Mărturisirea de credință ortodoxă împotriva tuturor ereziilor a Preafericitului Părinte Damianos, Arhiepiscopul Sinaiului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și credem ortodox suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului Lui.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.

Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică și propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul.” – Ioan 17, 17). Hristos e „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Erezia este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.

La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.

Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola sa către romani: „Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat.” (Rom. 12, 4-6), iar în Epistola I către corinteni spune: „Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase.” (I Cor. 12, 21-22), arătând în continuare că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Cor. 12, 26-27).

Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, Noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

– rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;

– participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii.

Arătăm ca erezie şi respingem în mod public ecumenismul, cu toate manifestările sale:

1. prezența Bisericii Ortodoxe în «Consiliul Mondial al Bisericilor».
2. erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din Biserică.
3. erezia conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una.
4. erezia conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una.
5. erezia conform căreia unitatea Bisericii s-ar fi pierdut; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.
6. erezia conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.
7. erezia conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor).
8. erezia conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine).
9. erezia conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii».
10. erezia conform căreia între Biserica Ortodoxă și papism (romano-catolicism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi Primatul Papal.
11. acordurile neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina Botezului, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii.
12. acordul de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord care a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale întruniți la Baltimore, în anul 2000.
13. erezia conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi – dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).
14. așa-zisa «ridicare a anatemelor» dintre ortodocși și romano-catolici, precum și cele asupra monofiziților, monoteliților și monoenergiștilor, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.
15. erezia conform căreia ar exista har mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).
16. erezia conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Sfinții Părinți de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.
17. erezia care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.
18. erezia conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică.
19. transformarea pogorământului (iconomiei) în dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la acrivie, de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstante excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință, în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Când, însă, în absența unor circumstanțe excepționale, continuarea aplicării iconomiei tulbură și ocolește rânduiala canonică, atunci adaptarea nu este o măsură înțeleaptă, ci sfidare a așezămintelor sfinte, conducând la nesocotirea Ortodoxiei.
20. așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Cununiei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați și practicanți. Taina Cununiei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea, căsătoria mixtă este lovită de nulitate, și în același timp constituie rugăciune în comun cu eterodocșii.
21. desfășurarea dialogului dintre Biserica Ortodoxă și erezii pe criteriile platformei protestante (CMB n.n.) și nu pe Mărturisirea Ortodoxă, aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de „biserici”pentru eretici.
22. Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic.
23. Declaraţia de la Toronto din 1950 care afirmă că: 1. există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodox; 2. Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte; 3. a fi membru al Bisericii lui Hristos este mai mult decăt a fi membru al propriei Biserici (confesiuni).

Biserica Ortodoxă este Ecumenică (Universală), nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice Ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt elaborate de sinoade panortodoxe (ca în Creta 2016 n.n.), sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.

Noi, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, împăciuitoare și tacită, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie.

Așa să ne ajute Dumnezeu Cel în Treime Slăvit și Închinat!

Amin.

Am luat la cunostință textul de mai sus citit mie de către clericul ortodox (preotul Matei Vulcănescu n.n.) din cauza problemelor pe care le am cu ochii, și sunt întru totul de acord cu conținutul textului, dând, de altfel, această mărturisire ortodoxă și patristică la hirotonia mea întru episcop.

Vineri, 26 ianuarie 2018                             

                                                                                     † Al Sinaiului, Damianos,

---

Biserica Ortodoxă a Sinaiului este o Biserică Creștină Ortodoxă autonomă, al cărei teritoriu este format din Mănăstirea Sfânta Ecaterina (care este situată în Peninsula Sinai, la piciorul Muntelui Sinai în Egipt), împreună cu câteva dependințe. Biserica este păstorită de un arhiepiscop care, în mod tradițional, este hirotonit de către Patriarhul Ierusalimului și în același timp este și starețul mănăstirii.

GR – Marturisirea de credinta ortodoxa contra tuturor ereziilor – IPS Damianos al Sinaiului – 26.01.2018

 

RESOLUTIONS OF THE HOLY BISHOPS’ COUNCIL OF THE RUSSIAN ORTHODOX CHURCH (29TH NOVEMBER – 2ND DECEMBER 2017) on the false Synod of Crete

37. The Bishops’ Council approves the evaluation of the Council of First Hierarchs and bishops of ten Local Orthodox Churches which took place on the island of Crete from 18^th to 26^th June 2016 which is contained in the decision of the Holy Synod of 15^th June 2016 (Journal no.48). This Council cannot be viewed as Ecumenical, and the decisions taken at it cannot be viewed as binding for the entire Orthodox Church since in the absence of the agreement of a number of Local autocephalous Orthodox Churches on holding the Council at a time early agreed upon the principle of consensus was violated. At the same time, we ought to recognize the Council on Crete as a significant event in the history of the Orthodox Church.
38. An analysis of the documents of the Council of Crete entrusted by the Holy Synod to the Synodal Biblical and Theological Commission has shown that some of them contain unclear and ambiguous formulations, which does not allow us to consider them exemplary expressions of the truths of the Orthodox faith and the Church’s Tradition. This is especially true of the document on “The Relationships of the Orthodox Church with the rest of the Christian world,” which was not signed by two thirds of the members of the delegation of the Serbian Orthodox Church, as well as by individual bishops of a number of other Local Churches which took part in the work of the Council on Crete, which testifies to a significant difference in opinion in relation to this document even among the participants of the Council of Crete.
39. The members of the Council note the ambiguous attitude towards the Council which took place on Crete among the family of the Local Orthodox Churches, noting the commentaries of the Holy Synods of the Patriarchates of Antioch (27^th June 2016), Bulgaria (15^th November 2016) and Georgia (22^nd December 2016) which expressed a critical attitude towards the Council of Crete. Also, hierarchs of a number of other Local Churches and the Holy Koinotita and the monasteries of Mount Athos have also given detailed commentaries on the documents of the Council of Crete and its method of adopting decisions.
40. The Holy Council expresses the belief that the preservation and strengthening of the unity of the Holy Orthodox Church, independent of its position on the Council of Crete, is the common task of all the Local autocephalous Orthodox Churches, both those which took part in the Council on Crete as well as of those which abstained from taking part in it. The bolstering of inter-Orthodox cooperation acquires special importance in this regard.

https://mospat.ru/en/2017/12/02/news153781/

Why the Bulgarian and Georgian Church did not go to the „Holy and Great Synod” from Crete?

 

In Greek and English.

Sofia 2017 Why the Synod of Crete is not Panorthodox?

Interview with Mr. George Todorov member of the committee of the conference ” St. John Redings” and    Father Mihail Bregvadze  Reprezentant of the Georgian Patriarchate

https://www.youtube.com/watch?v=PgITJRiQILg

The „Council” of Crete and the New Emerging Ecclesiology: An Orthodox Examination By Protopresbyter Peter Heers, Professor of Old and New Testament, Holy Trinity Orthodox Seminary, Jordanville, NY

O confererinta despre „Sinodul din Creta” in cadrul  Sinodului Bisericii Ruse din Exil (ROCOR) in comuniune cu Patriarhia Moscovei

HISTORICAL APPROACH TO THE CONTEXT OF THE DIALOGUE WITH THE NON-ORTHODOX THE TORONTO STATEMENT by Fr. Matei Vulcanescu Inter-Orthodox Conference organized by the Initiative Committee of the Conference «St. John’s Readings» of the Ancient Church of Saint George (The Rotunda) of Sofia, under the blessing of His Beatitude Metropolitan of Sofia and Patriarch of Bulgaria, Neophytos, in Sofia, June 9-10, 2017

HISTORICAL APPROACH TO THE CONTEXT OF THE DIALOGUE WITH THE NON-ORTHODOX

THE TORONTO STATEMENT

 

(This lecture was presented at the Inter-Orthodox Conference organized by the Initiative Committee of the Conference «St. John’s Readings» of the Ancient Church of Saint George (The Rotunda) of Sofia, under the blessing of His Beatitude Metropolitan of Sofia and Patriarch of Bulgaria, Neophytos, in Sofia, June 9-10, 2017)

http://bg-patriarshia.bg/news.php?id=237167

Your Beatitude Patriarch of Bulgaria Neophytos,

Your Eminences,

Reverend Fathers,

Dear brothers,

 

In 1950, two years after the first General Assembly of the World Council of Churches in Amsterdam, the Central Committee of the WCC composed a declaration which entered in history with the title Toronto Statement. Along with the Constitution of WCC, the Toronto Statement is considered to be one of the pillars of the ecumenist movement, sometimes even called the „Magna Carta” of the WCC.

Toronto Statement has been elaborated by the secretary of the WCC Willem Visser’t Hooft along with his colleague Oliver Tomkins[1] and is the result of prior consultations with roman-catholic theologians and some orthodox theologians, among which a contribution was also made by the protopresbyter George Florovski. The purpose of this statement was the development of a conception in order to determine what the WCC represents and what it does not. The idea behind this concept was to create a place of dialogue that takes into account the diversity existing in Christian space, including the ecclesiological and dogmatic ones.  As stated by Russian ecumenist Vitali Borovoy, it was the Statement that created a space of ecclesiological diversity.

The manner in which it was approved, the Toronto Statement seeks to outline some general principles on how the WCC should work and report to its member „churches”, but also contains some fundamental principles on what the Church is from an ecumenist point of view.

Orthodox theologians have long considered that the Toronto Statement provide the framework for a safe cooperation between the Orthodox Churches and the Protestant-based heresies within the WCC. Their assessment was based on some of the premises (assumptions) in the Statement, which were quoted or paraphrased in the document regarding the relation of the Orthodox Churches and the rest of the Christian World, under paragraph 19:

Premise III.1: WCC is not and must not become a super-Church

Premise III.2: The purpose of the World Council of Churches is not to negotiate unions between churches, which can only be done by the churches themselves acting on their own initiative, but to bring the churches into living contact with each other and to promote the study and discussion of the issues of Church unity.

Premise III.3: The World Council cannot and should not be based on any one particular conception of the Church. It does not prejudge the ecclesiological problem.

Premise III.4: Membership in the World Council of Churches does not imply that a church treats its own conception of the Church as merely relative.

Premise III.5: Membership in the World Council does not imply the acceptance of a specific doctrine concerning the nature of Church unity.

Premise IV.4: The member churches of the World Council consider the relationship of other churches to the Holy Catholic Church which the Creeds profess as a subject for mutual consideration. Nevertheless, membership does not imply that each church must regard the other member churches as churches in the true and full sense of the word.

Further, we will make a small analysis of these premises of Toronto Statement:

„The World Council of Churches is not and must never become a superchurch.” (Premise III.1)

The most attractive promise for Orthodox theologians was that WCC would never become a „super-church” and that in principle it would never adopt ecclesial characteristics.  No later than 1961, on the occasion of the approval of the Toronto Statement by the New Delhi WCC General Assembly, in a document called “the Unity Report”, Article 49^[2] states that „At least we are able to say that the World Council is not wholly other than the member churches.  It is the churches in continuing council.”^[3]  In other words, WCC does not constitute a „super-church”, but the supreme deliberative organ of the ecumenist „church”, its permanent synod.  This idea is reinforced at the end of the invoked paragraph, which states: „Many christians are now aware that the Council is in some new and unprecedented sense an instrument of the Holy Spirit for the effecting of God’s will for the whole Church, and through the Church for the world”.

From the Orthodox perspective, the synodic leadership of the Church is the one that gives the measure of its catholicity.  Therefore, by accepting this point of view [of the WCC] as a promise that the WCC will not become a super-church, the idea of „catholicity” has henceforth been accepted by default as WCC being the leader of the „Church of Christ„, as formulated by the New Delhi declaration.  A practical application of branch theory.

INTERORTHODOX SCIENTIFIC AND THEOLOGICAL CONGRESS „SAINT JOHN’S READINGS” IN SOFIA, BULGARIA, JUNE 9th TO 11th, 2017

In front of the building of the Holy Synod of the Bulgarian Patriarchate with His Beatitude, the Metropolitan of Sofia and Patriarch of Bulgaria Neophyte in the middle. From right to left can be distinguished: a) His Holiness Metropolitan of Plovdiv (Filippoupoleos) Nikolaos, b) the Reverend Protopresbyter Matei Vulcanescu, clergyman of Metropolis of Piraeus, Greece c) Abbot Archimandrite Michael Bregvadze, representative of the Patriarchate of Georgia, and d) the Reverend Protopresbyter Angelos Angelakopoulos, clergyman of Metropolis of Piraeus

Launch of the Congress in Rotunda of St. George by prayer. The following are distinguished: a) the Protosyngel of the Bulgarian Patriarchate father Angel (in golden-white vestments); b) Protopresbyter Ioan Kukov (in white vestments), the chaplain of St. George Rotunda Church of Sofia and President of the Organizing Committee of the Congress, c) Protopresbyter Pavel Garbov, clergyman of the Patriarchate of Bulgaria, d) Archimandrite Michael Bregvadze, representative of the Patriarchate of Georgia, e) Hegumen Philipp Vasiltsev, Clergyman and Representative of the Patriarchate of Moscow and chaplain of the Russian Church of Sofia, f) Protopresbyters Matei Vulcanescu and Angelos Angelakopoulos, Clergymen of the Metropolis of Piraeus

Start of the Congress at the „Rila Hall” of the Sofia Balkan Hotel with prayer

From left to right: a) Fr. Pavel Garbov, b) Fr. Ioan Kukov, c) Mr. Pavel Pavlov, Professor of the Theological School of Sofia, and d) Mr. Georgi Todorov, Secretary of the Organizing Committee of the Congress

Mr. Pavel Pavlov, Professor of the Theological School of Sofia

Reverend Protopresbyter, clergyman of Patriarchate of Bulgaria

Mr. Andrey Kostryukov, Professor of the Orthodox Academy of the Patriarchate of Moscow

Reverend Protopresbyter Angelos Angelakopoulos, clergyman of Metropolis of Piraeus

From left to right: a) Fr. Ioan Kukov, b) the interpreter-translator Mr. Vasilios, c) Fr. Angelos Angelakopoulos, and d) Mr. Georgi Todorov

Abbot Archimandrite Michael Bregvadze, Professor of the Theological Academy of Georgia and Representative of the Patriarchate of Georgia

Reverend Protopresbyter Matei Vulcanescu, clergyman of Metropolis of Piraeus

Mr. Georgi Todorov and Reverend Protopresbyter Matei Vulcanescu

Mr. Georgi Todorov, Secretary of the Organizing Committee of the Congress,                            Presentation of his book:  „Crete. The secular spirit against the Holy Catholicity”

View of the audience

View of the audience

Screenshots from the first screening of the documentary film: „The Way of the Warrior. About fr. Georgi from Jeglartsi, the Russian Cultural Center and Information Center

Session in Aula Hall of the Sofia Theological School. Mr. Chavdar Popov, Professor of Theological School of Sofia

Mrs. Kostadinka Paskaleva, emeritus professor at the University of Sofia

Mr. Alexander Omarchevski, Dean of the Sofia Theological School

Mr. Andrey Kostryukov

Fr. Michael Bregvadze

View of the audience

Diorthodox Divine Liturgy at St. George Rotunda of Sofia. From left to right are distinguished: a) Fr. Angelos Angelakopoulos, b) Fr. Michael Bregvadze, c) Fr. Matei Vulcanescu, and d) Fr. Ioan Kukov

Closing of the Congress

The „branch theory” ecclesiology of Vatican II and the „Council” of Crete

For an in-depth study of this topic please read „The Ecclesiological Renovation of Vatican II: An Orthodox Examination of Rome’s Ecumenical Theology Regarding Baptism and the Church” by Archpriest Peter Heers. This book may be purchased here: https://www.amazon.com/dp/6188158311

Citations of Roman Catholic theologians quoted in this video:

1) Johannes Feiner – “Commentary on the Decree.” In Commentary on the Documents of Vatican II. Volume 2. London: Burns and Oates Limited, 1968.

2) Fr. Francis Sullivan – “The Significance of the Vatican II Declaration that the Church of Christ ‘Subsists in’ the Roman Catholic Church.” In René Latourelle, editor, Vatican II: Assessment and Perspectives, Twenty-five Years After (1962–1987). Volume 2. New York: Paulist Press, 1989.

3) I. Spiteri – “Ἡ Καθολική Ἐκκλησία καὶ οἱ ἄλλες χριστιανικές Ἐκκλησίες” [The Catholic Church and the other Christian Churches], Θ. Κοντίδης (ἐπιμ.), (Ὁ Καθολικισμος, Ἀθήνα 2000), 246.

De dragul unității!Erezia, iar nu adevărul sparge unitatea. IPS Ierotheos al Nafpaktosului

De multe ori, la diferite întâlniri ale oamenilor, chiar și în Organismele sinodale bisericești, este formulată opinia că trebuie să fim de acord pe o temă, fie și dacă avem o părere diferită, „de dragul unității”. Și se poate întâmpla ca aceleași Organisme sinodale bisericești, din care fac parte aceiași oameni, să ia decizii diferite, lucru care este justificat că se face „de dragul unității” sau „pentru unitate”.

Dar există și oameni, politici sau bisericești, care susțin că se luptă pentru unitatea corpului din care fac parte, pe când ceilalți nu sunt interesați de unitate.

De la început, trebuie să fie notat că unitatea în societate și în Biserică este o țintă mai îndepărtată la care trebuie să privim. Îndeosebi în Biserică, acesta este scopul tuturor, deoarece el a fost atins în ziua Cincizecimii, conform Condacului praznicului: „Când Cel Preaînalt, coborându-Se, a amestecat limbile, a despărțit neamurile; când a împărțit limbile cele de foc, la o unire i-a chemat pe toți”. Acesta este lucrul Sfântului Duh, Care lucrează în Biserică. Astfel, unitatea în Biserică este experiența Cincizecimii, pentru care există unitatea Apostolilor și a Părinților în teologie.

Totuși, este necesar să fie notat că unitate pot să aibă și cei care lucrează răul și cei care compun o organizație bisericească, ce urmăresc dezbinarea și nenorocirea societății. Oamenii aceștia sunt interesați de unitatea lor ca să comită răul și să nu fie descoperiți. Drept pentru care scopul mai îndepărtat nu este unitatea, ci legătura unității cu adevărul.

La dumnezeiasca Liturghie, credincioșii sunt îndemnați prin cuvintele: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Unitatea, în limbaj bisericesc, nu este abstractă și necondiționată, ci are legătură cu credință, după cum a fost descoperit de la Dumnezeu sfinților și este legată foarte evident de „împărtășirea Sfântului Duh”. Sigur că presupune dedicarea vieții noastre lui Hristos. O astfel de unitate este binecuvântată de Dumnezeu și nu unitatea pe care pot să o aibă și ereticii între ei, care se bazează pe o rațiune gândită (abstractă, în opoziție cu cea practică, n.tr.) și războiesc învățătura ortodoxă.

Apostolul Pavel, în Epistola către Efeseni, susține pe creștini să se lupte și să țină unitatea Duhului, care este legată de Unul Domnul Dumnezeu, de credința cea una și de botezul cel unul. Scrie: „Silindu-vă să țineți unitatea Duhului în legătura păcii. Un trup și un Duh, după cum ați fost chemați la o nădejde a chemării voastre. Un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate și prin toate și în noi toți” (Efeseni 4, 3-6). Unitatea credinței este legată de Domnul cel Unul, de credința cea una, de botezul cel unul, de trupul cel unul și de Duhul cel Unul.

La fel, același Apostol vorbește într-un verset ulterior despre unitatea în îndumnezeire: „Și El i-a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători spre desăvârșirea sfinților la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până ce vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la bărbatul desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 11-13). Aceasta înseamnă că unitatea credinței este legată de cunoașterea Fiului lui Dumnezeu și are ca scop desăvârșirea, ca omul să agonisească măsura vârstei deplinătății lui Hristos, adică îndumnezeirea.

În aceeași perspectivă se mișcă și Părinții Bisericii, care s-au silit să păstreze unitatea Bisericii în credința descoperită, izgonind din Biserică pe eretici, care spărgeau unitatea Bisericii prin învățăturile lor eretice. Erezia, iar nu adevărul sparge unitatea. Anatematizarea ereticilor se făcea pentru întărirea unității credinței și a unității Bisericii. Părinții, când au îndepărtat pe eretici din Biserică, nu au spart unitatea, ci au apărat-o. O explicație diferită constituie o falsificare a funcției Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii.

Avva Dorotei leagă unirea creștinilor între ei de aceeași cugetare. „Nimic nu lucrează așa unirea, ca a se bucura de aceleași lucruri și a cugeta la fel în Hristos Iisus!”. Acest cuvânt este legat de multe locuri din Apostolul Pavel. De exemplu, scrie către creștinii din Roma: „Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea să cugetați la fel unii față de alții după Hristos Iisus, ca să slăviți laolaltă cu o gură pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos” (Romani 15, 5-6). La fel, scrie către creștinii din Filipi: „Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtășire a Duhului, dacă este vreo milostivire și îndurare, împliniți-mi bucuria ca să cugetați la fel, având aceeași dragoste, fiind de un suflet, cugetând un singur lucru” (Filipeni 2, 1-2).

Cuviosul Isaac Sirul stabilește ce este exact unirea duhovnicească. Scrie: „Unirea duhovnicească este o pomenire nepecetluită, care se înflăcărează în inimă prin dor arzător și neîncetat, care își primește puterea din statornicia în porunci, spre o legătură care nu este abuzivă, nici firească”. Unirea duhovnicească se face prin ținerea poruncilor lui Hristos și aprinde dorul dumnezeiesc în inima oamenilor.

În societate se vorbește despre unitate în ciuda opiniilor diferite existente și aceasta o are în vedere guvernarea democratică. Principiile diferite și programele diferite dintre partide, pozițiile diferite și lucrările din interiorul partidului, care sunt aprobate prin vot, când sunt exprimate în mod democratic, sunt privite ca un element de unitate.

Totuși, în Biserică, lucrurile sunt diferite. Unitatea nu este un acord exterior de opinii și, mai ales, diferențiate de credința cea primită și de tradiția descoperită, ci este un rod al Sfântului Duh, împărtășirea Sfântului Duh este unitatea de credință.

Prin urmare, în Biserică nu este posibil să fie distruse, „de dragul unității”, ecleziologia ortodoxă, teologia ortodoxă și, în final, să fie subminată toată credința descoperită. Când stăpânește abaterea de la credință, unitatea nu este de laudă. Dimpotrivă, acela care păzește credința descoperită păzește unitatea. La fel, pe subiecte bisericești nu poate nimeni să urmeze diplomația și să retracteze, să schimbe de fiecare dată opiniile și să caracterizeze această mentalitate drept contribuție la unitate.

Trăim într-o epocă în care nu este permis să fie degradate chiar și aceleași cuvinte, îndeosebi înțelesul cuvântului unitate, de dragul unei mentalități prefăcute exterioare și diplomatice schimbătoare, care ascunde elemente de oportunitate și folos personal.

 

aticol preluat de pe https://doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/de-dragul-unitatii

Cuvântul de salut al delegației preoților ortodocși din Republica Moldova la Sinaxa de la Salonic

Salutăm această Sinaxă Interortodoxă, rugându-ne ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se pogoare peste cei ce s-au adunat aici spre a mărturisi Adevărul veşnic, descoperit oamenilor pentru mântuire. Fie ca bunul Dumnezeu să îndrepte cugetele noastre astfel încât, într-o conglăsuire cu părinţii Bisericii din toate timpurile, să aducem Dumnezeului nostru slavă, cinste şi închinăciune prin dreapta mărturisire a credinţei noastre ortodoxe.

Sfântul Grigorie Palama spune că erezia este al doilea tip de ateism, asemănându-i pe propovăduitorii ei cu cei necredincioşi. Despre unii ca aceştia ne spune apostolul Pavel ca să nu ne amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, şi să nu ne facem părtaşi cu ei (Ef. 5:6-7). La rândul său Sfantul Teodor Studitul ne spune că orice crestin orthodox, mirean sau cleric, trebuie să nu fie nepăsător atunci când credinţa sobornicească este schimbată, ci să lupte, pentru că Dumnezeu îi va cere socoteală dacă a ramas nepăsător – aşa încat chiar şi saracul e lipsit de orice apărare în ziua judecaţii şi va fi osândit ca unul care acum nu grăiește, căruia şi osânda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru 1.. Deci, auzind aceste cuvinte, să ne îmbărbătăm și mai mult pentru cele ce ne stau în față și, căutând a nu fi nepăsători în ale credinței, să facem ca nepărtășia noastră cu cei ce hulesc învățătura ortodoxă să fie lucrativă și vindecătoare. Astăzi, când învățăturile ereticești sfâșie Biserica Luptătoare, noi să stăm în Adevăr, cu mila Domnului, fără de care nu putem face nimic (In. 15:5), râvnim pentru unirea tuturor ortodocșilor, pentru care lucru ne și rugăm, ne grijim și pentru care am și venit astăzi la Tesalonic la frații noștri întru Hristos.

Aducând astăzi mărturia în fața voastră despre cele ce ni s-au întâmplat și despre starea lucrurilor în locurile de unde am venit, trebuie să începem cu faptul că Biserica Ortodoxă Rusă din care facem parte, a participat activ în mișcarea ecumenistă, atât înainte de pseudo-sinodul din Creta, cât şi după acesta.

Încă în 1961 Patriarhia Moscovei a aderat la Consiliul Mondial al bisericilor şi a început să se implice activ în acţiuni ecumeniste atât în cadrul acestei organizaţii eretice, cât şi în afara ei. Pe lângă mulţimea de documente ecumeniste din cadrul CMB, aprobate şi chiar elaborate cu implicarea delegaţilor din partea bisericilor ortodoxe, Patriarhia Moscovei a încuviinţat oferirea sfintelor taine catolicilor şi lipovenilor, a participat la diverse întruniri ecumeniste cu monofiziţii, papistaşii, protestanţii, musulmanii, jidovi ş.a. şi a aprobat la nivelul soborului arhieresc documente ecumeniste, cum ar fi „Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie” sau proiectele de documente pentru pseudo-sinodul din Creta.

Biserica Ortodoxă Română împotriva ecumenismului și a pseudo Sinodului din Creta – teolog Mihai Silviu Chirilă

Înaltpreasfinţiile Voastre, Preasfinţiile Voastre,
Preacuvioşiile Voastre, Preacucerniciile Voastre,
Distinşi Domni Profesori,
Fraţi şi surori întru Hristos,

Dintre ideologiile care au apărut în lume în secolul XX, poate cea mai periculoasă este globalizarea, planul de inspiraţie francmasonică ce vizează desfiinţarea graniţelor statale, culturale, economice, lingvistice şi religioase şi contopirea întregii umanităţi într-o entitate unică, planetară, cu o conducere politică, economică şi religioasă unică. Din punct de vedere spiritual, acest construct este periculos pentru că, pe de o parte, pare a fi o reluare a planului de sfidare a lui Dumnezeu descris în episodul Turnului Babel din prima carte a Sfintei Scripturi (Facerea 11), iar pe de altă parte, pare a pregăti popoarele pentru episodul final al istoriei umanităţii, venirea lui antihrist.

Globalizarea este rezultatul direct al descreştinării societăţii occidentale, produsă ca urmare a căderii din har a Bisericii Apusului, prin ruperea sa de Sfânta Biserică Ortodoxă a Răsăritului, la mijlocul secolului al XI-lea, şi a căderilor succesive în diferite erezii şi filosofii anticreştine în secolele ce au urmat: papismul, umanismul, protestantismul, iluminismul, evoluţionismul, secularismul, ateismul, comunismul, capitalismul, consumerismul, new-agismul şi altele. Omul european apostat, dominat de un spirit luciferianist, care promovează răzvrătirea de tip demonic împotriva lui Dumnezeu, a căutat transpunerea în viaţa sa a unor promisiuni eshatologice ale Bisericii, într-o formă pervertită, dezbrăcată de orice caracter spiritual. Aşa se face că aşteptarea eshatologică a Împărăţiei cereşti a fost caricaturizată în încercarea de realizare a paradisului terestru, prin mijloace tehnologice, într-o societate distopică, dominată de un iubirism lumesc, ce încearcă, la rândul său, să imite iubirea creştină, liantul Trupului lui Hristos, Biserica, adunarea celor ortodocşi, care, după modelul vieţuirii treimice, trăiesc în comuniune de iubire unii cu alţii şi cu Dumnezeu.