MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și credem ortodox suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii. Continuă lectura

Reclame

141 comentarii

Din categoria Uncategorized

Biroul Antieretic al Sfintei Mitropolii a Pireului: Contribuție pe tema întreruperii pomenirii

Părintele Anghelos Anghelacopulos este colaborator apropiat al Mitropolitului Serafim al Pireului și al Biroului Antieretic al Sfintei Mitropolii a Pireului. Textul de față a fost făcut cu binecuvântarea și intervenția Mitropolitului Serafim al Pireului.

 

CONTRIBUȚIE PE TEMA ÎNTRERUPERII POMENIRII

Protoprezbiter Anghelos Anghelakopulos
Pireu, 10-1-2018, Biserica Intrării Maicii Domnului

Tema cea mai arzătoare, fierbinte și actuală, care preocupă actualitatea bisericească în ultima vreme și îndeosebi după Pseudo-Sinodul din Creta (iunie 2016) este aceea a căii bisericești, canonice și patristice de întrerupere a pomenirii numelor Patriarhilor, Arhiepiscopilor, Mitropoliților și Episcopilor ecumeniști la sfintele slujbe și la dumnezieasca Liturghie. În privința aceasta am dori să punctăm următoarele

 1) Întreruperea pomenirii numelor Episcopilor ecumeniști se cuvine să fie aplicată conform cu predania explicată ortodox a Bisericii, cu practica explicată corect a Sfinților Părinți, cu canonul apostolic 31 și cu canonul 15 al Sinodului I-II explicate corect.

Ar putea întreba cineva: De ce nu au fost date canoane specifice pe această temă atât de serioasă, în afară de cele două de mai sus? Răspunsul este foarte simplu. Nu era nevoie de așa ceva pentru că, din primele timpuri creștine, întreruperea oricărei legături cu oricine propovăduia o erezie era un fapt dat. Sfântul Marcu Evghenicul, el însuși un mare luptător de prim rang pentru Ortodoxie, într-un loc minunat al său face referire în această privință: “Toți învățătorii Bisericii, toate Sinoadele și toate dumnezeieștile scrieri îndeamnă a fugi de cei de alt cuget și a ne distanța de comuniunea cu ei”. Acesta este cugetul general al Bisericii noastre și pentru aceasta nu s-au ocupat special de ea sfintele canoane.

2) Canonul 31 apostolic stabilește cu precizie că: “Dacă vreun preot, disprețuindu-și propriul episcop, ar face adunare (slujbă) fără el și ar înființa alt altar,fără să acuze pe episcop în privința bunei-credințe sau a dreptății, să fie caterisit ca un iubitor de stăpânire, căci este tiran!De asemenea, și ceilalți clerici și câți se vor adăuga lui! Iar laicii să se afurisească!Iar acestea să se facă după primul, al doilea și al treilea îndemn din partea episcopului1.

Sfântul Nicodim Aghioritul, explicând canonul de mai sus, menționează: Ordinea ține laolaltă și cele cerești, și cele pământești, după Grigorie Teologul. Deci trebuie ca buna rânduială să fie păzită mereu ca una coezivă și constitutivă, dar mai ales în privința fețelor bisericești, care au nevoie să-și cunoască fiecare propriile lor măsuri și limitele propriei rânduieli, ca să nu le depășească. Ci toți Preoții, Diaconii și clericii să se supună propriului lor Episcop, iar Episcopii propriului lor Mitropolit și Mitropoliții propriului lor Patriarh. De aceea și canonul apostolic de față stabilește astfel: Preotul care a vrut să-și disprețuiască propriul Episcop și, fără să cunoască despre el că greșește evident fie în privința bunei-credințe, fie în privința dreptății, altfel spus, fără să cunoască despre el că este eretic sau nedrept în mod evidenta vrut să-și strângă deoparte pe creștini și a vurt, după ce și-a zidit altă biserică, să slujească separat, fără permisia și încuviințarea Episcopului lui, unul ca acesta să fie caterisit ca un iubitor de stăpânire deoarece caută ca un tiran să uzurpe prin forță și tiranie autoritatea cuvenită Episcopului său. Dar și ceilalți clerici câți sunt de acord cu el la o astfel de dezertare, să fie caterisiți și eila fel, iar laicii să fie excomunicați. Totuși acestea să se facă după ce Episcopul îi îndeamnă cu dulceață și blândețe de trei ori pe cei ce s-au despărțit de el să părăsească această mișcare și ei rămân în convingerea lor. Iar cei care se despart de Episcopul lor înainte de o cercetare sinodală pentru că el propovăduiește public o opinie greșită (cacodoxie) sau erezie, unii ca aceștia nu numai că nu sunt pasibili de certarea de mai sus, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși, după canonul 15 al Sinodului I-II”.

3) Canonul 1al Sinodului I-II din vremea Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861)stabilește precis: Cele hotărâte în privința prezbiterilor (preoților), episcopilor şimitropoliţilor cu mult mai mult se potrivesc pentru patriarhi. Așa încât, dacă vreun prezbiter, episcop sau mitropolit ar cuteza să se depărteze de comuniunea cu propriul său Patriarh şi nu ar pomeni numele lui, după cum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci, înainte de înfăţişarea sinodală şi de osândirea lui definitivă, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie cu totul străin de toată preoţia dacă numai se va reproșa că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecărorvinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unirea Bisericii.Cei ce se despart pe sine de comuniunea cu întâiul stătător pentru oarecare erezie sancționată de Sfintele Sinoade sau de Părinţi, fireşte de acela care propovăduieşte erezia public şi o învață cu capul descoperit în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu sunt pasibili de certare canonică dacă se îngrădesc pe ei de comuniunea cu numitul episcop înainte de o cercetare sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au sancționat episcopi, ci pseudo-episcopi şi pseudo-învăţătorişi nu au rupt cu schismă unirea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări2.

Sf. Nicodim Aghioritul, explicând canonul de mai sus, menționează: “Acelea pe care le-au hotărât canoanele de mai sus (13 și 14) despre Episcopi și Mitropoliți, aceleași le hotărăște cu mult mai mult prezentul canon despre Patriarhi, spunând că oricare Preot sau Episcop sau Mitropolit a vrut să se despartă de comuniunea cu Patriarhul lui și nu-i mai pomenește numele după obicei (adică Mitropolitul singur, căci preotul pomenește numele Episcopului său, iar Episcopul pe al Mitropolitului său) înainte de a înfățișa la un Sinod cele împotriva Patriarhului lor și să fie el condamnat de Sinod, toți aceștia, spun, să fie caterisiți deplin, Episcopii și Mitropoliții de toată lucrarea arhieriei, iar preoții de cea preoțească. Numai că acestea să se facă dacă se despart preoții de Episcopii lor, Episccopii de Mitropoliții lor și Mitropoliții de Patriarhii lor pentru o învinuire oarecare, fie aceasta desfrânare, ieroselie (furt de cele sfinte) și altele”. Într-o notă la acest punct Sfântul menționează: “Cu toate că și canonul 31 apostolic îl judecă fără de vină pe cel care se desparte dacă-l cunoaște că este doar nedrept”. Iar dacă întâistătătorii menționați sunt eretici și propovăduiesc cu îndrăzneală erezia lor(Sfântul menționează într-o notă la acest punct: “Din acest cuvânt al canonului se vădește că nu trebuie să se despartă cineva, după Balsamon, de Episcopul său dacă el are o erezie pe care o păstrează, totuși, în ascuns și nu o propovăduiește. Căci el eventual iarăși se va îndrepta după aceea de la sine.) …și de aceea se despart cei de sub ei și, încă înainte să se facă o judecată sinodală despre această erezie, acești despărțiți nu numai că nu sunt condamnați pentru despărțire, ci sunt vrednici de cinstea cuvenită ca ortodocși, deoarece nu au provocat schismă în Biserică prin această despărțire, ci mai degrabă au eliberat Biserica de schisma și de erezia acestor pseudo-episcopi.

Canonul de mai sus este în acord și cu alte sfinte canoane ale Sinoadelor Locale și Ecumenice, precum 31 apostolic, 6 al Sinodului Local din Gangra (340), 5 al Sinodului Local din Antiohia (341),10, 11 și 62 ale Sinodului Local din Cartagina (419), 18 al Sinodului IV Ecumenic (451), 31 și 32 ale Sinodului VI Ecumenic (691)și 12, 13 și 14 ale Sinodului I-II (861).

Canonul 15 al Sinodului I-II este compus din două părți.

Prima parte începe de la pasajul Cele hotărâte…și se încheie cu pasajul”…rup unirea Bisericii.Această parte este continuarea celor două sfinte canoane anterioare, 13 și 14, care vorbesc despre interdicția întreruperii pomenirii numelui Episcopului de către diaconi și preoți și a Mitropolitului de către Episcop. Acum canonul 15 se referă la interdicția întreruperii pomenirii numelui Patriarhului de către Mitropoliți și Episcopi. Interdicția aceasta are putere “în privința celor ce se depărtează sub pretextul unor învinuiri oarecare de întâistătătorii proprii”și”înainte de înfățișarea sinodală și deplina lui condamnare”. Adică interzice canonul acesta întreruperea pomenirii numelui Patriarhului pentru teme de administrație și morale înainte de condamnarea lui sinodală, pentru că cei ce întrerup pomenirea fac schismă și rup unitatea Bisericii.

Partea a doua începe de la pasajul Căci cei ce pentru o erezie…” și se sfârșește cu pasajul”…s-au silit să o izbăvească”.

4Conform explicării lui Balsamon, dascălul Bisericii, acelea ce au fost hotărâte de canoanele 13 și 14 de mai sus, aceleași le hotărăște chiar mult mai mult prezentul canon (15) despre Patriarhi, spunând că Preotul sau Episcopul sau Mitropolitul care va cuteza să se separe de comuniunea cu Patriarhul său și nu pomenește numele lui după obicei înainte de a înfățișa mai întâi cele împotriva Patriarhului lor în Sinod și el să fie condamnat de Sinod, aceștia toți, zice, să fie caterisiți deplin. Atunci a întrebat unul din Părinți: Dacă pentru o pricină binecuvântată, de ex. pentru pretextul ereziei, va opri cineva pomenirea superiorului său înainte de a aștepta decizia sinodală, de ce să fie el pedepsit cu caterisirea?Atunci au zis Părinții că toate acestea pe care le-am hotărât se înțeleg când e vorba de o chestiune oarecare de delict, pe baza căreia cineva se rupe de superiorul său și în acest mod rupe unirea Bisericii. Totuși, dacă nu pentru o pricină de delict, ci, precum am zis, pentru o erezie care a fost condamnată de Biserică, se va separa cineva de superiorul său, oprind pomenirea lui, a celui ce (superiorul) învață fără să roșească învățături străine de dogma dreaptă a Bisericii, pentru acesta este îngăduit, dacă vrea, să se despartă de comuniunea cu superiorul său, chiar și înainte de a fi emisă o decizie de condamnare sinodală, dar cu mult mai mult și după aceasta. Drept pentru care acesta nu numai că nu este pedepsit cu caterisirea, conform cu dispoziția generală a acestui canon, ci mai ales va fi cinstit ș.c.lDeci, pe scurt, canonul de față spune următoarele:

Se interzice pe mai departe, pentru preîntâmpinarea schismelor, să întrerupă subalternul pomenirea superiorului său înainte de a se face judecată sinodală și de a se emite o decizie de condamnare împotriva superiorului. Iar pe cel ce cutează să încalce această dispoziție îl pedepsește cu caterisirea.Ca excepție, atunci este lăsat nepedepsit liber în alegerea lui să procedeze la discreție și, dacă vrea, să oprească pomenirea fără să aștepte decizia Sinodului, când este vorba de o erezie recunoscută ca atare de Biserică (sancționată de Sfintele Sinoade)pe care o învață acest superior, drept care cel ce întrerupe pomenirea în această situație nu numai că nu este pedepsit, dar este și vrednic de cinste. Pasajul“dacă se îngrădește de el, adică se desparte de comuniunea cu întâistătătorul lui”semnifică alegerea, adică dacă va vrea, și nu impunerea întreruperii pomenirii. Prin urmare, în caz de erezie, când se lasă la alegerea oricui, cel ce urmează canonul general, adică cel ce pomenește până să fie emisă o decizie sinodală, este bine, și cel ce întrerupe pomenirea fără să aștepte decizia Bisericii, adică înainte de a fi emisă o decizie sinodală, este și el corect. Acesta din urmă mai ales este vrednic de cinste. Toate acestea se fac în mod excepțional numai când este vorba de o erezie cunoscută, care a fost condamnată ca atare de Biserică.

Canonul 15 al Sinodului I-II nu stabilește nicăieri interdicții pentru pomeniri și pedepse veșnice pentru cei care nu întrerup pomenirea. Canonul nu ar putea să fie atât de nedrept și să amenințe cu caterisirea și cu pedeapsa veșnică automat, odată cu delictul, și să nu ia în considerare puțina instruire a preoților în majoritate, care, neavând cunoștințele teologice necesare pentru a discerne dacă superiorul lor, pe care-l urmează și-l pomenesc așteptând judecata Bisericii, este eretic de fapt sau nu. În nici o parte a acestui canon nu este stabilită interdicția pomenirii și pedeapsa veșnică pentru cei ce pomenesc, fie și dacă este eretic superiorul lor, înainte ca Biserica să expună decizia ei. Atunci, desigur, cei ce pomenesc vor fi vinovați dacă, după decizia de condamnare a Bisericii, continuă să pomenească3. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Despre mișcarea Oastea Domnului și despre mișcarea Visarionistă și blasfemierea Tainei Botezului

Cu ajutorul lui Dumnezeu cel Bun și Milostiv încerc să pătrund puțin în problematica existenței mai multor grupări care s-au coagulat de-a lungul timpului între unii creștini din Biserica Ortodoxă Română.

Două grupări ne preocupă mai mult, și anume cea numită Oastea Domnului și cea  din jurul diaconului Visarion Iugulescu numită  gruparea visarionistă.

Abordarea pe care încerc să o fac nu are legătură cu o vreo viziune pătimașă sau bazată pe preconcepții, ci una bazată pe eclesiologia Bisericii Ortodoxe, pentru a înțelege acest fenomen în matca lui reală.

Vom începe să analizăm Oastea Domnului prin ramura ei numită numită Mișcarea Visarionistă.

Conform studiului părintelui profesor David Pestroiu de la Facultatea de Teologie din București aflăm că:

Visarioniștii constituie o ramură a Oastei Domnului. Se numesc aşa după liderul lor spiritual, ierodiaconul Visarion Iugulescu (treapta sa ierarhică e contestată de către unii cercetători, în special de prof. diac. dr. Petre David, care-l numeşte simplu rasofor).

– liderul s-a născut în 1922, pe Valea Prahovei, numindu-se din botez Vasile. S-a perindat pe la mân. Căldăruşani şi Cernica, după care a ajuns organizator al Oastei Domnului la Biserica Sf. Nicolae Sârbi. După demolarea acesteia în 1983, se retrage la o casă parohială a Bis. Sf. Nicolae Vlădica (11 Iunie). Aici îşi reorganizează gruparea, ajutat de sora Elena. A atras f. mulţi tineri şi tinere, adunaţi sub denumirea de „Lucrarea”; promovează căsătoriile albe, nunta fără lăutari (numai cu cântări ale Oastei Domnului), vestimentaţie specifică (haine negre, basmale albe sau albastre, excluderea podoabelor de orice fel).

– după 1989, mişcarea cunoaşte o dezvoltare puternică: se publică revista Călăuza ortodoxă, cu predici visarioniste şi ilustraţii – icoane pictate de Visarion, în stil naiv. S-au alcătuit filme, proiecţii de diapozitive etc. Din cuprinsul acestor materiale:

– Visarion se pretinde, el însuşi, purtătorul unor revelaţii primite direct, în urma unor „arătări”, viziuni. În predici, reproduce astfel de mesaje, prezentând dialoguri între Dumnezeu, Maica Domnului, îngeri, diavoli, sfinţi, fără bază biblică şi patristică. Abuzează de digresiuni, poveşti şi descrieri imaginare, care fac, însă, deliciul adepţilor. Nu în ultimul rând, creează o psihoză eminamente sectară prin descrierile îngrozitoare ale sfârşitului lumii, ale chinurilor iadului etc. Are, însă, şi meritul de a îndrepta adepţii pe calea moralităţii, prin combaterea aspră a păcatelor şi viciilor.

– într-o vreme, Călăuza a apărut cu binecuvântarea P.S. Galaction (fie s-a obţinut în grabă, fie nu s-a obţinut deloc, căci la ora actuală se publică fără nici o binecuvântare).

– la iniţiativa pr. paroh Ion Grigore, s-a desfiinţat gruparea de la 11 Iunie. Visarion s-a retras, bătrân, la Comarnic, dar adepţii s-au regrupat la alte biserici: Sf. Pantelimon, Sf. Mina, Sf. Silvestru, Sf. Nicolae Şelari, Toţi Sfinţii, Sf. Stelian, Mătăsari etc. De asemenea, au puternice nuclee în ţară: Constanţa, Iaşi, Botoşani, Craiova, Tulcea, Timişoara, Arad.

– au legături, pe filiaţie, cu Oastea Domnului (cu cântări şi manifestări similare), cu mişcarea de la Vladimireşti şi Turma Sf. Ilie. ”  ( Curs de Misiologie, vol I)

În primul rând nu negăm sinceritatea celor care fac parte din gruparea Oastea Domnului sau Visarionistă și nu negăm faptul că mulți au ajuns să cunoască Biserica Ortodoxă prin intermediul acestei grupari misionare.  Misionarismul, datorită perioadei comuniste, a lipsit în Biserica Ortodoxă, cei mai mulți preoți sau mireni își manifestau credința în mare taină, astfel că mulți mireni, cuprinși fiind de râvna misionară au găsit o grupare prielnică duhului misionar, duh misionar care nu ar fi trebuit să lipsească din viața Bisericii.

Trebuie aici să spunem că Biserica Locală trebuie revigorată printr-un duh misionar autentic ortodox care să fie practicat de către toate treptele ierarhiei Bisericești formate din cele patru trepte, anume Episcop, presbiter, diacon și mirean. Și mirenii au Pecetea Darului Duhului Sfânt primind Succesiune Apostolică prin Taina Mirungerii.  Aceste patru trepte sunt patru Ordine în conducerea Bisericii, laicii- mirenii fiind ultima treaptă, ei sunt numiți în Noul Testament Sfinți, Credincioși, Preoție Împărătească. În Biserica Ortodoxă Autoritatea este prezentă în toate cele patru ordine avându-l pe Episcop în centrul unității, autoritatea episcopului nu este peste Biserică ci în interiorul Bisericii (https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2016/12/31/cele-4-trepte-ierarhice-care-guvernează-biserica/). Din păcate Biserica Locală Română nu a oferit șansa pentru mulți de a-și manifesta zelul misionar căzând în diferite capcane sectante sau mișcări de genul celor menționate.

Părintele Adrian Făgețeanu vorbea despre Oastea Domnului și despre Taica Visarion ca despre o grupare care se consideră un fel de elită, gruparea fiind închisă, deși cu valențe misionare, totuși nu se putea participa la întrunirile care semănau a adunări neoprotestante decât a cult liturgic ortodox.  Părintele Cleopa Ilie de asemenea spune că nu poate exista o alta Oaste a Domnului decât cea în care deja suntem înregimentați și anume Oastea Creștinilor Ortodocși, a Membrilor Bisericii botezați, mirunși și împartășiți ce cred drept în Hristos. O altă Oaste paralelă sau o formațiune în cadrul Bisericii nu poate exista. Dacă ar exista Mișcări și Ordine în afară de Episcopat, Presbiterat, Diaconat și Mirenat ar însemna să avem o eclesiologie de tip papistaș în care exista multe Ordine cum ar fi Ordinul Iezuiților sau Mișcarea Iezuită, Ordinul Focolarilor- Mișcarea Focolară care sunt un ordin de tip neoprotestant-penticostal-papistaș cu manifestări așa zis harismatice, apoi ordine călugărești, etc.

Întrebarea care se ridică este în ce situație eclesiologică  se găsesc cele două grupări- Oastea Domnului și Mișcarea Taicii Visarion?

Biserica Ortodoxă este un Trup, un singur Trup, Ea, Biserica,  este Una și Unică, este Trupul lui Hristos și fiecare membru al Ei este mădular al acestui Trup. În Biserică există multe Harisme ale Duhului Sfânt care se manifestă la membrii Bisericii dar în cadrul aceluiași Trup. Nu s-a împărțit Hristos.  În Epistola I către Corinteni cap I, versetele 12-13 Sfântul Apostol Pavel spune:  „fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-ați botezați în numele lui Pavel?”

La fel putem parafraza cuvintele Sfântului Ap Pavel și să spunem că Eu sunt al lui Taica Visarion, eu sunt al Oastei Domnului! …S-a rastignit cumva Taica Visarion pentru voi?

Atunci, având în vedere că Gura Duhului Sfânt, Pavel spune că această împărțire nu este de la Hristos ci este nebisericească putem să corelăm această grupare cu Canonul I al Sfântului Vasile cel Mare care numește trei categorii de cădere din Biserică – Eresuri, Schisme și Adunări ilicite (nelegiuite).  Dacă despre eres și schismă Sfântul Vasile cel Mare spune că ereticii sunt aceia care s-au despărțit cu totul prin concepții eronate de credință, iar schismaticii sunt cei care greșesc în anumite chestiuni și întrebări bisericești corijabile, despre  adunările ilicite (nelegiuite)  spune că „au numit adunările ce se fac de presbiteri sau episcopi neascultători şi de poporul neînvățat; precum dacă cineva fiind găsit în greşeală a fost înlăturat din slujbă, şi nu s-a supus canoanelor, ci singur şi-a atribuit sieşi întâietate şi slujbă, şi împreună cu dânsul au plecat si alţii, părăsind catoliceasca (adevărata) Biserică (ortodoxă), aceasta este adunare ilegală;”

Orice grupare ilicită sau parasinagogă sau schismă pune în pericol iminent mântuirea celui care se găsește în ea.  O grupare care nu este în duhul Bisericii, care se separă prin cântare, obiceiuri, ethos de Biserică, deși se consideră pe ea ca făcând parte din Biserică de fapt se delimitează de Biserică, căpătând alt ethos și alte învățături. Ei se separă de duhul Bisericii în sensul unei înșelări duhovnicești care întotdeauna duce și la erezie.

Unele grupări au o orientare apocaliptică și se imită concepțiile neoprotestante despre studierea Bibliei, despre ritmul cântărilor, despre modul de viață al celor care se consideră că fac parte din acel Ordin, Grupare, Mișcare, fie a Oastei Domnului fie a Visarioniștilor.  Pricesnele de tip neoprotestant ce se cântă la Chinonic sau la sfârșitul Sfintei Liturghii în locul cîntărilor bizantine care înalță sufletul, nu-l slabănogesc cu lacrimogene  și adunările de studiu biblic cu cerc închis de după Liturghie, în care se folosește metoda neoprotestantă de interpretare a Bibliei, pe baza interpretării personale, folosirea traducerilor neoprotestante a Bibliei duc la un ethos strain de Biserică, duc la dezvoltarea patimii mândriei, la conducerea pe tărîmuri ale înșelării de care vorbește Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea sa Despre Înșelare.

Duhul de dizidență, de interpretare personală, fără curățirea inimii și luminare autentică a membrilor Oastei Domnului a dus comunități întregi la a părăsi Biserica Ortodoxă cu totul, devenind neoprotestanți în mod oficial.  În același timp preoți, călugări și profesori de teologie sunt membri ai acestei grupări, care deși pot să fie în conflict de idei, de genul ecumeniști versus antiecumeniști, ei au în comun apartenența la Oastea Domnului. În felul acesta ei sunt  ca o caracatiță care funcționează în interiorul Bisericii și frații se recunosc între ei. Merg la anumite biserici unde se adună, de obicei unde preotul este membru al Oastei Domnului.

Iată ce rol nefast a jucat primirea în Biserica Ortodoxă a ideilor neoprotestante care au prins viață fie prin mișcări eronate apocaliptice de tip adventist, fie prin crearea de parasinagogi gen Oastea Domnului sau Visarioniști. Acestea au dus la crearea de erezii, de grupări parasinagogale în care membrii lor își periclitează mântuirea rămânând în aceste false evlavii de tip pietist.

Cântările pietiste de natură neoprotestantă și icoanele viu colorate, forme de falsă cumințenie și stări ale înșelării sufletești cu accente de mândrie legate de apartenența la așa numita Lucrare sau Mișcare duce la pierderea sufletelor multor oameni atrași în aceste curse subtile, greu de reperat pentru omul care nu cunoaște eclesiologia Bisericii.

Îmi aduc aminte de cântecele de genul „Cruce Sfântă părăsită, tristă stai plecată-n jos și nu-i nimeni să te îndrepte, o ce lucru dureros…”, sau O Maicuță Sfântă te rugăm fierbinte… că noi suntem fii lacrimilor tale – toate aceste cântece creează o anumită stare de spirit lacrimogen, pietist.  Aceste cântece au un duh pietist moralist, fără conținut dogmatic. Nu se simte nici duhul ascetic nici duhul dogmatic nici duhul sacramental specific textelor liturgice ale Bisericii. Aceasta este ”generația emo” din creștinism care își trage seva din dolorismul papistaș și din pietismul protestant. Se exacerbează niște emoții exterioare, fără profunzimea metanoiei, fără puterea de a vindeca, de a curăța, de a lumina și îndumnezei pe om. Omul rămâne cu mintea încețoșată, într-un soi de adormire psihotică care îl duce la moarte sufletească.( un fel de psyhe versus pneuma).

Canonul 9 de la Laodiceea interzice a se cânta cântecele neaprobate de Biserică.

Sunt cântări care aduc o înfocare psihologica, inclusiv cu lacrimi care îl ține pe om captiv într-o zona psihologică și nu duhovnicească.

Poporul simplu, necatehizat corect este atras de aceste pietisme și ajunge să trăiască un creștinism deformat, mutilat, eretic.

La fel și astăzi Oastea Domnului și Visarionismul sunt mișcări în afara Bisericii lui Hristos ca și ethos, manifestare. Eclesiologic ele nu se încadrează în Biserica lui Hristos, fiind mișcări parasinagogale.  Predicile Taicii Visarion au fost inspirate în mare proporție  din Chiriakodromionul marelui predicator Mitropolitul Ilie Miniat. Însă nicăieri Taica Visarion nu dă sursa…Dar acest lucru nu este rău.

Această mișcare”Oastea Domnului” blasfemiază și maimuțărește Taina Botezului, adăugând un așa zis „legământ”.  Dacă în Biserica Ortodoxă devine cineva Ostaș al Domnului Hristos  atunci când primește Taina Botezului, în parasinagoga Oastea Domnului devine cineva ostaș atunci când depune jurământul și primește medalia, Taina Botezului fiind ceva neeficient pentru așa zișii ostași.  Sunt înfricoșătoare „pedepsele”celor care părăsesc mișcarea „Oastea Domnului” la fel ca la masonerie, pretinzând că aceștia își pierd mântuirea.

Împotriva învățăturii lui Hristos Dumnezeu care spune la Matei 5, 34-37 „Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este. ”  reluat de Sfântul Apostol Iacov în Epistola sa 5,12  „Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”, şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată.”

Prin acest jurământ Mișcarea „Oastea Domnului” este o mișcare similară cu masoneria.

Iată ce spune întemeietorul mișcării, preotul Iosif Trifa, din care se vede o cruntă înșelare.

„Mişcarea Oastei Domnului este de la Dumnezeu. În această Mişcare eu n-am fost decât un vas umil, de care Domnul S-a folosit. În primul congres al Oastei, ţinut la Rusaliile din anul 1932, am spus răspicat acest lucru, precum urmează:

„Eu sunt o predică vie în faţa Oastei.

Într-o lucrare atât de mare cum e Oastea Domnului, iată ce vas mic şi slab Şi-a ales Domnul, pentru ca toţi să vadă şi să înţeleagă că Oastea Domnului este cu adevărat a Domnului şi nu a omului!

În Mişcarea Oastei, eu nu sunt altceva decât un vas umil şi slab, de care Domnul S-a folosit în lucrarea Sa.

Tot ce s-a făcut aici e darul lui Dumnezeu.”

Iosif Trifa    https://oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului/

https://oasteadomnului.ro/despre-hotarare-si-legamant/

„Oastea Domnului” spune ca pana nu depui juramantul de intrare în ea nu te-ai lepădat cu adevarat de satana, în felul acesta ei blasfemiază lepadarile de satana care se fac la Botez și Taina Botezului în sine:

pr.Iosif Trifa:

„Hotărârea şi legământul de predare în slujba Domnului nostru Iisus Hristos constituie hotarul cel mare de la care sufletul se desparte definitiv de Satana şi se uneşte definitiv cu Hristos. Acesta este hotarul de la care omul lasă calea cea largă şi o ia pe calea cea strâmtă ce duce la mântuire. Acesta este hotarul de la care omul moare pentru lume şi pentru păcat şi începe să învieze şi să trăiască cu adevărat pentru Dumnezeu.  ”

Fie că legământul se face deodată cu hotărârea de predare, fie că se face mai târziu, actul legământului este sfânt şi trebuie privit cu toată seriozitatea şi temerea în faţa lui Dumnezeu, după cum este scris: “Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi…”

Există numai un singur legământ. El nu poate fi nici schimbat, nici înlocuit, cum nu este schimbat legământul lui Dumnezeu, ci rămâne pe totdeauna acelaşi. Noi putem să ni-l reînnoim, din când în când, dar să-l schimbăm nu putem niciodată. Cine şi-l schimbă – şi-l calcă. Şi vai de cel ce-şi calcă legământul său cel unic!

Neascultarea şi netrăirea după voia Domnului sau părăsirea Frăţietăţii Oastei înseamnă călcarea hotărârii şi ruperea legământului făcut cu Domnul. Înseamnă lepădarea de adunare şi căderea din credinţă (Evrei 10, 25-27). Oricine săvârşeşte aceste lucruri este un om de nimic, este un suflet pierdut şi nu mai poate fi un ostaş al Domnului, ci un dezertor din oştirea Lui.

La începutul Oastei aşa era. Legământul frăţesc se punea în mijlocul unei adunări sărbătoreşti, anume pregătită pentru acest scop. La o astfel de adunare pot pune legământul toţi fraţii şi surorile începătoare, care sunt pregătiţi pentru aceasta. E bine ca astfel de adunări de legământ să se ţină pe cât este cu putinţă în biserică. Acolo este locul şi cadrul cel mai înalt şi potrivit pentru actul acesta sfânt care pecetluieşte pentru totdeauna unirea noastră cu Hristos în faţa multor martori, îngeri şi fraţi, după cum este scris: Luptă-te lupta cea bună a credinţei… pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori (I Tim. 6, 12).

Este şi mai bine dacă, în ziua legământului, fraţii şi surorile se vor pregăti şi se vor împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului.

Numai de la această dată sufletul se va socoti ostaş deplin şi membru adevărat al Lucrării Domnului… Un ostaş fără legământ nu poate fi socotit un ostaş deplin. Nici el nu se ştie legat în totul de Domnul decât după depunerea acestui legământ sfânt, după cum un soldat nu se poate socoti de încredere şi devotat ţării decât în clipa când depune jurământul, care este legământul său unic şi definitiv. Un soldat fără jurământ nu este soldat deplin şi ţara nu se poate bizui niciodată pe el. Nici comandantul lui. Tot aşa, un ostaş fără legământ nu este vrednic de încredere în faţa Domnului. Cine se fereşte de legământ nu este cinstit în faţa lui Dumnezeu. Şi Domnul nu Se poate încrede în el (Ioan 2, 24). ”

Mișcarea Oastea Domnului se deosebește de orice asociație religioasă pentru că impune acest jurământ ritualic religios care nu se găsește în Predania Bisericii, care după cum se vede, e un fel de „apostilă” pe Taina Botezului.

Ostașii spun că prin acest jurământ se produce  „nașterea din nou”, deși ei au fost născuți din nou prin Taina Sfântului Botez Ortodox. Despre ce altă naștere din nou poate fi vorba?

Iată ce spune Hristos Dumnezeu despre nașterea din nou

„Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Iisus, noaptea, şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Iisus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3:1-5)

Nașterea din nou se referă și se face prin Taina Sfântului Botez, iar curățirea de păcate, dupa Botez se face prin Taina Sfintei Spovedanii.

De unde această inovație a jurământului care duce pe om în sfera unei grupări para bisericești?

A fi membru al parohiei tale, a avea preot duhovnic și a lupta cu patimile, a merge pe calea curățirii, a primi luminarea și îndumnezeirea este în lucrarea Bisericii Ortodoxe care nu are nevoie de inovații împrumutate de la neoprotestanți și papistași.

A mima  mișcarea iezuită în Biserica Ortodoxă duce la dezastre spirituale, pentru că Biserica Ortodoxă nu simte nevoia de jurăminte și medalii către mișcări emo, polulisto-pietiste care să le dea mai mult decât Biserica în mod gratuit.   Chestiunea nașterii din nou în forma aceasta ostășească o găsim în toate mișcările neoprotestante. Nu poți fi creștin ortodox și neoprotestant în același timp. Nu poți fi iezuit și creștin ortodox în același timp.

A duce o viață creștină, a nu bea, a nu fuma, a nu face nunți cu lautari, a nu face obiceiuri păgâne la înmormîntari și nunți ține de normalitatea vieții unui creștin ortodox și în fișa postului de creștin ortodox există această obligație care vine de la sine. Vina faptului că astăzi avem creștini ortodocși numai declarativ este lipsa catehezei ortodoxe în Biserică.

Din păcate există o astfel de grupare Oastea Domnului în zona nepomenirii și luptei antiecumeniste, prezența acestor grupari- Visarioniști și Ostași ai Domnului printre nepomenitori  duce la alterarea luptei antiecumeniste și împotriva pseudo-sinodului din Creta, amestecându-se aurul nepomenirii episcopilor eretici cu noroiul grupărilor compromise și înșelate. 

Readucerea credincioșilor sinceri , care se afla în aceste înșelări în Biserica lui Hristos să se facă cu multă delicatețe, dragoste. Pentru că mulți nu sunt conștienți de pericolele acestea. Este important ca ei să părăsească ideea de a face parte dintr-o grupare, dintr-o Lucrare, dintr-o Mișcare și să se identifice numai cu calitatea de Membru al Bisericii lui Hristos.

Chiar dacă sunt adunate în jurul anumitor biserici ortodoxe, chiar dacă se împărtășesc, ei rămân desprinși de ethosul ortodox, înșelarea lăsând urmări adânci în sufletele acestor oameni prin rămânerea în sfera pietismului, e eclectismului (cei aleși). Nu ne putem închina la doi domni.  În Ortodoxie Hristos rămâne centrul existenței noastre.

protopresbiter Matei Vulcănescu

 

PS: La fel cum există o mișcare obsedată de venirea lui antihrist care este condusă și ea pe același drum alunecos al depărtării de ethosul Bisericii Ortodoxe, care este Biruitoare, care nu se preocupă de antihrist ci de Hristos, înțelegând bine semnele vremurilor. Eshatologia Bisericii este luminoasă.

Eshatologia de tip neoprotestant adoptată din păcate de mulți credincioși fără repere serioase duhovnicești în care mai mult observăm repere materialiste, frica de antihrist, frica de sistem, frica și groaza în general, obsesia sfârșitului lumii acesteia decât pregătirea pentru sfârșit creștinesc vieții noastre, neînfruntat, în pace și răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos.

Ideile vehiculate de aceștia sunt că orice formă de control – cipuri, biometrie, etc sunt lepădare de Hristos, semnul fiarei și pecetea lui antihrist.  Alții au afirmat ca e jumătate de lepădare sau sfert de lepădare, că e pre-pecete, pre-mergător, etc. Toate aceste idei sunt de origine neoprotestantă, s-a început cu codul de bare a fi considerat semnul fiarei și până la cipuri în zilele noastre.  Toate aceste idei sunt exagerate, și chiar conduc oamenii către o fobie apocaliptica eshatologică de amorțire a conștiințelor, ducând inclusiv la boli psihice și psihoze. Una este vigilența creștinului de a nu se lăsa călcat în picioare de un Stat păgân și dornic de opresiune și control absolut care poate deveni antihristic așa cum este statul comunist și orice dictatură, și alta este să afirmi că cine ia un cip, un CNP, buletin , etc pierde Harul Duhului Sfânt lepădându-se de Hristos, de Biserică și de Botez. Hristos Prunc fiind a mers în Betleem ca să primească CNP, să fie înscris în Statul antihristic roman păgân. Cum a acceptat Hristos asta? Maica Lui a mers să fie înscris. Hristos întreabă: „Al cui chip este pe monedă? Al Cezarului! ” răspund iudeii care vroiau sa-L prindă în cursă. Cine era Cezarul? Era un simplu Împărat? Nu. Era scris pe monedă că Cezarul este dumnezeu! Deci nu era o simplă problemă legată dacă să dăm impozitul sau nu. Ci moneda era antihristică. Hristos nu spune: nu acceptați aceste monede, ardeți-le, etc ci cere ca să se dea Cezarului ceea ce îi aparține, dar nu închinare sau Adorare.

 

 

 

 

 

 

 

6 comentarii

Din categoria Uncategorized

Despre Mișcarea Legionară, despre muzica Rock și dezastrul de la Colectiv și despre documentele cu cip

Având în vedere faptul că au apărut anumite citate și informații trunchiate cu concluzii nefondate despre ideile mele referitoare la Mișcarea Legionară, rock și cipuri, am dorit să dau câteva lămuriri.

În primul rând despre Mișcarea Legionară

Pentru că sunt un iubitor al Adevărului și nu al manipulării de orice fel ar fi ea, fie pozitivă, fie negativă, la nivelul la care înțeleg lucrurile încerc să nu fiu atras într-o direcție sau alta până când nu sunt informat complet asupra acestor subiecte.

În cadrul Mișcării Legionare erau acceptați Greco-Catolici, deci nu a fost o mișcare strict creștin ortodoxă.
Când a fost deshumat Căpitanul, conform mărturiei lui Vasile Posteucă în lucrarea Dezgroparea Căpitanului  (https://es.scribd.com/doc/183847026/Desgroparea-C%C4%83pitanului), a fost găsită pe pieptul său cărticica de rugăciuni cu pseudosfântul Anton de Padova.
Din mărturiile unor Legionari observăm un ecumenism feroce – a de vedea Aspazia Oțel Petrescu, Dumnezeu să o ierte și să o odihnească, care într-o discuție cu mai mulți martori se declară ADOGMATICĂ la fel ca și Arsenie Boca…
Tot Aspazia Oțel Petrescu a dat mărturie – într-o discuție cu mai mulți martori – că la Biserica Studenților din Cluj se slujea prin rotație, o duminică ortodocșii și o duminică greco-catolicii și ea mergea la ambele slujbe. În cartea Domniei sale „Strigat-am către Tine, Doamne” a editurii Evdokimos, ea vorbește despre evlavia ei la eretica pseudosfânta Tereza de Lisieux.
În revista Puncte Cardinale domnul Demostene Andronescu elogiază pe Papa de la Roma și papismul și vorbește adesea de unirea Bisericilor și de recunoașterea reciprocă a Tainelor.
Bineînțeles că această generație nu era cultivată într-un spirit creștin ortodox autentic-patristic, ci într-un spirit naționalist – care nu este rău în sine dacă nu are tendințe etno-filetiste, anume de a pune neamul mai presus de alte neamuri și de credința ortodoxă și Biserica Ortodoxă-  erezie condamnată de Biserică).
Așa numita Cărticică a Șefului de Cuib ne oferă o imagine clară asupra situației istorice din epocă și modul cum se punea problema în legătură cu evreii din România: „Eu le spun jidani, pentru că așa cred eu  că se numesc ei … Pentru mine, această populație, pe pământul Țării mele – vă rog să mă credeți, s-a deschis o luptă pe viață și pe moarte… Acestă populație este o populație dușmană aici pe pământul țării mele și eu înțeleg să lupt împotriva ei cu toate mijloacele pe care mi le va pune la dispoziție mintea, legea și dreptul meu românesc.” ( Punctul 85, Discursul la mesaj)
La Punctul 66 – Legionarul și jidanul – din Cărticica Șefului de Cuib se spune „Problema jidănească vizibilă numai în jumătatea de Nord a României, invizibilă, dar existentă și în cealaltă jumătate, constituie pentru națiunea română cea mai mare primejdie pe care a cunoscut-o de la începutul istoriei și până astăzi.”
Tot în Cărticică la pagina 41 Punctul 70 se vorbește de Omul Nou dar nu în sensul de renăscut duhovnicește, ci în sensul unei rase superioare, un erou în sens social, al luptei…
Din păcate se observă din Cărticica Șefului de Cuib o atitudine filetistă (pentru el nu mai există decât Neamul Românesc). Erezia filetistă pune neamul, națiunea deasupra credinței, deasupra chiar a lui Hristos Dumnezeu. Monahul Nicolae Steinhart – monah creștin ortodox era prost văzut pentru originea evreiască și într-o dimineața intra în Biserică și începe să scoată icoana lui Hristos de pe catapeteasmă spunând- „Hai Mântuitorule Hristoase să mergem, căci aceștia nu ne vor aici”, în felul acesta rușinându-i pe monahii filetiști, pentru că Hristos după firea omenească este evreu).
Creștinismul Ortodox deși nu a desființat neamurile, le-a unit în Hristos într-un singur neam, Neamul Creștinilor Ortodocși.  Ortodoxia este universală, ea nu mai pune accent pe un neam, ci pe cetățenia Împărăției Cerurilor, dimensiune pe care Legionarii nu o aveau.  Neamul din care facem parte nu este altceva decât familia trupească lărgită, dar mai presus de ea este familia de Sângele lui Hristos!
Cei care se împărtășesc cu Hristos sunt familia mea, nu sunt familia mea rudele și românii care au părăsit pe Hristos devenind eretici.
Deși premizele Mișcării Legionare erau, așa cum se poate vedea, filetiste, rasiste și ecumeniste, totuși, sinceritatea, tinerețea și spiritul de jertfă a multor Legionari a dus la transfigurarea lor, la transformarea lor, așa cum arată, pentru mine sfântul Ioan Ianolide în cartea Întoarcerea la Hristos, anume că multi Legionari au fost trecuți prin foc, prin închisori grele, unde au ajuns la despătimire, la luminare și chiar la îndumnezeire, lăsând în urmă principiile legionare.
Este cazul Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu, dar și a multor alți sfinți( Sfântul Radu Gir, Sfântul Sfințit Ilie Lacătușu, etc). Da, Legionarii au dat sfinți Bisericii datorită cumințeniei și sinceritații lor, prin marea binecuvântare de la Dumnezeu ca să fie efectiv întorși la Hristos în temnițele grele și suferințele pe care le-au răbdat mucenicește, transformându-se, transfigurându-se în Cetățeni ai Împărăției Cerurilor. De aceea avem Sfinte Moaște la Aiud și Canal. Avem Sfinți Mari, exemple de viață și trăire.
Dar nu Doctrina Mișcării Legionare o-a sfințit, ci tocmai transformarea unor calități trupești, sufletești sincere în calități dumnezeiești. Observăm mari virtuți ale celor trecuți prin temnițele comuniste.
Eu am exemplul personal al Duhovnicului meu, părintele Adrian Făgețeanu. Am observat forța duhovnicească a unui om care a suferit și care s-a interiorizat, care atunci când s-a sfințit biserica așezământului Sfântul Apostol Andrei de la Ciurel- Lacul Morii, Episcopul Teodosie Snagoveanul, Vicarul Arhiepiscopiei Bucureștilor dorea sa-i dea oficiul de Arhimandrit, dar părintele Adrian s-a facut nevăzut, a disparut din biserică, și degeaba îl căutau, pentru că nu a mai fost gasit pentru a primi distincții omenești. Nu dorea distincții preoțești. A fugit apoi la Locurele din Oltenia de slava oamenilor.
Ce să mai spunem de marele părinte Roman Braga, de curajosul părinte Gheorghe Calciu, de părintele Iustin Pârvu care stătea zi și noapte, se sacrifica pentru credincioși, îi iubea, se ruga necontenit pentru ei, a readus în fața noii generații pe sfinții de la Aiud și Canal, a făcut mănăstiri ortodoxe.  Părintele Arsenie Papacioc care spune în cartea Singur Ortodoxia că numai ortodocșii au parte de mântuire.
Despre muzica Rock 
Trebuie să stiți că eu iubesc muzica psaltică nu muzica Rock, dar m-am indignat atunci când am văzut din partea unor frați creștin ortodocși o atitudine inchizitorială și chiar o „sfântă ură” și o satisfacție la nenorocirea de la Colectiv. Când acei tineri nu mergeau la un concert de Rock satanist, pentru că nu orice muzică e satanistă. Să cerem lui Dumnezeu darul discernământului. Există bineânțeles muzică satanistă, dar există și muzică ce nu este satanistă dar nici nu te ajută la mântuire.
Sunt pe pământ lucruri rele și mai puțin rele și dacă exageram demonizând peste măsură un eveniment sau o acțiune, o muzică, etc atunci nu mai ne aflăm în Duhul Adevărului, ci al căderii de-a dreapta. Ura și spiritul răzbunător și satisfacția pedepsirii „păcătoșilor” „sataniști” de la Colectiv nu e o atitudine ortodoxă, ci una pătimașă, lipsită de discernământ și de Duhul lui Hristos.
Observăm în general o așa zisă sfântă ură care nu se deosebește cu nimic de fanatismul islamic, și de aceea nici nu sunt băgați în semă, pentru că orice fundamentalism islamic ori para-ortodox tot aia e.
Unde e dragostea și compătimirea? Unde e lipsa vorbirii de rău? Cum să atragi pe cineva către Adevărul Bisericii cu atitudini de ură?
Să urâm păcatul, erezia, nu oamenii, nu pe săracii oameni care pot cadea într-o patimă sau alta, într-o înșelare sau alta. Pe aceștia sa-i iubim, așa cum spune Sfântul Siluan Athonitul și Sfântul Paisie Aghioritul, să le vorbim ereticilor cu dragoste, să nu-i osândim, să nu ne punem pe noi judecători peste alții.   Când de Sfânta Înviere au murit arși într-o biserică de lemn 400 de oameni, Dumnezeu i-a pedepsit? Sa nu fie. Să ne dea Dumnezeu darul discernământului.
            În privința cipurilor din documente- pașapoarte biometrice, carduri de sănătate, etc
Și în acestă problemă trebuie să existe discernământ.
Există o viziune apocaliptică exagerată, de tip adventist, împrumutată de unii ortodocși, și care a creeat isterie, tulburare și chiar lipsă de nădejde.
De aceea cine urmărește cu atenție declarațiile lui IPS Serafim de Pireu, Părintele Theodoros Zisis și Sinaxa Clericilor și Monahilor Antgiecumeniști din Grecia o să observe o viziune echilibrată asupra acestei probleme.

Intrebare: Care este viziunea Bisericii Greciei asupra problemei actelor de indentitate cu cip? Având în vedere ca și Parintele Paisie Aghioritul si alti Parinti ne-au spus sa nu le luam.

Raspunsul Mitropolitului Serafim de Pireu:
„Există în această temă o problematică dublă.

Prima este problema libertații care este cea mai scumpa bogație a omului, și a doua este tema eshatologică ce are legatură cu venirea antihristului.

Trebuie însă să fim foarte atenți și să nu avem încredere în “voci” diferite ci doar în ceea ce Biserica prin episcopi și prin preoți ne dăruieste ca Adevăr, pentru că trebuie să știm că condiția prealabilă fundamentală ca să fim înaintea lui Dumnezeu VINOVAȚI în epoca lui antihrist, este să conlucram cu el și cu organele lui pentru că în Apocalipsa Sfântului Evanghelist Ioan se menționează clar că această incizie 666, toți care o vor lua atunci, o vor lua cu voia lor liberă, și toți care nu o vor lua nu vor avea puterea economică de a cumpăra, nu vor avea drepturi cetățenești, vor fi în afara lumii și a societății.

Să nu credeți că această incizie (666) se va face în chip magic și ascuns pentru că antihristul-diavolul și organele lui vor participarea în mod conștient la lucrarea lor.

Prin urmare, ca sa nu vă obosesc, trebuie sa fim foarte atenți la aceste teme, sa nu începem să demonizam totul, dar în același timp sa nu acceptăm totul fără discernământ și libertate. Pentru că există o încercare la nivel mondial de a distruge libertatea oamenilor, de aceea sa avem mare atenție la aceste subiecte.   Mulțumesc. ”

 

Părintele Theodoros Zisis în conferința de la Mănăstirea Sfântul Apostol Filip de la Adamclisi vorbește despre fobia Apocalipsei( frica de antihrist, frica de sfârșitul lumii) tipică pentru ereticii neoprotestanți și improprie ortodocșilor și despre concluzia sinaxei clericilor și monahilor ortodocși din Grecia – cipul, actele electronice din Grecia nu conțin simbolul lui antihrist.  Din punct de vedere al mântuirii cipurile nu pot influența mântuirea omului ci cel mult se poate vorbi de o dorință de îngrădire a libertăților.

IPS Serafim afirmă că atunci când antihrist- persoana va fi cunoscută, văzuta și anunțată tuturor, cei care vor lua semnul fiarei vor trebui să se lepede în mod conștient de Hristos.

Semnul fiarei va fi primit în mod conștient după ce în prealabil omul s-a lepădat de Hristos, de Biserică și de Botezul Ortodox.  Deci nu există o lepădare magică, inconștientă, fără voia omului, pentru că ar fi fără valoare și nu ar duce la lipsa de mântuire a creștinului ortodox. Pentru că oricum ceilalți pier, nu au parte de mântuire ereticii și păgânii.  Fără a ajunge la conștiința omului că face lepădare nu e lepădare. Și comuniștii cereau în temnițe lepădarea conștientă de Hristos.

Antihristul va fi închinat religios conform Apocalipsei Sfântului Ioan Evanghelistul.

Asta nu însemnă că sunt pentru instaurarea vreunei forme de control dictatorial- fie ca se face prin cip, etc, sub nici o formă.  Sunt împotriva oricărei forme de îngrădire a libertății pe care am primit-o de la Dumnezeu. Nu sunt de acord cu nici o dictatură și sunt împotriva controlului absolut al omului de către regimuri care pot deveni demonice, cum a fost și sistemul comunist- socialist.

Sunt împotriva societății de tip orwellian și cred că trebuie să fim vigilenți la orice provocare de acest tip, dar nici sa-i trimitem la iad pe toți, din lipsă de discernământ, afirmând aberații de genul că un cip pe buletin însemnă pierderea Harului Tainei Botezului și osânda veșnică. Toate aceste aspecte trebuiesc privite cu dreaptă socoteală, fără verdicte fanatice și extremisme ieftine.

 

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Slujba Sinodiconului în Duminica Ortodoxiei 2019 la Biserica „Panaghia Odighitiria” Pireu

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Varianta integrală (necenzurată) a interviului acordat de Profesorul Dimitrios Tselenghidis după „Sinodul” din Creta

După Sinodul Pan-Ortodox din Creta din iunie 2016, profesorul emerit dr. Dimitrios Tselenghidis de la Universitatea Aristotelică din Salonica ales tăcerea. O îndelungată tăcere auto-impusă cauzată de o imensă mâhnire pentru cele se întâmplă astăzi în Biserică.

După multe insistențe, la jumătatea anului trecut, profesorul Dimitrios Tselenghidis a acceptat un dialog cu jurnalistul Silviu – Andrei Vlădăreanu pe câteva din problemele acute cu care se confruntă astăzi Biserica Ortodoxă. Acesta își amintește că a fost foarte surprins când a descoperit în eruditul profesor de dogmatică un om de rugăciune și un profund trăitor „asemenea marilor bătrâni de odinioară”.

În interviul acordat, profesorul Tselenghidis a vorbit direct și apăsat de la înălțimea pregătirii sale teologice și cu acea libertate pe care numai Adevărul o poate da cuiva. A abordat din perspectivă ortodoxă ecumenismul și globalizarea, situația de azi a Bisericii cu provocările ei din exterior și interior, chestiunea pericolului musulman, relația cu romano- catolicii, și, nu în ultimul rând, și-a spus poziția cu privire la Sinodul din Creta.

Din nefericire, publicațiile tipărite abordate de autorul interviului „nu au găsit loc” în spațiile lor pentru a-l publica integral, ci doar fragmente cu respectarea „politicii editoriale”. Astfel pasaje întregi pe chestiuni sensibile și însăși concluzia interviului nu au mai ajuns la cunoștința publicului din România. Pentru prima dată acest interviu este accesibil integral prin intermediul Active News.

Stimate domnule profesor, voi intra abrupt în subiect. Cum vedeți această puternică tendință de minimalizare a importanței valorilor dogmatice cu care ne confruntăm astăzi? Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

Gheronda Gavriil: „Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare”

Gheronda Gavriil de la chilia Sfântul  Hristodoul de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos

Gheronda Gavriil: Binecuvântați!

 

Pr. Matei: Binecuvântați! Sunt Părintele Matei Vulcănescu, de la Sfânta Mitropolie de Pireu

 

Gheronda Gavriil: Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să petreceți cu bine. Să fiți binecuvântați ca Avraam, Isaac și Iacob!

 

Pr. Matei: Vă mulțumim, Gheronda!  În România, sunt unele probleme: Patriarhul Bisericii Ortodoxe a României și mulți dintre ierarhi au semnat documentele pseudosinodului din Creta și, din acest motiv, unii dintre părinții de acolo au întrerupt pomenirea patriarhului și a episcopilor cu cuget eretic. Noi respectăm această decizie a părinților. A apărut însă o neînțelegere prilejuită de faptul că aici a venit de multe ori părintele Sava, care a spus că toți românii care nu pot merge la biserici unde slujesc preoți nepomenitori sunt în erezie, așa cum eretice sunt și toate Patriarhiile care au condamnat sinodul din Creta, dar nu au întrerupt pomenirea cu celelalte Biserici care au participat la pseudosinod. Așa este, de exemplu, Patriarhia Bulgariei, care nu numai că nu a trimis nicio delegație în Creta, dar a și condamnat pseudosinodul din Creta, și aceasta este foarte important pentru noi, fiindcă avem cel puțin două Biserici locale, două Patriarhii, a Bulgariei și a Georgiei, care au condamnat oficial, sinodal, pseudosinodul din Creta – dar  aici există acest duh – părintele Sava le-a spus că Patriarhia Bulgariei și cea a Georgiei se află în  înșelare și în erezie pentru că patriarhii acestor două Biserici nu au întrerupt pomenirea întâistătătorilor celorlalte Biserici locale. S-a produs astfel mare tulburare, fiindcă de aici până la schismă nu mai este decât un pas. Există deci această mare problemă, pentru că una este ca un preot să întrerupă pomenirea cu episcopul locului, care a semnat în Creta, dar să aibă comuniune cu cei care mărturisesc împotriva pseudosinodului din Creta, dar care, din diverse motive nu au întrerupt încă pomenirea, și alta este să întrerupă comuniunea cu tot restul Bisericii și să ajungă precum stiliștii, care susțin teoria vaselor comunicante în erezie. Noi știm că doar atunci când aceștia sunt condamnați de un sinod – și aceasta se va întâmpla cu ajutorul lui Dumnezeu, prin intervenția lui Dumnezeu, și patriarhul Bartolomeu și toți cei care au semnat în Creta și pseudosinodul din Creta în întregime trebuie să fie dați anatemei – abia atunci putem spune că sunt eretici, că nu mai au har și că nu mai sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Dar până atunci trebuie să ne luptăm în cadrul zidurilor Bisericii, prin întreruperea pomenirii, dând mărturisire de credință; aceasta este atitudinea corectă adoptată de părintele Theodoros Zisis, care este teolog și a întrerupt pomenirea arhiepisopului Antim, dar încearcă să arate o cale împărătească, nu să întrerupă comuniunea cu întreaga Biserică. Din păcate, există însă unii monahi tineri care vin din Sfântul Munte și care nu știu teologie, așa cum este părintele Sava, care aici, în România, a făcut mare rău; a spus că toți sunt eretici, și Mitropolitul de Pireu este eretic, Mitropolitul de Nafpaktos este și el eretic, Biserica Bulgariei este și ea eretică, pentru că îi pomenește pe întâistătătorii celorlalte Biserici; aceia au condamnat însă pseudosinodul din Creta, au făcut ce s-a putut face în acest stadiu; aceștia merg însă la extrem și în acest fel, ușor-ușor se va ajunge la schismă, deoarece deja există români care susțin că cei care pomenesc, chiar dacă mărturisesc împotriva pseudosinodului din Creta, sunt eretici fiindcă au rămas în Biserică.

Problema este că un monah care a venit în Romania, Sava, care a spus în anumite cercuri că Sfântul Paisie Aghioritul nu este sfânt, că a fost înșelat fiindcă nu a rămas în întreruperea pomenirii lui Atenagora, că ceea ce au făcut părinții din Sfântul Munte în timpul Patriarhului Atenagora a fost o pseudo-întrerupere a pomenirii aceluia. Ce spuneți, părinte, au dreptate aceștia, care spun că Sfântul Paisie nu este sfânt?

 

Gheronda Gavriil: Sfântul Paisie este sfânt, Sfântul Porfirie este sfânt, Sfântul Iacob [Tsalikis] este sfânt.

 

Pr. Matei: Mulțumim foarte mult, Gheronda. Este foarte important acest lucru, faptul că aceștia au fost sfinți, că au avut darul discernământului și luminarea Duhului Sfânt. Din nefericire însă aici ia amploare un duh schismatic, adică se pune la îndoială sfințenia sfinților recenți, în acest fel ajungându-se să se afirme că ne aflăm într-o Biserică nevăzută; există, de asemenea, și o altă problemă, legată de episcopul Artemie din Serbia. De curând părintele Sava a mers în Serbia, a participat la Sfânta Liturghie, unde a și cântat și apoi a venit în România și a spus că în întreaga lume nu există decât un singur episcop ortodox, iar acesta este Artemie; nu există alt episcop ortodox astăzi în Ortodoxie, doar Artemie. Dumneavoastră sunteți de acord cu această afirmație, că astăzi nu există decât un singur episcop ortodox în lume, iar toți ceilalți sunt eretici?

 

Gheronda Gavriil: Eu sunt de părere să facem rugăciune, să fim cu toții uniți, să nu apară alte probleme. Găsiți canonul întâi al Sfântului Atanasie cel Mare și citiți-l cu atenție și apoi să îmi spuneți părerea dumneavoastră.

 

 Pr. Matei: Da. De ce vă întreb aceste lucruri, Gheronda, fiindcă există o atitudine extremă, care va duce schismă; așa cum a fost în anul 1925, când a avut loc schisma calendarului pe stil vechi, și acum există acest pericol, pentru că unii creștini, unii monahi, care nu cunosc bine teologie, încep să cadă în această extremă și să afirme că nu mai există episcopi – sigur că noi ne punem nădejdea în Hristos și numai El poate rândui astfel lucrurile, încât să se poată întruni un nou sinod – există însă Biserici care nu au fost prezente în Creta și au condamnat cele întâmplate acolo, așa cum este Biserica Bulgariei.

 

Gheronda Gavriil: Să citiți, vă rog, canonul al treilea al Sfântului Atanasie cel Mare și tălmăcirea pe  care o face la acesta Sfântul Nicodim Aghioritul.

 

Pr. Matei: Canonul al treilea al Sfântului Atanasie cel Mare, da.

 

Gheronda  Gavriil: Nu înaintăm mai mult, nu facem alt altar, nu ne facem Biserică proprie, nu facem alt jertfelnic, așteptăm, să vedem ce se va întâmpla. [Credincioșii] să meargă acolo unde au întrerupt pomenirea, să nu meargă acolo unde preoții sunt eretici, crezând că papa e Biserică. Asta pot să spun. Nu pot să spun să nu meargă nicăieri, nu am înștiințare de la Dumnezeu.

 

Pr. Matei: Vă mulțumim, Gheronda, pentru ceea ce ne spuneți, sunt lucruri foarte importante. Aș vrea să vă mai întreb încă ceva. Vedeți, există un mare luptător și profesor, care este părintele Theodoros Zisis, care ne arată o linie corectă patristică. Aș vrea să vă rog în primul rând să faceți multă rugăciune pentru părintele Theodoros Zisis, care ne arată o cale corectă în această direcție. Și aș vrea să știu dacă dumneavoastră îl sprijiniți pe părintele Zisis.

 

Gheronda Gavriil: Eu îl stimez pe părintele Zisis.

 

Pr. Matei: Este foarte important. Să îl pomeniți în rugăciunile dumneavoastră, fiindcă se luptă pretutindeni; a mers la episcopul Longhin, care e și el antiecumenist și a întrerupt pomenirea lui Kirill și părintele Zisis l-a susținut pe episcopul Longhin, care căzuse în deznădejde, fiindcă Gheron Sava a mers acolo și i-a zis: „Tu nu ești ortodox, ești eretic fiindcă îl pomenești pe Kirill, de vreme ce îl pomenești pe episcopul tău” – care și el este antiecumenist – „dar episcopul tău îl pomenește pe Kirill”. Episcopul Longhin i-a spus că el nu îl pomenește în chip nemijlocit pe Kirill, însă atunci când este adoptată teoria vaselor comunicante, omul cade în schismă, la fel cum a fost cu cei pe stil vechi, ceea ce este foarte periculos, să întrerupi orice legătură cu toate Bisericile locale, care își duc lupta [pentru păstrarea dreptei credințe]. Biserica Bulgariei nu a putut înainta și mai mult, dar a realizat un lucru foarte însemnat condamnând pseudosinodul din Creta.

 

Gheronda Gavriil: Să citiți Canonul al treilea al Sfântului Atanasie și să îmi spuneți ce ați înțeles. O să vă pun câteva întrebări.

 

Pr. Matei: Desigur.

 

Gheronda Gavriil: Este cineva care e pe patul de moarte și nu găsește un preot care să fi întrerupt pomenirea [episcopului cu cuget eretic], ca să se spovedească și să se împărtășească. Dacă acesta merge să se spovedească și să se împărtășească de la un preot care, chiar dacă îl pomenește pe episcopul său [cu cuget eretic], el are cuget ortodox și mărturisește ca papa este eretic și că sinodul este eretic, ce răspuns va afla la Judecată?

 

Pr. Matei: Dacă merge să se spovedească și să ia Sfânta Împărtășanie de la acesta, eu cred că va fi binecuvântat și că va primi răspuns bun în ziua Judecății, fiindcă nu a mers la cineva care propovăduiește erezia „cu capul descoperit”, ci a mers la un preot care are cuget ortodox.

 

Gheronda Gavriil: Așa cred și eu.

 

Pr. Matei: Vă mulțumim mult, Gheronda, mulțumim mult.

 

Gheronda Gavriil: Să citiți canonul cu atenție și apoi să vorbim, da?

 

 Pr. Matei: Părintele trebuie să știe că în România există oameni care au căzut deja în schismă fiindcă nu au comuniune cu nimeni și spun că noi toți suntem blestemați si eretici, noi toți, cei care mărturisim Ortodoxia. Afirmă că întreg poporul român va merge în iad; sunt oameni simpli… Și se vor pierde, rămânând în afara Bisericii și consider că este foarte important cuvântul părintelui Gavriil. Și chiar dacă va avea ispită, va contribui însă la câștigarea sufletelor acestor oameni.

 

Gheronda Gavriil: Eu cred că papa este eretic, sinodul este eretic, întrerupem pomenirea; acum, dacă există preoți care cugetă drept, dar se tem să întrerupă pomenirea episcopului [cu cuget eretic], credincioșii pot merge la slujbele săvârșite de aceștia; dar nu am descoperire de la Dumnezeu pentru aceasta, de aceea vă spun să citiți canonul Sfântului Atanasie.

 

Pr. Matei: Da, îl voi citi.

 

Gheronda Gavriil: Ce ați înțeles din ce ați citit?

 

Pr. Matei: Da, am citit canonul și comentariul Sfântului Nicodim. Sfântul Atanasie face deosebire între cei care erau eretici în conștiință și care propovăduiau erezia și între cei care au fost forțați să aibă comuniune cu ereticii. Este foarte important acest lucru, că există diferențiere și iconomie a lui Dumnezeu. Asta am înțeles eu.

 

Gheronda Gavriil: Eu, cu smerita mea părere, condamn sinodul, îl condamn pe papa, nu trebuie să ne unim – una. În al doilea rând, întrerupem pomenirea și ne oprim aici, nu înaintăm spre a face alt altar, nu facem propriul nostru jertfelnic, nu facem propria noastră Biserică.

 

Pr. Matei: Nici nu pomenim alt episcop, în taină.

 

Gheronda Gavriil: Se subînțelege aceasta – nu facem propriul nostru jertfelnic.

 

Pr. Matei: Da.

 

Gheronda Gavriil: Trei: le spunem oamenilor să meargă la biserici unde slujesc preoți care nu pomenesc.

 

Pr. Matei: Exact, foarte corect.

 

Gheronda Gavriil: Acum, oamenii să nu meargă acolo unde sunt eretici declarați și zic că papa e Biserică și că sinodul este bun și că trebuie să ne unim, acolo e exclus să meargă, nu pot merge acolo. Acolo să nu meargă. Acum, prin iconomie extremă, după smerita mea părere – nu știu dacă e de la Dumnezeu aceasta – le spunem oamenilor să meargă la biserici unde slujesc preoți care pomenesc, dar au cuget ortodox și cred că papa este eretic și sinodul este eretic și patriarhul are cuget eretic, dar din diverse motive preotul respectiv se teme că îl caterisește episcopul, are familie, în astfel de cazuri recomand, dar nu știu dacă este de la Dumnezeu aceasta.

 

Pr. Matei: Gheronda, dacă, de exemplu, există oameni din România care merg să se împărtășească în Bulgaria, pentru că acolo Sinodul Bisericii Bulgariei a condamnat pseudosinodul din Creta și nu a participat la acesta. Este corect acest lucru, să meargă acolo ca să se împărtășească?

 

Gheronda Gavriil: După smerita mea părere, nu este rău, să meargă.

 

Pr. Matei: Sau există, de exemplu, Biserica din Muntele Sinai, Sfânta Ecaterina, unde episcopul Damianos a semnat o extraordinară mărturisire de credință, în care condamnă toate ereziile din Creta și toate ereziile din spațiul ortodox. Și a suferit și un accident, fie de la diavol, fie din cauza unor oameni și a fost supus la presiuni, însă nu a cedat, a rămas în mărturisirea de credință; și acolo au loc minuni, și Sfânta Ecaterina ține Muntele Sinai ortodox, chiar dacă sunt supuși la mari presiuni. Am fost de curând acolo, la arhiepiscopul Damianos, și acesta mi-a spus că unii l-au informat că am schimbat mărturisirea, i-au spus diverse minciuni, însă atunci când a citit mărturisirea, cea pe care a semnat-o, a zis: „Eu nu voi schimba această mărturisire de credință, aceasta cred, aceasta propovăduiesc”. Biserica din Muntele Sinai, Mânăstirea Sfânta Ecaterina crede acest lucru, împotriva pseudosinodului, împotriva ereziei. Aceasta este o mare mărturisire, cu jertfă până la sânge.

 

Gheronda Gavriil: Patriarhul Gherman al II-lea al Constantinopolului, care a trăit pe la anul 1200, scrie o scrisoare ciprioților, care credeau că papa e Biserică și le zice: „Vă legiuiesc și vouă, tuturor mirenilor, să fugiți alergând departe de preoții care au căzut în erezia latino-cugetătorilor. Și nici în Biserică să nu vă adunați împreună cu ei, să nu luați Sfânta Împărtășanie din mâinile lor, nici anafură să nu luați din mâinile lor, ci să vă rugați singuri în casele voastre. Altminteri veți avea parte de aceeași osândă ca ei”. Dacă un patriarh sau un arhiepiscop, un episcop nu respectă canoanele apostolice, care interzic slujirea comună și rugăciunile comune cu ereticii, nu respectă canoanele sinoadelor ecumenice și locale, nu respectă ceea ce au spus Părinții noștri, acesta nu este păstor. Ce este? Ne-o spune un mare Părinte din secolul întâi: „Oricine zice lucruri diferite de cele rânduite, chiar și dacă este (în general) vrednic de crezare sau postitor sau face minuni și se nevoiește și profețește, să îți fie ție ca un lup care, îmbrăcat în piele de oaie, omoară și nimicește oile!”. Sfântul Ignatie Teoforul.

 

Pr. Matei: Da, vă mulțumesc foarte mult, Gheronda, este foarte important ceea ce ne-ați citit.

 

Gheronda Gavriil: Canonul Sfântului Atanasie cel Mare!

 

Pr. Matei: Să înțeleg că arată o distincție, adică nu ne vom împărtăși din mâna Patriarhilor sau a Episcopilor semnatari la așa zisul sinod din Creta sau din mâinile ereticilor, care propovăduiesc erezia „cu capul descoperit”, nu ne vom împărtăși de la aceștia, fiindcă ne vom lua osândă.  Dar, dacă mergem acolo unde slujitorii au cuget ortodox, chiar dacă din diverse motive nu au putut să întrerupă pomenirea episcopului lor, care are cuget eretic…

Gheronda Gavriil: Nu asta spune Sfântul Atanasie cel Mare?

 

Pr. Matei: Exact.

 

Gheronda Gavriil: Să aveți ca îndrumar acest canon, ca să duceți lupta. Binecuvântați!

 

Pr. Matei: Binecuvântați, Gheronda! V-am zis că ceea ce ne-ați spus acum este foarte important, pentru ca unii români să nu cadă în schismă, adică să se rupă cu totul de Biserică și să nu aibă comuniune cu nimeni.

 

Gheronda Gavriil: Întrerupem pomenirea, nu înaintăm spre a face alt altar, nu facem propriul nostru jertfelnic, nu facem propria noastră Biserică, îi trimitem pe oameni la biserici unde slujesc preoți care nu pomenesc. Dar dacă preotul pomenește [episcopul cu cuget eretic], dar are  cuget ortodox, le spunem oamenilor să meargă acolo [să se împartașească], dar nu am descoperire de la Dumnezeu, ca să spun aceasta cu siguranță.

 

Pr. Matei: Este foarte important ceea ce ne-ați spus.

 

Gheronda Gavriil: Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare, care spune tot ceea ce am spus anterior!

 

Pr. Matei: Este important că dumneavoastră spuneți aceasta.

 

Gheronda Gavriil: Dar să spuneți că aceasta este părerea mea, nu am descoperire de la Dumnezeu în acest sens.

 

Pr. Matei: Desigur. Mulțumim foarte mult, Gheronda și iertare!

 

Gheronda Gavriil: Binecuvântați!

 

Pr. Matei: Binecuvântați Gheronda!

 

Notă preot Matei Vulcănescu: Teoria vaselor comunicante în teologie şi mai exact în eclesiologie se referă la faptul că atunci când un episcop este eretic anatematizat de Biserică, oricine ar rămâne în comuniune cu acel episcop este şi el anatematizat. Acestă teorie este adevărată numai în cazul ereticilor condamnaţi nominal de Biserică prin anatema, prin afurisire (excomunicare). Cel ce se roagă cu cel excomunicat este şi el excomunicat la rândul său. Unii însă aplică această teorie în mod greşit, considerând pe unii episcopi excomunicabili ca fiind deja excomunicaţi deşi nu au fost condamnaţi sinodal. Biserica aplică pedeapsa excomunicarii numai celor care intră in comuniune cu cei deja excomunicaţi de un Sinod.

 

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Decizia finală a Bisericii Georgiei cu privire la pseudo Sinodul din Creta

Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei s-a întrunit și a discutat despre „Sinodul din Creta”. Acum avem la dispoziție un rezumat al Deciziei pe care Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei a emis-o la întâlnirea recentă privind adunarea Cretană.

Inițial s-a raportat că Sfântul Sinod a înfățișat o decizie concludentă cu privire la „Sinodul din Creta” până ce o comisie teologică va examina documentele pe care acest Sinod le-a emis. Este adevărat, totuși, că acum am aflat că în ceea ce privește organizarea Sinodului și pretenția sa de autoritate Pan Ortodoxă, Sfântul Sinod s-a pronunțat definitiv.

În decizia sinodală emisă de Biserica Ortodoxă Georgiană, ierarhia Bisericii din Georgia, a declarat că:

  1. Sinodul Cretan nu este un Sinod Pan Ortodox, întrucât patru Biserici nu au luat parte la el;
  2. Deciziile Sinodului din Creta nu sunt obligatorii pentru Biserica Georgiană, din moment ce Sinodul din Creta a abolit principiul consensului;
  3. Documentele emise nu reflectă criticile importante făcute de Bisericile locale, și de aceea este necesar ca acestea să fie corectate;
  4. Documentele din Creta trebuie să reflecte învățătura Bisericii Ortodoxe; ceea ce nu se întâmplă în cazul prezentului set de texte;
  5. Este necesar ca Sfântul și Marele Sinod să aibă loc, și suntem încrezători că se va ține și că acest viitor Sinod va lua decizii prin consens, bazate pe învățătura Bisericii Ortodoxe.
  6. Prin urmare, pentru a atinge acest scop, Sfântul Sinod a format o comisie teologică care să examineze documentele acceptate în Creta și să se pregătească pentru viitorul Sinod, care va fi Pan Ortodox.

 

http://patriarchate.ge/geo/wmida-sinodis-sxdomis-oqmi-22/

https://orthodoxethos.com/post/final-decision-of-the-church-of-georgia-on-the-council-of-crete-summary

11 comentarii

Din categoria Uncategorized