Textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină” – este unul eclesiologic, adică prin excelență dogmatic

UNIVERSITATEA ARISTOTELIANĂ DIN TESALONICFACULTATEA DE TEOLOGIE DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE CATEDRA DE TEOLOGIE DOGMATICĂ PROFESOR: DIMITRIOS I. TSELENGHIDIS 541 24 TESALONIC Tel. Birou 2310-996-957, Acasă 2310-342-938 mobil 6951391117

 

Către

Preafericitul

Patriarh al Rusiei

Chiril

Moscova

Preafericite,

În perspectiva Sfântului și Marelui Sinod care urmează a se întruni, aș dori să vă pun înainte, încă o dată, câteva cugetări teologice ale mele, care sper să vă pară utile.

În urma unei cercetări pe care am realizat-o, am avut surpriza neplăcută să constat că Biserica Greciei – din 1961, când au început Conferințele Presinodale Panortodoxe despre Marele Sinod menționat mai sus, și până acum – nu s-a ocupat la nivel sinodal de hotărârile acestor Conferințe. Probabil că această constatare a mea este valabilă și pentru Biserica dumneavoastră. Acest fapt a condus la situația bisericească dificilă în care ne aflăm astăzi. Să avem, adică, hotărâri bisericești asupra unor chestiuni critice ale unui Mare Sinod Panortodox, pentru care, însă, există un grav deficit de validare sinodală a lor de către Sinodul Local, așa cum prevăd, de altfel, chiar Conferințele Presinodale.

În momentul de față, din punct de vedere bisericesc, ne aflăm în stadiul penultim al hotărârilor definitive ale Marelui Sinod Panortodox. Consider că – în ciuda excepționalei lor gravități – lucrurile sunt încă soluționabile. După cum se știe, Sistemul Sinodal al Bisericii noastre Ortodoxe este o lucrare a Bisericii în Duhul Sfânt, și nu se ocupă doar de chestiunile de administrație și de viață [socială], ci și de formularea exactă a învățăturii dogmatice a Bisericii. Consider mai ales că deficitul sinodal din ultimii 55 de ani poate fi cu siguranță soluționat [chiar și] acum, dacă hotărârile Sinodului Bisericii Ruse, care urmează a se întruni în viitorul foarte apropiat pentru a discuta textele propuse pentru Marele Sinod al Ortodoxiei, vor fi în acord cu conștiința de sine a Bisericii și cu experiența Duhului Sfânt în Sfânta ei Tradiție.

Și încă ceva, în strânsă legătură cu cele spuse anterior și extrem de serios. Am citit cu atenție ” Regulamentul de organizare si de functionare a Sinodului Panortodox din Creta, iunie 2016 ”, publicat de curând, și doresc să vă prezint o observație teologică personală.

Concret, la articolul 12 cu titlul ”VOTAREA ȘI APROBAREA TEXTELOR”, sunt menționate următoarele lucruri importante:

”Votarea textelor discutate și reconsiderate de Sinod, în conformitate cu ordinea de zi,

1. se face de către Bisericile Ortodoxe autocefale, iar nu de către fiecare membru în parte al delegațiilor care le reprezită la Sinod, conform hotărârii unanime în acest sens a Sfintei Sinaxe a Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe,
2. votul în Sinod, care se realizează pe Biserici, iar nu de către fiecare membru al delegațiilor acestora, nu exclude [eventualitatea] ca unul sau mai mulți arhierei dintr-o delegație a unei Biserici Ortodoxe Autocefale să respingă anumite intervenții în texte sau un text în întregul lui, iar dezacordul acestora se va consemna în Actele Sinodului,iar
3. evaluarea acestor dezacorduri este însă considerată o chestiune internă a Bisericii autocefale de care aparțin, care [însă] poate să își justifice acordarea unui vot pozitiv acelor texte sau puncte respinse de unii membri ai săi pe baza principiului majorității interne, și este exprimat de Întâi-stătătorul Bisericii respective, de unde și rezultă necesitatea unui spațiu și timp anume pentru o dezbatere la nivel intern asupra respectivei chestiuni, [în cadrul Bisericii autocefale respective,] așa cum a fost prevăzut”.

În articolul de mai sus vedem că unanimitatea Marelui Sinod se limitează la un vot din partea fiecărei Biserici Autocefale Locale. Dezacordurile particulare – atât timp cât constituie o minoritate în cadrul Bisericilor Locale – sunt lăsate în seama acelor Biserici Locale, ca ”problemă locală a lor”, lucru care este inadmisibil din punct de vedere bisericesc pentru un Sinod Panortodox, atunci când obiectul dezacordului vizează o problemă dogmatică. Iar această situație este foarte probabilă. De pildă, subiectul conștiinței de sine a Bisericii și al identității acesteia, pe care îl abordează textul„Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină” – este unul eclesiologic, adică prin excelență dogmatic. Prin urmare, nu este admisibil, din punct de vedere teologic, ca un text care este promovat spre aprobare, pe de o parte să introducă în fapt teoria protestantă a ”ramurilor” – legiferând prin acceptarea sa existența mai multor Biserici cu dogme foarte diferite –, iar pe de altă parte, ”Regulamentul de Organizare și Funcționare a Sinodului” acestuia să îi ignore în fapt pe eventualii ierarhi minoritari ai Bisericilor Locale și să nu ia foarte serios în considerare abordările teologice ale conștiinței lor episcopale.

Și aici se ridică o întrebare teologică și dogmatică foarte îndreptățită: Cum se va mărturisi într-o asemenea situație credința cea una a Bisericii, ”cu o singură gură și-o singură inimă”? Cum vor putea Părinții Sinodali să spună: ”părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă”? Cum vor arăta că au ”mintea lui Hristos”, întocmai cum susțineau Părinții de Dumnezeu purtători ai Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii?

Preafericite,

În chestiunile dogmatice, după cum se știe, adevărul nu se găsește în majoritatea Arhiereilor sinodali. Adevărul nu este majoritar, pentru că în Biserică adevărul este o realitate Ipostatică. De aceea, și cei care nu sunt de acord cu ea sunt tăiați din Biserică, fiind caterisiți și afurisiți după caz. Sfântul și Marele Sinod nu este îngăduit să lase unor organizații sinodale inferioare subiectul extrem de serios al eventualului dezacord al episcopilor minoritari în chestiuni dogmatice. Se impune, fiind o structură sinodală superioară, să abordeze de urgență acest subiect, pentru că altfel există pericolul văzut al schismei în Biserică, tocmai în momentul în care acest Mare Sinod are ambiția să reconfirme unitatea văzută a Bisericii noastre.

Cu cel mai profund respect,

vă sărut dreapta

Dimitrios Tselenghidis

Profesor al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene

Graiul Ortodox

Publicitate

Sunt actele cu cip semnul fiarei?

            In limba greaca, limba apocalipsei, numarul 666 este asocitat cu literele ΧΞΣ adica avem monograma lui Hristos ΧΣ care este sparta de Ξ, deci este monograma lui Hristos sparta. 
Semnul fiarei este pus prin lepadarea de bunavoie si in mod liber-constient de Hristos.

Aceasta nu se poate face in ascuns, printr-un cip, ci numai in mod deliberat, constient. Cand cineva inconstient primeste ceva rau nu il afecteaza decat exterior, nu ii afecteaza libertatea interioara.

        Sunt multi indraciti, care desi au demoni in trupul lor, Hristos ii mantuieste si chiar ii considera mucenici, pentru ca nu cu voia lor au fost demonizati.
De aceea nu exista lepadare inconstienta de Hristos, ci numai lepadare constienta, voita.

        Atata timp cat cineva primeste un buletin cu cip sau card, etc si nu i se cere sa se lepede de Hristos atunci nu il afecteaza in viata lui cu Dumnezeu.

       Asa cum spune IPS Serafim de Pireu, ca cineva sa fie vinovat pe timpul lui Antihrist, trebuie sa colaboreze cu el si cu organele sale (in mod constient). Iar Sfantul Porfirie Kapsokalivitul spune ca daca noi am trimite portocale cu semnul crucii in ele la turci, turcii nu devin in mod magic ortodocsi, nu se sfintesc, pentru ca nu devin credinciosi in mod constient.

De aceea Sf Porfirie il cearta pe Sfantul Paisie care fusese influentat de unii monahi influentati de neoprotestantii din America pe acest subiect.

Conferința părintelui Teodoros Zissis, privind Sinodul Panortodox, Chișinau 2016

Textul Patriarhilor Ortodocși ce pregatește Marele Sinod Panortodox este neortodox!- dupa cum demonstreaza Profesorul de Dogmatica Dimitrie Tselenghidis

Scrisoarea domnului profesor Tselenghidis:

Înaltpreasfințite[1],

În vederea convocării Sfântului Sinod al Bisericii Rusiei, aș dori cu evlavie să vă pun în atenție anumite sugestii și observații teologice referitoare la textele, publicate deja, ale celei de-a V-a Conferințe Panortodoxe Presinodale, texte de care în curând vă veți ocupa pentru a lua decizii asupra lor la nivel sinodal.

Observațiile mele teologice vizează textul:

             ”RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”.

Textul acesta dă la iveală un lanț întreg de inconsecvențe sau chiar de contradicții teologice. Astfel, la articolul 1 proclamă conștiința de sine bisericească a Bisericii Ortodoxe, considerând-o – foarte corect – ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Însă, la articolul 6 prezintă o formulare care vine în contradicție cu articolul de mai sus (1). Se menționează în acest sens, că ”Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni Creștine care nu se află în comuniune cu aceasta”.

Aici se pune următoarea întrebare teologică cât se poate de îndreptățită: Dacă Biserica este ”UNA”, potrivit Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe (Art. 1), atunci cum de se vorbește despre alte Biserici Creștine? Este evident că aceste alte Biserici sunt eterodoxe.

Însă ”Bisericile” eterodoxe nu pot fi numite sub nici o formă ”Biserici” de către ortodocși, pentru că, dacă abordăm lucrurile din punct de vedere dogmatic, nu se poate vorbi de un pluralism al unor ”Biserici” care au dogme diferite, și anume în multe aspecte dogmatice. În consecință, atât timp cât aceste ”Biserici” rămân neschimbate în ereziile din credința lor, nu este corect din punct de vedere teologic să le recunoaștem – și anume la nivel instituțional – caracterul de Biserică, fiind ele în afara ”Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

La același articol (6) există și o a doua contradicție teologică gravă. La începutul acestui articol se menționează următorul lucru: ”Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea acesteia este cu neputință de zdruncinat”. Însă la sfârșitul aceluiași articol se scrie că Biserica Ortodoxă, prin participarea ei la Mișcarea Ecumenică, are ca ”scop cert pregătirea căii care duce către unitate”.

Aici se pune întrebarea: De vreme ce unitatea Bisericii este un dat, atunci ce fel de unitate se mai caută în cadrul Mișcării Ecumenice? Oare se înțelege prin aceasta întoarcerea creștinilor occidentali la Biserica cea UNA și unică? Așa ceva însă nu reiese din litera și duhul textului în întregul său. Dimpotrivă, chiar se dă impresia că este o realitate sciziunea din interiorul Bisericii, iar perspectivele celor care participă la dialoguri vizează tocmai unitatea scindată a Bisericii

Prin neclaritatea sa, creează confuzie teologică și articolul 20, care spune: ”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt determinate întotdeauna pe baza criteriilor canonice ale tradiției bisericești deja existente (canoanele: 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic)”.

Însă, canoanele 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic vorbesc despre recunoașterea Botezului anumitor eretici, care își exprimă interesul de a intra în Biserica Ortodoxă. Însă, din litera și duhul textului, dacă îl judecăm din punct de vedere teologic, înțelegem că nu se vorbește deloc despre întoarcerea eterodocșilor la Biserica Ortodoxă cea Una. Dimpotrivă, în text este considerat dintru bun început ca fiind de la sine înțeleasă validitatea Botezului[2] eterodocșilor – chiar și fără o hotărâre panortodoxă asupra acestei probleme. Cu alte cuvinte, textul adoptă ”teologia baptismală”. În același timp, este ignorat în mod intenționat faptul că eterodocșii contemporani din Apus (romano-catolici și protestanți) au nu doar o singură dogmă, ci o mulțime de dogme prin care se diferențiază de credința Bisericii Ortodoxe (în afară de Filioque, harul creat al Tainelor, primatul, infailibilitatea, tăgăduirea icoanelor și a deciziilor Sinoadelor Ecumenice și altele).

Semne de întrebare legitime ridică și articolul 21, în care se menționează că ”Biserica Ortodoxă… apreciază pozitiv textele teologice emise de aceasta (se referă la Comisia ”Credință și Ordine”)… cu privire la modul de abordare a Bisericilor”. Aici va trebui să atragem atenția că aceste texte nu au fost judecate de Sinoadele Bisericilor Ortodoxe Locale.

În sfârșit, la articolul 22 se dă impresia că Sfântul și Marele Sinod care urmează a se întruni pornește de la premisa infailibilității hotărârilor sale, întrucât consideră că ”păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată doar de sistemul sinodal care în Biserică constituie întotdeauna judecătorul competent și ultim asupra subiectelor credinței”. În acest articol se trece cu vederea faptul istoric că în Biserica Ortodoxă criteriul ultim este conștiința dogmatică veghetoare a pliromei[3] Bisericii, care în trecut a validat sau a judecat a fi tâlhărești și sinoade considerate ca ecumenice. Sistemul sinodal prin el însuși nu asigură în mod mecanic corectitudinea credinței ortodoxe. Acest lucru se întâmplă doar atunci când episcopii sinodali au înlăuntrul lor lucrător pe Sfântul Duh și Calea Ipostatică, adică pe Hristos, așa încât sinodalii să fie în fapt”următori ai Sfinților Părinți”.

EVALUARE GENERALĂ A TEXTULUI

Prin cele ce s-au scris și se sugerează în mod limpede în textul de mai sus, este cât se poate de clar că inspiratorii și alcătuitorii lui operează o legalizare instituțională a sincretismului și ecumenismului creștin prin hotărârea[4] unui Sinod Panortodox. Acest lucru însă ar fi catastrofal pentru Biserica Ortodoxă. Din acest motiv propun cu smerenie retragerea lui în totalitate.

Și o observație teologică la textul ”TAINA CĂSĂTORIEI ȘI IMPEDIMENTELE LA ACEASTA”. La articolul 5.i, se menționează: ”căsătoria dintre ortodocși și eterodocși este oprită potrivit acriviei canonice, neputând fi binecuvântată (canonul 72 al Sinodului 5-6 Trulan), dar poate fi binecuvântată prin pogorământ și din iubire de oameni, cu condiția clară ca pruncii ce rezultă din această căsătorie să se dorească (de către părinți) a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă”.

Aici, condiția clară ca „pruncii ce rezultă din această căsătorie să se dorească a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă” vine în contradicție cu validarea teologică a căsătoriei ca Taină a Bisericii Ortodoxe și acest lucru, pentru că apare nașterea de prunci – în legătură cu botezarea pruncilor în Biserica Ortodoxă – care ar consfinți sacralitatea căsătoriilor mixte, lucru interzis în mod clar de anumite canoane ale Sinoadelor Ecumenice (72 al Sinodului 5-6 Ecumenic). Cu alte cuvinte, un sinod neecumenic, așa cum este Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, relativizează o hotărâre clară a unui Sinod Ecumenic. Iar acest lucru este inadmisibil.

Și încă ceva. Și dacă din nunta săvârșită în Biserica Ortodoxă nu rezultă prunci, această căsătorie este validată teologic în virtutea intenției soțului eterodox de a-și fi integrat eventualii copii în Biserica Ortodoxă?

În consecință, din punct de vedere teologic, paragraful 5.i trebuie eliminat.

Cu cel mai profund respect,

Dimitrios Tselenghidis,

Profesor al Universității Aristoteliene din Tesalonic

sursa Graiul Ortodox

[1] Am scris acest răspuns la solicitarea Mișcării Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova, în calitate de organizatori ai Conferinței Teologice Internationale Ortodoxe „Sincretismul interreligios”, care a abordat problema Sfântului și Marelui Sinod și s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în orașul Chișinău, pe 21-22 ianuarie 2016.

[2] Se instituționalizează transformarea iconomiei în dogmă, prin generalizarea excepțiilor și diluarea regulilor. Potrivit învățăturii ortodoxe, iconomia este abaterea temporară de la acrivie, de la canonul credinței, din cauza neputințelor omenești, în cazuri excepționale, având ca scop întoarcerea oamenilor la dreapta credință, în pofida piedicilor obiective.

[3] Pliroma Bisericii poate consta și într-un grup restrâns de credincioși care „priveghează și se roagă” în Duh și în Adevăr (păstrând unitatea și continuitatea cu Sfinții Părinți) în contextul manipulării în masă, ca în vremea Sfinților Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Teodor Studitul, Marcu Evghenicul, când majoritatea ierarhilor căzuseră în erezie.

[4] Acreditarea sinodală a unei învățături noi (venită din afara Sfintei Tradiții a Bisericii, a Duhului și Adevărului), nu reprezintă decât un gest de forță, de impunere autoritară a unor idei străine Ortodoxiei care are ca scop diluarea conștiinței dogmatico – ecleziale și relativizarea reperelor patristice.

 

Dictionar de termeni:

Sinod Talharesc: un sinod „panortodox” sau „ecumenic” care schimba invatatura Bisericii calcand in picioare Sfanta Scritura, Sinoadele Ecumenice si Sinoadele Locale si invatatura Sfintilor Parinti.

Biserica soborniceasca = Hristos a numit Sobornicească (Catholicească) Biserica Sa deoarece ea păstrează Adevărul şi Mărturisirea de Credinţă. (Καθολική Εκκλησία /katholiki ekklisia[1] = Biserica Sobornicească)

      Biserica Sobornicească (Catholică) este cea care mărturiseşte Credinţa Ortodoxă şi unitatea sa ţine de mărturisirea Unicei şi adevăratei Credinţe. 

– Biserica APOSTOLEASCA= una din insusirile Bisericii celei Una, cea Ortodoxa este aceea de a fi apostolica, adica intemeiata pe invatatura Sfintilor Apostoli insuflati de Duhul Sfant la Cincizecime, care au mers in toata lumea si au propovaduit Evanghelia intemeind Bisericile Locale.

– erezie = opinie in contradictie cu descoperirea dumnezeiasca, Dumnezeu a descoperit prin prooroci si prin insus Filul Sau Calea spre mantuire, insa omul prin lucrarea diavolului a inceput sa schimbe invatatura lui Hristos Dumnezeu si a Proorocilor si a Apostolilor si a Sfintilor Parinti, faurind religii dupa propriile lor patimi si interese, acestea se numesc erezii. 

– eterodox = cel care nu e crestin ortodox

–  ecumenic = a toata lumea ortodoxa, a toata Biserica, pentru toata lumea locuita, crestin ortodoxa

– ecumenism = o miscare sincretista care cauta sa uneasca toate credintele eretice, eronate si sa schimbe credinta ortodoxa pentru a o uni cu ereticii, faurind un ghiveci de credinte, o amestecare ca la Turnul Babel. „Consiliul Modial al Bisericilor” este un organism ecumenist la care participa activ si distructiv Bisericile Ortodoxe Locale.

– Sinod Ecumenic = Sfintii Parinti s-au adunat sa combata o erezie si sa o taie din Trupul Bisericii pentru a nu afecta organele sanatoase ale Bisericii, aceasta adunare a tuturor episcopilor si a credinciosilor care au marturisit Adevarul si pe Hristos si au combatut erezia se numesc Sinoade Ecumenice. Sinoadele Ecumenice nu au creeat Dogme noi ci au formulat Dreapta Credinta in contradictie cu invatatura eretica.

– Sinod Local = este adunarea episcopilor dint-o Biserica Locala, de exemplu episcopii din Biserica Ortodoxa Romana cand se aduna formeaza un Sinod Local care poate dezbate probleme organizatorice si morale, exista si Sinoade Locale care au avut in centrul lor episcopi sfinti, luminati de Duhul Sfant, care au dat invataturi valabile in toata Biserica. 

– Dogma = Descoperirea facuta de Dumnezeu pentru mantuirea omului ce a fost formulata in scris pentru a se combate ereziile( invataturile eronate) de catre Sfintii Parinti de la Sinoadele Ecumenice

– Traditie = traditia in senul de Sfanta Traditie reprezinta suma invataturii Sfintilor Parinti care nu se contrazice in sine, ci se confirma de catre toti Sfintii Parinti din toate secolele- ceea ce s-a crezut de catre toti Sfintii, pretutindeni si totdeauna, iar un Sinod trebuie sa confirme obligatoriu invatatura Sfintior Parinti si a Sinaodelor Ecumenice si sa nu iasa din granitele invataturii lor sau sa ii contrazica. Daca un sinod contrazice invatatura Sinoadelor insuflate de Duhul Sfant, numind, de exemplu confesiunile crestine a fi „Biserici” asta insemna ca sinodul respectiv este unul talharesc. 

– pleroma = plinatatea Bisericii- toti membrii Bisericii, patriarhi, episcopi, preoti, credinciosi, calugari- cu totii impreuna – daca un Sinod nu exprima credinta plinatatii Bisericii, atunci e talharesc.

– ontologie = insemna existential, fiintial, ceea ce exista prin sine, pe muntele Sinai la Rugul Aprins, Dumnezeu ii spune lui Mosie ca El este Cel ce Este.

– panortodoxie = ceea ce este pentru toata ortodoxia, pentru toata Biserica Ortodoxa- cuvantul panortodox este unul impropriu, pentru ca ar presupune ca ortodoxia ar fi o denominatiune printre alte denominatiuni crestine, ca ar fi „un grup de Biserici”, pe cand Biserica Ortodoxa este singura Biserica lasata de Hristos

– teologie baptismala = erezia care afirma ca oricine e botezat in numele Sfintei Treimi de catre orice eretici are Harul Botezului si nu mai trebuie botezat in Biserica Ortodoxa, pentru ca ar face, chipurile, parte din Biserica prin rostirea magica a formulei Botezului de catre orice eretic.  Pentru ca cineva sa fie botezat si sa primeasca Harul Botezului trebuie ca inainte de botez sa marturiseasca toata credinta Ortodoxa si cel care il boteaza sa fie membru al Bisericii Ortodoxe.

– Filioque= erezia ce afirma ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul, nu numai de la Tatal- aceasta e erezia Romano-catolicilor

– Harul creat al Taineor= erezia conform careia in Sfintele Taine nu ar lucra insasi Dumnezeu ci un har intermediar creeat de Dumnezeu, ceea ce nu poate duce pe om la sfintire si indumnezeire, ci il tine mereu distant de Dumnezeu, erezie a Romano-catolicilor

– infaibilitatea papala= ideea conform careia papa de la Roma e fara de gresala

 

Iata textul semnat de Inataistatatorii Bisericilor Ortodoxe adoptat pentru Marele Sinod Panortodox

În vederea Sfântului și Marelui Sinod, textul adoptat in cadrul conferinței internaționale ortodoxe „Sincretismul religios” organizat de Mitropolia Republicii Moldova si Miscarea Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova

SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE

Se cuvine să sperăm sau să fim neliniștiți?

 Protopresbiterul Theodoros Zissis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului si al Bisericii Greciei la întâlniri interortodoxe și intercreștine, participant la dialogul cu Vechii-Catolici și cu Romano-Catolicii și la întrunirile interortodoxe de la Geneva pentru pregătirea Marelui Sinod Ecumenic, fiind o persoană-cheie în aceste pregătiri.

1. Scurtă referire la istoria și ordinea de zi a Sinodului.

            În martie 2014 a avut loc la Constantinopol Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care a hotărât să se urgenteze pregătirile pentru convocarea Sfântului și Marelui Sinod, așa încât, în cazul în care nu vor apărea situații neprevăzute, acesta să fie convocat în iunie 2016, de praznicul Cincizecimii, în Biserica istorică a Sfintei Irina din Constantinopol, unde s-a întrunit și Sinodul al II-lea Ecumenic (381). A fost constituită și o Comisie Interortodoxă Specială, care și-a asumat rolul de a revizui sau de a actualiza textele deja pregătite și de a le pregăti pe cele rămase.

             Ideea convocării unui Sinod Ecumenic a fost enunțată pentru prima oară oficial, propunându-se și o primă listă de subiecte, la ”Congresul Panortodox” de la Constantinopol din 1923, de către Patriarhul Ecumenic, Meletios al IV-lea Metaxákis; a fost promovat ulterior în 1930 de așa-numita ”Comisie Preliminară”, care s-a întrunit în Sfântul Munte, la Sfânta Mănăstire Vatoped, și a pregătit și o primă ordine de zi. Condiții istorice nefavorabile nu au permis convocarea Sinodului înainte și după al doilea război mondial, pentru că în cele mai multe țări ortodoxe se aflau la putere regimuri comuniste atee, care făceau dificilă activitatea și deciziile Bisericilor respective.  

                                            Subiectul a fost readus în discuție de un alt Patriarh Ecumenic, Atenagora, cel care a convocat la Rodos Prima Conferință Panortodoxă, în anul 1961; această conferință a luat hotărâri decisive pentru pregătirea Sinodului și a întocmit o listă de subiecte foarte vastă, în zece puncte, care, cu tot cu subpunctele număra mai bine de 100. Această ordine de zi a fost criticată vehement și a fost catalogată drept ”manual de credință” pentru uzul școlar și catehetic întocmit după modelul ordinii de zi a Conciliului II Vatican, care, straniu, se întrunea în aceeași perioadă și a influențat, potrivit aprecierilor multora, conducerea noastră bisericească. Datorită reacțiilor negative și a criticilor, a fost retrasă această lungă listă de subiecte, care vine în contradicție cu Tradiția sinodală a Bisericii și ulterior a fost reconsiderată de Prima Conferință Panortodoxă Presinodală (1976) de la Geneva, care în cele din urmă s-a oprit la zece (10) subiecte, apreciate ca cele mai importante pentru consultare și pentru o hotărâre autoritativă. Aceste subiecte, care până azi constituie și vor constitui ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod, sunt următoarele: a) Diaspora Ortodoxă, b) Autocefalia și modul de proclamare a acesteia, c) Autonomia și modul de proclamare a acesteia, d) Dipticele, e) Problema calendarului comun și a sărbătoririi comune a Paștelui, f) Impedimentele la căsătorie, g) Readaptarea rânduielilor bisericești despre post, h) Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creștine, i) Ortodoxia și Mișcarea Ecumenică, j) Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la răspândirea idealurilor creștine de pace, libertate, frățietate și dragoste între popoare și la eradicarea discriminărilor etnice și de altă natură.