În vederea Sfântului și Marelui Sinod, textul adoptat in cadrul conferinței internaționale ortodoxe „Sincretismul religios” organizat de Mitropolia Republicii Moldova si Miscarea Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova

SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE

Se cuvine să sperăm sau să fim neliniștiți?

 Protopresbiterul Theodoros Zissis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului si al Bisericii Greciei la întâlniri interortodoxe și intercreștine, participant la dialogul cu Vechii-Catolici și cu Romano-Catolicii și la întrunirile interortodoxe de la Geneva pentru pregătirea Marelui Sinod Ecumenic, fiind o persoană-cheie în aceste pregătiri.

  1. Scurtă referire la istoria și ordinea de zi a Sinodului.

            În martie 2014 a avut loc la Constantinopol Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care a hotărât să se urgenteze pregătirile pentru convocarea Sfântului și Marelui Sinod, așa încât, în cazul în care nu vor apărea situații neprevăzute, acesta să fie convocat în iunie 2016, de praznicul Cincizecimii, în Biserica istorică a Sfintei Irina din Constantinopol, unde s-a întrunit și Sinodul al II-lea Ecumenic (381). A fost constituită și o Comisie Interortodoxă Specială, care și-a asumat rolul de a revizui sau de a actualiza textele deja pregătite și de a le pregăti pe cele rămase.

             Ideea convocării unui Sinod Ecumenic a fost enunțată pentru prima oară oficial, propunându-se și o primă listă de subiecte, la ”Congresul Panortodox” de la Constantinopol din 1923, de către Patriarhul Ecumenic, Meletios al IV-lea Metaxákis; a fost promovat ulterior în 1930 de așa-numita ”Comisie Preliminară”, care s-a întrunit în Sfântul Munte, la Sfânta Mănăstire Vatoped, și a pregătit și o primă ordine de zi. Condiții istorice nefavorabile nu au permis convocarea Sinodului înainte și după al doilea război mondial, pentru că în cele mai multe țări ortodoxe se aflau la putere regimuri comuniste atee, care făceau dificilă activitatea și deciziile Bisericilor respective.  

                                            Subiectul a fost readus în discuție de un alt Patriarh Ecumenic, Atenagora, cel care a convocat la Rodos Prima Conferință Panortodoxă, în anul 1961; această conferință a luat hotărâri decisive pentru pregătirea Sinodului și a întocmit o listă de subiecte foarte vastă, în zece puncte, care, cu tot cu subpunctele număra mai bine de 100. Această ordine de zi a fost criticată vehement și a fost catalogată drept ”manual de credință” pentru uzul școlar și catehetic întocmit după modelul ordinii de zi a Conciliului II Vatican, care, straniu, se întrunea în aceeași perioadă și a influențat, potrivit aprecierilor multora, conducerea noastră bisericească. Datorită reacțiilor negative și a criticilor, a fost retrasă această lungă listă de subiecte, care vine în contradicție cu Tradiția sinodală a Bisericii și ulterior a fost reconsiderată de Prima Conferință Panortodoxă Presinodală (1976) de la Geneva, care în cele din urmă s-a oprit la zece (10) subiecte, apreciate ca cele mai importante pentru consultare și pentru o hotărâre autoritativă. Aceste subiecte, care până azi constituie și vor constitui ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod, sunt următoarele: a) Diaspora Ortodoxă, b) Autocefalia și modul de proclamare a acesteia, c) Autonomia și modul de proclamare a acesteia, d) Dipticele, e) Problema calendarului comun și a sărbătoririi comune a Paștelui, f) Impedimentele la căsătorie, g) Readaptarea rânduielilor bisericești despre post, h) Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creștine, i) Ortodoxia și Mișcarea Ecumenică, j) Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la răspândirea idealurilor creștine de pace, libertate, frățietate și dragoste între popoare și la eradicarea discriminărilor etnice și de altă natură.

             A II-a Conferință Panortodoxă Presinodală (1982) de la Geneva s-a ocupat cu trei dintre subiectele ordinii de zi: a) Adaptarea rânduielilor bisericești pentru post, în lumea contemporană,  b) Calendarul și prăznuirea comună a Paștelui și c) Impedimente la căsătorie. Primul subiect, cel despre post, datorită pregătirii insuficiente, a fost încredințat următoarei Conferințe Presinodale (a III-a), și a elaborat textele pentru celelalte două subiecte, despre Calendar și Pascalie (stabilirea datei Paștelui) și despre impedimentele la căsătorie. A III-a Conferință Panortodoxă Presinodală (1986) de la Geneva s-a ocupat cu patru subiecte, pentru care a pregătit și texte corespunzătoare: a) despre subiectul postului, rămas restant de la Conferința anterioară (a II-a), căruia i-a schimbat și titlul, anume ”Însemnătatea instituției postului și respectarea acestuia astăzi”, b) Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, c) Ortodoxia și Mișcarea Ecumenică și d) Contribuția Bisericii Ortodoxe în răspândirea păcii, a dreptății, libertății, frățietății și a dragostei între popoare, și înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură.

              Astfel, au rămas patru subiecte din zece, de care trebuia să se ocupe următoarea Conferință Presinodală, cea de-a IV-a, și să pregătească textele corespunzătoare: a) Diaspora Ortodoxă, b) Autocefalia și modul de proclamare a acesteia, c)Autonomia si si modul de proclamare a acesteia și d) Dipticele Ortodoxe. Cea de-a IV-a Conferință Presinodală, tot din cauza dificultăților și a reașezărilor [geopolitice] datorate mai cu seamă căderii regimurilor comuniste în țările ortodoxe, s-a întrunit în iunie 2009, la 23 de ani după conferința precedentă, și, din cele patru subiecte, l-a discutat doar pe cel despre diasporă, pentru care a pregătit și textul corespunzător. Înainte de ultima Conferință Presinodală, a V-a, celelalte trei subiecte au fost discutate de Comisia Interortodoxă Pregătitoare, care s-a întrunit de două ori la Geneva, în decembrie 2009 și în februarie 2011. Ultima Conferință Presinodală, a V-a, s-a întrunit în octombrie 2015 și a pregătit doar textul despre autonomie, câtă vreme celelalte două subiecte, cel despre autocefalie și cel despre diptice, întrucât nu a existat unanimitate la nivelul Comisiilor Interortodoxe Pregătitoare precedente, au fost eliminate din lista de subiecte prin decizia comună a Bisericilor și nu vor mai fi cuprinse pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod.

          Astfel, din cele zece subiecte inițiale, pe care le-a stabilit Prima Conferință Presinodală, în cele din urmă la Sinod se vor discuta opt (8). Întrucât, însă, două dintre acestea – ”Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creștine” și ”Ortodoxia și Mișcarea Ecumenică” – au fost rezumate într-unul singur, anume ”Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creștine”, în final s-a ajuns la un număr de șapte (7) subiecte, adică: a) Diaspora Ortodoxă, b) Autonomia și modul de proclamare a acesteia, c) Calendarul și Pascalia, d) Impedimentele la căsătorie, e) Importanța instituției postului în lumea contemporana, f) Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creștine și g) Contribuția Bisericilor locale la răspândirea idealurilor creștine de pace, libertate, frățietate și dragoste între popoare și la înlăturarea discriminărilor etnice și de altă natură.

          Comisia Interortodoxă Specială, numită în 2014 de Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, a adus modificări și ”îmbunătățiri” textelor mai vechi deja întocmite, care însă până azi rămân necunoscute atât episcopilor Bisericilor Locale, după cum acuză Mitropolitul de Nafpaktos, Ierotheos, al Bisericii Greciei, cât și, încă mai grav, lumii teologice și Bisericii ca întreg. Textele finale rămân secrete și ascunse, nu sunt publicate, pentru că, evident, cuprind poziții antiortodoxe, care vor provoca reacții în rândul membrilor Bisericii.

        A ieșit la iveală, de pildă, [informația] că în textul despre relațiile cu eterodocșii se propune recunoașterea prin iconomie a botezului și a caracterului de Biserică al papistașilor, protestanților și al altor eretici. Se știe, de asemenea, ce tulburare s-a iscat atunci când s-a aflat că în textul despre înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură s-a propus să fie incluse și discriminările sexuale și după gen. Însă cea mai bună combatere și dezmințire a zvonurilor este [însăși] publicarea textelor, ca astfel să iasă totul la lumină, căci adevărul nu se teme de lumină. Biserica nu este o lojă masonică, ci Trupul lui Hristos, Care se identifică cu Lumina și Adevărul.

 

Mare este neliniștea legată de hotărârile Sinodului.

           După această referire sintetică la lunga istorie și la ordinea de zi a Sinodului, prezentăm și supunem dezbaterii întrebarea despre care ar trebui să fie poziția Bisericii, a clerului și a poporului față de Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni în noul an. Se cuvine să ne bucurăm sau să ne neliniștim în fața acestui eveniment bisericesc istoric cu adevărat mare? Va aduce foloase sau vătămare Bisericii?

           Primul răspuns al celor care ignoră tradiția sinodală a Bisericii și nu cunosc tendințele teologice și bisericești care predomină la nivelurile înalte ale conducerii bisericești este că Sinodul va aduce multe foloase Bisericii Ortodoxe, pentru că, pe lângă faptul că va soluționa subiecte importante ale relațiilor dintre Bisericile Ortodoxe locale și ale păstoririi credincioșilor, întâi de toate va consolida unitatea dintre acestea și va arăta că Biserica Ortodoxă, deși este alcătuită din biserici autocefale și independente, are o unitate puternică și indisolubilă. Până și un ortodox bine intenționat ar putea să aprecieze și să afirme că, într-adevăr, ne aflăm în fața unui mare eveniment istoric, că, în sfârșit, după 12 secole de tăcere și inactivitate sinodală la nivel ecumenic panortodox, adică după al VII-lea Sinod Ecumenic, reușim, în sfârșit, să convocăm un Mare Sinod, care vine în continuarea Sinoadelor Ecumenice, și să arătăm că Biserica Ortodoxă nu s-a blocat în trecut, în Tradiție, ca o fosilă de muzeu, așa cum ne acuză protestanții, ci este un organism viu, care se interesează de prezent, de subiecte și probleme contemporane și, înainte de toate, că doar ea reprezintă continuitatea autentică a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești, a Bisericii Apostolilor, a Sfinților Părinți și a Sinoadelor.

      În felul acesta este abordat Sinodul și în felul acesta îl abordează încă mulți ortodocși, chiar și mulți dintre episcopii care au făcut parte mulți ani la rând din vechile comisii și conferințe presinodale, socotindu-se pe ei înșiși, cu teamă și cutremur, ca stând pe locurile Sfinților Părinți din vechime care au participat la Sfintele Sinoade Ecumenice. Sunt pline actele primelor Conferințe Presinodale de această conștiință de sine responsabilă a multor reprezentanți.

     Din păcate, realitățile însele, procedura, ordinea de zi, însuși conținutul textelor, dar și multe declarații ale unora dintre persoanele care conduc evoluția Sinodului ne provoacă tuturor o mare neliniște cu privire la corectitudinea hotărârilor Sinodului și la caracterul ortodox al acestuia. Există o axiomă, care s-a cristalizat în credința și viața Bisericii, anume că recunoașterea hotărârilor unui Sinod nu depinde nici de înțelepciunea, nici chiar de virtutea reprezentanților; acest sinod [va fi recunoscut,] dacă [într-adevăr] reprezintă o continuare cu autoritate și autentică a sinoadelor precedente, ale căror hotărâri trebuie să le urmeze cu fidelitate, și înainte de toate, [această recunoaștere] depinde de corectitudinea dogmelor și a canoanelor pe care le instituie [sinodul]. Cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul are valoare de axiomă și de apoftegmă:  «Regula evlavioasă a Bisericii le-a recunoscut drept sinoade sfinte şi aprobate pe cele pe care le-a judecat ca atare corectitudinea dogmelor»[1].

      Nu putem aici, desigur, să expunem și să prezentăm toate elementele, toate indiciile, din care reiese că Sinodul se află în afara tradiției sinodale a Bisericii Ortodoxe și urmează o cale proprie, străină, influențată de alte tradiții și de alte crezuri ale vremurilor noastre, rupt de Sfintele Sinoade precedente. Vom menționa cele mai importante încălcări.

      În primul rând, este prima oară în istoria sinoadelor, când pregătirea a durat atât de mult. Este o situație fără precedent, un adevărat record al timpului pregătirii Sinodului. Dacă am calcula pornind de la primul anunț oficial al Patriarhului Meletios Metaxakis făcut la ”Congresul Panortodox” din Constantinopol, din 1923, au trecut 93 de ani. Iar dacă am calcula de la prima decizie panortodoxă organizată a Primei Conferințe Panortodoxe de la Rodos (1961), avem 55 de ani. Și, desigur, nu facem din acest lung interval de timp al pregătirii un criteriu definitoriu pentru un sinod, ci apreciem, alături de mulți alții, că acest lucru arată că nu exista nici o ”cauză binecuvântată”, nici o ”nevoie urgentă” pentru convocarea Sinodului, ci se vădește că acesta slujește altor interese eclesialo-politice. Pentru că, dacă ar fi existat o ”nevoie urgentă”, așa cum totdeauna se întâmpla în tradiția sinodală, odată cu apariția unei erezii, schisme sau alte abateri, acestea trebuia combătute imediat, în câteva luni sau ani.

     Același lucru este valabil și pentru labirintul, pentru haosul de subiecte pe care le-a stabilit Prima Conferință Panortodoxă din Rodos (1961), a căror multitudine și elaborare putea fi încredințată eventual spre studiu doar Facultăților de Teologie și centrelor de cercetare, iar nu unui sinod, pentru a lua decizii, dat fiind că, în afara faptului că pentru aproape toate [subiectele de pe ordinea de zi] există decizii ale unor sinoade și poziții ale Sfinților Părinți, un Sinod Ecumenic se ocupă totdeauna cu un număr restrâns de subiecte care tulbură viața Bisericii și nu se transformă în facultate sau centru de cercetări [teologice]. Chiar și din lista mai restrânsă de subiecte, din cele zece subiecte de care se ocupă de atâția ani procedura presinodală, doar două au caracter de urgență, întrucât creează probleme legate de unitatea trupului bisericesc, de unitatea liturgică și euharistică – anume calendarul-pascalia și diaspora. Toate celelalte, ca postul, impedimentele la căsătorie, idealurile creștine de pace, libertate, discriminări etnice etc., au fost soluționate cât se poate de clar și de Sfânta Scriptură, și de Tradiția patristică și sinodală, în timp ce restul, cele legate de autonomie, autocefalie, diptice etc. vădesc de fapt tendințele de întâietate ale mai-marilor bisericești și, desigur, pentru a se păstra o bună rânduială, ar putea fi soluționate în urma unor înțelegeri, fără a fi sub imperiul urgenței, căci nu au totuși impact direct în viața duhovnicească a credincioșilor.

          Ne dezamăgește să constatăm că a fost modificat caracterul ecumenic al Sfântului și Marelui Sinod și încă mai mult ne dezamăgește și considerăm că este inacceptabilă din punct de vedere eclesiologic justificarea adusă pentru această modificare de Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, la Sinaxa Ierarhilor Tronului de la Constantinopol, din 29 august 2015. Mai exact, în timp ce toți cei care au avut inițiativa și ideea Sinodului, care au promovat Sinodul și au luptat pentru el, credeau că va fi vorba de un Sinod Ecumenic, pe care l-au numit inițial Sfânt și Mare, întrucât caracterul ecumenic al unui Sinod este recunoscut ulterior de întregul Bisericii, totuși, Patriarhul Ecumenic, în această declarație a sa, răsturnând pe toți și pe toate, a spus că Sinodul nu este convocat ca ecumenic, că nu poate fi caracterizat ca ecumenic, pentru că nu participă la el și creștinii din Apus. A declarat ad literam: ”A doua observație asupra acestui subiect este precizarea asupra caracterului Sfântului și Marelui Sinod care urmează a fi convocat. Când acest Sinod a fost definit de Prima Conferință Panortodoxă Presinodală s-a evitat în mod conștient caracterizarea lui ca ecumenic, pentru motivul că nu sunt chemați să participe creștinii din Apus, așa cum se întâmpla totdeauna în Biserica veche la convocarea Sinoadelor Ecumenice”. Îți vine greu să crezi că declarația aceasta a fost rostită de buzele unui patriarh, chiar ale unui patriarh care, și înainte de a deveni patriarh, ca episcop, a participat activ la Comisiile și Conferințele Presinodale, iar pe unele dintre acestea chiar le-a prezidat. Nici o Conferință Presinodală nu a justificat caracterizarea Sinodului ca neecumenic pe motiv că sunt absenți creștinii din Apus. Este o părere personală eronată a Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, care se bazează pe propria sa eclesiologie personală, pe care a promovat-o și în alte cazuri, și care a fost criticată public în Grecia de mulți episcopi, clerici, monahi, profesori ai Facultăților de Teologie și simpli mireni, care au semnat cu miile și un memoriu [împotriva acesteia].

Din această declarație a Patriarhului Ecumenic rezultă că Biserica Ortodoxă nu este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, nu este o Biserică deplină, ci una deficitară. Nu este în măsură să convoace singură un Sinod Ecumenic, pentru că reprezintă doar o parte a Bisericii; cealaltă parte lipsește, adică lipsesc creștinii Apusului, papistașii și protestanții, cărora, în felul acesta, li se recunoaște caracterul de Biserică. Introduce, de asemenea, o nouă abordare asupra confesiunilor, sugerând că îndepărtarea ereticilor vatămă unitatea Bisericii și sobornicitatea acesteia, că fără eretici Biserica nu este sobornicească și unitară și că Sfinții Părinți care i-au anatemizat și i-au îndepărtat pe eretici au greșit. În esență, este vorba de acceptarea teoriei protestante a ramurilor sau a teoriei eclesiologiei lărgite a Conciliului II Vatican despre caracterul bisericesc deplin și deficitar, care este o variațiune a celei dintâi.

       În felul acesta se explică insistența constantă și susținută, pe toată durata pregătirii Sinodului, asupra subiectelor legate de relațiile noastre cu eterodocșii, pe care îi recunoaștem și îi numim biserici în afara Bisericii în virtutea unei înșelări eclesiologice foarte vădite. Nu îi mai numim erezii și eretici, așa cum i-au numit toate Sinoadele locale extinse de la Constantinopol din secolul al XIX-lea și, cu toate că nu înregistrăm în mod declarat subiectul acesta pentru dezbatere pe ordinea de zi a Sinodului, îi recunoaștem indirect [pe eretici] ca Biserici. Din textele Sinodului la care am reușit să avem acces reiese că ne îndreptăm către recunoașterea Botezului și a caracterului de Biserică a papistașilor și protestanților eretici.

      Anularea caracterului ecumenic al Sinodului înlesnește și în alte privințe acțiunile inițiatorilor și colaboratorilor în acest demers. Dacă Sinodul acționează ca ecumenic, este obligat să recunoască cele două sinoade precedente, pe cel din secolul al IX-lea și respectiv din secolul al XIV-lea, considerate de către toți ca ecumenice, adică Sinodul al VIII-lea, care l-a avut în centru pe Fotie cel Mare, din 879, și Sinodul al IX-lea, care l-a avut în centru pe Sfântul Grigorie Palama, din 1351, care au condamnat ca erezie, primul, Filioque, iar cel de-al doilea, harul creat și, drept urmare, și papismul. Din acest motiv, propunerea Patriarhului Serbiei, Irineu, adresată întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, de a se pune în discuție la Marele Sinod problema recunoașterii acestor două sinoade ca ecumenice, fapt care pune în dificultate Fanarul filopapistaș, urmează linia corectă, și în același timp este în acord cu întreaga istorie și răspunde așteptărilor pe care le avem cu toții de la Sinod.

         Respingerea caracterului ecumenic al Sinodului permite, de asemenea, să nu fie convocați toți episcopii din toate bisericile, așa cum se proceda la toate Sinoadele Ecumenice, și în felul acesta este evitată probabilitatea ca unii episcopi mai tradiționaliști să se împotrivească unor eventuale hotărâri ale Sinodului, contrare Tradiției, sau ca o biserică locală să aibă mai multă putere în luarea deciziilor datorită numărului mai mare de episcopi. Toate acestea însă constituie interese omenești egoiste, străine de criteriile Duhului Sfânt, dar și de eclesiologia ortodoxă, care consideră că episcopul fiecărei eparhii, chiar și al celei mai mici, dimpreună cu turma sa, reprezintă o parte vie a Bisericii Sobornicești, în timp ce absența sa nu numai că vatămă deplinătatea Trupului lui Hristos, dar și face imposibilă exprimarea de către toți a conștiinței de membri ai Bisericii, conștiință de care se vede că se tem responsabilii cu pregătirea și convocarea Sinodului.  Nu este justificată de nici un criteriu, nici pastoral, nici bisericesc, participarea a numai 24 de episcopi din fiecare biserică, fapt care lezează și egalitatea episcopilor, dar stârnește și semne de întrebare legate de criteriile de alegere a episcopilor care vor participa. Episcopii care nu vor participa și care constituie majoritatea în cele mai multe biserici autocefale au o responsabilitate și valoare episcopală mai mică? Cine cunoaște și cine va transmite Sinodului ideile, aprecierile și pozițiile turmelor lor? În ce fel episcopii care participă exprimă credința credincioșilor lor și a pliromei Bisericii. Și, în caz contrar, în ce mod practic se pecetluiesc hotărârile Sinoadelor prin receptarea lor de către credincioși, de către pliromă?

       Încheind, se impune să ne exprimăm preocuparea și neliniștea față de rezultatele Sinodului, datorită faptului că lipsesc de pe ordinea de zi problemele arzătoare și urgente care creează dezbinări și schisme în Biserică, întrucât, chiar includerea unora dintre acestea pe ordinea de zi a Sinodului. Există însă și alte subiecte urgente și serioase asupra cărora se evită luarea de și modul cum au fost abordate până acum nu ne îndreptățesc să întrezărim soluționarea lor definitivă și canonică decizii, din cauza mentalității sincretiste și ecumeniste care predomină la nivelul conducerilor bisericești și a duhului secularizant. Iată, de pildă, cum sunt abordate două dintre subiectele la care ne-am referit și anterior, anume diaspora și calendarul și stabilirea datei Paștelui: câtă vreme pentru primul se oferă o soluție temporară și de tranziție prin așa-numitele adunările episcopale din diaspora și nu se respectă, de asemenea, principiul canonic și eclesiologic fundamental ca într-o cetate (oraș) să existe un singur episcop, în privința calendarului și a stabilirii datei Paștelui, în loc să se dorească depășirea pe orice cale a schismei pe care a provocat-o introducerea noului calendar fără o decizie panortodoxă, se va provoca acum o nouă schismă prin serbarea Paștelui în comun cu toată lumea neortodoxă, care a fost propusă și se promovează. Din fericire, Biserica Rusiei și alte biserici care țin vechiul calendar strămoșesc (iulian) au declarat categoric că nici nu vor trece la noul calendar, nici nu vor accepta punerea în discuție a sărbătoririi comune a Paștelui. În orice caz, schisma dureroasă și traumatică provocată de reforma calendaristică încă există, de aceea unele Biserici trebuie să dea dovadă de bărbăție și să recunoască greșeala introducerii precipitate și unilaterale a noului calendar, fără o decizie panortodoxă, și să revină la vechiul calendar, ca să se ajungă la unitatea liturgică. Altă cale nu există. Altfel, se fac răspunzători de schismă, care, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, este mai rea decât erezia și care, după cuvântul acestui mare Părinte, nu se poate spăla nici chiar cu sângele martiriului.

         Menționăm și câteva dintre subiectele arzătoare și urgente de care ar trebui să se ocupe Sinodul. De pildă, panerezia ecumenismului intercreștin și interreligios vatămă conștiințe și se răspândește tot mai mult printre clerici și mireni. În loc să condamne ecumenismul, Sinodul îl adoptă indirect și îi consolidează pozițiile, de altfel, se vede că acesta este și scopul principal al Sinodului, toate celelalte subiecte sunt pretexte și umplutură. Se va confirma oare, la nivel panortodox, pentru a se înlătura orice îndoială, că Biserica Ortodoxă condamnă ca erezii papismul și protestantismul? Se vor întrerupe Dialogurile Teologice care s-au dovedit a fi un eșec și pricinuitoare de vătămare? Ne vom retrage din ”Consiliul Mondial al Bisericilor”, care de fapt este Consiliu Mondial al Ereziilor?

     Ținând cont că datorită influenței ecumeniste existente, Sinoadele Locale au acceptat învățături eretice, se impune ca în hotărârile acestui sinod să nu existe nici un punct sau subpunct care să întărească în pachet toate hotărârile aprobate de Sinoadele Locale ale Bisericilor participante la Dialoguri, în care automat vor intra și cele care cad sub incidența Sfintelor Canoane și se află în contradicție cu consensul Sfinților Păriți, Predania Bisericească, Sinoade Ecumenice și Locale.

     Un Sinod care ar promova comuniunea cu ereticii nu poate veni în continuitatea Sinoadelor Ortodoxe care i-au condamnat pe aceiași eretici. Ca acest Sinod să nu rămână cunoscut în istorie ca un nou sinod tâlhăresc, ar trebui să ia măsuri disciplinare (caterisiri, afurisiri), în conformitate cu Sfintele Canoane Apostolice, Ecumenice și Locale, împotriva celor care propagă ecumenismul sub toate formele sale, dat fiind că ecumenismul este o erezie eclesiologică, și să reafirme condamnarea ereziilor, care au fost deja condamnate la Sinoade Ecumenice și Locale și de Sfinții Părinți de-a lungul istoriei Bisericii prin hotărâri lipsite de echivoc și anateme. Pentru a fi acceptat acest sinod de către pliroma Bisericii (totalitatea membrilor Bisericii), se impune a se reafirma condamnarea următoarelor erezii, precum și a persoanelor care le susțin sau le-au susținut și încă nu s-au pocăit pentru acest lucru și de care noi ca membri ai bisericii ne disociem:

1) înșelarea conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din Biserică,

2) înșelarea conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una,

3) înșelarea conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una,

4) înșelarea conform căreia unitatea Bisericii s-ar fi pierdut; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință,

5) înșelarea conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.

6) înșelarea conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor).

7) înșelarea conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine),

8) înșelarea conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii»,

9) înșelarea conform căreia între Biserica Ortodoxă și romano-catolicism (papo-filioquism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi Primatul Papal,

10) acordurile neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina Botezului, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii,

11) acceptarea sinodală de către unele Biserici Ortodoxe locale a dialogului de la Chambesy, în care ereticii anticalcedonieni monofiziți, așa-zișii miafiziți, urmași ai ereziei lui Sever de Antiohia (Monofiziții/Miafiziții învăța că Hristos are, după Întrupare, o singură fire, compusă, şi nu două firi neamestecate și neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite într-o Persoană, fiecare fire având voința și energia ei. De asemenea, nu acceptă învățătura Sinoadelor IV, V, VI și VII Ecumenice, rămânând în rătăcire și în afara Bisericii.) sunt recunoscuți ca ortodocși și afirmarea că anatematizarea lor ar fi fost cauzată de o simplă neînțelegere terminologică, și că, prin urmare, nu ar exista nici o diferență dogmatică între Biserica Ortodoxă și grupările eretice monofizite (Copți, Armeni, Siro-iacobiți, malabarieni, Etiopieni).

12) acordul de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord care a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale întruniți la Baltimore, în anul 2000.

13) înșelarea conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi – dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).

14) așa-zisa «ridicare a anatemelor» asupra romano-catolicilor (papo-filioquiștilor), dar și asupra ereticilor monofiziți, monoteliți și monoenergiști, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.

15) înșelarea conform căreia ar exista Har Mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și Har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).

16) înșelarea conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Părinții de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.

17) înșelarea care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (Dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.

18) înșelarea conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică.

19) ideea conform căreia numărul de credincioși ar fi criteriul Adevăratei Biserici; conform învățăturii ortodoxe criteriul Adevăratei Biserici este criteriul păstrării Adevărului Revelat în mod nealterat.

20) transformarea pogorământului (iconomiei) în Dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstante excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Pogorământul, prost înțeles, nu urmează rânduiala în absența unor circumstanțe excepționale, constituind, astfel, nu adaptare înțeleaptă ci sfidare a așezămintelor sfinte, ducând la nesocotirea Dreptei Credințe.

21) așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Căsătoriei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați. Taina Căsătoriei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea căsătoria mixtă este lovită de nulitate, și în același timp contituie rugăciune în comun cu eterodocșii.

22) negarea egalității Persoanelor Sfintei Treimi; conform învățăturii ortodoxe, Tatăl nenăscut și nepurces, Fiul născut și Duhul Sfânt purces, arată modul de existentă al fiecărei Persoane, Ele fiind egale în slavă și cinste, posedând aceeași Ființă;

23) înșelarea conform căreia Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol ar fi fără-de-egal pornind de la erezia care neagă egalitatea persoanelor Sfintei Treimi,

24) înșelarea conform căreia celelalte confesiuni creștine ar fi biserici nedepline, unele mai aproape de deplinătate, altele mai depărtate, și că Biserica ar cuprinde într-un fel toate confesiunile despărțite de Ea.

25) înșelarea conform căreia Dumnezeu Tatăl din creștinism este identic cu dumnezeul celorlalte religii monoteiste. (Vezi Ioan 8:19.)

     ”Dat fiind faptul că este vorba de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, se impune ca terminologia deciziilor să fie strict teologică și bisericească. Hotărârile trebuie să fie în acord cu întreaga Învățătură a Sinoadelor Ecumenice și a consensului Sfinților Părinți, care nu este una conservatoare, ci una tradițională, nu funcționează în virtutea inerției, ci se află într-o continuă mișcare, însă în interiorul gândirii teologice bisericești. Astfel, la întocmirea textelor va trebui să participe arhierei și teologi care să fie atenți la terminologia care se va folosi, așa încât, să nu se dea expresie unei teologii neoscolastice, existențialiste, postpatristice” și cu interpretare dublă, care nu este definită ca sens la Sfinții Părinți și în Predania Bisericească. ”Este știut că Părinții Bisericii la Sinoadele Ecumenice s-au luptat cu tărie și, prin însuflarea Sfântului Duh, au folosit terminologia adecvată («prin cuvântul succint și multa știință»), care să exprime credința ortodoxă în chip sigur și de Dumnezeu însuflat. Optarea pentru o terminologie eronată conduce la abaterea de la învățătura ortodoxă. Se impune o atenție deosebită în această privință și este nevoie de clerici capabili care să cunoască îndeajuns istoria și conținutul termenilor și al expresiilor”*.

Masoneria cunoaște de asemenea o mare răspândire și, cu toate că a fost condamnată ca incompatibilă cu credința creștină prin hotărâri ale bisericilor locale, nu s-a luat încă o hotărâre panortodoxă. Același lucru este valabil și pentru multe chestiuni de bioetică și deontologie medicală, care au legătură cu reproducerea asistată, transplanturile, moartea cerebrală, eutanasia, homeopatia, subiecte care provoacă disensiuni în rândul clericilor și teologilor. Trebuie combătută mai ales promovarea bine plănuită a homosexualității și deculpabilizarea acestui cumplit și prea rău păcat, precum și dezmembrarea și zdruncinarea din temelii a tainei de Dumnezeu așezate a căsătoriei și a familiei, precum și promovarea de către conducerile politice new-age-iste a incinerării morților, care lezează și profanează sacralitatea trupului uman și care, în

[1] Μαξίμου τοῦ Ὁμολογητοῦ, Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ  αὐτοῦ ἐξορίᾳ 12,  PG 90, 148. [n.trad.]

trad. preot Matei Vulcanescu

* Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, ” Câteva gânduri despre Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe”, www.pemptousia.ro, 29 aprilie 2014. [n.trad.]

9 comentarii

Filed under Uncategorized

9 responses to “În vederea Sfântului și Marelui Sinod, textul adoptat in cadrul conferinței internaționale ortodoxe „Sincretismul religios” organizat de Mitropolia Republicii Moldova si Miscarea Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova

  1. Emil Baciu

    Doamne ajuta !

    Ce as dori (pe scurt) sa se hotarasca la acest Sinod:

    – recunoasterea Sfantului Sinod Ecumenic al VIII-lea din 879 (al Sfantului Fotie cel Mare) ce a condamnat erezia papistasa „si de la Fiul” erezie care denatureaza Dogma Sfintei Treimi

    – recunoasterea Sfantului Sinod al IX-lea din 1351 (al Sfantului Grigorie Palama) care a condamnat erezia papistasa despre harul creat

    – revenirea noilor calendaristi la vechiul calendar spre a inceta schisma provocata prin decizia primilor

    -condamnarea ecumenismului cu toate formele lui, prezentate in 25 de puncte, in textul adoptat de conferinta internationala ortodoxa „Sincretismul religios” organizat in Moldova

    -condamnarea masonieriei, a homosexualitatii, etc

    -condamnarea avortului dar si a altor mijloace prin care se realizeaza (anticonceptionale, sterilet s.a.). Catehizarea asidua, permanenta a credinciosilor pentru salvarea vietii pruncilor nenascuti si a sufletelor noastre.

    Iata ce spune Parintele Nicolae Tanase despre cumplita drama a Bisericii :
    „… Daca nu parasim acest pacat, tara va merge tot mai rau; familia se va destrama, pierzandu-si scopul; casele crestinilor se vor pustii; paganii si vrajmasii ne vor robi; copiii vor fi din ce in ce mai putini pe pamant; cancerul va ucide tot mai multe mame; se vor inmulti divorturile, razboaiele, cutremurele, sectele si lipsurile vor predomina, caci uciderea, desfraul si necredinta grabesc sfarsitul lumii.”-din brosura „Avortul si anticonceptionalele”-
    Si continua Parintele Nicolae Tanase:” Cand mari oameni au desoperit galaxiile,constelatiile, au spus :”Iata maretia creatiei lui Dumnezeu”. Dar exista o maretie mai mare: zamislirea, la care noi suntem impotriva.
    Ne plangem de sectanti, ne plangem de satanisti, ne plangem de buletinele cu semnul lui antihrist, ne plangem de discoteci, ne plangem de lipsa la biserica. Acestea sunt probleme mici.

    Aceasta-i marea problema a Bisericii Ortodoxe: omorarea copiilor in pantecele mamelor in biserica (datorita toxicitatii anticonceptionalelor sau a folosirii steriletului pruncii sunt ucisi inclusiv in biserica n.n.).Si precum Dumnezeu ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti, tot asa Dumnezeu ne va rade pe toti, drepti si pacatosi…”

    Asadar, barbati si femei ,de dragul desfranarii fara responsabilitate, inghitim otrava care ne ucide pruncii chiar si in timpul Sfintelor Slujbe la care participam, ba ne mai si Impartasim atragand o si mai mare pedeapsa. Dar bietul popor nu este informat, nu este catehizat, nu i se spune permanent despre aceasta crima nesfarsita din trupurile noastre, nu are sprijin deplin impotriva indobitocirii noastre, a pervertirii constiintei ce ni se face cu intentie prin mass media, sistem de invatamant, sistem de sanatate si multe alte organizatii cazute sub influienta nefasta a slugilor lui antihrist -care foloseste infinite mijloace spre a slabi Biserica cu orice chip. Iar avortul,anticonceptionalele alaturi de alte metode inventate de cel rau pentru ucidere, sunt arme extrem de eficiente in mana uratorului de oameni (si mai ales a drept credinciosilor pe care-i vrea disparuti).

    Este necesar declansarea unui razboi total, pe fata, la vedere impotriva avortului prin care ucidem vieti si suflete cu zecile si sutele de milioane, iar anticonceptionalele dau impresia ca fapta nu exista, insa zamislirea are loc, sufletul este daruit de Dumnezeu noii fapturi in aceeasi clipa, insa mai departe hotaram noi. Prin orice metode trebuie oprita crima , inclusiv prin lege, si sigur trebuie folosite permanent ,cu binecuvantare, armele rugaciunii si a postului la fel ca ninivitenii.

    Sa luam aminte la indemnul fierbinte al Parintelui Arsenie Papacioc :
    „…Cu nici un chip să nu facă avort, indiferent ce s-ar întâmpla ! „Pe viată si pe moarte”, le spun eu. Cu nici un chip n-au voie să ucidă ! Despărtire, orice altceva, dar nu avort, nu ucidere !”.

    NU ANTICONCEPTIONALELOR UCIGASE !

    Imi cer iertare

  2. Pingback: În vederea Sfântului și Marelui Sinod, textul adoptat in cadrul conferinței internaționale ortodoxe “Sincretismul religios” organizat de Mitropolia Republicii Moldova si Miscarea Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova | Dragostea se

  3. Pingback: În vederea Sfântului și Marelui Sinod, textul adoptat in cadrul conferinței internaționale ortodoxe “Sincretismul religios” organizat de Mitropolia Republicii Moldova si Miscarea Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova | Dragostea se

  4. Pingback: Scrisoare adresata Patriarhului Neofit al Bulgariei de catre clericii si mirenii Bisericii Ortodoxe Bulgare cu privire la documentele adoptate pentru Sinodul Pan-ortodox | Dragostea se bucură de adevăr

  5. Pingback: Scrisoare adresata Patriarhului Neofit al Bulgariei de catre clericii si mirenii Bisericii Ortodoxe Bulgare cu privire la documentele adoptate pentru Sinodul Pan-ortodox | Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica

  6. Pingback: În vederea Sfântului și Marelui Sinod, textul adoptat in cadrul conferinței internaționale ortodoxe “Sincretismul religios” organizat de Mitropolia Republicii Moldova si Miscarea Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova | Dragostea se

  7. Pingback: În vederea Sfântului și Marelui Sinod, textul adoptat in cadrul conferinței internaționale ortodoxe “Sincretismul religios” organizat de Mitropolia Republicii Moldova si Miscarea Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova | Dragostea se

  8. Pingback: În vederea Sfântului și Marelui Sinod, textul adoptat in cadrul conferinței internaționale ortodoxe “Sincretismul religios” organizat de Mitropolia Republicii Moldova si Miscarea Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova | Dragostea se

  9. Pingback: În vederea Sfântului și Marelui Sinod, textul adoptat in cadrul conferinței internaționale ortodoxe “Sincretismul religios” organizat de Mitropolia Republicii Moldova si Miscarea Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova | Dragostea se

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s