Arhive pe etichete: papism

Intervenția Mitropolitului Serafim de Pireu în Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe a Eladei in problema declarațiilor de la întrunirea „Consiliului Mondial al Bisericilor” de la Busan (noiembrie 2013) unde se referă în mod expres la declarațiile eretice ale Mitropolitului Nifon al Târgoviștei

10 februarie 2014

Preafericite Parinte Arhiepiscop al Atenei si al intregii Elade, domnule Ieronim, Presedinte al Sfantului Sinod,
Iubiti frati arhierei ai Bisericii Ortodoxe a Eladei,
––––––––––––––––––––––––––––––––

Cuvântarea Arhiepiscopului Târgoviștei, domnul Nifon,

Dureroasă a fost și prezența ortodoxă la Adunarea de la Busan prin cuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop al Târgoviștei, domnul Nifon, reprezentant al Bisericii Romaniei, care a constatat ca unitatea Bisericii a fost pierdutâ și ca Biserica existenta, fiind divizată, este si sacramental incompletă, și că nu știm care grupare crestină este urmașă a Bisericii Vechi de la Ierusalim, si că toți oamenii sunt frati in Hristos, și ca Botezul creștin nu este altceva decat un grad sacramental mai înalt, in familia spirituală a umanitații.
Inaltpreasfințitul domn Nifon a tăcut si a tăinuit faptul că se alterează eclesiologia ortodoxă in „Consiliul Mondial al Bisericilor” pretextând ca in CMB „se apară valorile noastre morale tradiționale” cum ar fi „valorile familiei creștine”.

–––––––––––––––––––––––
Sfantul Ciprian (sec III ) subliniaza Unitatea Bisericii in episcopi, in Sfanta Euharistie si in ortodoxia credintei. Spune Sfantul Parinte: „Dumnezeu, Unul Este, Hristos unul este si Biserica Una este, credinta una este, si turma de credinciosi, una este, lipita prin conglasuire in puternica unire a Trupului”Liber de Unitate Ecclesiæ 23, PL 4, 517B: «Deus unus est, et Christus unus, et una Ecclesia ejus, et fides una, et plebs una in solidam corporis unitatem concordiæ glutino copulata».
Eclesiologia Sfantului Ciprian este, asa cum spune ssi profesorul Fidas, acceptata de constiinta Bisericii,ortodoxa.

–––––––––––––––––––––––

Cel mai mic frate in Hristos,

+ Serafim
Mitropolitul Pireului

fragment din Scrisoarea Oficiala catre Sfantul Sinod al Bisericii Greciei, originalul il puteti prelua de la pagina oficiala a Mitropoliei Pireului:
http://imp.gr/2012-03-27-20-22-23/735-%CE%B5%CE%BF%CF%81%CF%84%CE%B1%CF%83%CE%BC%CF%8C%CF%82-%CE%B8-%CE%BF%CE%B9%CE%BA%CE%BF%CF%85%CE%BC%CE%B5%CE%BD%CE%B9%CE%BA%CE%AE%CF%82-%CF%83%CF%85%CE%BD%CF%8C%CE%B4%CE%BF%CF%85-%CE%BA%CE%B1%CE%B9-%CE%B2%CF%81%CE%AC%CE%B2%CE%B5%CF%85%CF%83%CE%B7-%CE%BF%CE%B9%CE%BA%CE%BF%CE%B3%CE%AD%CE%BD%CE%B5%CE%B9%CE%B1%CF%82-%CE%BC%CE%B1%CF%81%CF%84%CE%AF%CE%BD%CE%BF%CF%85.html
sursa 2: http://aktines.blogspot.gr/2014/03/2013-busan_7559.html
traducere preot Matei Vulcanescu

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/03/31/ips-serafim-pireu-ips-nifon-busan-cmb/#more-74015

vedeti si: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspuns-pentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-si-se-numeste-biserica-ortodoxa/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/11/16/mitropolitul-nifon-al-targovistei-se-roaga-impreuna-cu-ereticii-la-intrunirea-consiliului-mondial-al-bisericilor-si-marturiseste-alt-crez-decat-crezul-ortodox-in-4-noiembrie-in-busan-republica-ko/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/11/15/marturia-ortodoxa-de-la-a-zecea-adunare-generala-a-consiliului-mondial-al-bisericilor-din-busan-2013-declaratia-de-unitate-si-discursul-rostit-de-mitropolitul-nifon-al-targoviste/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/21/mesajul-preafericitului-parinte-patriarh-daniel-adresat-cu-ocazia-saptamanii-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor-18-25-ianuarie-2014-nu-explica-un-lucru-fundamental-si-anume-faptul-ca-biserica/

Anunțuri

11 comentarii

Din categoria Uncategorized

Domnului profesor Dimitrie Tselenghidis afirma ca „Unitatea Bisericii a nu fost pierdută”, „Biserica nu este divizată” in contrast cu afirmatiile Inaltpreasfințitului Nifon al Targoviștei care spune că „Unitatea Bisericii a fost pierdută”, „Biserica este divizată”

La minutul 00:36:50 din Unity Plenary, WCC 10th Assembly, 4 November 2013 Mitropolitul Nifon al Targovistei ne spune:
„Trebuie sa explicăm cum că distinctia sau alteritatea sunt pastrate și chiar cerute, prin venirea impreună si realizarea unei mai mari dorite comuniuni a tuturor Bisericilor”.
„Taina Bisericii si Unitatea Ei este bazată pe unitatea si distincția ce există in Sfanta Treime”
„…semnul sigur al unitatii noastre este marturisirea noastra in credința Trinitară si in Domnul nostru Iisus Hristos ca Domn si Mantuitor..”
Sa intelegem ca acesta este semnul că ne aflăm in „Biserică”? Acesta se numeste „minimalism dogmatic” si nu este acceptat de Biserica Sinoadelor Ecumenice(nota mea).

Inaltpreasfintitul Nifon al Targovistei afirma incepand de la minutul 00:40:00 din Unity Plenary, WCC 10th Assembly, 4 November 2013 http://www.youtube.com/watch?v=M94BeY_ZmtQ urmatoarele:

„Cea mai mare provocare ramane eclesiologia. Care este Adevărata Biserică nascută la Ierusalim si imprastiata in toata lumea? Cum am ajuns sa avem atat de multe Biserici care au atat de multe, sau in anumite cazuri, atat de putin in comun?… fie ca ne place sau nu, situatia in care sa cautam o noua viziune asupra comuniunii(Koinonia)dintre Biserici este una a diviziunii si a separatiei… toata problema in reuniune(a Bisericilor) consta in atentia dintre unitate si diviziune(diversitate),
trebuie sa facem tot posibilul sa acceptam tensiunile si sa continuam impreuna pe drumul catre unitatea vizibila care in sfarsit va veni.
UNITATEA BISERICII A FOST PIERDUTA, scopul nostru nu este sa creem o noua Biserica ci sa o restauram pe cea Una Biserica in neintrerupta ei continuitate in plinatatea Ei sacramentala. Timpul cand se va defini forma finala pe care Biserica cea Una, odata reconstituita(restaurata)va lua, inca nu se afla aici
….sa trecem pentru granitele confesionale, rabdare, munca grea” am citat din discursul Mitropolitului Nifon al Targovistei la Busan.

Sa vedem acum ce raspunde domnul profesor Dimitrie Telenghidis la aceasta idee, cum ca „UNITATEA BISERICII A FOST PIERDUTA” „Biserica divizata”:


„Credinţa Bisericii este dată de sus, este inspirată de Dumnezeu, de aceea, ea nu este negociabilă. În conformitate cu învățătura Sinodului al II-lea Ecumenic, nu pot exista Biserici divizate sau mai multe Biserici, pentru că astfel ar rezulta o contradicţie între definițiile Biserica cea una – Bisericile cele multe și Biserica cea una – Biserica divizată.
Orice schismă şi orice eventuală erezie nu ating în esență Biserica în privinţa caracterului ei unitar. Biserica a fost, este şi va rămâne una şi nedivizată până la sfârşitul veacului. Exact acest lucru îl mărturisim în Simbolul de Credinţă, folosind verbul cred la timpul prezent.
Hristos este capul acestui Trup integru ce continuă să rămână integru fie că se îmbogăţeşte cu nenumăraţi membri, fie că este mărginit la un număr infim de membri de-a lungul istoriei.
Hristos nu poate să fie capul unui Trup divizat sau fărâmițat. Acest fel de ecclesiologie nu a fost legitimat niciodată în cadrul istoriei noastre bisericeşti şi nici nu este cu putinţă să fie legitimat în cadrul experienţei în Duhul Sfânt a Bisericii.
Biserica nu poate să fie una şi totodată fragmentată.
Dacă Biserica este divizată, atunci ea nu poate fi una, pentru că Unul este Trupul Domnului. Ba, mai mult, dacă este divizată, nu este nici sfântă, nici sobornicească şi nici apostolică.
Însă, dacă Biserica, conform Simbolului de Credinţă, este una, nu pot exista Biserici eterodoxe (în afara Bisericii Ortodoxe), nici Biserici mame, nici Biserici surori, nici Biserici fiice sau Biserici nepoate.
Una şi singura Biserică nedespărţită (întotdeauna) naşte tainic din apă şi din Duh (Ioan 3: 5) doar pe membrii ei, nicidecum nu naște alte Biserici.
În consecinţă, considerarea Bisericii ca fiind divizată, considerare manifestată, din nefericire, în ultima vreme, de către importante fețe bisericeşti, este în opoziţie cu exprimarea clară a Simbolului de Credinţă.
Considerarea că Biserica ar fi divizată sau că ar exista har și mântuire în afara ei, aduce cu sine, conform hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, căderea din Biserică, mai exact, caterisirea şi afurisenia, în funcţie de împrejurare, a aceluia care persistă într-o consideraţie dogmatică greşită.
Considerarea că Biserica este divizată anulează, în practică, credinţa în însăşi existenţa Bisericii care, doar pentru că este una şi nedespărţită, poate fi înţeleasă în baza conştiinţei de sine ortodoxe.
Prin urmare, atunci când cineva acceptă conştient consideraţia că Biserica este divizată, neagă credinţa Bisericii, neagă identitatea, dar şi conştiinţa de sine a ei.
Din acest motiv, ortodocşii nu au nici o problemă psihologică legată de identitatea lor ca ortodocși și ca Biserică, așa cum au cei ce au fost tăiați din Trupul Bisericii, adică eterodocșii (romano-catolici, anticalcedonieni-copţi, armeni, protestanţi cu diviziunile lor neoprotestante: baptişti, adventişti, evanghelişti etc.)
Desigur, Biserica Ortodoxă se roagă cu durere, îi pare rău şi manifestă interes pentru pocăinţa şi întoarcerea acestora în Trupul unic al lui Hristos, de la care au fost tăiaţi din cauza devierilor lor dogmatice
.

„Prin teoria ramurilor înţelegem teoria protestantă privind identitatea Bisericii. Biserica, după protestanţi, este comunitatea nevăzută a Sfinţilor. Toate diversele Biserici istorico-empirice, cu dogme diferite, sunt legitime şi echivalente, fiind ramuri ale copacului Bisericii nevăzute. Biserica nevăzută este Biserica despre care mărturisim în Simbolul de Credinţă. În consecinţă, nici o Biserică locală, indiferent de dogmă, nu întrupează una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Nici o Biserică locală nu poate susţine faptul că deţine plinătatea adevărului revelat. Biserica cea una a lui Hristos este cumulul total al secţiilor separate, adică al Bisericilor locale de orice dogmă, oricât de mult ar diferi din punct de vedere dogmatic între ele. Acest fapt este cu neputinţă de acceptat din punct de vedere ortodox.”

fragment din „Sunt eterodocşii, adică toţi cei ce îşi zic creştini, dar nu sunt ortodocşi, membri ai Bisericii?” ,de Dimitrie Ţelenghidis , Profesor al Facultăţii de Teologie, Universitatea Aristotelică din Tesalonic in cadrul Conferintei „Biserica si lumea de azi” tinute la Chisinau in Republica Moldova in 2012
traducere din limba greaca de preot Matei Vulcanescu
– urmeaza in curand si alte raspunsuri din partea unor personalitati teologice, precum parintele Gheorghe Metallinos, egumenul Gheorghe Kapsanis, si altii.

26 comentarii

Din categoria Uncategorized

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos!

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos sa aduca lumina in sufletele noastre, astfel incat sa pasim pe calea cea stramta care duce catre Imparatia Cerurilor.

Sa nu uitam ca inainte de a fi cetateni ai unei anumite tari suntem cetateni ai Cerului.

Sa invatam sa iubim si sa capatam discernamatul de a deosebi adevarata iubire de iubirologie.

Sa uram erezia dar sa iubim pe eretic si sa dorim venirea lui la Biserica lui Hristos, care este Imparatia Cerurilor pe pamant.

Sa lepadam din cugetele noastre cea mai crunta erezie, si anume ereizia ecumenista, care, la fel ca si erezia lui Arie, sfasie camasa lui Hristos.

Sa nu fim ipocriti si sa le ascundem adevarul eterodocsilor, si anume ca atat cat raman departe de Biserica Ortodoxa sunt si departe de corabia mantuirii.

Sa marturisim ca Biserica este Una si ca protestantii,neoprotestantii(penticostalii, etc) papistasii, monofizitii si toate celelalte erezii sunt inafara Ei.

Sa marturisim cu tarie cum ca nu putem vedea in eretici si in ereziile lor Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.

Sa marturisim ca ereticii trebuie sa lepede ereziile lor si asa sa se uneasca cu Biserica Ortodoxa prin baia Botezului.

Sa marturism ca toti eterodocsii nu boteaza ci caricaturizeaza botezul adevarat, si ca pseudobotezul lor este facut intr-o treime falsa ce nu are nimic deaface cu Sfanta Treime si cu Biserica lui Hristos, a carui poarta de intrare este.

Numai astfel putem fi bineplacuti lui Dumnezeu cel nascut in ieslea din Betleem, altfel ne alaturam celor care merg pe calea cea larga ce duce la pieire.
Cu drag,

preot Matei Vulcanescu


misiunea ortodoxa in lumea de azi:

O scrisoare lipsita de ipocrizie: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/12/15/scrisoarea-mitropolitului-ieremia-profesor-emerit-universitar-de-vechiul-testament-al-universitatii-capodistriene-teologie-atena-al-gortinei-peloponez-catre-arhiepiscopul-romano-catolic-nico/

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Scrisoarea Mitropolitului Ieremia al Gortinei (profesor emerit de Vechiul Testament al Universitatii Capodistriene, Atena) catre Arhiepiscopul Romano-Catolic Nicolae

Sfanta Mitropolie a Gortinei si Megalopoleo
Numar de protocol 1000
10 Decembrie 2013

Domnule Nicolae,
Romano-«Catolice» Arhiepiscope al insulelor Naxos, Tinos, Andros si Mikonos

Sa fiti sanatos,

Am primit scrisoarea Domniei Voastre in care va exprimati ingrijorarea pentru faptul ca am folosit in scrisorile Noastre catre Domnia Voastra cuvantul «papistas» si nu «Catolic» si pentru aceasta intrerupeti dialogul dintre noi. In aceasta scrisoare vreau sa va explic de ce nu folosesc termenul de «Catolici» adresandu-ma Domniei Voastre si celor de o credinta cu Voi.

Dupa cum nu acceptam ca sunteti Biserica, tot asa nu acceptam ca sunteti «Catolici». Este adevarat ca in prima scrisoare a noastra am folosit cuvantul «Catolici», pentru ca a intrat in uzul general pentru Papistasi, dar este utilizat in mod gresit din punct de vedere teologic.
Ieri seara, am primit un telefon din partea unui coleg arhiereu din Sfantul Sinod al Bisericii Greciei care m-a felicitat pentru prima scrisoare, dar mi-a spus: faci o greseala. Greseala pe care am facut-o, Domnule Nicolae, este faptul ca am folosit termenul de “Catolic” adresandu-ma Dumneavoastra in loc sa folosesc termenul corect teologic “ Adunarea papistasa” sau “papistasi”.
I-am multumit Mitropolitului care mi-a facut observatia si imediat m-am apucat, cu multa bucurie, sa indrept greseala, inlocuind in scrisoare “Catolici” cu “Papistasi”.
Si spun “cu multa bucurie” pentru ca expresia Mitropolitului este adevarata.
Vreau sa spun ca acest arhiereu nu este dintre cei cunoscuti si nici nu s-a exprimat in public ca anti-papist.
Domnule Nicolae, nu poate fi vorba de o «minoritate antipapista», de clerici si laici care ar crede ca papistasii sunt eretici, asa cum va exprimati in scrisoarea precedenta. Sunt multimi si multimi de clerici si popor care exprima credinta ortodoxa cum ca papistasii sunt eretici si se afla in afara Bisericii.

In prezenta scrisoare vreau sa va demonstrez teologic de ce nu putem sa va numim «Catolici» si sa sprijin afirmatia cum ca noi, Ortodocsii, suntem Catolicii si Biserica noastra este « Una, Sfanta, Catolica si Apostolica », asa cum marturisim in Crezul nostru.
Catolic (Katholikos) se numeste acela care primeste TOATA invatatura de credinta a Bisericii (CAT-OLO-toata, cuprinde totul, este fara lipsa). Cel care nu accepta TOATA invatatura Bisercii, dar alege anumite invataturi, adaugand sau scotand din ea, adica acela si aceia care nu accepta CATOLICITATEA (totalitatea) invataturii de credinta a Bisericii, ci aleg numai parti din ea, sunt numiti ERETICI.
Noi, ortodocsii, Domnule Nicolae, credem toata invatatura pe care a dat-o Hristos Apostolilor, si Apostolii ucenicilor lor, fara ca sa stirbeasca nici o litera, si de aceea ne numim CATOLICI.
Voi, papistasii, puteti sa spuneti ca nu ati schimbat invatatura Sfintilor Parinti si a Sinoadelor Ecumenice? Nu puteti !
Am sa ma refer numai la o singura schimbare pe care ati facut-o (din multe altele). Ce va spune Filioque ? Prin Filioque va inchinati la o alta «treime», aveti alta dogma triadologica, diferita de cea a Sfintilor Parinti de la Sinoadele Ecumenice. Cu adevarat invatatura despre Filioque (ca Duhul Sfant ar purcede si de la Filul ) este o parasire dureroasa a Dogmei Bisericii despre Sfanta Treime.
Numai si numai pentru Filioque papistasii sunt mari eretici, asa cum erau in vechime Pnevmatomahii (cei care negau dumnezeirea Duhului Sfant), si am sa va explic de ce :

In dogma teologiei despre Treime doua lucruri sunt esentiale : A) Fiinta Dumnezeiasca, Unica ; si B)Cele trei Persoane Sfinte (Treimea de Persoane). In ceea ce priveste Treimea Persoanelor, este esential modul de existenta a Lor (Tatal nenascut si nepurces, Fiul nascut din Tatal si Duhul Sfant purces din Tatal).
Pnevmatomahii au lovit in primul pilon al Dogmei despre Sfanta Treimie, si anume in dumnezeirea Duhului Sfant, si de aceea au fost condamnati ca eretici la al doilea Sinod Ecumenic.
Voi, in schimb, cu Filioque, loviti in al doilea pilon al Dogmei Treimii, si anume in modul de existenta a Duhului Sfant, pentru ca spuneti, fara sa va pocaiti pana astazi, ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul (Filioque). Va intreb deci : Dupa care logica vechii pnevmatomahi, care au stricat primul pilon al Dogmei Treimii, dumnezeirea Duhului Sfant, sunt eretici si vrednici de afurisanie, iar voi papistasii, care ati stricat al doilea pilon al Dogmei despre Sfanta Treime, adica insusirile ipostatice ale Sfintelor Persoane, dupa care logica, spun, voi nu sunteti eretici si vrednici de afurisanie ?
Dogma voastra Filioque este o adevarata blasfemie la adresa Duhului Sfant si am sa va spun de ce, domnule Nicolae : Sfantul Grigorie Teologul, voind sa vorbeasca despre dumnezeirea Duhului Sfant, spune urmatorul lucru, simplu, puternic si frumos : «Daca Duhul nu este Dumnezeu asa cum spun pnevmatomahii , in primul rand sa mearga sa se indumnezeiasca El primul si apoi sa vina sa ma indumnezeiasca pe mine ca om».
Voi, prin erezia Filioque il prezentati ca neputincios pe Duhul Sfant, ca si cum nu ar fi suficient un singur izvor al modului existentei Sale, si anume Tatal, ci il prezentati atat de neputincios, incat e nevoie si de al doilea izvor al existentei Sale, si anume Fiul.
Noi ne rugam Duhului Sfant ca sa ne intareasca in lupta noastra cu pacatul. Dar daca ar fi asa cum spuneti voi, ar trebui sa spunem si noi impreuna cu Sfantul Grigorie Teologul : Sa se duca intai Acesta sa se intareasca (pentru ca ar avea nevoie de doua izvoare ale existentei Lui), si apoi sa vina sa ma intareasca si pe mine, omul neputincios.

Ce sa mai spunem de infailibilitatea papala !
Sfantul Iustin Popovici spune ca exista trei mari caderi in lume : caderea lui Lucifer, caderea lui Adam si caderea Papei. Vedeti cum caderea Papei este pusa pe aceeasi treapta cu caderea lui Lucifer.
Avand in vedere invatatura Parintilor, nu pot in nici un fel sa va numesc «catolic», ci papistas.

In scrisoarea precedenta ati spus ca daca ar fi trait azi Sfantul Cosma Etolianul, Sfantul Grigorie Palama sau alti Parinti din vechime nu s-ar fi exprimat asa cum s-au exprimat in vremea aceea ci «sunt sigur », spuneti, ca ar fi vorbit cum vorbesc Parintii de astazi ai Bisericii.
Acest cuvant al Domniei Voastre este infricosator si ascunde o alta mare erezie a vremurilor noastre, prin faptul ca Parintii din epoca veche ar fi in dezacord cu Parintii din epoca noua, adica ii aratati pe Parinti ca si cum ar fi in dezacord intre ei sau chiar cu ei insisi, pentru a se adapta la conditiile actuale.
Din acest cuvant al Domniei Voastre am inteles care este radacina asa-numitilor «neopatristici», mai exact radacina sunteti voi, papistasii.
Nu, Domnule! Biserica Ortodoxa nu accepta dezacordul intre Sfintii Parinti, accepta doar acordul lor si acest lucru se vede in pictura bisericeasca in care Parintii sunt pictati sa semene unii cu ceilalti si acest lucru exprima faptul ca un sfant a preluat aceeasi invatatura de la inaintasul sau si a dat-o mai departe ucenicilor sai. Iar modul in care acesta traditie veche, rezolva problemele epocii contemporane, fara sa fie schimbata, fara sa devina «neopatristica», reprezinta un capitol frumos al Patrologiei noastre, de care s-ar folosi cititorii nostri, daca l-ar studia.
Domnule Nicolae, va rog sa imi demonstrati stiitific si teologic ca eu ar trebui sa folosesc termenul de « catolic », si atunci eu am sa il folosesc.
Demonstrati-mi ca sunteti in acelasi duh cu Sfintele Sinoade Ecumenice si cu Sfintii Parinti aratandu-mi ca Filioque este sustinut biblic si patristic si din clipa aceea si eu am sa va numesc « catolic », ca pe cel care primeste toata credinta Parintilor, fara sa schimbe nimic. Istoria Bisericii ne arata ca nu tineti TOATA credinta si de aceea nu va pot numi « catolici » . Cum sa va numesc ?
Sunteti papistas ! Demonstrati-mi, daca puteti, din textele voastre catolicitatea voastra, urmand si nu intrerupand dialogul.
Va salut, Domnule,

Ieremia
Mitropolit al Gortinei

sursa in limba greaca: http://aktines.blogspot.gr/2013/12/blog-post_3737.html

Traducere preot Matei Vulcanescu

Nota traducatorului : In scrisoarea precedenta Inaltprasfintitul Ieremia ii explica domnului Nicolae de ce nu poate sa il numeasca « Preasfintite » sau cu alt titlu bisericesc, pentru simplul motiv ca acesta nu este in Biserica cea Una.

8 comentarii

Din categoria Uncategorized

Minunea Sfântului Spiridon de la Catedrala din Corfu – 1716 Sfântul Ierarh Spiridon – izgonitor și pedepsitor al Romano-Catolicilor, hulitorii Sfintei Treimi

Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit de Pireu (Biserica Ortodoxă a Greciei) a săvârşit o slujbă religioasă în memoria minunii săvârşite de Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni în 1716.
Este vorba despre minunea dărâmării altarului romano-catolic ridicat de Guvernatorul Corfului, Andrei Pizani în Sfânta Biserică a Sfântului Ierarh Spiridon.

Sfântul făcător de minuni a nu a răbdat o asemenea faptă, aşa încât altarul apusean s-a dărâmat până la temelii de o mână nevăzută. Această minune la care au fost martori sute de oameni în 1716, s-a rânduit de către Mitropolia Pireului să fie amintită în fiecare a doua duminică din luna noiembrie.
sursa: http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/minunea-sfantului-spiridon-de-la-catedrala-din-corfu-1716

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/minuni-dupa-moartea-sfantului-ierarh-spiridon

După eliberarea orașului Kerkira de sub asediul turcilor, prin ocrotirea făcătorului de minuni Spiridon, pentru că eliberarea s-a petrecut în 11 august 1716, conducătorul ales de atunci Andrei Pizani, capitan-general al Korfului a vrut să aducă o răsplată de mulțumire Sfântului Spiridon pentru marea binefacere a libertății menționate mai sus, s-a sfătuit cu teologul lui, pe nume Francisc Frangipani, ce anume să facă pentru a fi plăcut și bine primit de către Sfânt. Acela i-a răspuns că est un lucru foarte bun și divin să construiască în biserica Sfântului Spiridon un altar (o masă) de marmură foarte scumpă, pentru a se face acolo înăuntru separat și o liturghie latină și Excelența Ta să asculți liturghia în limba ta, când cu anumite ocazii te vei duce acolo.

Comandantului i-a plăcut sfatul teologului și de îndată a poruncit să se pregătească materialul de construcție. Însă înainte de a pregăti materialul i s-a părut cuviincios să îi cheme pe preoți și pe cei care aveau în grijă sfintele moaște ale Sfântului Spiridon pentru a primi de la ei încuviințarea pentru aceasta.

Ei, de îndată ce au auzit un lucru atât de neașteptat, i-au răspuns într-un singur cuget că aceasta nu este nimic altceva decât o inovație foarte dăunătoare și de aceea nu au vrut în nici un fel să încuviințeze planul lui. Comandantul le-a răspuns mânios că, fiind stăpânitorul suprem și neținând seama de ei, vrea să i se împlinească voia și poruncește să fie adunat fără întârziere materialul lângă biserica Sfântului. Au fost adunate, așadar, acolo: var, ghips, marmură și placă de marmură specială, construită anume pentru Sfânta Masă.

În acea noapte comandantul vede în vis un om îmbrăcat ca un monah, care îi spune: De ce mă deranjezi și de ce îi tulburi pe nedrept pe fiii mei ? Să știi că ceea ce ai stabilit să faci nu îți este de folos. Făcându-se, așadar, ziuă, l-a chemat pe teologul lui, adică pe cel care îi dăduse un astfel de sfat, în camera lui și i-a relatat cu exactitate visul din timpul nopții. Acela i-a răspuns că noi creștinii nu suntem datori, în nici un fel, să credem visele, nici să le acceptăm întru totul a lucruri adevărate. Desigur că trebuie să te gândești, stăpâne, că acesta (visul) este o ispită clară a diavolului, pe care o trimite inamicul celor buni ca să se distreze și să împiedice o lucrare atât de evlavioasă. Convins de cuvintele teologului lui, comandantul s-a liniștit.

În noaptea următoare comandantul îl vede din nou în vis pe același monah că îl amenință în mod vehement, zicându-i: să fii convins că dacă vei tulbura biserica mea, îți va părea rău și nu îți va fi de nici un folos. Fiind înfricoșat și înspăimântat comandantul de această hotărâre clară, nu a mai așteptat să se facă ziuă, ci atunci imediat l-a chemat pe teologul lui, i-a relatat vedenia cu exactitate, i-a arătat teama din inima lui și i-a spus că este stăpânit de o așa de mare frică încât nu îndrăznește să săvârșească această lucrare.

Atunci teologul, după cele înfățișate de comandant, i-a spus cu glas hotărât: Stăpâne să știi că dacă vei renunța a săvârși o lucrare sfântă pe care ai hotărât să o faci, nu vei apărea înaintea lumii gândind cum se cuvine, căci crezi în vise petrecute din conlucrarea diavolului. Căpătând deci curaj comandantul prin aceste cuvinte și făcându-se zi (era 11 noiembrie 1718) s-a dus la biserica Sfântului închinându-se cu bucurie, însoțit fiind el de toți slujitorii lui și de vestitul Inzenieru, ca să măsoare locul în lungime, lățime și înălțime pentru construirea altarului lui. Atunci, cel mai bătrân dintre preoți, Marinos Vulagaris Sakelarios (Μαρίνος Βούλγαρης Σακελλάριος) (fiind prezent și protopopul care era atunci în funcție, Spiridon Vulagareos) a stat înaintea comandantului și cu voce smerită l-au rugat toți să nu facă o astfel de inovație, căci poate nu fi fi plăcută Sfântului.

Însă acesta, auzind și mâniindu-se, i-a amenințat cu multă mânie că dacă nu ascultă de voia lui și nu se liniștesc, îi va trimite în lanțuri la Veneția, ca să îi arunce în închisoare și să nu mai vadă deloc soarele. Eu, a zis, nu am de gând să fac o inovație, ci să fac un altar, lucru care e sfânt și plăcut lui Dumnezeu. Deznădăjduiți și înfricoșați foarte de amenințări, preoții și cei ce aveau grijă de sfintele moaște și ceilalți ortodocși, care nu erau puțini, s-au încredințat puterii divine. Și deschizând ei sfânta raclă a Marelui Părinte, au făcut slujbă, vărsând lacrimi fierbinți ca să împiedice planul cel rău al comandantului.

Pe la miezul nopții, când începea a 12-a zi a lunii noiembrie, în care urmau să intre meșterii să lucreze, iată au început tunete și fulgere succesive. Atunci paznicul cazarmei Monezion a văzut un monah cu o făclie aprinsă în mână apropiindu-se de el. Paznicul, conform regulamentului, l-a întrebat o dată și încă o dată cine ești tu ? Și unde te duci ? Și pentru că nu a primit nici un răspuns, a tras piedica armei sau a puștii ca să îl omoare. Atunci monahul îndată a răspuns: Eu sunt Spiridon. Și de îndată ce a spus aceasta, l-a apucat de mână și l-a mutat în afara așa-numitei Spianada a orașului Kerkira, aproape de biserica Răstignitului. Acolo s-a trezit drept, în picioare, precum era cu pușca lui.

Și de îndată după aceasta a luat foc depozitul cazarmei Monezion și această explozie a distrus toate clădirile care erau înlăuntrul Castelului și palatul comandantului și toate cele din el. Iar comandantul a fost găsit mort sub două grinzi, care l-au sugrumat, ca și cum ar fi fost menite să săvârșească acest lucru. Iar teologul a fost găsit în afara zidurilor cetății, în groapa în care se scurg și se usucă toate murdăriile toaletelor din oraș, având în mână rușinea trupului lui, primind un preludiu vrednic al plății pentru sfatul lui cel bun și pentru conduita lui excelentă. Au murit atunci și mulți bărbați și femei, din slujba comandantului și din afara ei, cam 900 de suflete. În același timp s-au mai întâmplat încă două minuni înfricoșătoare.

Mai întâi: comandantul atârnase ca dar o candelă mare de argint în fața (raclei) sfintelor moaște, iar această candelă în aceeași noapte a căzut jos pe podea și i s-a distrus suportul, cu toate că era atârnată de un lanț foarte puternic, nici una din multele candele care erau atârnate acolo, nepățind însă nimic. Se vede și astăzi urma incidentului petrecut cu candela, adică cu suportul ei. După ce a fost găsită astfel, ea a fost agățată din nou mai târziu și rămâne martor tăcut al întâmplării.

În al doilea rând: în acel ceas și în clipa aceea (după cum au confirmat mai târziu cei care au cercetat aceasta) o săgeată de foc, adică un trăznet a lovit tabloul comandantului din Veneția și l-a ars cu totul, fără să pățească ceva rau vreun alt lucru din casă. Acest eveniment frații lui care erau acolo și rudele lui și ceilalți latini laici și clerici imediat l-au interpretat ca fiind de rău augur pentru comandantul însuși. Iar cel numit preveduros, adică episcopul latin și alți oameni bogați și simplii cetățeni, câți locuiau în orașul Kerkira (unde e și palatul episcopului latin și palatele multor altora), toți aceștia, zic, au dat poruncă să fie ridicate din biserica Sfântului materialele adunate acolo, precum s-a menționat înainte. Și celelalte materiale pe care le pregătiseră, printre care și placa pentru Sfânta Masă, aducându-le le-au depozitat cu cinstire în locul numit Dom, cu alte cuvinte în biserica propriei lor Mitropolii, în așa-numitul Altar mare. Acolo se poate vedea că e așezată jos, pe o parte, până azi.

Căci soldatul, adică paznicul garnizoanei Monezion, făcându-se ziuă, a strigat entuziasmat cu glas puternic și a vestit că Sfântul Spiridon a făcut aceste lucruri mari și înfricoșătoare și cu uimire povestea întreaga întâmplare; latinii nesuportând rușinea, după trei zile l-au trimis în Italia.

12-Spiridon

Atât pentru ortodocșii care locuiesc în insula Korfu, cât și în Insulele Korifon, adică în Kefalonia, Zakinth, Sfânta Mavra și celelalte și chiar și pentru toți locuitorii Epirului (ai Greciei continentale), care se învecinează cu această insulă (Korfu) nu avem nici o îndoială că toți cunosc această minune și convinși întru totul că acea distrugere a cetății nu s-a petrecut din întâmplare, ci din pedeapsa Cerului. Toți cred cu tărie aceasta și o vestesc cu gura lor ortodocșilor străini care trec pe acolo și conducându-i în Dom pentru istorisire, cu bucurie le arată pe ascuns cu degetul placa așezată acolo în altar.

Așadar, întreaga noastră luptă este nu numai să facem publică minunea tuturor fraților noștri creștini, ci și să dovedim că într-adevăr este minune și cea mai mare dintre minuni, nu pentru ortodocșii înșiși, care cu recunoștință și cu suflet smerit vor să o accepte și vor să preaslăvească pe Domnul ci pentru acei insolenți care ușor se obrăznicesc și se împotrivesc adevărului și lucrărilor Sfântului Duh. Așadar, este nevoie mai întâi să descriem, pe cât este posibil, teoretic, ce fel de minune este aceasta. Apoi, pentru o mai mare claritate a celor spuse, vrem să se publice și planul acestor locuri, așa cum se mai păstrează în amintirea noastră de când, datorită iubirii de învățătură, când am trecut pe acolo, le-am văzut.

Orașul insulei Kerkira localnicii îl numesc țară; cu acest nume apare în principal orașul cel mai important, deosebind-o de Varusia și de Castelia, care se află în exteriorul țării, de jur împrejurul ei. Țara, precum îi spun ei, în vechime nu avea ziduri. Cea de azi este înconjurată de ziduri foarte puternice, precum o confirmă și geograful Meletie. Se află în partea nordică, vis-a-vis de Epirul. În ea locuiește majoritatea poporului, romei și latini. Ceilalți locuiesc în afara Varusiei, unde sunt două sate: Garitsa spre est și Manduki spre vest. În țară (χώρα) este și biserica Sfântului (Spiridon) și Mitropolia apusenilor. Acolo este Spianada, de care amintește relatarea (minunii). Acolo se află și biserica Răstignitului menționată mai înainte, construită acolo unde încep casele, venind dinspre Spianada pe drumul principal al orașului. Spianada se întinde în lungime pe o distanță mare, de la est la vest. Și lățimea ei este mare, întinzându-se de la casele țării până la zidul de cetate dinspre nord. Este atât nedenivelată și de plată, încât aproape că reproduce o suprafața matematică. Așadar, întreaga țară este, așa cum spuneam, înconjurată cu zid foarte puternic. Acesta este udat în partea de nord de mare, căci se află între insulă și Epirul de vis-a-vis. În locul acesta al țării, adică în nord se află aproape de țară un ostrov, din care se înalță la o înălțime considerabilă două vârfuri și se spune că de la aceste două vârfuri și-a luat numele și țara și insula întreagă – Vârfuri (Κορυφαί sau Κορυφοί). Acest ostrov nu este pustiu: este chiar un Castel foarte puternic și cu mulți locuitori. Castelul, în ceea ce privește vrăjmașii pedeștri, are de jur-împrejur drept cel mai puternic zid de cetate, marea de o adâncime considerabilă. Cu privire la vrăjmașii de pe mare, ostrovul este înconjurat de un zid foarte puternic și foarte înalt. Castelul e numit de toți Citadela, adică orașul sau, ca să zicem mai corect, acropole, care în vreme de pericol este de necucerit. De aceea acolo înăuntru, la subsolul celor două piscuri este depozitul întregii garnizoane Monezion și de acolo se transmite în întreaga Kastelia și în turnuri.

Poarta acestui depozit întotdeauna e păzită, zi și noapte conform obiceiului european de un soldat anume, adică de un ostaș. Înăuntru este și cartierul general, adică palatele comandantului și ale multor altor ofițeri. Așadar, se află zidul țării de zidul acropolei la o aruncătură de piatră. Între ele se află marea, care le și desparte. În acropole oamenii intră și ies pe un pod de lemn, pe care jos (n.n. – când e coborât) îl susțin niște coloane construite, late cât este și podul. Până la un anumit moment din noapte există permisiunea să intre și să iasă oamenii, dintr-o parte în alta și înapoi, după trebuința lor. Sosind ora stabilită, să închid porțile acropolei și ale țării. Se închid, conform regulamentului și obișnuinței europene, astfel încât mai târziu să fie imposibil să intre sau să iasă cineva. Având în vedere acestea, adică după ce am descris locurile și precum se văd ele în plan, cine ar putea să găsească un piroman atât de curajos și astfel să îndrăznească se numească întâmplătoare o astfel de lucrare înfricoșătoare, pe care o înconjoară atâtea alte minuni, care o prezintă pretutindeni ca pe o acțiune înfricoșătoare a cerului ?

Cu toate acestea, să acceptăm pentru moment că din întâmplare și nu din mânie divină a trăznit în Monezion. Soldatul cum a ajuns în Spianada ? Cum de și-a părăsit postul și nu și-a făcut datoria, fapt de care depinde pedeapsa cu moartea, cine ar lipsi măcar pentru o clipă sau cu un pretext de la datoria lui ? Dar și cum a fost posibil, de altfel, să se întâmple într-un moment, cu alte cuvinte la miezul nopții, când porțile celor două castre erau închise de tot și cu cea mai mare siguranță ? Mă gândesc ce ar putea răspunde cel acuzat ? Că pământul cutremurându-se, l-a aruncat acolo, precum se întâmplă adesea cu găurile din stânci vulcanice, atunci când sunt aruncate departe pietre mari. Chiar și așa, dar cum a rămas și viu ? E aproape imposibil, în primul rând, de la acea zdruncinare foarte puternică a pământului să poată să rămână viu; în al doilea rând, să fie aruncat pe o astfel de distanță, care poate să fie mai mare de o milă și să-și poarte și arma pe umăr, cum voia să se întâmple fără minune un astfel de lucru vrăjmașului ?

De ce doar candela comandantului a căzut pe pardoseală, cu toate că ea era agățată de un lanț puternic, precum este și se vede și azi ? Cred că vrei pe ortodocși prin aceasta să îi calomniezi, cum că ei au făcut această uneltire, aflând de catastrofa întâmplată comandantului. Însă o astfel de calomnie amară nu este valabilă pentru toți. Pentru că, mai întâi au văzut căzută candela în timpul utreniei și, făcându-se ziuă, au aflat de moartea comandantului. Și apoi ce ar fi câștigat dacă ar fi aruncat jos candela, eu nu pot să înțeleg. În fine, ce altceva îți rămâne să mai calomniezi? Îndrăznești să spui oare că și incendierea tabloului comandantului din Veneția s-a petrecut din întâmplare ? Însă cu adevărat o atâta obrăznicie și ingratitudine respingătoare față de minuni atât de evidente cu nimic nu se deosebește de a spune că toate acestea sunt minciuni, chiar inexistente. Dar nu sunt minciuni. Explozia și toate celelalte au avut loc cu siguranță și acest lucru e mărturisit de vocea comună a locuitorilor din Kerkira care le-au și văzut și au trăit acele momente de groază. Și, după aceștia, aceste evenimente sunt confirmate de mărturia comună a insulelor în jur și ale vecinilor din Epir.

Așadar, fiind clar că a avut loc explozia și toate celelalte, neapărat trebuie să mărturisim că toate acestea au constituit lucrări ale puterii dumnezeiești. Pentru că sunt așa de multe, adică în primul rând explozia depozitului, în al doilea rând mutarea soldatului, în al treilea rând căderea candelei, în al patrulea rând incendierea tabloului din Veneția, în același moment, în al cincilea rând modul în care a fost găsit omorât comandantul, adică de cele două grinzi, care erau așezate în așa fel încât să îi sugrume mortal gâtul din care ieșiseră acele amenințări egoiste; în al șaselea rând acea azvârlire de necinste a teologului în afara orașului în mocirlă de acolo unde dormea liniștit și acoperit, în siguranță în palatele domnești. Zic toate acestea și probabil și multe altele că cine vrea să se prezinte atât de ilogic și să susțină că au contribuit și s-au petrecut astfel din întâmplare sau de la sine? Imposibil, e imposibil și absurd ca toate acestea să se petreacă în una și aceeași noapte. Și pentru că, așa cum s-a arătat mai înainte, s-au întâmplat în mod de netăgăduit, dar din întâmplare este imposibil să se fi întâmplat, neapărat orice gură potrivnică trebuie să mărturisească faptul că toate au fost lucrări ale Atotputernicei drepte a Celui Preaînalt, căci toate s-au petrecut în același timp, în locuri diferite, spre unul și același scop, adică să nu aibă loc acea lucrare foarte rea, așa cum nici nu a avut loc (n.n. – în cele din urmă).

Dacă cumva comandantul ar fi fost găsit pur și simplu mort sau din cauza zguduirii acropolei sau fără cutremur, nu puteam oare imediat să avem o bănuială mare că poate a avut parte de o asemenea moarte din pedeapsă divină, căci nici cererile preoților nu le-a acceptat, ci i-a înfricoșat că îi va trimite în temnițe și nu vor mai vedea soarele, nici hotărârile Sfântului nu le-a crezut, ci a preferat sfatul răului lui sfătuitor și pentru aceasta Spiridon marele făcător de minuni i-a luat viața, ca să nu pună în practică dorința lui cea rea ?

Da, cu siguranță, pe bună dreptate, pentru toate acestea o bănuială mare și puternică a mâniei lui Dumnezeu ne-a dat numai moartea lui. Însă acum când avem atâtea semne mari, care fiecare în parte este o mare minune, unde mai rămâne vreo îndoială că explozia și prin urmare moartea comandantului a constituit într-adevăr o lucrare a mâniei divine ? Căci cum să nu fie minune să cadă candela fără nici un motiv și numai cea a comandantului, nu alta ? Cum să nu fie minune a se uni două lemne lipsite de suflet în scopul de a sufoca pe General ? Cum nu e minune să fie găsit teologul în afara palatelor, în afara zidului în acea mocirlă foarte urât mirositoare? Cum să nu fie minune a lovi trăsnetul în aceeași clipă și a arde tabloul lui, adică al comandantului, în Veneția ? Da, cu siguranță, toate acestea sunt minuni și toate fac indiscutabilă dumnezeirea primei minuni, adică a exploziei. Însă ceea ce îmi umple sufletul de bucurie și care mă face să strig împreună cu Zorobabel cel de Dumnezeu înțelepțit și să spun: Binecuvântat e Dumnezeul adevărului; adevărul rămâne și există în veci și trăiește și durează în vecii vecilor, aceasta în care am întreaga mea încredere și deja trâmbițez cântecul de biruință împotriva vrăjmașilor adevărului e mutarea soldatului.

A știut cu siguranță Sfântul Părinte că e posibil să se audă împotriva acestei minuni dumnezeiești voci blasfemiatoare, de aceea înainte de toate celelalte el l-a mutat în afara Spianadei viu pe paznic ca să-l aibă apoi predicator foarte curajos și cu glas foarte puternic al celor pe care le-a auzit, le-a văzut și pe care el le-a pățit. Deci, spune tu, bunule ostaș, cine a dat foc depozitului ? Id San Spiridion ha fatto questo feribile Caso. (Sfântul Spiridon a făcut acest lucru înfricoșător). Astfel, făcându-se ziuă, el a strigat cu înflăcărare, spunând că eu l-am văzut cum venea spre mine cu o făclie aprinsă în mână etc, precum le-am spus în capitolul relatării minunii.

Alături de predica soldatului a mărturisit și un conducător venețian, care locuia în țară. Și a mărturisit, spunând că în acel ceas s-a întâmplat să fie afară pe terasa lui și a văzut trei flăcări de foc, care au ieșit din clopotnița bisericii Sfântului Spiridon și a lovit exact în castel și imediat a luat foc depozitul de muniție și a urmat acel mare cutremur. Acesta e adevărul care învinge toate și care astupă cu desăvârșire orice gură. Și el e mărturisit chiar și de tăcerea și reținerea celorlalți latini. Pentru că dacă nu erau convinși de vestirea soldatului și nu îi stăpânea o frică așa de mare, ci o considerau doar o simplă întâmplare, de ce au luat din biserica Sfântului materialul adunat acolo și nu au continuat spre a termina o astfel de lucrare, pe care ei o considerau și o numeau preasfântă și dumnezeiască ? Desigur, de aceasta trebuia să se îngrijească episcopul latin, ca și cap al Bisericii lui, ca să primească din partea tuturor laudă neasemuită. Însă, nu numai că nu au mai îndrăznit să facă așa ceva însă le-au și luat de acolo cu cea mai mare grabă. Și într-adevăr adevărul biruie peste toate. Așa de bine au înțeles că a fost mânia Sfântului Spiridon încât nemaiputând suporta să o vestească cu toată îndrăzneala acel soldat latin, în cea mai mare grabă l-au scos de pe insulă și l-au trimis în Italia.

Au înțeles-o și au confirmat-o bine chiar și rudele comandantului Andrei Pizani. Am cunoscut între locuitorii din Korfu un om amabil, bun și creștin, pe nume Nikoleton, de loc din Rodostamos, deja în vârstă; acesta îmi spunea că plecând odată la Veneția a mers și în casa acelui comandant Andrei Pizani, care a murit în mod violent. A găsit o soră de-a lui, a vorbit cu ea și în discuție a venit vorba și de numele Sfântului Spiridon. Si am văzut, zicea el, un lucru ciudat. În loc să văd evlavie, respect, frică a acesteia față de sfânt, am văzut că s-a tulburat, s-a supărat și s-a transformat într-o femeie mândră, plină de mânie și de aversiune, pentru uciderea fratelui ei Andrei, față de persoana Sfântului. Astfel că nu numai prin minuni de netăgăduit, ci și din partea vrăjmașilor de neîmpăcat ai credinței noastre ortodoxe, care au suferit o asemenea rușine incomparabilă și de nevindecat, prin toți în orice caz s-a dovedit și a dovedit foarte cert că distrugerea acropolei a constituit lucrarea minunatului și minunatului Spiridon.

fragment din cartea Judecata cerului a Sf Athanasie din Paros,

contemporan cu evenimentele.

traducere din limba greacă de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Notă – Cartea Judecata cerului a fost tipărită și în limba română, la Editura Areopag. Ea poate fi vizualizată și la adresa

http://www.impantokratoros.gr/dat/storage/dat/8F28485E/Sfantul_Atanasie.pdf

sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2013/12/12/sfantul-ierarh-spiridon-izgonitor-si-pedepsitor-al-ereticilor-papistasi-hulitorii-sfintei-treimi/

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Teatru sau rugaciune in comun cu ereticii?

Inaltpreasfintiile Voastre,
Intrebam cu durere:
Care este marturia cea buna pe care o da Biserica la Consiliul Mondial al „Bisericilor”?
Este oare impreuna rugaciune cu ereticii? sau Declaratiile comune prin care se afirma ca Biserica cea Una va fi construita in viitor prin participarea tuturor ereziilor?
Nici unul dintre reprezentantii ortodocsi nu a protestat nici in legatura cu rugaciunea in comun nici in legatura cu Declaratia comuna.
Nu vad in participarea Bisericilor Ortodoxe la CMB nici dialog nici marturia ortodoxiei! Asa cum ma lepad de satana asa ma lepad si de „Consiliul Mondial al Bisericilor” si ma disociez de Arhiereii care participa si sunt deacord cu participarea Bisericilor Ortodoxe la acest consiliu al ereziilor.
Asa sa imi ajute Dumnezeu!
Amin. Amin. Amin.
preot Matei Vulcanescu si cei impreuna cu mine
Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei


Vizionati:

rugaciune in comun de dimineata cu binecuvantarea preotului ortodox.

Textul Declaratiei pentru Unitate la CMB: http://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/2013-busan/adopted-documents-statements/unity-statement

7 comentarii

Din categoria Uncategorized

Staretul Agathon a avut vedenie in fata Sfintei Mese: Hristos cu haina rupta de ecumenisti.

In timp ce statea in fata Sfintei Mese la Sfanta Liturghie i s-a aratat Hristos cu haina rupta pe El.
Uimit fiind de aceasta infatisare a intrebat pe Domnul: „Doamne cine Ti-a rupt haina? Domnul i-a raspuns: ecumenistii.”

ne relateaza parintele Nicolaos Manolis, ucenicul parintelui Staret Agathon: https://www.youtube.com/watch?v=ujzTJUIiHVw#t=826
pentru mai multe detalii mergeti la Manastirea Costamonitu si intrebati direct pe staretul Agathon.

Surpriza- Staretul Agathon vine la cateheza la ucenicul sau pr Nikolaos Manolis:

relatarea evenimentului intalnirii cu Hristos cu haian rupta de ecumenistii din sanul Bisericii Ortodoxe:

7 comentarii

Din categoria Uncategorized