Arhive pe etichete: patriarh

Domnului profesor Dimitrie Tselenghidis afirma ca „Unitatea Bisericii a nu fost pierdută”, „Biserica nu este divizată” in contrast cu afirmatiile Inaltpreasfințitului Nifon al Targoviștei care spune că „Unitatea Bisericii a fost pierdută”, „Biserica este divizată”

La minutul 00:36:50 din Unity Plenary, WCC 10th Assembly, 4 November 2013 Mitropolitul Nifon al Targovistei ne spune:
„Trebuie sa explicăm cum că distinctia sau alteritatea sunt pastrate și chiar cerute, prin venirea impreună si realizarea unei mai mari dorite comuniuni a tuturor Bisericilor”.
„Taina Bisericii si Unitatea Ei este bazată pe unitatea si distincția ce există in Sfanta Treime”
„…semnul sigur al unitatii noastre este marturisirea noastra in credința Trinitară si in Domnul nostru Iisus Hristos ca Domn si Mantuitor..”
Sa intelegem ca acesta este semnul că ne aflăm in „Biserică”? Acesta se numeste „minimalism dogmatic” si nu este acceptat de Biserica Sinoadelor Ecumenice(nota mea).

Inaltpreasfintitul Nifon al Targovistei afirma incepand de la minutul 00:40:00 din Unity Plenary, WCC 10th Assembly, 4 November 2013 http://www.youtube.com/watch?v=M94BeY_ZmtQ urmatoarele:

„Cea mai mare provocare ramane eclesiologia. Care este Adevărata Biserică nascută la Ierusalim si imprastiata in toata lumea? Cum am ajuns sa avem atat de multe Biserici care au atat de multe, sau in anumite cazuri, atat de putin in comun?… fie ca ne place sau nu, situatia in care sa cautam o noua viziune asupra comuniunii(Koinonia)dintre Biserici este una a diviziunii si a separatiei… toata problema in reuniune(a Bisericilor) consta in atentia dintre unitate si diviziune(diversitate),
trebuie sa facem tot posibilul sa acceptam tensiunile si sa continuam impreuna pe drumul catre unitatea vizibila care in sfarsit va veni.
UNITATEA BISERICII A FOST PIERDUTA, scopul nostru nu este sa creem o noua Biserica ci sa o restauram pe cea Una Biserica in neintrerupta ei continuitate in plinatatea Ei sacramentala. Timpul cand se va defini forma finala pe care Biserica cea Una, odata reconstituita(restaurata)va lua, inca nu se afla aici
….sa trecem pentru granitele confesionale, rabdare, munca grea” am citat din discursul Mitropolitului Nifon al Targovistei la Busan.

Sa vedem acum ce raspunde domnul profesor Dimitrie Telenghidis la aceasta idee, cum ca „UNITATEA BISERICII A FOST PIERDUTA” „Biserica divizata”:


„Credinţa Bisericii este dată de sus, este inspirată de Dumnezeu, de aceea, ea nu este negociabilă. În conformitate cu învățătura Sinodului al II-lea Ecumenic, nu pot exista Biserici divizate sau mai multe Biserici, pentru că astfel ar rezulta o contradicţie între definițiile Biserica cea una – Bisericile cele multe și Biserica cea una – Biserica divizată.
Orice schismă şi orice eventuală erezie nu ating în esență Biserica în privinţa caracterului ei unitar. Biserica a fost, este şi va rămâne una şi nedivizată până la sfârşitul veacului. Exact acest lucru îl mărturisim în Simbolul de Credinţă, folosind verbul cred la timpul prezent.
Hristos este capul acestui Trup integru ce continuă să rămână integru fie că se îmbogăţeşte cu nenumăraţi membri, fie că este mărginit la un număr infim de membri de-a lungul istoriei.
Hristos nu poate să fie capul unui Trup divizat sau fărâmițat. Acest fel de ecclesiologie nu a fost legitimat niciodată în cadrul istoriei noastre bisericeşti şi nici nu este cu putinţă să fie legitimat în cadrul experienţei în Duhul Sfânt a Bisericii.
Biserica nu poate să fie una şi totodată fragmentată.
Dacă Biserica este divizată, atunci ea nu poate fi una, pentru că Unul este Trupul Domnului. Ba, mai mult, dacă este divizată, nu este nici sfântă, nici sobornicească şi nici apostolică.
Însă, dacă Biserica, conform Simbolului de Credinţă, este una, nu pot exista Biserici eterodoxe (în afara Bisericii Ortodoxe), nici Biserici mame, nici Biserici surori, nici Biserici fiice sau Biserici nepoate.
Una şi singura Biserică nedespărţită (întotdeauna) naşte tainic din apă şi din Duh (Ioan 3: 5) doar pe membrii ei, nicidecum nu naște alte Biserici.
În consecinţă, considerarea Bisericii ca fiind divizată, considerare manifestată, din nefericire, în ultima vreme, de către importante fețe bisericeşti, este în opoziţie cu exprimarea clară a Simbolului de Credinţă.
Considerarea că Biserica ar fi divizată sau că ar exista har și mântuire în afara ei, aduce cu sine, conform hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, căderea din Biserică, mai exact, caterisirea şi afurisenia, în funcţie de împrejurare, a aceluia care persistă într-o consideraţie dogmatică greşită.
Considerarea că Biserica este divizată anulează, în practică, credinţa în însăşi existenţa Bisericii care, doar pentru că este una şi nedespărţită, poate fi înţeleasă în baza conştiinţei de sine ortodoxe.
Prin urmare, atunci când cineva acceptă conştient consideraţia că Biserica este divizată, neagă credinţa Bisericii, neagă identitatea, dar şi conştiinţa de sine a ei.
Din acest motiv, ortodocşii nu au nici o problemă psihologică legată de identitatea lor ca ortodocși și ca Biserică, așa cum au cei ce au fost tăiați din Trupul Bisericii, adică eterodocșii (romano-catolici, anticalcedonieni-copţi, armeni, protestanţi cu diviziunile lor neoprotestante: baptişti, adventişti, evanghelişti etc.)
Desigur, Biserica Ortodoxă se roagă cu durere, îi pare rău şi manifestă interes pentru pocăinţa şi întoarcerea acestora în Trupul unic al lui Hristos, de la care au fost tăiaţi din cauza devierilor lor dogmatice
.

„Prin teoria ramurilor înţelegem teoria protestantă privind identitatea Bisericii. Biserica, după protestanţi, este comunitatea nevăzută a Sfinţilor. Toate diversele Biserici istorico-empirice, cu dogme diferite, sunt legitime şi echivalente, fiind ramuri ale copacului Bisericii nevăzute. Biserica nevăzută este Biserica despre care mărturisim în Simbolul de Credinţă. În consecinţă, nici o Biserică locală, indiferent de dogmă, nu întrupează una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Nici o Biserică locală nu poate susţine faptul că deţine plinătatea adevărului revelat. Biserica cea una a lui Hristos este cumulul total al secţiilor separate, adică al Bisericilor locale de orice dogmă, oricât de mult ar diferi din punct de vedere dogmatic între ele. Acest fapt este cu neputinţă de acceptat din punct de vedere ortodox.”

fragment din „Sunt eterodocşii, adică toţi cei ce îşi zic creştini, dar nu sunt ortodocşi, membri ai Bisericii?” ,de Dimitrie Ţelenghidis , Profesor al Facultăţii de Teologie, Universitatea Aristotelică din Tesalonic in cadrul Conferintei „Biserica si lumea de azi” tinute la Chisinau in Republica Moldova in 2012
traducere din limba greaca de preot Matei Vulcanescu
– urmeaza in curand si alte raspunsuri din partea unor personalitati teologice, precum parintele Gheorghe Metallinos, egumenul Gheorghe Kapsanis, si altii.

Reclame

26 comentarii

Din categoria Uncategorized

Minunea Sfântului Spiridon de la Catedrala din Corfu – 1716 Sfântul Ierarh Spiridon – izgonitor și pedepsitor al Romano-Catolicilor, hulitorii Sfintei Treimi

Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit de Pireu (Biserica Ortodoxă a Greciei) a săvârşit o slujbă religioasă în memoria minunii săvârşite de Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni în 1716.
Este vorba despre minunea dărâmării altarului romano-catolic ridicat de Guvernatorul Corfului, Andrei Pizani în Sfânta Biserică a Sfântului Ierarh Spiridon.

Sfântul făcător de minuni a nu a răbdat o asemenea faptă, aşa încât altarul apusean s-a dărâmat până la temelii de o mână nevăzută. Această minune la care au fost martori sute de oameni în 1716, s-a rânduit de către Mitropolia Pireului să fie amintită în fiecare a doua duminică din luna noiembrie.
sursa: http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/minunea-sfantului-spiridon-de-la-catedrala-din-corfu-1716

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/minuni-dupa-moartea-sfantului-ierarh-spiridon

După eliberarea orașului Kerkira de sub asediul turcilor, prin ocrotirea făcătorului de minuni Spiridon, pentru că eliberarea s-a petrecut în 11 august 1716, conducătorul ales de atunci Andrei Pizani, capitan-general al Korfului a vrut să aducă o răsplată de mulțumire Sfântului Spiridon pentru marea binefacere a libertății menționate mai sus, s-a sfătuit cu teologul lui, pe nume Francisc Frangipani, ce anume să facă pentru a fi plăcut și bine primit de către Sfânt. Acela i-a răspuns că est un lucru foarte bun și divin să construiască în biserica Sfântului Spiridon un altar (o masă) de marmură foarte scumpă, pentru a se face acolo înăuntru separat și o liturghie latină și Excelența Ta să asculți liturghia în limba ta, când cu anumite ocazii te vei duce acolo.

Comandantului i-a plăcut sfatul teologului și de îndată a poruncit să se pregătească materialul de construcție. Însă înainte de a pregăti materialul i s-a părut cuviincios să îi cheme pe preoți și pe cei care aveau în grijă sfintele moaște ale Sfântului Spiridon pentru a primi de la ei încuviințarea pentru aceasta.

Ei, de îndată ce au auzit un lucru atât de neașteptat, i-au răspuns într-un singur cuget că aceasta nu este nimic altceva decât o inovație foarte dăunătoare și de aceea nu au vrut în nici un fel să încuviințeze planul lui. Comandantul le-a răspuns mânios că, fiind stăpânitorul suprem și neținând seama de ei, vrea să i se împlinească voia și poruncește să fie adunat fără întârziere materialul lângă biserica Sfântului. Au fost adunate, așadar, acolo: var, ghips, marmură și placă de marmură specială, construită anume pentru Sfânta Masă.

În acea noapte comandantul vede în vis un om îmbrăcat ca un monah, care îi spune: De ce mă deranjezi și de ce îi tulburi pe nedrept pe fiii mei ? Să știi că ceea ce ai stabilit să faci nu îți este de folos. Făcându-se, așadar, ziuă, l-a chemat pe teologul lui, adică pe cel care îi dăduse un astfel de sfat, în camera lui și i-a relatat cu exactitate visul din timpul nopții. Acela i-a răspuns că noi creștinii nu suntem datori, în nici un fel, să credem visele, nici să le acceptăm întru totul a lucruri adevărate. Desigur că trebuie să te gândești, stăpâne, că acesta (visul) este o ispită clară a diavolului, pe care o trimite inamicul celor buni ca să se distreze și să împiedice o lucrare atât de evlavioasă. Convins de cuvintele teologului lui, comandantul s-a liniștit.

În noaptea următoare comandantul îl vede din nou în vis pe același monah că îl amenință în mod vehement, zicându-i: să fii convins că dacă vei tulbura biserica mea, îți va părea rău și nu îți va fi de nici un folos. Fiind înfricoșat și înspăimântat comandantul de această hotărâre clară, nu a mai așteptat să se facă ziuă, ci atunci imediat l-a chemat pe teologul lui, i-a relatat vedenia cu exactitate, i-a arătat teama din inima lui și i-a spus că este stăpânit de o așa de mare frică încât nu îndrăznește să săvârșească această lucrare.

Atunci teologul, după cele înfățișate de comandant, i-a spus cu glas hotărât: Stăpâne să știi că dacă vei renunța a săvârși o lucrare sfântă pe care ai hotărât să o faci, nu vei apărea înaintea lumii gândind cum se cuvine, căci crezi în vise petrecute din conlucrarea diavolului. Căpătând deci curaj comandantul prin aceste cuvinte și făcându-se zi (era 11 noiembrie 1718) s-a dus la biserica Sfântului închinându-se cu bucurie, însoțit fiind el de toți slujitorii lui și de vestitul Inzenieru, ca să măsoare locul în lungime, lățime și înălțime pentru construirea altarului lui. Atunci, cel mai bătrân dintre preoți, Marinos Vulagaris Sakelarios (Μαρίνος Βούλγαρης Σακελλάριος) (fiind prezent și protopopul care era atunci în funcție, Spiridon Vulagareos) a stat înaintea comandantului și cu voce smerită l-au rugat toți să nu facă o astfel de inovație, căci poate nu fi fi plăcută Sfântului.

Însă acesta, auzind și mâniindu-se, i-a amenințat cu multă mânie că dacă nu ascultă de voia lui și nu se liniștesc, îi va trimite în lanțuri la Veneția, ca să îi arunce în închisoare și să nu mai vadă deloc soarele. Eu, a zis, nu am de gând să fac o inovație, ci să fac un altar, lucru care e sfânt și plăcut lui Dumnezeu. Deznădăjduiți și înfricoșați foarte de amenințări, preoții și cei ce aveau grijă de sfintele moaște și ceilalți ortodocși, care nu erau puțini, s-au încredințat puterii divine. Și deschizând ei sfânta raclă a Marelui Părinte, au făcut slujbă, vărsând lacrimi fierbinți ca să împiedice planul cel rău al comandantului.

Pe la miezul nopții, când începea a 12-a zi a lunii noiembrie, în care urmau să intre meșterii să lucreze, iată au început tunete și fulgere succesive. Atunci paznicul cazarmei Monezion a văzut un monah cu o făclie aprinsă în mână apropiindu-se de el. Paznicul, conform regulamentului, l-a întrebat o dată și încă o dată cine ești tu ? Și unde te duci ? Și pentru că nu a primit nici un răspuns, a tras piedica armei sau a puștii ca să îl omoare. Atunci monahul îndată a răspuns: Eu sunt Spiridon. Și de îndată ce a spus aceasta, l-a apucat de mână și l-a mutat în afara așa-numitei Spianada a orașului Kerkira, aproape de biserica Răstignitului. Acolo s-a trezit drept, în picioare, precum era cu pușca lui.

Și de îndată după aceasta a luat foc depozitul cazarmei Monezion și această explozie a distrus toate clădirile care erau înlăuntrul Castelului și palatul comandantului și toate cele din el. Iar comandantul a fost găsit mort sub două grinzi, care l-au sugrumat, ca și cum ar fi fost menite să săvârșească acest lucru. Iar teologul a fost găsit în afara zidurilor cetății, în groapa în care se scurg și se usucă toate murdăriile toaletelor din oraș, având în mână rușinea trupului lui, primind un preludiu vrednic al plății pentru sfatul lui cel bun și pentru conduita lui excelentă. Au murit atunci și mulți bărbați și femei, din slujba comandantului și din afara ei, cam 900 de suflete. În același timp s-au mai întâmplat încă două minuni înfricoșătoare.

Mai întâi: comandantul atârnase ca dar o candelă mare de argint în fața (raclei) sfintelor moaște, iar această candelă în aceeași noapte a căzut jos pe podea și i s-a distrus suportul, cu toate că era atârnată de un lanț foarte puternic, nici una din multele candele care erau atârnate acolo, nepățind însă nimic. Se vede și astăzi urma incidentului petrecut cu candela, adică cu suportul ei. După ce a fost găsită astfel, ea a fost agățată din nou mai târziu și rămâne martor tăcut al întâmplării.

În al doilea rând: în acel ceas și în clipa aceea (după cum au confirmat mai târziu cei care au cercetat aceasta) o săgeată de foc, adică un trăznet a lovit tabloul comandantului din Veneția și l-a ars cu totul, fără să pățească ceva rau vreun alt lucru din casă. Acest eveniment frații lui care erau acolo și rudele lui și ceilalți latini laici și clerici imediat l-au interpretat ca fiind de rău augur pentru comandantul însuși. Iar cel numit preveduros, adică episcopul latin și alți oameni bogați și simplii cetățeni, câți locuiau în orașul Kerkira (unde e și palatul episcopului latin și palatele multor altora), toți aceștia, zic, au dat poruncă să fie ridicate din biserica Sfântului materialele adunate acolo, precum s-a menționat înainte. Și celelalte materiale pe care le pregătiseră, printre care și placa pentru Sfânta Masă, aducându-le le-au depozitat cu cinstire în locul numit Dom, cu alte cuvinte în biserica propriei lor Mitropolii, în așa-numitul Altar mare. Acolo se poate vedea că e așezată jos, pe o parte, până azi.

Căci soldatul, adică paznicul garnizoanei Monezion, făcându-se ziuă, a strigat entuziasmat cu glas puternic și a vestit că Sfântul Spiridon a făcut aceste lucruri mari și înfricoșătoare și cu uimire povestea întreaga întâmplare; latinii nesuportând rușinea, după trei zile l-au trimis în Italia.

12-Spiridon

Atât pentru ortodocșii care locuiesc în insula Korfu, cât și în Insulele Korifon, adică în Kefalonia, Zakinth, Sfânta Mavra și celelalte și chiar și pentru toți locuitorii Epirului (ai Greciei continentale), care se învecinează cu această insulă (Korfu) nu avem nici o îndoială că toți cunosc această minune și convinși întru totul că acea distrugere a cetății nu s-a petrecut din întâmplare, ci din pedeapsa Cerului. Toți cred cu tărie aceasta și o vestesc cu gura lor ortodocșilor străini care trec pe acolo și conducându-i în Dom pentru istorisire, cu bucurie le arată pe ascuns cu degetul placa așezată acolo în altar.

Așadar, întreaga noastră luptă este nu numai să facem publică minunea tuturor fraților noștri creștini, ci și să dovedim că într-adevăr este minune și cea mai mare dintre minuni, nu pentru ortodocșii înșiși, care cu recunoștință și cu suflet smerit vor să o accepte și vor să preaslăvească pe Domnul ci pentru acei insolenți care ușor se obrăznicesc și se împotrivesc adevărului și lucrărilor Sfântului Duh. Așadar, este nevoie mai întâi să descriem, pe cât este posibil, teoretic, ce fel de minune este aceasta. Apoi, pentru o mai mare claritate a celor spuse, vrem să se publice și planul acestor locuri, așa cum se mai păstrează în amintirea noastră de când, datorită iubirii de învățătură, când am trecut pe acolo, le-am văzut.

Orașul insulei Kerkira localnicii îl numesc țară; cu acest nume apare în principal orașul cel mai important, deosebind-o de Varusia și de Castelia, care se află în exteriorul țării, de jur împrejurul ei. Țara, precum îi spun ei, în vechime nu avea ziduri. Cea de azi este înconjurată de ziduri foarte puternice, precum o confirmă și geograful Meletie. Se află în partea nordică, vis-a-vis de Epirul. În ea locuiește majoritatea poporului, romei și latini. Ceilalți locuiesc în afara Varusiei, unde sunt două sate: Garitsa spre est și Manduki spre vest. În țară (χώρα) este și biserica Sfântului (Spiridon) și Mitropolia apusenilor. Acolo este Spianada, de care amintește relatarea (minunii). Acolo se află și biserica Răstignitului menționată mai înainte, construită acolo unde încep casele, venind dinspre Spianada pe drumul principal al orașului. Spianada se întinde în lungime pe o distanță mare, de la est la vest. Și lățimea ei este mare, întinzându-se de la casele țării până la zidul de cetate dinspre nord. Este atât nedenivelată și de plată, încât aproape că reproduce o suprafața matematică. Așadar, întreaga țară este, așa cum spuneam, înconjurată cu zid foarte puternic. Acesta este udat în partea de nord de mare, căci se află între insulă și Epirul de vis-a-vis. În locul acesta al țării, adică în nord se află aproape de țară un ostrov, din care se înalță la o înălțime considerabilă două vârfuri și se spune că de la aceste două vârfuri și-a luat numele și țara și insula întreagă – Vârfuri (Κορυφαί sau Κορυφοί). Acest ostrov nu este pustiu: este chiar un Castel foarte puternic și cu mulți locuitori. Castelul, în ceea ce privește vrăjmașii pedeștri, are de jur-împrejur drept cel mai puternic zid de cetate, marea de o adâncime considerabilă. Cu privire la vrăjmașii de pe mare, ostrovul este înconjurat de un zid foarte puternic și foarte înalt. Castelul e numit de toți Citadela, adică orașul sau, ca să zicem mai corect, acropole, care în vreme de pericol este de necucerit. De aceea acolo înăuntru, la subsolul celor două piscuri este depozitul întregii garnizoane Monezion și de acolo se transmite în întreaga Kastelia și în turnuri.

Poarta acestui depozit întotdeauna e păzită, zi și noapte conform obiceiului european de un soldat anume, adică de un ostaș. Înăuntru este și cartierul general, adică palatele comandantului și ale multor altor ofițeri. Așadar, se află zidul țării de zidul acropolei la o aruncătură de piatră. Între ele se află marea, care le și desparte. În acropole oamenii intră și ies pe un pod de lemn, pe care jos (n.n. – când e coborât) îl susțin niște coloane construite, late cât este și podul. Până la un anumit moment din noapte există permisiunea să intre și să iasă oamenii, dintr-o parte în alta și înapoi, după trebuința lor. Sosind ora stabilită, să închid porțile acropolei și ale țării. Se închid, conform regulamentului și obișnuinței europene, astfel încât mai târziu să fie imposibil să intre sau să iasă cineva. Având în vedere acestea, adică după ce am descris locurile și precum se văd ele în plan, cine ar putea să găsească un piroman atât de curajos și astfel să îndrăznească se numească întâmplătoare o astfel de lucrare înfricoșătoare, pe care o înconjoară atâtea alte minuni, care o prezintă pretutindeni ca pe o acțiune înfricoșătoare a cerului ?

Cu toate acestea, să acceptăm pentru moment că din întâmplare și nu din mânie divină a trăznit în Monezion. Soldatul cum a ajuns în Spianada ? Cum de și-a părăsit postul și nu și-a făcut datoria, fapt de care depinde pedeapsa cu moartea, cine ar lipsi măcar pentru o clipă sau cu un pretext de la datoria lui ? Dar și cum a fost posibil, de altfel, să se întâmple într-un moment, cu alte cuvinte la miezul nopții, când porțile celor două castre erau închise de tot și cu cea mai mare siguranță ? Mă gândesc ce ar putea răspunde cel acuzat ? Că pământul cutremurându-se, l-a aruncat acolo, precum se întâmplă adesea cu găurile din stânci vulcanice, atunci când sunt aruncate departe pietre mari. Chiar și așa, dar cum a rămas și viu ? E aproape imposibil, în primul rând, de la acea zdruncinare foarte puternică a pământului să poată să rămână viu; în al doilea rând, să fie aruncat pe o astfel de distanță, care poate să fie mai mare de o milă și să-și poarte și arma pe umăr, cum voia să se întâmple fără minune un astfel de lucru vrăjmașului ?

De ce doar candela comandantului a căzut pe pardoseală, cu toate că ea era agățată de un lanț puternic, precum este și se vede și azi ? Cred că vrei pe ortodocși prin aceasta să îi calomniezi, cum că ei au făcut această uneltire, aflând de catastrofa întâmplată comandantului. Însă o astfel de calomnie amară nu este valabilă pentru toți. Pentru că, mai întâi au văzut căzută candela în timpul utreniei și, făcându-se ziuă, au aflat de moartea comandantului. Și apoi ce ar fi câștigat dacă ar fi aruncat jos candela, eu nu pot să înțeleg. În fine, ce altceva îți rămâne să mai calomniezi? Îndrăznești să spui oare că și incendierea tabloului comandantului din Veneția s-a petrecut din întâmplare ? Însă cu adevărat o atâta obrăznicie și ingratitudine respingătoare față de minuni atât de evidente cu nimic nu se deosebește de a spune că toate acestea sunt minciuni, chiar inexistente. Dar nu sunt minciuni. Explozia și toate celelalte au avut loc cu siguranță și acest lucru e mărturisit de vocea comună a locuitorilor din Kerkira care le-au și văzut și au trăit acele momente de groază. Și, după aceștia, aceste evenimente sunt confirmate de mărturia comună a insulelor în jur și ale vecinilor din Epir.

Așadar, fiind clar că a avut loc explozia și toate celelalte, neapărat trebuie să mărturisim că toate acestea au constituit lucrări ale puterii dumnezeiești. Pentru că sunt așa de multe, adică în primul rând explozia depozitului, în al doilea rând mutarea soldatului, în al treilea rând căderea candelei, în al patrulea rând incendierea tabloului din Veneția, în același moment, în al cincilea rând modul în care a fost găsit omorât comandantul, adică de cele două grinzi, care erau așezate în așa fel încât să îi sugrume mortal gâtul din care ieșiseră acele amenințări egoiste; în al șaselea rând acea azvârlire de necinste a teologului în afara orașului în mocirlă de acolo unde dormea liniștit și acoperit, în siguranță în palatele domnești. Zic toate acestea și probabil și multe altele că cine vrea să se prezinte atât de ilogic și să susțină că au contribuit și s-au petrecut astfel din întâmplare sau de la sine? Imposibil, e imposibil și absurd ca toate acestea să se petreacă în una și aceeași noapte. Și pentru că, așa cum s-a arătat mai înainte, s-au întâmplat în mod de netăgăduit, dar din întâmplare este imposibil să se fi întâmplat, neapărat orice gură potrivnică trebuie să mărturisească faptul că toate au fost lucrări ale Atotputernicei drepte a Celui Preaînalt, căci toate s-au petrecut în același timp, în locuri diferite, spre unul și același scop, adică să nu aibă loc acea lucrare foarte rea, așa cum nici nu a avut loc (n.n. – în cele din urmă).

Dacă cumva comandantul ar fi fost găsit pur și simplu mort sau din cauza zguduirii acropolei sau fără cutremur, nu puteam oare imediat să avem o bănuială mare că poate a avut parte de o asemenea moarte din pedeapsă divină, căci nici cererile preoților nu le-a acceptat, ci i-a înfricoșat că îi va trimite în temnițe și nu vor mai vedea soarele, nici hotărârile Sfântului nu le-a crezut, ci a preferat sfatul răului lui sfătuitor și pentru aceasta Spiridon marele făcător de minuni i-a luat viața, ca să nu pună în practică dorința lui cea rea ?

Da, cu siguranță, pe bună dreptate, pentru toate acestea o bănuială mare și puternică a mâniei lui Dumnezeu ne-a dat numai moartea lui. Însă acum când avem atâtea semne mari, care fiecare în parte este o mare minune, unde mai rămâne vreo îndoială că explozia și prin urmare moartea comandantului a constituit într-adevăr o lucrare a mâniei divine ? Căci cum să nu fie minune să cadă candela fără nici un motiv și numai cea a comandantului, nu alta ? Cum să nu fie minune a se uni două lemne lipsite de suflet în scopul de a sufoca pe General ? Cum nu e minune să fie găsit teologul în afara palatelor, în afara zidului în acea mocirlă foarte urât mirositoare? Cum să nu fie minune a lovi trăsnetul în aceeași clipă și a arde tabloul lui, adică al comandantului, în Veneția ? Da, cu siguranță, toate acestea sunt minuni și toate fac indiscutabilă dumnezeirea primei minuni, adică a exploziei. Însă ceea ce îmi umple sufletul de bucurie și care mă face să strig împreună cu Zorobabel cel de Dumnezeu înțelepțit și să spun: Binecuvântat e Dumnezeul adevărului; adevărul rămâne și există în veci și trăiește și durează în vecii vecilor, aceasta în care am întreaga mea încredere și deja trâmbițez cântecul de biruință împotriva vrăjmașilor adevărului e mutarea soldatului.

A știut cu siguranță Sfântul Părinte că e posibil să se audă împotriva acestei minuni dumnezeiești voci blasfemiatoare, de aceea înainte de toate celelalte el l-a mutat în afara Spianadei viu pe paznic ca să-l aibă apoi predicator foarte curajos și cu glas foarte puternic al celor pe care le-a auzit, le-a văzut și pe care el le-a pățit. Deci, spune tu, bunule ostaș, cine a dat foc depozitului ? Id San Spiridion ha fatto questo feribile Caso. (Sfântul Spiridon a făcut acest lucru înfricoșător). Astfel, făcându-se ziuă, el a strigat cu înflăcărare, spunând că eu l-am văzut cum venea spre mine cu o făclie aprinsă în mână etc, precum le-am spus în capitolul relatării minunii.

Alături de predica soldatului a mărturisit și un conducător venețian, care locuia în țară. Și a mărturisit, spunând că în acel ceas s-a întâmplat să fie afară pe terasa lui și a văzut trei flăcări de foc, care au ieșit din clopotnița bisericii Sfântului Spiridon și a lovit exact în castel și imediat a luat foc depozitul de muniție și a urmat acel mare cutremur. Acesta e adevărul care învinge toate și care astupă cu desăvârșire orice gură. Și el e mărturisit chiar și de tăcerea și reținerea celorlalți latini. Pentru că dacă nu erau convinși de vestirea soldatului și nu îi stăpânea o frică așa de mare, ci o considerau doar o simplă întâmplare, de ce au luat din biserica Sfântului materialul adunat acolo și nu au continuat spre a termina o astfel de lucrare, pe care ei o considerau și o numeau preasfântă și dumnezeiască ? Desigur, de aceasta trebuia să se îngrijească episcopul latin, ca și cap al Bisericii lui, ca să primească din partea tuturor laudă neasemuită. Însă, nu numai că nu au mai îndrăznit să facă așa ceva însă le-au și luat de acolo cu cea mai mare grabă. Și într-adevăr adevărul biruie peste toate. Așa de bine au înțeles că a fost mânia Sfântului Spiridon încât nemaiputând suporta să o vestească cu toată îndrăzneala acel soldat latin, în cea mai mare grabă l-au scos de pe insulă și l-au trimis în Italia.

Au înțeles-o și au confirmat-o bine chiar și rudele comandantului Andrei Pizani. Am cunoscut între locuitorii din Korfu un om amabil, bun și creștin, pe nume Nikoleton, de loc din Rodostamos, deja în vârstă; acesta îmi spunea că plecând odată la Veneția a mers și în casa acelui comandant Andrei Pizani, care a murit în mod violent. A găsit o soră de-a lui, a vorbit cu ea și în discuție a venit vorba și de numele Sfântului Spiridon. Si am văzut, zicea el, un lucru ciudat. În loc să văd evlavie, respect, frică a acesteia față de sfânt, am văzut că s-a tulburat, s-a supărat și s-a transformat într-o femeie mândră, plină de mânie și de aversiune, pentru uciderea fratelui ei Andrei, față de persoana Sfântului. Astfel că nu numai prin minuni de netăgăduit, ci și din partea vrăjmașilor de neîmpăcat ai credinței noastre ortodoxe, care au suferit o asemenea rușine incomparabilă și de nevindecat, prin toți în orice caz s-a dovedit și a dovedit foarte cert că distrugerea acropolei a constituit lucrarea minunatului și minunatului Spiridon.

fragment din cartea Judecata cerului a Sf Athanasie din Paros,

contemporan cu evenimentele.

traducere din limba greacă de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Notă – Cartea Judecata cerului a fost tipărită și în limba română, la Editura Areopag. Ea poate fi vizualizată și la adresa

http://www.impantokratoros.gr/dat/storage/dat/8F28485E/Sfantul_Atanasie.pdf

sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2013/12/12/sfantul-ierarh-spiridon-izgonitor-si-pedepsitor-al-ereticilor-papistasi-hulitorii-sfintei-treimi/

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Parintele Teodoros Zisis ne spune: Casatoriile mixte (intre ortodocsi si eretici) nu sunt casatorii ci blestem asupra preotului care le savarseste si asupra celor carora se savarseste.

Taina Cununiei se realizeaza prin Impartasirea Mirilor cu Trupul si Sangele lui Hristos in Sfanta Liturghie alaturi de Binecuvantare si Incununare. Paharul Mantuirii(care azi e un simbol, pentru ca Taina Cununiei nu mai este la locul ei) era Trupul si Sangele lui Hristos. Locul Cununiei este in Sfanta Liturghie. Cum se putea impartasi paganul sau ereticul?
pr Matei

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/07/06/homeopatiao-forma-de-magie-simpatica-o-analiza-stiintifica-si-spirituala-oana-si-alexandru-iftime/

5 comentarii

Din categoria Uncategorized

Mustrare din partea Sfantului Teodor Studitul preotilor „ortodocsi” care „sfatuiesc” pe credinciosi ca daca nu exista Biserica Ortodoxa in apropiere pot merge si la Romano-Catolici sa se impartaseasca.

„Asadar, dupa cum Dumnezeiasca Paine cu care se impartasesc Ortodocsii ii face pe toti care se impartasesc de Ea un singur Trup, tot asa si painea ereticilor(azima, ostia) ii face partasi unii cu altii pe cei ce se impartasesc de ea si ii infatiseaza un singur trup potrivnic lui Hristos. Iar daca mintea celui ce sa impartasit(cu impartasanie eterodoxa) nu a fost deacord cu fapta, aceasta este o lepadare si mai mare, pacatuind intru cunostinta, netemandu-se de Dumnezeu. Cum poate sa ii cheme apoi in ajutor pe sfinti care sunt impotriva lui? Daca numai acordul sau dezacordul launtric fata de erezie(vezi Filioque, infaibilitatea papala, etc) este osandit de Dumnezeu, ca si cum ai fi infaptuit impartasirea, cum poti spune ca ai te-ai impartasit, dar nu crezi in impartasania aceea?

Oare nu tot cel care se impartaseste de painea otravitoare(ostia,azima Romao Catolica, anglica,painea monofizita, etc) se leapada de Hristos? Daca impartasirea cu ereticii nu ecadere, ce folos a avut lupta acelora(a Parintilor-Sf Grigorie Palama, Sf Marcu al Efesului, Sf Fotie cel Mare, etc) cu eresul? ”
Scrisoarea 452, „Lui Nichita Egumenul” Sfantul teodor Studitul. (Dreapta Credinta in scrierile Sfintilor Parinti, Vol I, Ed Sofia, pg 131-134)

Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca cine se impartaseste la Romano Catolici se demonizeaza, pentru ca nu se impartaseste doar cu o simpla azima ci si cu tatal minciunii care a inspirat erezia papistasa.
Sfantul Grigorie Palama spune ca romanocatolicismul este ca un elefant cazut sub propria-i greutate, ce nu se poate ridica, datorita ereziei.

Preot Matei Vulcanescu

9 comentarii

Din categoria Uncategorized

Sfantul Grigorie Palama, un sfant anatematizat de ” Biserica ” Romano Catholica. Un sfant antipapist si delirul filopapist al ecumenistilor.

Un sfant antipapist si delirul filopapist al ecumenistilor.
in Pireu, 26-03-2013

de protopresbiter Anghelos Anghelacopulos,
parohia Agia Paraschevi,

Cu multa indreptatire Biserica cea Una, Sfanta, Catholica si Apostolica a hotarat ca in a doua Duminica a Postului Mare sa fie pomenit Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Duminica aceasta este plasata, nu intamplator dupa Duminica Ortodoxiei, pentru ca este a doua Duminica a Ortodoxiei. Daca Biserica a luptat impotriva iconoclasmului care venea ca influenta din Rasarit, de la evrei si musulmani, acum Biserica va avea o noua provocare, de data aceasta venita din Apus. In aceasta Duminica sarbatorim anatematizarea de catre Biserica prin Sinoadele Isihaste (numite impreuna Sinodul al IX-lea Ecumenic), a ereticului Varlaam de Calabria, care venise din Vest pentru a latiniza, a rationaliza credinta ortodoxa (adica a o transforma in romano-catolicism).

Sfantul Grigorie Palama impreuna cu Sfantul Fotie cel Mare si cu Sfantul Marcu al Efesului (Cei trei noi Ierarhi) sunt supranumiti „batatorii de papi” si „surpatorii papilor”. Sfantul Grigorie Palama a condamnat cu tarie persoana lui Varlaam, panerezia papista si secularizarea adusa de rationalismul european papistas. De aceea pana astazi papistasii nu il considera sfant pe Sfantul Grigorie ci il numesc eretic si e condamnat de „Biserica” romano catolica.
In cartea „Cuvant demonstrativ despre Purcederea Duhului Sfant” Sfantul Grigorie spune ca: „din nou sarpele rautatii, diavolul, se ridica impotriva Adevarului”, apoi spune ca „acelas diavol care l-a inspirat pe Arie, pe Eunomie, pe Macedonie si pe toti ereticii, acelas a inspirat si pe latini sa introduca Filioque. Diavolul care este inceputul, mijlocul si sfarsitul raului, nu si-a uitat tehnica sa cea rea si avandu-i pe latini(romano-catolici) ca organe docile, si introduca o erezie noua despre Dumnezeu”. 2. Tot Sfantul Grigorie spune ceea ce avea sa spuna Sfantul Cosma Etolianul, si anume ca papa este un antihrist. (Pe Papa sa il anatematiati, pentru ca el este cauza tuturor relelor(noilor erezii)) Sf Cosma Etolianul,”Despre Credinta Ortodoxa”.

Sfantul Grigorie Palama, referindu-se la blasfemia „purcederii Duhului Sfant si de la Fiul ” le spune Romano-Catolicilor: ” Nu vom incepe nici un dialog cu voi pana ce nu veti scoate adaugirea ” si de la Fiul ” din invatatura voastra de credinta”. 3. „Nu vom avea nici un fel de comuniune cu voi, pana cand nu va veti opri de a mai spune ca Duhul Sfant ar avea doua Izvoare ale existentei Sale, pentru ca ati alterat invatatura lui Hristos. Pana ce nu veti reveni la invatatura Sinoadelor Ecumenice nu ne vom impartasi impreuna cu voi latinilor”. 4. Iata care este conditia Sfantului Grigorie Palama pentru a incepe dialogul cu latinii, scoaterea Filioque din Marturisirea de Credinta. (Conciliul II Vatican intareste erezia Filioque)
Sfantul Grigorie arata ca in spatele Filioque se ascunde o alta invatatura eretica si anume puterea nelimitata a papei de a judeca singur ceea ce este drept pentru Biserica, care mai taziu se va contura foarte bine in infaibilitatea papala. ( Daca Harul este creeat, el se poate depozita si papa este cel care dispune de depozitul de Har) Se legifereaza in felul acesta, impotriva invataturii Bisericii, un nou dumnezeu, un nou zeu, dupa modelul faraonic in care faraonul era si zeu, in crestinismul apusean noul zeu devine papa.

La Sinodul IX Ecumenic(Constantinopol1341, 1347, 1351) sunt condamnate invataturile papiste despre „lucrarile create” si „Lumina Taborca creeata”, invatand ca Dumnezeu are Fiinta si Lucrarile, care amandoua sunt necreeate, Fiinta fiind necomunicabila, in schimb lucrarile necreate sunt comunicabile fapturii, de aceea si Lumina lui Hristos de pe Muntele Tabor este necreeata. Papistasii creeaza o distanta intre Dumnezeu si oameni, intre care se interpune papa.

Sfantul Grigorie subliniaza in scrisoarea ” Catre evlaviosul monah Dionisie” cum ca tacerea legata de problemele credintei este al treilea tip de ateism si de aceea atunci cand e in pericol credinta TACEREA ESTE VINOVATA.

Desi ne-am astepta ca liderii Bisericii Ortodoxe sa exploateze aceasta comoara de invatatura patriastica antieretica a Sfantului Grigorie Palama, urmanad in mod smerit gandirii Sfintilor Parinti, si in felul acesta sa conduca pe eretici la pocainta si intoarcere la Adevar, un grup ateologic de patriarhi, arhiepiscopi, episcopi si „teologi” laici nu numai ca se ingrijesc de multe altele, dar sunt chiar diametal opusi a ceea ce a porncit Domnul Iisus Hristos, Apostolii, Parintii, Canoanele Bisericii, Sinoadele Ecumenice si Sfinta Traditie a Bisericii noastre.

Cu totii am devenit martori ai acestei apostazii, a vizitelor dintre ortodocsi si eretici, imbratisari, rugaciuni, recunoasterea lor ca presupuse „Biserici”, semnand documente comune antiortodoxe, si alte acctiuni similare. Delirul ecumenist a intrecut orice limita din partea patriarhului ecumenist, a episcopilor si a delegatiilor Bisericilor Ortodoxe la intronizarea noului Papa Francisc, la 19 martie 2013.

Numele „Francisc” nu este un nume intamplator, la Assisi de unde era „Sfantul” Francisc se fac intalnirile interlreligioase. Papa Paul II-lea a convocat prima intalnire panreligioasa la Assisi in 1986.
In 2010 a participat si patriarhul Bartolomeu la intrunirea de la Assisi.
Papa Francisc a primit inelul petrin care il face „succesor al Sf Ap Petru” in scaunul de la Roma, pastrand(umilul, iubitorul de saraci, simplul slujitor papa Francisc I) toate prerogativele papale, insistand aspura primatului papal luciferic. (inclusiv infaibilitatea ex catedra).

Ceea ce este important de subliniat este faptul ca Biserica ortodoxa nu se bucura si nici nu ia parte impreuna cu papistasii la alegerea si intronizarea noului Papa Francisc I. Asa numitii „reprezentanti” ai Bisericii Ortodoxe se reprezinta doar pe ei insis((Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Theodoros, Patriarhul Antiohiei, Ioan Ziziulas, dl Chiril Patriarh al Moscovei, Patriarhul Irineu al Serbiei, Patriarhul din România, Daniel Arhiepiscopul Hrisostom, Arhiepiscopul Atenei și. toata Grecia, Ieronim B) [9], chiar daca au trimis scrisori de felicitare in care se exprima total ateologic ” frate iubit si sfinte episcop al Romei” sau ” sarutare a dragostei in Hristos”, iar cazuta Roma este numita ” Tron Apostolic”, iar erezia papismului a fost numita „Biserica Romanio-Catolica si biserica Sora”, care trebuie sa aduca „marturie comuna crestina in lume” La intronizarea Papei au participat aproape toata gruparea episcopilor ecumenisti nepocaiti( avandu-l in frunte pe Bartolomeu care a si dat „sarutul pacii” in „liturghia” papistasa ), care i-au adus daruri si sarutari, plecaciuni si sarutari de maini.
Cu toate aceste Biserica Ortodoxa, cea Una, Sfanta, Catholica si Apostolica nu a fost prezenta, ci a lipsit, nu s-a bucurat ci s-a intristat. E posibil ca acesta grupare sa reprezinte Biserica Ortodoxa? Bineinteles ca nu.
Cine a autorizat pe patriarhul, arhiepiscopii, episcopii acestia de a merge la Roma si a face actiunile mentionate mai sus? Ce sinod panortodox le-a dar voie? Desigur, nici unul. Credeti ca aveti consimtamantui Bisericii?

Sinoadele Locale nu pot sa sa dea consimtaminte arbitrare, fara a avea consensul Bisericii. Au renuntat papistasii la ereziile lor ca sa poata exista un astfel de consimtamant panortodox? Nu. Pentru a lua o astfel de decizie trebuie eliminate cauzele, si anume ereziile si apoi se poate lua decizia deplinei comuniuni cu Roma.
(primatul papal, Filioquie, infaibilitatea, etc)
Aceasta decizie trebuie sa fie in concordanta cu Traditia Bisericii si Sfintele Canoane.

Pleroma Bisericii este impotriva acestei tradari a credintei, ii pare rau si sangereaza datorita actiunilor nebunesti ale acestor (episcoti) ecumenisti. Sfantul Grigorie Palama le raspune acestor episcopi ecumenisti: ” Cei ce nu sunt cu Adevarul nu sunt nici cu Biserica lui Hriostos” 14. Ecumenistii nu sunt cu Adevarul si nici cu Biserica lui Hristos. Sinodiconul Ortodoxiei spune: ” Lui Varlaam si Achindin, Nikifor Greogora si urmasdilor acestora Anatema(de 3 ori)” ” Anticanonicului si ereziarhului papa si patriarh al Romei celei Vechi, Francisc I si celor ce se impartasesc cu el, Anatema (de 3 ori)!” (anatema rostita de Mitropolitul de Pireu Serafim)
Nu ne-am putea imagina sa il vedem pe Sfantul Palama felicitand pe noul papa ales, sau a participa la intronizarea lui, a-i oferi cadouri, a se ruga impreuna cu el, a se sarute, a-i sarute mana.
Sa alegem cu cine vrem sa mergem inainte, cu fiara sau cu Mielul Injunghiat? Cu ereticii ecumenisti nepocaiti sau cu sfintii?

[1] Sfântul Grigorie Palama, Logosul documentar privind purcederea Duhului Sfânt A, eds Grigorie Palama, Salonic / bb 1981, LTD 1 Prefață 3-4, p. 68.
[2] Orice. Tatăl, Prolog 20-26, p. 68.
[3] Oricare ar fi. Tată, 4, 19-24, 84 p..
[4] Oricare ar fi. de exemplu, 4, 32, p. 86.
[5] VENIZELOS CHRSTOFORIDIS, controverse atunci când quieting 14 AIO,. B. Ed Observer, vreau / bb 1993.
[6] Sfântul Grigorie Palama, Scrisoare către reverendul Sun călugăr Dionisie, LTD 4, 404.
[7] imp . GR , Comunicatul de la presvygenous ocupă scaunul de domnie al Vechii Rome, în Pireu tῇ 19ῃ martie 2013 și de presă Relatii Papei cu dictatura în Argentina , în Pireu tῇ 22 martie 2013
[Opt] http://aktines.blogspot.gr/2013/03/hanukkah.html
[Nouă] http://www.romfea.gr/patriarxeia/patriarxeia/patriarxeio-mosxas/16010-2013-03-14-19-49-26
http://www.romfea.gr/patriarxeia/tapatriarxeia/patriarxeio-servias/16016-2013-03-15-01-07-56
http://www.romfea.gr/ekklisies/ekklisia-tis-ellados/16023-2013-03-15-10-21-16
HTTP :/ / www . romfea . GR / patriarxeia / patriarxeia / patriarxeio – antioxeias / 16039-2013-03-16-11-32-10
http://www.amen.gr/article12848 http://www.amen.gr/article12861 http://www.amen.gr/article12993
[Zece] http://www.romfea.gr/epikairotita/16029-oikoumenikos-sxisma
[11] http://thriskeftika.blogspot.gr/2013/03/blog-post_6926.html
[12] http://www.romfea.gr/patriarxeia/patriarxeia/patriarxeio-mosxas/16077-2013-03-19-09-47-00
http://aktines.blogspot.gr/2013/03/blog-post_538.html
HTTP :/ / www . romfea . GR / oikoumeniko – patriarxeio / oikoumeniko – patriarxeio / 16065-2013-03-18-14-53-03
http://www.romfea.gr/ekklisies/ekklisia-tis-kiproy/16107-2013-03-21-07-33-13
[13] http://thriskeftika.blogspot.gr/2013/02/blog-post_7767.html
[14] Sfântul Grigorie Palama, Scrisoarea Patriarhului Ignatie al Antiohiei, Ltd.
la 01:50
Tag-uri OIKOUMENISMOS

http://aktines.blogspot.gr/2013/03/blog-post_5497.html

traducere din limba greaca de preot Matei Vulcanescu

Sfantul Grigorie Palama asemana pe romano-catolici cu elefantul cazut. Elefantul care cade nu se mai poate ridica, de aceea doarme in picioare. La fel si adunarea romano-catolica a cazut si nu se mai poate ridica.

20 comentarii

Din categoria Uncategorized

Reconciliere între Patriarhia Română şi cea a Ierusalimului, privind Aşezământul din Ierihon. Cand se va intrerupe comuniunea din motive de erezie ecumenista??

„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 20–21 februarie 2013, o delegaţie a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim cu o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului, pentru rezolvarea problemei legate de Aşezământul Românesc de la Ierihon.

În urma convorbirilor, desfăşurate în spirit de frăţietate şi respect reciproc, s-a ajuns la o înţelegere privind Aşezământul Românesc de la Ierihon, considerat ca fiind un cămin pentru pelerinii ortodocşi români care vizitează Ţara Sfântă.”  | basilica.ro

        Ne bucuram pentru ca cele doua Patriarhii s-au impacat. Din pacate ambele Patriarhii sunt prinse in ecumenism si in CEB pana in gat! Ar fi fost normal ca Patriarhia Romana sau Patriarhia Ierusalimului sa fi intrerupt comuniunea cu celalata din motive de ecumenism, de participare la CEB, etc. In schimb ruperea comuniunii se face astazi din motive hilare.

preot Matei Vulcanescu

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

Ce inseamna ecumenism?

„Ecumenism” este un termen care provine din limba greaca si este opus cuvantului „ecumenic”.

„Ecumenic” provine de la cuvantul IKOS ce insemna casa, adica toti cei care sunt in Casa lui Dumnezeu Biserica si au aceeas invatatura de credinta, fiind ortodocsi.

Termenul „ecumenism” insemna a aduna pe toti in aceeas casa indiferent de ceea ce cred, de ce religie sau denominatiune crestina apartin.

Sub termenul „ecumenism” se intelege si dialogul dintre religii, dar si dialogul dintre Biserica Ortodoxa si celelalte culte, care daca este facut pe baze ortodoxe, dupa invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii nu poate fi rau, poate fi benefic pentru eretici, dar numai atunci cand e facut de pe pozitii autentice ortodoxe.

Prin „erezia ecumenista”  se intelege trecerea peste barierele dogmatice si ajungerea la un numitor comun cu toate celelalte culte. Aceasta erezie considera pe toti ereticii si schizmaticii deopotriva cu Biserica, sau ca facand parte din Biserica. De aici este cunoscuta „teoria ramurilor” care afirma ca Biserica cuprinde pe toti care cred ca Hristos este Dumnezeu, sau pe toti care boteaza in numele Sfintei Treimi. Acesta se numeste minimalismul dogmatic.

O erezie mai noua cuprinsa in ceea ce numim „ecumenism” este teoria conform careia daca o erezie are succeciune apostolica are Har, deci se afla in Biserica. Iar cea mai dezvoltata este ideea cum ca fiecare erezie crestina se afla intr-un anume fel in Biserica, intr-u grad mai mare sau mai mic, in functie de gradul de departare de la adevarul ortodox.

Nici una din aceste invataturi nu stau in picioare la o simpla analiza teologica.

Sfintii Partinti prin anateme au taiat din trupul Bisericii pe cei care au schimbat o singura litera din Invatatura de credinta. Biserica a fost vazut intodeauna doar acolo unde este Ortodoxie, adica Dreapta Slavire a lui Dumnezeu.

Este prima conditie pentru existenta Bisericii si anume pastrarea nealterata a invataturii de credinta asa cum au primit-o apostolii de la Hristos.

Nu poate exista Biserica acolo unde este erezie, de aceea nici un schizmatic-eretic nu este in Biserica ci inafara ei.

Celebra fraza: „Stim unde este Biserica dar nu stim unde nu este ea” spusa de un celebru teolog este falsa, pentru ca noi stim exact unde este si stim si unde nu este. Ea nu este inafara Ortodoxiei.

Preot Matei Vulcanescu (inspirat din prof Dimitrie Tselenghidis si pr.prof Theodoros Zisis)

3 comentarii

Din categoria Uncategorized