MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și credem ortodox suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii. Continuarea

111 comentarii

Filed under Uncategorized

Înaltpreasfințitul Mitropolit al Kithirelor și Antikithirelor: Probleme eclesiale și pastorale care decurg din neparticiparea tuturor Episcopilor Ortodocși la Sfântul și Marele Sinod

Comunicarea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Kithirelor și Antikithirelor, susținută la conferința ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”, organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului în colaborare cu următoarele Mitropolii: a Gortinei și Megalopolei, a Glifadei și a Kithirelor, la Stadionul ” Pace și prietenie”,  

Sala „Melina Mercuri”, Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Întâi de toate, simt nevoia să mulțumesc Comisiei organizatorice a prezentei Conferințe Teologice, pentru că m-a invitat să particip ca vorbitor și, de asemenea, pentru că s-a îngrijit de abordarea unor subiecte profunde, teologice, eclesiologice și canonice, care se referă la ordinea de zi a ”Sfântului și Marelui Sinod” ce urmează a se întruni, și pentru desăvârșita organizare a conferinței.

Înainte ca, prin harul și puterea lui Hristos, să trec la prezentarea și dezvoltarea subiectui atribuit mie, cu titlul ”Probleme eclesiologice și pastorale care decurg din neparticiparea tuturor episcopilor ortodocși la Sfântul și Marele Sinod”, un subiect sensibil și profund, doresc să expun motivul prezenței mele aici și poziția mea în adunarea și conferința aceasta.

Ca episcop al Bisericii noastre Elene aparțin, cum e și firesc, Trupului Cinstitei Ierarhii a Bisericii Greciei, mă raportez și depind de aceasta, înaintea căreia și înfățișez orice smerit cuvânt al meu pe teme teologice, eclesiologice și pastorale. În plenul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, într-o ședință ordinară din octombrie anul trecut, dar și într-o ședință extraordinară întrunită în urmă cu 15 zile mi-am prezentat prin viu grai pozițiile și propunerile, precum și într-un memoriu în care îmi prezint neliniștea cu privire la subiectele care privesc convocarea Sfântului și Marelui Sinod, care vor fi dezvoltate în continuare.

Consider că în acest moment mă aflu în Trupul viu al Bisericii, al fraților arhierei, preoți, ieromonahi, monahi și monahii și al creștinilor binecredincioși și ortodocși. Patru (4) sfinte mitropolii: a Pireului, al Glifadei, a Gortinei și a Kithirelor co-organizează această mare Sinaxă a noastră, alcătuită din cler și popor de pe tot cuprinsul Greciei.

Forța motrice a acestei conferințe teologice este ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, care funcționează sub responsabilitatea unor distinși profesori universitari din rândul clerului și nu numai. Nu este vorba de vreo organizație parasinagogală sau parabisericească, după cum probabil o consideră și o definesc unii, ci de adunarea unor membri conștienți și de bază ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, care au o cultură, instruire și o sensibilitate deosebite în probleme ale credinței și mărturisirii ortodoxe, ale Tradiției și Moșternirii Ortodoxe.

Continuarea

Un comentariu

Filed under Uncategorized

Scrisoare deschisă a unor Părinți ai Sfîntului Munte către Patriarhia Ecumenică, către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, către Sfînta Chinotită a Sfîntului Munte, către toți credincioșii Bisericii cei purtători ai numelui lui Hristos


Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;

ale Bisericii umblă fără păstor.

Cele bune pier, cele rele se dau pe față.

Plutim în noapte, făclie nicăieri.

Hristos cade spre somn; ce avem a pătimi?…»

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)

 

Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui Sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea Dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului Adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie «ca toate Dogmele și Canoanele formulate de Sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte», și că «acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus Părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și Locale» (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16). Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, după cum se știe, urmează să se țină în iunie ce vine în Creta (6/19 iunie 2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic: a) printr-un guvern mondial, b) printr-o economie mondială și c) printr-o religie mondială. Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita «Mișcare ecumenică», iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagoras Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religios este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor „biserici” și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că Dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe Însuși Mîntuitorul, prin Credința Ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismul sincretist inter-religios. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea «nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor Locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor» (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și Dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila Sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus.

Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate «bisericile», sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), «mîntuiesc» sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a papistaşilor (romano-catolicilor) ca fiind, chipurile, «biserică» duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios, care este «unirea» sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu papistaşii (romano-catolicii) prin «potirul comun» care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate (greco-catolice), pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

Continuarea

Un comentariu

Filed under Uncategorized

Parintele Gheorghe Metallinos: „Dialogurile teologice și eșecul acestora”

Dialogurile teologice și eșecul acestora

– din cadrul conferinţei cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” (Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22)

Protopresviterul Gheorghios Metallinós, Profesor Emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii Kapodistriene de Stat din Atena

 

  1. DIALOGURILE TEOLOGICE ÎNAINTE DE SECOLUL al XX-lea ȘI MOȘTENIREA ACESTORA

Ortodoxia, credincioasă identității ei, dar și lucrării pastorale neîntrerupte față de ereticii și schismaticii care părăsesc sânurile ei, îndată după schisma din 1054 și până la sfârșitul secolului al XIX-lea a purtat o serie de dialoguri teologice cu aceștia[1], îngrijindu-se de întoarcerea lor la Adevărul în Hristos. Dialogurile teologice ale Bisericii cu creștinismul apusean (inițial cu papismul și, începând din secolul al XVI-lea, cu diferite ramuri ale protestantismului) au lăsat o însemnată moștenire, pe care Ortodoxia nu o poate trece cu vederea nici în relațiile ecumenice de azi, dacă vrea să-și mențină continuitatea istorică. De altfel, dialogul aparține prin excelență creștinismului, a fost introdus și sfințit în viața omului de Creatorul Însuși. ”Veniți să vorbim” [”Veniți să ne judecăm”] (Isaia 1: 18), zice Dumnezeu făpturii Sale. Cultul nostru, de altfel, este un dialog continuu între Făcător și făptura Sa pentru mântuirea omului.

  1. În textele dogmatico-simbolice ale perioadei de după Schismă (1054) se exprimă cu adevărat credincioșia Bisericii ortodoxe față de tradiția apostolică și patristică și sunt respinse, pe baza acesteia, înșelările eretice apusene într-o continuitate și conglăsuire netulburate. Astfel, conștiința de sine ortodoxă rămâne puternică, potrivit căreia ”Biserica noastră Ortodoxă, Răsăriteană și Apostolică, nu numai că nu primește nici o dogmă eretică, dar respinge până și suspiciunile de acest fel”[2]. Se mărturisește, de asemenea, fără ocolișuri că ”dogmele luterano-calvine și papistașe nu se potrivesc cu credința noastră ortodoxă, ci mai degrabă sunt contrare acesteia și foarte departe de adevăr”[3].

Devine, deci, limpede că singura baza acceptabilă a reunirii cu Biserica a celor rupți de ea, oricare ar fi aceștia, este autenticitatea dreptei credințe și acceptarea fără rezerve a dreptei credințe de către eterodocși. Aceasta nu constituie nicidecum o atitudine disprețuitoare a ortodocșilor față de eterodocși, pentru că întoarcerea și pocăința eterodocșilor înseamnă reintegrarea lor în Ortodoxia apostolică și patristică pe care au părăsit-o. Valabilitatea pentru toate epocile a acestui demers își găsește expresia în declarația Sfântului Marcu Evghenicul, care spune: ”în ce privește dumnezeieștile dogme nu a existat vreodată loc pentru iconomie sau compromis”[4]. Continuarea

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

EPISTOLA ENCICLICĂ DE LA 1848 A CELOR PATRU PATRIARHI AI RASARITULUI

«Răspunsul nostru, al tuturor, către Marele Sinod ce urmează a se întruni și către reformele antiortodoxe pe care le pregătește Patriarhul Ecumenic și ierarhii și teologii ecumeniști, este cel dat de Patriarhii Ortodocși ai Răsăritului Papei Pius al IX-lea în 1848: ”Încă la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”» spunea nu demult Gheron Savva Lavriotul.
Vedeți mai jos textul Enciclicei:
 
Tuturor celor de pretutindenea, în Duhul Sfânt iubiţi şi doriţi fraţi ai noştri, sfinţiţilor Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor, şi tuturor ortodocşilor, fii adevăraţi ai Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, frăţească îmbrăţişare în Duhul Sfânt, şi toate cele bune şi de mântuire de la Dumnezeu.
Trebuia ca evanghelica propovaduire, sfântă şi dumnezeiască, a răscumpărării noastre, de către toţi aşa neschimbată să se vestească, şi în veci aşa curată să se creadă, precum au descoperit-o dumnezeieştilor şi sfinţilor săi Ucenici Mântuitorul nostru, Care pentru aceasta s’a deşertat pe sine, chip de rob luând (Filip. 2, 7), pogorându-se din sânurile părinteşti şi dumnezeieşti; şi, iarăşi, mereu la fel precum aceia, făcându-se martori văzători şi auzitori, ca nişte trâmbiţe puternice în toată lumea au răsunat-o – căci în tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii graiurile lor(Ps. 18, 4; Rom. 10, 18); şi, în sfârşit, aşa neatinsă, cum de obşte ne-au învăţat-o atâţia şi atât de mari de Dumnezeu purtători Părinţi ai Bisericii Soborniceşti, cei de la marginile pământului, care aceleaşi graiuri le-au repetat, şi până la noi în Sinoade şi fiecare în parte au învăţat. Ci precum odinioară în Eden începătorul răutăţii, vrăjmaşul cel înţelegător al mântuirii oamenilor, luând cu viclenie chip de sfetnic folositor, l-a făcut pe om călcător poruncii celei dumnezeieşte încunoştiinţate, tot astfel, amăgind pe mulţi din când în când şi în Edenul cel înţelegător, Biserica lui Dumnezeu, şi unelte ale sale pe aceştia făcând, amestecând veninul ereziei în izvoarele cele limpezi ale învăţăturii ortodoxe, adapă pe mulţi nevinovaţi care vieţuiesc fără pază, neluând seama la cele ce s’au auzit (Evr. 2, 1) şi cele vestite de Părinţii lor (A Doua Lege 32, 7) potrivit Evangheliei şi pururea la fel cu Dascălii cei de mai inainte; şi socotind neîndestulător spre mântuirea lor sufletească cuvântul cel grăit şi scris al Domnului şi mărturisirea Bisericii celei de totdeauna, urmăresc nelegiuire nouă şi înnoiri, ca la îmbrăcăminte, şi desfăşoară în toate chipurile învăţătura evanghelică cea de ei stricată.
  1. De aici dar ereziile cele mult sfâşiate şi îngrozitoare, cu care Biserica Sobornicească, primind chiar din scutecele ei toată armarea lui Dumnezeu, şi apucând şi sabia Duhului, care este graiul lui Dumnezeu(Efes. 6, 13…17), nevoită a fost să se războiască, şi împotriva tuturor a biruit până azi, şi va birui în toţi vecii, după toată lupta mai strălucită şi mai puternică arătându-se.
  2. Ci din aceste erezii, unele au şi pierit cu totul, altele se duc, altele s’au veştejit, altele şi înfloresc mai mult ori mai puţin, fiind în putere până în vremea întoarcerii lor la Credinţă, altele iarăşi răsar, ca să-şi meargă drumul lor de la naştere până la pieire; că jalnice cugetări şi născociri fiind, de oameni jalnici, trăsnite cu anatema celor Şapte Sinoade a toată lumea, ca şi ei se nimicesc, chiar de ar mai ţine o mie de ani. Numai ortodoxia Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti, cea însufleţită de Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu, ea dăinuie veşnic, după nemincinoasa făgăduinţa Domnului: porţile iadului nu o vor birui pe dânsa (Mat. 16, 18); adică gurile necinstitorilor şi ereticilor (după cum ne tâlcuiesc dumnezeieştii Părinţi), oricât de cutezătoare, oricât de uimitoare, nu vor birui dreapta învăţătură cea liniştită şi fără zarvă. Dar oare ce este căci calea necinstitorilor sporeşte (Ierem. 12, 1)? Cum de se fălesc cei necredincioşi şi se ridică precum cedrii Libanului (Ps. 36, 35), tulburând slujirea cea liniştită a lui Dumnezeu? Pricina acestui lucru este nespusă, şi Biserica, măcar că se şi roagă zilnic ca să lipsească de la ea boldul acesta, acest înger al satanei, aude de la Domnul totdeauna:Destul este ţie harul meu, că puterea mea în neputinţă se săvârşeşte (2 Cor. 12, 9). Deci cu dulceaţă se va lăuda mai mult în neputinţele sale, ca să locuiască în ea puterea lui Hristos (2 Cor. 12, 9), şi cei lămuriţi să se facă arătaţi (1 Cor. 11, 19).
  3. Între aceste erezii răspândite, pentru judecăţi pe care Dumnezeu le ştie, pe o mare parte a pământului, a fost cândva arianismul, iar astăzi este şi Papistăşia, dar şi aceasta (ca şi acela, care a pierit cu totul), deşi este în putere acum, nu va birui până în sfârşit, ci va trece şi se va doborî, şi în cer va răsuna glas mare: Doborâtu-s’a (Apoc. 12, 10).
  4. Părerea cea nouă, cum că „Duhul Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul purcede”, este potrivnică lămuririi hotărâtoare a Domnului nostru, dată cu dinadinsul pentru aceasta (Ioan 15, 26): care de la Tatăl purcede, şi potrivnică mărturisirii întregii Biserici Soborniceşti, dupa cum  este încredinţată de cele Şapte Sinoade a toată lumea, rostind: care de la Tatăl purcede (Crez):
  5. Fiindcă înlătură singurimea cauzei celei Una şi felurimea obârşirii Persoanelor dumnezeieşti ale Fericitei Treimi, amândouă acestea mărturisite în Evanghelie.
  6. Fiindcă aduce legături felurite şi neasemenea între ipostasurile cele de aceeaşi putere şi de aceeaşi slujire vrednice, cât şi contopirea ori amestecarea lor.

Continuarea

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI, REPREZENTAȚI DE CĂTRE PROISTAMENUL SFINTEI MĂNĂSTIRI A MARII LAVRE A SFÂNTULUI MUNTE, Părintele SAVVAS MONAHUL

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI, REPREZENTAȚI DE CĂTRE PROISTAMENUL SFINTEI MĂNĂSTIRI A MARII LAVRE A SFÂNTULUI MUNTE,

Părintele SAVVAS MONAHUL

 

Înaltpreasfințite Mitropolit al Pireului, Înaltpreasfințiți Arhierei, cinstiți Părinți, iubiți frați în Hristos,

Prin harul Sfântului nostru Dumnezeu Treimic și al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adresăm cu smerenie, ca Monahi Aghioriți, succintul și căldurosul nostru salut la această conferință mărturisitoare.

Este pentru noi o cinste deosebită să participăm la această adunare de Dumnezeu iubitoare, fiind și noi împreună-luptători în lupta cea bună împotriva panereziei ecumenismului, dimpreună cu atâția părinți și frați luptători aleși, binecunoscuți, dar și necunoscuți, care de decenii, având cuget neînfricat și glas de Stentor[1], în ciuda tuturor uneltirilor care au încercat să-i reducă la tăcere, declară că rămân statornici în buna credință și îmbrățișează cu jertfelnicie credința noastră apostolică, cea predanisită de Părinți, cea nefalsificată și nestricată, cea fără de nici o fisură – luptă în fruntea căreia, cu toată sinceritatea vorbind, trebuia să stea astăzi necondiționat însuși Sfântul Munte, apărătorul din linia întâi și fortăreața Ortodoxiei, știut fiind, de altfel, că de fiecare dată de-a lungul istoriei Bisericii, monahismul s-a aflat în fruntea luptei împotriva ereziilor celor urâtoare de Dumnezeu. Și noi, deci, la rându-ne, purtând numele greu de Părinți Aghioriți, cu toate că ne simțim a fi foarte departe de minunata viețuire întru nevoință a Părinților noștri celor dinaintea noastră, însă următori ai acestora și continuatori ai luptei lor, și noi, ca și ei, dorind după mântuirea noastră întru adevăr, declarăm cu glas mare înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor că nu vom primi nimic din cele ale teologiei postpatristice, nimic care nu este în acord cu cele nouă (9) Sinoade Ecumenice și, ca să nu lungim cuvântul, nu vom primi nimic care nu este în acord cu sfânta Tradiție a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești pe care Domnul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, a mântuit-o cu însuși Sângele Său. După cuvântul marelui Apostol Pavel, spunem și noi întocmai fiecărui credincios bine intenționat: ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1:8).

Prin urmare, în cazul în care vor fi votate pozițiile antiortodoxe din textele presinodale propuse spre votare și mai ales, dacă se va acorda caracter eclesial ereziei papismului și amalgamului de confesiuni protestante, fapt care ar zdruncina din temelii dogma ortodoxă și sfânta Tradiție, nu numai că nu vom urma acestora, dar avem datoria, în virtutea Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre și cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos și al Maicii Domnului, să întrerupem pomenirea tuturor acestora care se aliază cu pozițiile eretice și cu ecumenismul atot-eretic. Continuarea

Un comentariu

Filed under Uncategorized

MESAJUL MITROPOLITULUI DE LOVECI, GAVRIIL, AL PATRIARHIEI BULGARIEI, reprezentat de Protopresviterul Matei Vulcănescu al Mitropoliei Pireului, Biserica Greciei-Text Oficial al Bisericii Ortodoxe α Bulgariei împotriva „Consiliului Mondial al Bisericilor”si a ecumenismului

MESAJUL MITROPOLITULUI DE LOVECI, GAVRIIL,  AL PATRIARHIEI BULGARIEI,

reprezentat de Protopresviterul Matei Vulcănescu al Mitropoliei Pireului, Biserica Greciei,   către  Conferința Teologică și Științifică  ”Sfântul și Marele Sinod.  Mare pregătire, nici o așteptare”,

23 martie 2016, Mitropolia Pireului.

EPARHIA DE LOVECI A BISERICII BULGARIEI

Către Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, Serafim,

Iubite în Hristos Mitropolit Serafim,

Vă urez să aveți o binecuvântată petrecere a Sfintelor Păresimi!

Vă rog să primiți traducerea în limba engleză a epistolei mele către Patriarhul Bulgariei, Neofit, pe care o atașez și care cuprinde obiecțiile mele referitoare la documentul cu titlul: ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, care va fi dezbătut la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe ce urmează a se întruni. Îi acord Înaltpreasfințitului Mitropolit al Pireului împuternicirea expresă de a prezenta epistola mea mai-sus menționată la conferința care va avea loc pe 23 martie la Atena, pentru discutarea subiectelor legate de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe.

 

EPISTOLĂ CĂTRE PREAFERICITUL PATRIARH AL BULGARIEI, NEOFIT[1]

Cu dragoste frățească în Hristos,

Mitropolitul de Loveci,  Gavriil

Preafericite,

Am primit epistola Voastră din 2 martie 2016 (nr. prot. 197), dimpreună cu textele aprobate, care urmează a fi discutate la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe ce urmează a se întruni, programat să aibă loc între 16 și 27 iunie anul curent la Academia Ortodoxă din Creta. Hotărârea de a fi transmise electronic aceste texte s-a luat la o întâlnire a tuturor membrilor Sfântului Sinod [al Bisericii Bulgariei] pe 6 februarie 2016 (nr. prot. 4). Din păcate, nu am fost în măsură să particip la consfătuirile din 5 și 6 februarie din cauza unor serioase probleme de sănătate.

Ca păstor, socotesc că este dreptul, dar și îndatorirea mea să vă pun în vedere anumite obiecții serioase în legătură cu unul dintre documentele menționate mai sus, cu titlul: ”RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”.

Referitor la Articolul 4:

Biserica Ortodoxă totdeauna a înțeles ”unirea tuturor” în sensul că aceia care au alunecat în erezie sau în schismă, trebuie mai întâi să se întoarcă la credința ortodoxă și să-și declare ascultarea față de Sfânta Biserică și numai atunci pot fi primiți în Biserică, prin pocăință.

Referitor la Articolul 5: Continuarea

3 comentarii

Filed under Uncategorized

”Poate un Sinod al Ortodocșilor să acorde caracter eclesial eterodocșilor și să definească diferit identitatea de până acum a Bisericii?” de profesor Dimitrie Tselenghdis

Comunicare susținută la Conferința ”Sfântul și Marele SinodMare pregătire, nici o așteptare”, organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului în colaborare cu următoarele Mitropolii: a Gortinei și Megalopolei, a Glifadei și a Kithirelor, la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”, Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Înaltpreasfințiți Mitropoliți, Cinstiți Părinți, iubiți frați în Hristos și participanți la această conferință!

De la această tribună simt datoria de onoare de a mulțumi din inimă și în public ospitalierului și înflăcăratului mitropolit luptător al locului, bunului Păstor, celui ce în mod repetat și cu deosebire a fost ”cinstit” cu ocările lui Hristos, Mitropolitului Pireului, Serafim, pentru organizarea panelenă de anvergură a prezentului congres teologic și științific, și mai cu seamă în acest moment critic pentru informarea responsabilă a pliromei Bisericii. Și acest lucru, pentru că tema abordată aici depășește hotarele Bisericii noastre Locale și privește Ortodoxia a-toată-lumea și Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, pare să își dezmintă însă slăvitul său nume, date fiind procedura aplicată până acum și ordinea sa de zi. Am putea chiar să afirmăm pe bună dreptate că în chip viclean se numește ”sfânt”. Și aceasta, în virtutea lipsei de sinodalitate pe care o vădește. Dar mai cu seamă, însă, datorită gravei lipse de conștiință de sine ortodoxă care îl definește. Marea deficiență în privința conștiinței de sine ortodoxe este adeverită, în chip neîndoielnic și prin excelență, de ecleziologia eronată introdusă în textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Din cele de mai sus este clar că acest Sinod nu este ”următor Sfinților Părinți”. Prin urmare, nu poate fi ”sfânt”. Și tot în chip viclean se numește și ”mare”. Mai degrabă ar trebui caracterizat ca ”mic”, din moment ce la acest sinod vor fi prezenți puțini episcopi, și anume unii aleși preferențial. În realitate, nu este altceva decât un Sinod extins al Întâistătătorilor. Majoritatea zdrobitoare a Episcopilor Bisericilor Locale Ortodoxe vor fi absenți și fără posibilitatea de a vota de acolo de unde, vrând-nevrând, se află, neputând astfel să exprime conștiința dogmatică a pliromei Bisericii lor. Mai exact, din Biserica Greciei vor fi prezenți la Sinod mai puțin de o treime din episcopii acesteia, în timp ce din Biserica Rusiei nici măcar o zecime dintre episcopii acesteia. În realitate, nici episcopii care vor fi prezenți nu vor avea un vot direct, întrucât și acest vot al lor va fi exprimat de către întâiul și asta numai dacă este vot realizat prin majoritate, în cadrul delegației Bisericii Autocefale Locale. Este vorba mai degrabă de o parodie de Sinod Panortodox, la care nu vor fi prezenți toți episcopii ortodocși. Astfel, fără ca noi să dorim acest lucru, această situație trimite la Sinodul ”fără alegeri” din perioada dictaturii militare! Dar acest Sinod depășește mult până și Sinodul ”fără alegeri” în ce privește anticanonicitatea. Continuarea

2 comentarii

Filed under Uncategorized