cum este posibil ca Adevărul să fie votat? De când Adevărul este supus votului unei minorități care se vrea reprezentantă a pliromei Bisericii, în loc să fie continuitatea și confirmarea învățăturii Sfintei Scripturi, a Sinoadelor și a Sfinților Părinți? Cum este posibil ca episcopii și Bisericile Locale care s-ar opune unor texte să nu fie luate în considerare pentru că sunt minoritari?

În primul rând ar trebui să se schimbe din temelie statutul de organizare a acestui Sinod, care este anti-Sinodal. Cum este posibil să se forțeze mâna unor Biserici Locale pentru a accepta neacceptabilul și anume a celei fără de rezultate prezentă în dialog ecumenic și în organizațiile eterodoxe (CMB, etc)? Care este rostul prezenței observatorilor eterodocși, fie și la început și la sfârșitul acestui Sinod?

Acest Sinod are pretenția de a se numi „ultimul criteriu de judecată în probleme de credință”, considerându-se în felul acesta infailibil, fără a respecta criteriile patristice, fără a fi continuatorul Sinoadelor Ecumenice și Locale, și a învățăturii Sfinților Părinți, iar pe de altă parte s-a specificat faptul că acest Sinod nu se va ocupa de Dogme, de probleme de credință.

Nu se va numi „Ecumenic”, așa cum era normal să se numească un Sinod a toată Biserica, ceea ce ar fi arătat conștiința de Sine că Biserica este numai Biserica Ortodoxă, cea Una și Unica. Nu va recunoaște si nici nu va lua în discuție Sinoadele de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare (Sinodul VIII Ecumenic) și de pe timpul Sfântului Grigorie Palama (Sinodul IX Ecumenic), Sinoade ce au anatematizat papo-Filioqvismul și grația creată ca fiind Ecumenice, prin care s-ar fi arătat că „Sfântul și Marele Sinod” este continuator al Tradiției Sinodale a Bisericii și ar fi putut fi receptat ca Ecumenic de pliroma Bisericii.

Textele documentelor pentru Soborul Panortodox în forma lor actuală, conțin ambiguități și contradicții grave (Biserica e Una și în același timp sunt și „alte Biserici” folosind în mod nepermis termenul de „Biserici” pentru eterodocși într-un text Sinodal Panortodox) ce pot fi interpretate cu ușurință în spiritul ideilor teologului iezuit Karl Rahner (unul din părinții Conciliului II Vatican alături de Yves Congar) preluate si de Mitropolitul de Pergam, Ioanis Ziziulas, si anume „teoria Bisericilor nedepline, unele mai aproape de deplinătate, altele mai depărtate, în raport cu Biserica deplină (în cazul II Vatican – Biserica Romano-Catolică, în cazul Sinodului Panortodox – Biserica Ortodoxă, ceea ce ne duce cu gândul la un fel de Vatican II oglindit în Biserica Ortodoxă ce se încearcă a se implementa sobornicești având ca promotor Patriarhia Ecumenică, se poate ușor concluziona aceasta după toate informațiile și prin studiul textelor teologice despre eclesiologia așa cum e văzută de Ioanis Zisiulas dar și în Analiza eclesiologiei Conciliului II Vatican, De la Conciliul II Vatican la Sinodul Panortodox, autor protoprezbiter Peter Heers)”, dar și „teoria bisericilor surori” , ”teoria celor doi plămâni ai bisericii (Romano-Catolici și Ortodocși) și așa-numita teologie baptismală (oricine este botezat în numele Sfintei Treimi este membru al Bisericii, indiferent de confesiune deși niciodată Părinții Bisericii nu au recunoscut Botezul ereticilor, ci doar în mod iconomic îi primeau pe unii eretici pentru că păstrau forma exterioară a botezului în trei afundări, iar iconomia nu poate fi niciodată transformată în regulă de credință sau Dogmă), „teoria ramurilor”, dar și teoria precum că Biserica ar cuprinde toate confesiunile despărțite de Ea, eludarea canoanelor (permisiunea căsătoriilor mixte cu eterodocșii), etc. Toate acestea reprezintă noua eclesiologie post-patristică sau mai bine zis anti-patristică (a se vedea cartea „Noua Eclesiologie a Patriarhului Bartolomeu” semnată de Sinaxa clericilor și monahilor din Volos – Zisis, Tselenghidis, Metallinos, etc).

Aceste texte trebuiau să fie făcute în duhul patristic și al tradiției bisericești. Nu este suficient, din dorința unității Bisericii să facem un Sinod doar ca să arătăm lumii eterodoxe că suntem uniți. Uniți în ce? Unirea se face numai în Adevăr. Unitatea este rodul Duhului Sfânt, așa cum Mântuitorul Hristos ne spune la Ioan în rugăciunea Arhierească: „Unește-i pe ei întru Adevărul Tău”. Unitatea Bisericii stă în păzirea întreagă și nevătămată a învățăturilor Dreptei Credințe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, deci dezbinați de Biserică (schismatici) sunt toți care cugetă osebit de Sfinții Bisericii ne spune Sfântul Teodor Studitul. Hristos a numit Sobornicească Biserica Sa deoarece numai Ea păstrează Adevărul și Mărturisirea de Credință, fără de care nimeni nu se poate mântui.

Nu vor să schimbe postul, nici rânduiala monahismului, nici rânduiala slujbelor, dar, în schimb, se umblă la cel mai nevralgic punct, și anume la definirea a ceea ce înseamnă Biserica (textul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine este un text prin excelență dogmatic așa cum spune profesorul Dimitrie Tselenghidis – dar neortodox), dând loc la interpretări total nefericite ce vor da apă la moară ideilor eterodoxe, ceea ce însemnă alterarea învățăturii revelate de Domnul nostru Iisus Hristos. Logica participării unei Biserici Ortodoxe Autocefale, care vrea să păstreze cu sfințenie Revelația Dumnezeiască, la acest Sinod Panortodox este doar condamnarea „Consiliului Mondial al Bisericilor” și a noii eclesiologii post-patristice care a virusat Facultăți de Teologie și chiar Biserici Locale aproape în întregime. Rolul unui Sinod fiind tocmai acela de a tăia din Trupul Bisericii învățăturile eretice și nicidecum de a le oficializa.

Vă felicităm din toată inima pentru faptul că ați respins textul legat de Taina Căsătoriei care instituționaliza așa-numita căsătorie mixtă în Biserica Ortodoxă, lucru interzis de Sfintele Canoane ale Bisericii. Nu se poate vorbi de Taina Căsătoriei decât între ortodocși, nu se pot uni cele de neunit. Prin „căsătoria mixtă” se aprobă iarăși minimalismul dogmatic – teologia baptismală care consideră de facto valabil orice botez eretic făcut în numele Sfintei Treimi.

Cunoscând foarte bine dăruirea totală și iubirea jertfelnică pe care o aveți față de Mântuitorul Iisus Hristos, pe care Preafericirea Voastră Îl slujiți cu toată ființa și cu toată dăruirea v-am adresat aceste gânduri care ne neliniștesc.

Ne rugăm zi și noapte Arhipăstorului Nostru și Începătorului tuturor în toate, Domnul Iisus Hristos ca să vă întărească să rămâneți mereu ferm pe această poziție, pe care ați adoptat-o, care nu însemnă decât rămânerea statornică în Ortodoxie, adică în ceea ce este de la sine înțeles, fiind un urmaș vrednic nu numai al Scaunelor Apostolilor ci și a vieții și a mărturisirii lor.

Preafericirea Voastră,

Vă cerem smerit Binecuvântarea și vă urăm viață lungă, multă sănătate, putere și bucurii duhovnicești. Ierarhii treji și mărturisitori ai Bisericii Greciei, cum ar fi Serafim al Pireului, Pavlos al Glifadei, Ieremia al Gortinelor, Andreas de Conitsa, Hierotheos de Nafpaktos și mulți alții împreună cu mulți clerici și credincioși, au privirile îndreptate către Preafericirea Voastră și Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei și vă aduc un omagiu de recunoștință pentru poziția fermă pe care o aveți în fața acestui vifor cumplit care s-a ridicat împotriva Bisericii lui Hristos.

Vă sărut dreapta,

+ Serafim, Mitropolit al Kithirelor și Antikhitirelor

Publicitate

Înaltpreasfințitul Mitropolit al Kithirelor și Antikithirelor: Probleme eclesiale și pastorale care decurg din neparticiparea tuturor Episcopilor Ortodocși la Sfântul și Marele Sinod

Comunicarea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Kithirelor și Antikithirelor, susținută la conferința ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”, organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului în colaborare cu următoarele Mitropolii: a Gortinei și Megalopolei, a Glifadei și a Kithirelor, la Stadionul ” Pace și prietenie”,  

Sala „Melina Mercuri”, Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Întâi de toate, simt nevoia să mulțumesc Comisiei organizatorice a prezentei Conferințe Teologice, pentru că m-a invitat să particip ca vorbitor și, de asemenea, pentru că s-a îngrijit de abordarea unor subiecte profunde, teologice, eclesiologice și canonice, care se referă la ordinea de zi a ”Sfântului și Marelui Sinod” ce urmează a se întruni, și pentru desăvârșita organizare a conferinței.

Înainte ca, prin harul și puterea lui Hristos, să trec la prezentarea și dezvoltarea subiectui atribuit mie, cu titlul ”Probleme eclesiologice și pastorale care decurg din neparticiparea tuturor episcopilor ortodocși la Sfântul și Marele Sinod”, un subiect sensibil și profund, doresc să expun motivul prezenței mele aici și poziția mea în adunarea și conferința aceasta.

Ca episcop al Bisericii noastre Elene aparțin, cum e și firesc, Trupului Cinstitei Ierarhii a Bisericii Greciei, mă raportez și depind de aceasta, înaintea căreia și înfățișez orice smerit cuvânt al meu pe teme teologice, eclesiologice și pastorale. În plenul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, într-o ședință ordinară din octombrie anul trecut, dar și într-o ședință extraordinară întrunită în urmă cu 15 zile mi-am prezentat prin viu grai pozițiile și propunerile, precum și într-un memoriu în care îmi prezint neliniștea cu privire la subiectele care privesc convocarea Sfântului și Marelui Sinod, care vor fi dezvoltate în continuare.

Consider că în acest moment mă aflu în Trupul viu al Bisericii, al fraților arhierei, preoți, ieromonahi, monahi și monahii și al creștinilor binecredincioși și ortodocși. Patru (4) sfinte mitropolii: a Pireului, al Glifadei, a Gortinei și a Kithirelor co-organizează această mare Sinaxă a noastră, alcătuită din cler și popor de pe tot cuprinsul Greciei.

Forța motrice a acestei conferințe teologice este ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, care funcționează sub responsabilitatea unor distinși profesori universitari din rândul clerului și nu numai. Nu este vorba de vreo organizație parasinagogală sau parabisericească, după cum probabil o consideră și o definesc unii, ci de adunarea unor membri conștienți și de bază ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, care au o cultură, instruire și o sensibilitate deosebite în probleme ale credinței și mărturisirii ortodoxe, ale Tradiției și Moșternirii Ortodoxe.

Scrisoare deschisă a unor Părinți ai Sfîntului Munte către Patriarhia Ecumenică, către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, către Sfînta Chinotită a Sfîntului Munte, către toți credincioșii Bisericii cei purtători ai numelui lui Hristos

Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;

ale Bisericii umblă fără păstor.

Cele bune pier, cele rele se dau pe față.

Plutim în noapte, făclie nicăieri.

Hristos cade spre somn; ce avem a pătimi?…»

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)

 

Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui Sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea Dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului Adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie «ca toate Dogmele și Canoanele formulate de Sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte», și că «acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus Părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și Locale» (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16). Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, după cum se știe, urmează să se țină în iunie ce vine în Creta (6/19 iunie 2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic: a) printr-un guvern mondial, b) printr-o economie mondială și c) printr-o religie mondială. Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita «Mișcare ecumenică», iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagoras Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religios este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor „biserici” și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că Dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe Însuși Mîntuitorul, prin Credința Ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismul sincretist inter-religios. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea «nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor Locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor» (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și Dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila Sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus.

Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate «bisericile», sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), «mîntuiesc» sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a papistaşilor (romano-catolicilor) ca fiind, chipurile, «biserică» duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios, care este «unirea» sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu papistaşii (romano-catolicii) prin «potirul comun» care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate (greco-catolice), pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

Parintele Gheorghe Metallinos: „Dialogurile teologice și eșecul acestora”

Dialogurile teologice și eșecul acestora

– din cadrul conferinţei cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” (Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22)

Protopresviterul Gheorghios Metallinós, Profesor Emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii Kapodistriene de Stat din Atena

 

1. DIALOGURILE TEOLOGICE ÎNAINTE DE SECOLUL al XX-lea ȘI MOȘTENIREA ACESTORA

Ortodoxia, credincioasă identității ei, dar și lucrării pastorale neîntrerupte față de ereticii și schismaticii care părăsesc sânurile ei, îndată după schisma din 1054 și până la sfârșitul secolului al XIX-lea a purtat o serie de dialoguri teologice cu aceștia[1], îngrijindu-se de întoarcerea lor la Adevărul în Hristos. Dialogurile teologice ale Bisericii cu creștinismul apusean (inițial cu papismul și, începând din secolul al XVI-lea, cu diferite ramuri ale protestantismului) au lăsat o însemnată moștenire, pe care Ortodoxia nu o poate trece cu vederea nici în relațiile ecumenice de azi, dacă vrea să-și mențină continuitatea istorică. De altfel, dialogul aparține prin excelență creștinismului, a fost introdus și sfințit în viața omului de Creatorul Însuși. ”Veniți să vorbim” [”Veniți să ne judecăm”] (Isaia 1: 18), zice Dumnezeu făpturii Sale. Cultul nostru, de altfel, este un dialog continuu între Făcător și făptura Sa pentru mântuirea omului.

1. În textele dogmatico-simbolice ale perioadei de după Schismă (1054) se exprimă cu adevărat credincioșia Bisericii ortodoxe față de tradiția apostolică și patristică și sunt respinse, pe baza acesteia, înșelările eretice apusene într-o continuitate și conglăsuire netulburate. Astfel, conștiința de sine ortodoxă rămâne puternică, potrivit căreia ”Biserica noastră Ortodoxă, Răsăriteană și Apostolică, nu numai că nu primește nici o dogmă eretică, dar respinge până și suspiciunile de acest fel”[2]. Se mărturisește, de asemenea, fără ocolișuri că ”dogmele luterano-calvine și papistașe nu se potrivesc cu credința noastră ortodoxă, ci mai degrabă sunt contrare acesteia și foarte departe de adevăr”[3].

Devine, deci, limpede că singura baza acceptabilă a reunirii cu Biserica a celor rupți de ea, oricare ar fi aceștia, este autenticitatea dreptei credințe și acceptarea fără rezerve a dreptei credințe de către eterodocși. Aceasta nu constituie nicidecum o atitudine disprețuitoare a ortodocșilor față de eterodocși, pentru că întoarcerea și pocăința eterodocșilor înseamnă reintegrarea lor în Ortodoxia apostolică și patristică pe care au părăsit-o. Valabilitatea pentru toate epocile a acestui demers își găsește expresia în declarația Sfântului Marcu Evghenicul, care spune: ”în ce privește dumnezeieștile dogme nu a existat vreodată loc pentru iconomie sau compromis”[4].

EPISTOLA ENCICLICĂ DE LA 1848 A CELOR PATRU PATRIARHI AI RASARITULUI

«Răspunsul nostru, al tuturor, către Marele Sinod ce urmează a se întruni și către reformele antiortodoxe pe care le pregătește Patriarhul Ecumenic și ierarhii și teologii ecumeniști, este cel dat de Patriarhii Ortodocși ai Răsăritului Papei Pius al IX-lea în 1848: ”Încă la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”» spunea nu demult Gheron Savva Lavriotul.
Vedeți mai jos textul Enciclicei:

 

http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/enciclica_1848.htm

Tuturor celor de pretutindenea, în Duhul Sfânt iubiţi şi doriţi fraţi ai noştri, sfinţiţilor Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor, şi tuturor ortodocşilor, fii adevăraţi ai Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, frăţească îmbrăţişare în Duhul Sfânt, şi toate cele bune şi de mântuire de la Dumnezeu.

Trebuia ca evanghelica propovaduire, sfântă şi dumnezeiască, a răscumpărării noastre, de către toţi aşa neschimbată să se vestească, şi în veci aşa curată să se creadă, precum au descoperit-o dumnezeieştilor şi sfinţilor săi Ucenici Mântuitorul nostru, Care pentru aceasta s’a deşertat pe sine, chip de rob luând (Filip. 2, 7), pogorându-se din sânurile părinteşti şi dumnezeieşti; şi, iarăşi, mereu la fel precum aceia, făcându-se martori văzători şi auzitori, ca nişte trâmbiţe puternice în toată lumea au răsunat-o – căci în tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii graiurile lor(Ps. 18, 4; Rom. 10, 18); şi, în sfârşit, aşa neatinsă, cum de obşte ne-au învăţat-o atâţia şi atât de mari de Dumnezeu purtători Părinţi ai Bisericii Soborniceşti, cei de la marginile pământului, care aceleaşi graiuri le-au repetat, şi până la noi în Sinoade şi fiecare în parte au învăţat. Ci precum odinioară în Eden începătorul răutăţii, vrăjmaşul cel înţelegător al mântuirii oamenilor, luând cu viclenie chip de sfetnic folositor, l-a făcut pe om călcător poruncii celei dumnezeieşte încunoştiinţate, tot astfel, amăgind pe mulţi din când în când şi în Edenul cel înţelegător, Biserica lui Dumnezeu, şi unelte ale sale pe aceştia făcând, amestecând veninul ereziei în izvoarele cele limpezi ale învăţăturii ortodoxe, adapă pe mulţi nevinovaţi care vieţuiesc fără pază, neluând seama la cele ce s’au auzit (Evr. 2, 1) şi cele vestite de Părinţii lor (A Doua Lege 32, 7) potrivit Evangheliei şi pururea la fel cu Dascălii cei de mai inainte; şi socotind neîndestulător spre mântuirea lor sufletească cuvântul cel grăit şi scris al Domnului şi mărturisirea Bisericii celei de totdeauna, urmăresc nelegiuire nouă şi înnoiri, ca la îmbrăcăminte, şi desfăşoară în toate chipurile învăţătura evanghelică cea de ei stricată.

2. De aici dar ereziile cele mult sfâşiate şi îngrozitoare, cu care Biserica Sobornicească, primind chiar din scutecele ei toată armarea lui Dumnezeu, şi apucând şi sabia Duhului, care este graiul lui Dumnezeu(Efes. 6, 13…17), nevoită a fost să se războiască, şi împotriva tuturor a biruit până azi, şi va birui în toţi vecii, după toată lupta mai strălucită şi mai puternică arătându-se.
3. Ci din aceste erezii, unele au şi pierit cu totul, altele se duc, altele s’au veştejit, altele şi înfloresc mai mult ori mai puţin, fiind în putere până în vremea întoarcerii lor la Credinţă, altele iarăşi răsar, ca să-şi meargă drumul lor de la naştere până la pieire; că jalnice cugetări şi născociri fiind, de oameni jalnici, trăsnite cu anatema celor Şapte Sinoade a toată lumea, ca şi ei se nimicesc, chiar de ar mai ţine o mie de ani. Numai ortodoxia Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti, cea însufleţită de Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu, ea dăinuie veşnic, după nemincinoasa făgăduinţa Domnului: porţile iadului nu o vor birui pe dânsa (Mat. 16, 18); adică gurile necinstitorilor şi ereticilor (după cum ne tâlcuiesc dumnezeieştii Părinţi), oricât de cutezătoare, oricât de uimitoare, nu vor birui dreapta învăţătură cea liniştită şi fără zarvă. Dar oare ce este căci calea necinstitorilor sporeşte (Ierem. 12, 1)? Cum de se fălesc cei necredincioşi şi se ridică precum cedrii Libanului (Ps. 36, 35), tulburând slujirea cea liniştită a lui Dumnezeu? Pricina acestui lucru este nespusă, şi Biserica, măcar că se şi roagă zilnic ca să lipsească de la ea boldul acesta, acest înger al satanei, aude de la Domnul totdeauna:Destul este ţie harul meu, că puterea mea în neputinţă se săvârşeşte (2 Cor. 12, 9). Deci cu dulceaţă se va lăuda mai mult în neputinţele sale, ca să locuiască în ea puterea lui Hristos (2 Cor. 12, 9), şi cei lămuriţi să se facă arătaţi (1 Cor. 11, 19).
4. Între aceste erezii răspândite, pentru judecăţi pe care Dumnezeu le ştie, pe o mare parte a pământului, a fost cândva arianismul, iar astăzi este şi Papistăşia, dar şi aceasta (ca şi acela, care a pierit cu totul), deşi este în putere acum, nu va birui până în sfârşit, ci va trece şi se va doborî, şi în cer va răsuna glas mare: Doborâtu-s’a (Apoc. 12, 10).
5. Părerea cea nouă, cum că „Duhul Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul purcede”, este potrivnică lămuririi hotărâtoare a Domnului nostru, dată cu dinadinsul pentru aceasta (Ioan 15, 26): care de la Tatăl purcede, şi potrivnică mărturisirii întregii Biserici Soborniceşti, dupa cum  este încredinţată de cele Şapte Sinoade a toată lumea, rostind: care de la Tatăl purcede (Crez):
6. Fiindcă înlătură singurimea cauzei celei Una şi felurimea obârşirii Persoanelor dumnezeieşti ale Fericitei Treimi, amândouă acestea mărturisite în Evanghelie.
7. Fiindcă aduce legături felurite şi neasemenea între ipostasurile cele de aceeaşi putere şi de aceeaşi slujire vrednice, cât şi contopirea ori amestecarea lor.