Arhive pe etichete: monofizitism

Interviul acordat de Înaltpreasfinția-Sa Serafim, Mitropolitul Pireului, Părintelui Matei Vulcănescu, pentru site-ul https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/

Interviul acordat de Înaltpreasfinția-Sa Serafim, Mitropolitul Pireului, Părintelui Matei Vulcănescu, pentru site-ul https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/

Părintele Matei Vulcănescu:
Iubiți frați, cititori ai site-ului ortodoxiacatholica, bucurați-vă pururea întru Domnul! Astăzi e o zi istorică, atât pentru smerenia noastră, cât și pentru site-ul nostru, pentru că avem deosebita cinste, bucurie și binecuvântare să avem cu noi o mare personalitate a Bisericii, care în cumplitele vremuri prin care trecem – când șarpele înșelător, cel urâtor de bine și începător al răutății, diavolul, războiește Biserica lui Hristos prin cele din afară, dar mai ales prin cele dinăuntru – nu tace, ci propovăduiește cu îndrăzneală și curaj pe Hristos Cel Răstignit și Înviat. Această mare voce și personalitate contemporană nu este altul decât Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, kir Serafim, care, la rugămintea noastră a acceptat să ne acorde prezentul interviu. Înaltpreasfințite, binecuvântați!

Mitropolitul Serafim:
Vă sunt recunoscător pentru prilejul pe care mi-l oferiți de a comunica cu frați scumpi mie, care se află în țara soră și prietenă, România, de a exprima prin intermediul site-ului dumneavoastră cel mai profund respect și dragostea mea față de cinstitul Întâistătător al Preasfintei Biserici a Cinstitei Patriarhii a României, Preafericitul Patriarh Daniel, față de Sfântul Sinod, precum și față de clericii și laicii care sunt mădulare ale Bisericii Ortodoxe Române. Cele două popoare ale noastre, cel grec și cel român, sunt indisolubil legate prin legăturile credinței comune, prin legăturile dragostei frățești și ale profundei prețuiri reciproce. Și nu trebuie să uităm, cel puțin în Grecia nu uităm aceasta niciodată, că marea comunitate elenă de pe teritoriul României, în anii foarte grei pentru Grecia din timpul jugului otoman, a găsit în Țările Române înțelegere, ospitalitate, afecțiune și dragoste. Pentru toate acestea și mai ales pentru credința noastră comună în Mântuitorul nostru comun, simt o mare bucurie că am acest prilej să spun cinci cuvinte fraților care au noblețea și bunătatea de a mă asculta în acest moment.

Părintele Matei Vulcănescu:
Vă mulțumesc, Înaltpreasfinția-Voastră! În urmă cu două zile, duminică (9.02.2014), printr-o inițiativă vrednică de laudă din partea Înaltpreasfinției-Voastre, s-a sărbătorit, s-a consacrat festiv pentru prima oară în istoria Bisericii, în cadrul Sfintei Mitropolii a Pireului și cu împreună-slujirea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Tomisului, kir Teodosie, praznicul Sinodului VIII Ecumenic întrunit în timpul lui Fotie cel Mare. Care este lucrarea principală a Sinodului VIII Ecumenic și ce mesaj transmite acesta, prin hotărârile sale, realităților ecleziale contemporane? Ce aveți să le spuneți celor care vă acuză de abuz liturgic?

Mitropolitul Serafim:
Împreună-slujirea care a avut loc în Catedrala Mitropolitană a Sfintei Treimi cu Înaltpreasfințitul Mitropolit al Tomisului, Teodosie, ne-a umplut de mare bucurie, pentru că, am simțit adierea Duhului Sfânt, am primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, deopotrivă clericii și poporul mitropoliei noastre, care se străduiește să dea lupta cea bună. În același timp, am sărbătorit un mare eveniment al vieții Bisericii, însă, desigur, această sărbătorire nu reprezintă o proclamare a Sinodului VIII Ecumenic. Vreau să spun că noi nu avem competența, nici responsabilitatea de a proclama un Sinod Ecumenic. Acest lucru se poate realiza doar la nivel panortodox. Noi nu am făcut decât să îi cinstim pe cei 383 de de Dumnezeu purtatori Părinți care s-au întrunit la Constantinopol în anii 879-880 și au constituit acest sinod, care este considerat de Sfinți, de mari Părinți, de mari și vestiți profesori de teologie ca al VIII-lea Sinod Ecumenic. Și ce s-a realizat prin acest Sinod? S-au realizat lucruri importante. În primul rând, s-au reconsiderat granițele canonice ale Vechii și Noii Rome și a fost condamnată încă o dată viziunea papismului potrivit căreia acesta ar reprezenta Biserica universală; și asta deoarece concepția papistașă distruge sistemul sinodal, care ne-a fost predat de Sfinții Apostoli și reprezintă așezământul administrării Bisericii, așa cum Însuși Hristos l-a voit, și Apostolii, și Sfinții Părinți, următorii Sfinților Apostoli.
În al doilea rând, a fost condamnată ca erezie și cacodoxie celebra dogmă romano-catolică a lui Filioque, care introduce dualismul în Dumnezeul Treimic, care Îl degradează pe Duhul Sfânt la nivelul de simplă creatură, care suprimă însușirile ipostatice ale Dumnezeului Treimic și care reprezintă un abuz care vine în contradicție atât cu Sinodul I Ecumenic, cât și cu cel de-al II-lea. Și, în al treilea rând, a stabilit canoane și a proclamat ecumenicitatea Sfântului Sinod VII Ecumenic. Așadar, e vorba de un sinod la care au participat toate tronurile tradiționale ale vechii Biserici, inclusiv Papa ortodox al Romei, Ioan al VIII-lea, prin reprezentanții săi, la invitația și cu participarea Împăratului de atunci al Constantinopolului, Vasilie Machedon. Și astfel, acest sinod are toate însușirile formale și esențiale ale unui Sinod Ecumenic.
Acum, de ce trebuie să prăznuim acest Sinod? Pentru că, în confuzia generală în care trăim și în această atmosferă a sincretismului, toate sunt băgate într-un creuzet și omogenizate și devin un inacceptabil bun comun, spre câștigul și prin concesia tuturor, cu rezultatul că nu mai știi care este adevărul și care minciuna. Romano-catolicismul rămâne statornic în insistența cu care îi defăimează pe acești Sfinți Părinți, căci, după cum știți mai bine decât mine, în învățătura sa dogmatică, romano-catolicismul pretinde că acest sinod pe care noi l-am sărbătorit duminică (9.02.2014) nu este un sinod întrunit de Sfinți Părinți, ci un sinod al ereticilor. Tocmai de aceea îl caracterizează drept ereziarh pe Sfântul Fotie cel Întocmai cu Apostolii, pe acest mare Luminător al Bisericii. În schimb, recunosc ca al VIII-lea Sinod Ecumenic sinodul tâlhăresc de la 870 care l-a caterisit pe Fotie și s-a întrunit la porunca Papei de atunci al Romei, Nicolae.
Prin urmare, vedeți că noi nu ne-am întrunit pentru a proclama un Sinod Ecumenic, pentru că aceasta nu este competența noastră, dar i-am cinstit bisericește și euharistic pe Sfinții Părinți ai acestui Sinod de la Constantinopol, care ne-a oferit și ne oferă toate aceste daruri mari și minunate și vine în continuitatea neîntreruptă a Sfintelor Sinoade ale Bisericii noastre, care ne-au păstrat și ne-au păzit credința predată de Apostoli. Așadar, acest act al nostru nu poate fi socotit un abuz liturgic. Suntem o Biserică Locală care dă propria mărturie față de cei doi poli ai înșelării din zilele noastre: zelotismul necugetat – pe care îl trăiește și poporul român, ca și poporul elen, de altfel, prin pseudo-Biserica vechilor calendariști –, dar și ecumenismul sincretist, pe care, din nou, poporul român, ca și cel elen, îl cunoaște prin pseudo-Biserica Uniației. Trebuie să vă spun că în Atena, într-un punct foarte central există o biserică ce în mod fals poartă inscripția de ”ortodoxă”, închinată Sfintei Treimi. Și există și un pseudo-episcop pseudo-ortodox, domnul Dimitrios Saláhas, care se poartă ca un ierarh ortodox, câtă vreme în realitate el este un credincios romano-catolic, care doar joacă rolul de episcop ortodox.
Așadar, suntem datori în acest moment toți credincioșii ortodocși să umblăm pe calea de mijloc, pe calea împărătească, a discernământului și a înțelepciunii duhovnicești, fără să recurgem la acte arbitrare sau la egocentrisme sau la înșelarea la fel de gravă de a ne considera salvatori ai Bisericii. Biserica nu este salvată de oameni, ci ea salvează, ea mântuiește și, desigur, mântuiește atunci când omul are smerenie și când aude pururea în urechi acel cuvânt al Domnului Său, pe care Domnul l-a predat cu multă dragoste Sfântului contemporan Siluan Athonitul, căruia i-a spus: ”Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”. E nevoie de discernământ, smerenie, dar și de înțelepciune.

Părintele Matei Vulcănescu:
Papismul, protestantismul și monofizitismul sunt Biserici sau sunt erezii?

Mitropolitul Serafim:
Părinte Matei, răspunsul la întrebarea dumneavoastră nu îl dau eu, îl dau Sinoadele Ecumenice, îl dă Biserica cea Una, Sobornicească și Apostolească, care a condamnat monofizitismul, monotelismul și monoenergismul ca erezie care lovește în Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că, dacă Hristos era doar Dumnezeu, dacă nu avea lucrarea-energia omenească, dacă nu ar fi avut așadar lucrare-energie omenească și voință omenească, atunci cine s-a răstignit, cine a murit pe Cruce, cine s-a pogorât la iad, cine a înviat și cine s-a înălțat? Fără îndoială, Dumnezeu Cuvântul nu a murit, Dumnezeu Cuvântul nu a înviat, Dumnezeu Cuvântul nu S-a înălțat, pentru că Dumnezeu Cuvântul este a doua Persoană a Sfintei Treimi ci firea umana a Dumnezeu Cuvantului a murit, a înviat și s-a înălțat. Prin urmare, monotelismul, monoenergismul și monofizitismul constituie o teribilă erezie, pe care a condamnat-o Sinodul IV Ecumenic întrunit la Calcedon în 451.
Acum, cât privește romano-catolicismul, toate dogmele care s-au elaborat în acest spațiu în al doilea mileniu lovesc în credința Sinoadelor Ecumenice. Primatul și infailibilitatea? Ce să spun? Să menționez canoanele prevăzute de Sinoadele II și IV Ecumenice care se referă la ”întâietățile cinstirii” acordate patriarhatelor Pentarhiei și care se bazează pe însemnătatea politică a orașelor respective, iar nu pe vreo presupusă intervenție din partea lui Dumnezeu, nici pe vreo succesiune moștenită de la Apostoli, pentru că toți Apostolii sunt egali între ei, așa cum egali sunt între ei și toți episcopii, urmașii Apostolilor. Așadar, aceste întâietăți se întemeiază doar pe superioritatea administrativ-politică a orașelor respective. Dreptul nostru canonic spune foarte clar că Roma, Vechea Romă, a fost proclamată prima în ”întâietățile cinstirii” tronurilor patriarhale ale Bisericii vechi, pentru că era capitală a Imperiului. Pentru nici un alt motiv. Nu pentru că episcopul ei ar fi fost, chipurile, urmaș al lui Petru sau vicar al lui Hristos sau orice altceva. De aceea, romano-catolicismul a născocit o serie întreagă de istorii false, de plastrografii, după cum știm cel puțin din critica acestora, precum sunt Donația Pseudo-Constantiniană (Constitutum Donatio Constantini), Donația Pseudo-Pepiniană, Pseudo-Clementinele , Decretaliile Pseudo-Isidoriene și multe altele, care nu au alt scop decât să justifice un inexistent primat al puterii asupra întregii Biserici și jurisdicții.
Să vorbim despre Filioque? care, așa cum am spus, a fost condamnat de Sinodul de la Constantinopol [879-880], dar și de Sinodul III, care interzice adaosurile la Simbolul de la Constantinopol. Să vorbim despre imaculata concepție a Maicii Domnului? care în fapt creează un om eteric, de la care Dumnezeu Cuvântul nu ar fi putut asuma firea omenească așa cum este ea, ci ceva magic, ceva inexistent. Să vorbim despre purgatoriu? care nu există nicăieri în Tradiția Bisericii. Cu alte cuvinte, toate dogmele pe care romano-catolicismul le-a dezvoltat în cel de-al doilea mileniu sunt cu totul false, inexistente și lezează eclesiologia, triadologia, teologia Bisericii, dar și viețuirea și ethosul ei, desigur. Să vorbim despre războaiele religioase, despre Sfânta Inchiziție? Ce să spunem despre acest spațiu? Este, cu adevărat, o mare tragedie.
În ce privește protestantismul, simplul fapt că acesta contestă pururea-fecioria Maicii Domnului, sfintele icoane, tainele Bisericii, preoția, fac din protestanți niște lepădați de Biserică și îi pun sub incidența anatemelor Sfintelor Sinoade Ecumenice, ale celui de-al III-lea, ale celui de-al VII-lea și ale altora. Deci, ce să spunem despre eclezialitatea acestor spații? Sunt erezii, sunt cacodoxii, sunt, din păcate, și o spun cu durere, căderi cumplite ale unor oameni care se consideră creștini și reprezintă o rană grozavă în creștinism, mai general. Nu în Biserică, pentru că Biserica nu este un organism omenesc, ci dumnezeiesc-omenesc, teandric, dar creștinismul, pentru că este o entitate religioasă la nivel mondial, de bună seamă, cunoaște o mare rană din pricina tuturor acestor abateri de la Adevăr, abateri care se întemeiază pe cuvântul demonic și, desigur, pe semeție și pe părerea de sine. De aceea, în acest moment simțim o adâncă amărăciune, pentru că lumea creștină cunoaște aceste căderi, care sunt adevărate tragedii și care compromit propovăduirea acestor comunități creștine. Știți, la nivel mondial, în cadrul altor religii, nu se precizează adevărul că Ortodoxia este Biserica. Acești oameni îi consideră pe toți creștini, indiferent ce sunt ei, cine sunt, ce cred, îi consideră creștini și când îi văd pe acești creștini… Să iau un exemplu recent: acești creștini, care invocă numele lui Hristos, cad în cumplite fărădelegi, așa cum sunt cunoscutele fărădelegi ale pederastiei săvârșite de pseudo-clerul romano-catolic. Autoritatea acestei comunități religioase, Vaticanul, în loc să pedepsească aceste comportamente după cum prevede dreptul canonic al Bisericii, le acoperă și se ajunge la scandaluri de nivel mondial, încât ajunge ONU să pronunțe vinovăția unora dintre reprezentanții acestui sistem romano-catolic pentru această mare fărădelege.
Omul simplu, care nu are o cunoaștere amplă, cum poate deosebi între Biserică și erezie? El vede creștini, nu poate să știe că acești așa-ziși creștini, romano-catolicii, au încălcat și încalcă hotărârile Bisericii, de pildă, Canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic care interzice celibatul general al clerului sau chiar Sfânta Scriptură, pe Însuși Hristos, Care spune că celibatul total nu îl poate ține oricine: ”Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat” (Matei 19:11), sau pe Apostolul Pavel care spune că preotul sau diaconul trebuie să fie ”bărbat al unei singure femei” (I Timotei 3:2, 12) și atâtea alte lucruri, încalcă hotărârile Părinților și altele.
Așadar, cât de mare alterare și cât de mari probleme creează aceste formațiuni religioase pseudo-creștine, care sunt cunoscute sub numele de creștinism. Prin urmare, nu sunt Biserici, pentru că Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și, neîndoielnic, este Una, pentru că Unul este Hristos și, pentru că Hristos este Capul Bisericii, nu e posibil ca Hristos să aibă mai multe trupuri sau mai multe capete. Este, carevasăzică, o ”urâciune a pustiirii” (Matei 24:15, Marcu 13:14) din zilele noastre acest pluralism ecumenist, după cum se numește, care are ca scop să submineze Adevărul și să facă din Adevăr o mărime matematică, însă Adevărul este Persoană, este Hristos. El a spus: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6).
În privința validării Adevărului, și un singur om, care crede în El, constituie majoritate, iar în ce privește Biserica, oricât de puțini membri ar avea, acest lucru nu are nici o importanță în raport cu numărul mare al aderenților concepțiilor religioase ale romano-catolicismului, protestantismului și monofizitismului. Ei ating în jur de 1,5 miliarde, dar faptul acesta nu are nici o importanță, pentru că Biserica nu este o mărime matematică, ci este comuniune cu Adevărul Care este Hristos.

Părintele Matei Vulcănescu:
Rezultatele dialogului dintre ortodocși și monofiziți îi determină pe mulți clerici și teologi de nivel academic ortodocși să afirme că monofiziții alcătuiesc o Biserică egală și de aceeași valoare cu Biserica Ortodoxă. Acest lucru reiese din Acordul de la Chambesy din 1993, pe care Patriarhia Română, prima dintre toate Bisericile Ortodoxe, l-a acceptat în urma unei decizii sinodale din 1994, dar și din practica contemporană de recunoaștere a monofiziților în cadrul Patriarhiilor Alexandriei și Antiohiei, ca și în America. Care este poziția Înaltpreasfinției-Voastre cu privire la acest subiect?

Mitropolitul Serafim:
Noi, ca Biserică Locală, și vorbesc despre Biserica Greciei, nu am acceptat la nivel sinodal acordurile de la Chambesy. La nivel sinodal, repet, pentru că reprezentanții noștri le-au semnat, din păcate, dar noi nu le-am acceptat la nivel sinodal, pentru că ele contravin Sinoadelor Ecumenice.
Așa-numiții monofiziți, monoteliți și monoenergiști, adică copții egipteni, etiopienii Abisiniei, ”Biserica” malankară (sud-vestul Indiei), armenii și siro-iacobiții, nu recunosc Sinoadele Ecumenice IV, V, VI, VII. Ei nu acceptă că Hristos este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit după unirea firilor prin Întrupare, nu acceptă hotărârile Sinodului IV Ecumenic. Am încercat aici în Grecia, în urmă cu un deceniu, să iau poziție față de această problemă. S-a publicat atunci un studiu hristologic al răposatului Papă și ”Patriarh” al copților din Egipt, Shenuda, apărut la Editura Armos. În această lucrare, Shenuda consemnează credința Bisericii copte, a monofiziților, și menționează foarte limpede că nu crede în cele două firi, dupa întrupare, dumnezeiască și omenească, ale lui Hristos, în cele două voințe, dumnezeiască și omenească. Așadar, ceea ce se spune, anume că Biserica Ortodoxă, Sobornicească și Apostolească, și ”Bisericile” orientale ale monofiziților au aceeași credință, nu este adevărat, pentru că monofiziții răstălmăcesc cuvântul Sfântului Chiril al Alexandriei, care, referindu-se la Hristos, spune: ”o fire a lui Dumnezeu Cuvântul întrupată” Nu e vorba de o fire compusă ce nu are cum sa ne mantuiască, ci de doua firi ce ramân distincte după întrupare. Aceste noțiuni subtile nu pot fi înțelese de lumea monofizită-miazită – coptă, etiopiană, indiană, armeană sau siro-iacobită. Și din acest motiv ne confruntăm cu o problemă uriașă.
Prin urmare, pe temeiul spus mai sus, nu este posibil să acceptăm comuniunea, intercommunio, cu aceste grupări eretice, care nu sunt biserici, nici nu putem găsi o justificare, pentru acceptarea intercomuniunii cu ei, în faptul că această epocă contemporană plină de multe greutăți ne-ar impune să găsim locuri comune, să găsim ceea ce ne leagă, așa încât să depășim dificultățile dogmatice și să ajungem astfel la o falsă unitate. Aceasta, pentru că monofizitismul, chiar și în forma lui actuală [erezia conform careia Hristos are o singura fire compusa din cele doua firi dumnezeiasca si omeneasca-miafizitism], a lui Sever al Antiohiei, lezează Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, căci, dacă Dumnezeu Cuvântul nu s-a făcut Om desăvârșit, cum îl va mântui El pe om? În aceasta stă marele secret al acestei chestiuni, și marea taină. Dacă, așadar, negăm firea dumnezeiască și firea omenească, faptul că Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, atunci negăm posibilitatea îndumnezeirii omului și mântuirea lui de către Dumnezeu. Din acest motiv, deci, consider că trebuie să fim foarte atenți când vorbim despre aceste lucruri. De aceea, singura cale dreaptă în abordarea acestor subiecte este să îi urmăm pe Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți, nu pe noi înșine, nu gândirea și judecata noastră, să îi urmăm pe Părinți, care sunt îndumnezeiți, adică vorbesc fiind în părtășie cu energia necreată a lui Dumnezeu. Și astfel ei păstrează și păzesc dreapta slăvire, adevărul care mântuiește, căci, luați aminte!, toate păcatele se iartă, toate, afară de erezie și de schismă – pe care nu le iartă nici sângele martiriului, după cum prevede dreptul nostru canonic. Prin urmare, e foarte serioasă problema, de aceea trebuie să o abordăm cu credincioșie și cu multă frică, iar nu cu ușurătate sau mânați de buna intenție de a comunica cu unii oameni, care oameni însă nu primesc Adevărul lui Dumnezeu, așa cum a fost el formulat de Sfântul Sinod al IV-lea Ecumenic.
Trebuie să spun că șarpele cel începător al răutății, diavolul, după prigoanele primelor secole, a găsit alte căi de ispitire, ca să îl dezorienteze pe om și să îl îndepărteze de mântuirea sa – anume, atât arianismul care atacă dumnezeirea lui Dumnezeu Cuvântul întrupat, cât și monofizitismul, monotelismul, monoenergismul, care lezează omenitatea Lui – țintind să nimicească șansa mântuirii omului și a îndumnezeirii lui, pentru că scopul omului nu este să devină un om mai bun, ci să devină dumnezeu după har, să se asemene lui Dumnezeu, să dobândească asemănarea cu Dumnezeu.
Tocmai din acest motiv consider că avem datoria să fim simpli și smeriți ucenici ai Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți.

Părintele Matei Vulcănescu:
Vă mulțumesc foarte mult. Vă rog să transmiteți un mesaj poporului român care așteaptă cuvânt de la episcopii mărturisitori, în această criză duhovnicească în care ne aflăm.

Mitropolitul Serafim:
Mesajul pe care aș dori să îl transmit fraților din frumoasa țară a României, aflată sub acoperământul și binecuvântarea Maicii Domnului și sub cinstitul omofor al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și al Preasfințiților Ierarhi ai Bisericii surori a României, este un mesaj de unitate și dragoste. Și îi rog pe toți să se roage și pentru noi, cei din Grecia, care ne ducem lupta în condiții foarte grele și în vremuri problematice. Ceea ce trebuie să însuflețească inimile noastre, ale tuturor, este unitatea care se întemeiază pe Potirul comun, pe Euharistie, pe Trupul și Sângele lui Hristos, Care ne sfințește pe toți și ne face cetățeni ai Împărăției Cerurilor. Le doresc tuturor putere, luptă duhovnicească, sfințenie a vieții, iar Dumnezeul Păcii, al dragostei și al unității, să ne acopere și să ne păzească de orice ispită, de orice problemă și de orice purtare păcătoasă, pentru că doar așa vom avea cu toții fericirea de a trăi Împărăția Cerurilor cea neînserată, în care nu există, știți asta, discriminări, diferențe date de proveniențele naționale, de limbi, neamuri, ci toți ”cu o gură și cu o inimă” slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Preasfântul Duh.

Traducerea din limba greacă: Tatiana Petrache

Interviul în limba greacă îl puteți viziona aici:

Anunțuri

17 comentarii

Din categoria Uncategorized

Are the Copts orthodox? Sunt Coptii ortodocsi?

Interview with father Athanasios Henein, former coptic monophysite priest converted to Orthodoxy. Father Athanasios was also the head of the Coptic Monophysite Community of Athens and all Greece and was close to the Coptic Patriarch Shenouda the 3rd. Currently, father Athanasios is an Archpriest in the Orthodox Metropolitanate of Piraeus.

Interviu cu parintele Athanasios Henein, fost preot copt monofisit convertit la Ortodoxie.
Parintele Athanasie a fost seful Comunitatii Monofisite Copte din Atena si din toata Grecia, apropiat al Patriarhului Copt Senuda al III-lea. In prezent, parintele Athanasie este Protoprezbiter in Mitropolia Ortodoxa a Pireului.

The heretical doctrines in the Coptic cult are not limited to Pope Shenouda. They date from Dioscorus, Severus and their early followers.
A good source for this matter is the book Εἶναι οἱ Ἀντιχαλκηδόνιοι ὀρθόδοξοι (Are the Anti-Chalcedonians Orthodox?) published by the Holy Monastery of Grigoriou, in the Holy Mountain Athos, in 1995, and containing various texts, either of the whole Community of the Holy Mountain, or of other Holy Mountain monks, regarding the Anti-Chalcedonians, their doctrine and the Orthodox position regarding them and the ecumenist “dialogue”. This book was written and originally published in Greek (it was translated in Romanian, in 2007, and published by the Evanghelismos Publishing House, the edition that I am using; I am unaware of translations in other languages).
The book lists numerous dogmatical mistakes of Severus of Antioch, e.g. in the chapter “A contribution to the inter-orthodox dialogue on the „orthodoxy” of the Anti-Chalcedonians”, point C: Dogmatical differences, pp. 69-100. Among numerous other heresies present in the miaphysite doctrine (they fill 31 pages…), Severus (quoted after Kahali Alemu, The Christology of Ethiopian anaphorals compared to the Chalcedon dogma, Thessaloniki, 1977, p. 105) says: „When we anathematize those that teach about the two natures of Emmanuel after the union, as well as about their actions (works) and properties, we do not condemn such people because they speak about natures or actions or properties, but because they say two natures after union and attribute actions and properties to each of them, dividing them between the two natures”.
Clearly here Severus teaches a non-orthodox view of not accepting “two natures after union” (i.e. not accepting the Orthodox dogma as upheld by Chalcedon), and teaches monothelitism and monoenergism (which are condemned by the VIth Ecumenical Council) as well.
Also, as observed by Saint Anastasios of Sinai and Saint John of Damascus, and confirmed by the Holy Mountanin fathers after analyzing the work of the Anti-Chalcedonian theologian V. C. Samuel, Severus follows the doctrine of partial essences (by which persons are partial essences, and which is also followed by Arius) – thus, in his acceptance as described by St. Anastasios of Sinai, “the one nature of Christ is composed of two partial essences and two halved hypostases” – a “composite nature” doctrine which is totally against Orthodoxy.
As discussed further in the book (pp. 109-117), the Christology of Severus, as it claims the two natures of Christ as somehow (imaginarily, say the Holy Mountain monks) distinct but yet at the same time united in a composite one, and is avowedly monothelitist and monoenergist, indeed does not appear to upheld the non-mingling of the natures of Christ when under logical scrutiny.
Thus, miaphysitism is explicitly monothelitist and monoenergist and (through the “composite nature” statements and the systematic rejection of the Chalcedonian formulation) implicitly monophysite despite the denial of “hard” Eutychian monophysitism.
Also, the position of the Anti-Chalcedonians in the ecumenist „dialogue” is that “one united divine-human nature in Christ” is an acceptable formulation, as mentioned in the First Common Statement at Anba Bishoy, 1989. In the Second Common Statement, at Chambesy, 1990, the Anti-Chalcedonians do not explicitly adopt the Fourth Ecumenical Council and all subsequent Ecumenical Councils, but make use of a devious formulation to make the Orthodox accept their rejection of these Councils. This shows that the “miaphysite” doctrine is heretical and opposes Orthodoxy, and the two Common Statements quoted above are not proofs of the Orthodoxy of the miaphysites but unacceptable dogmatic concessions by the participating Orthodox. It is not the Ecumenical Councils that had a terminological misunderstanding, it is the modern ecumenist “Orthodox” that do not understand or do not consider the implications of the terminology they adopt.
Copts wishing to express “an Orthodox phronema” should indeed explicitly reject all the doctrine of Dioscorus and Severus, and fully embrace the Orthodox teaching, that of all Ecumenical Councils.

Doctrinele eretice ale cultului copt nu sunt limitate la papa Shenouda. Ele datează de la Dioscor, Sever şi adepţii lor de la acea vreme.
O sursă bună în această privinţă este cartea Εἶναι οἱ Ἀντιχαλκηδόνιοι ὀρθόδοξοι (Sunt anticalcedonienii ortodocşi?) publicată de Sf. Mănăstire athonită Grigoriu în 1995, şi conţinând diverse texte ale Sfintei Comunităţi a Sfântului Munte şi ale altor părinţi athoniţi despre anticalcedonieni, doctrinal lor şi poziţia ortodoxă privindu-i pe aceştia şi „dialogul” ecumenist. Această carte, scrisă şi publicată original în greacă, a fost tradusă în română în 2007 şi publicată la editura Evanghelismos, ediţia pe care o folosesc; nu am cunoştinţă să fi fost tradusă în alte limbi.
Cartea listează numeroase erori dogmatice ale lui Sever de Antiohia, d. ex. în capitolul „O contribuţie la dialogul inter-ortodox asupra „ortodoxiei” anticalcedonienilor”, punctul C: Diferenţe dogmatice, pp. 69-100. Între multe alte erezii prezente în doctrina miafizită (ocupă 31 pagini…), Sever (citat după Kahali Alemu, The Christology of Ethiopian anaphorals compared to the Chalcedon dogma, Thessaloniki, 1977, p. 105) spune: „Atunci când anatematizăm pe cei care învaţă despre două firi ale lui Emanuel după unire, precum şi despre lucrările lor şi însuşirile lor, nu-i condamnăm pe unii ca aceştia pentru că vorbesc despre firi sau lucrări sau însuşiri, ci pentru că zic două firi după unire şi atribuie lucrările şi însuşirile fiecăreia dintre ele, împărţindu-le între cele două firi”.
În mod clar, aici Sever învaţă o perspectivă ne-ortodoxă, ce nu acceptă „două firi după unire” (adică nu acceptă dogma ortodoxă aşa cum e susţinută de Chalcedon), şi învaţă de asemenea monotelismul şi monoenergismul (ambele condamnate de al VIlea Sinod Ecumenicl).
De asemenea, după cum observă Sfinţii Anastasie Sinaitul şi Ioan Damaschinul, şi părinţii aghioriţi confirmă după analiza lucrării teologului anticalcedonian V. C. Samuel, Sever urmează doctrina esenţelor parţiale (după are persoanele sunt esenţe parţiale, urmată şi de Arie) – astfel, în accepţiunea lui, după cum o descrie Sf. Anastasie Sinaitul, „firea cea una a lui Hristos este alcătuită din două esenţe parţiale şi două ipostasuri înjumătăţite”, învăţătură ce ajunge la o „fire compusă” şi este total împotriva Ortodoxiei.
După cum se discută mai apoi în carte (pp. 109-117), hristologia lui Sever, ce susţine că cele două firi ale lui Hristos sunt cumva distincte (distincţia fiind imaginară, spun părinţii atoniţi) şi în acelaşi timp unite într-una compusă, şi este pe faţă monotelită şi monoenergistă, într-adevăr, la o analiză logică, nu apare ca susţinând neamestecarea firilor lui Hristos.
Astfel, miafizitismul este în mod explicit monotelit şi monoenergist şi (prin afirmaţiile despre „firea compusă” şi respingerea sistematică a formulării de la Chalcedon) în mod implicit monofizit, în pofida negării monofizitismului „pur” al lui Eutihie.
De asemenea, poziţia anticalcedonienilor în „dialogul” ecumenist este că „o natură divino-umană unită” este o formulare acceptabilă, după cum se menţionează în Prima Declaraţie Comună de la Anba Bishoy, 1989. În cea de-a doua Declaraţie Comună, de la Chambesy, 1990, anticalcedonienii nu adoptă în mod explicit Al IV-lea Sinod Ecumenic şi Sinoadele Ecumenice ulterioare, ci folosesc o formulare evazivă pentru a face pe ortodocşi să le accepte refuzul acestor Sinoade. Aceasta arată că doctrina „miafizită” este eretică şi se opune Ortodoxiei, iar cele două Declaraţii Comune citate mai sus nu dovedesc ortodoxia miafiziţilor ci concesiile dogmatice inacceptabile făcute de ortodocşii participanţi. Nu la Sinoadele Ecumenice a existat o problemă de neînţelegere terminologică, ci „ortodocşii” ecumenişti moderni nu înţeleg sau nu iau în considerare implicaţiile terminologiei pe care o adoptă.
Copţii care doresc să exprime „o înţelegere [phronema] ortodoxă” ar trebui, într-adevăr, să se lepede explicit de toate învăţăturile lui Dioscor şi Sever, şi să îmbrăţişeze deplin învăţătura ortodoxă, cea a tuturor Sinoadelor Ecumenice.
Alexandru Iftime

54 comentarii

Din categoria Uncategorized

Scrisoare deschisa catre Sfantul Sinod al BOR si Preafericitul Daniel in problema monofizita.

Scrisoare deschisă către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane și Preafericitul Daniel în problema monofizită

În atenția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în problema acceptării oficiale de către Biserica Ortodoxă Română (1994) a celor două declarații comune de la Chambesy (1990 și 1993) în cadrul dialogului cu necalcedonienii.

Preafericite Părinte Patriarh Daniel,

Sfântul Apostol Pavel ne spune că fiecare dintre noi suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, de aceea atunci cand un mădular suferă sau este în oarece pericol, este normal ca celelalte mădulare ale Trupului lui Hristos să reacționeze, ca într-un singur organism viu. Din același motiv, ca unul ce sunt mădular al Bisercii Ortodoxe îmi exprim îngrijorarea referitor la ceea ce a semnat Biserica Ortodoxă Română ca ipostas local al Bisericii Ortodoxe Sobornicești, în Sfântul Sinod din 8-9 decembrie 1994, prin care se recunosc “Bisericile necalcedoniene” ca Ortodoxe.
Cred că acest act adoptat în Sinod ar trebui reanalizat. In nici un caz nu sunt impotriva dialogului teolgic cu eterodocsii .
Am văzut publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române declarațiile de mai jos și mă gândesc la faptul că poate nu au fost verificate de teologi avizați. De aceea, cu smerenie vă atrag atenția :
Conform site-ului oficial al Patriarhiei Române:
“Biserica Ortodoxă Română a dovedit o mare deschidere față de acest dialog. A fost prezenta la aproape toate intrunirile neoficiale si oficiale (fara a IV-a neoficiala si a II-a si a III-a oficiala), prin prof. dr. Nicolae Chitescu, pr.prof.dr. Dumitru Radu, I.P.S. dr. Antonie Plamadeala, pr. prof. dr. Dumitru Staniloae si pr. prof. dr. Nicolae Necula.[1]
In sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, din 8-9 decembrie 1994, s-au acceptat in mod oficial textele celor doua declaratii comune. Astfel, Biserica Ortodoxa Romana a fost prima Biserica, care a aprobat oficial acest dialog dupa 1993.”
Se pare ca cei care au adoptat aceste concluzii ale dialogului cu necalcedonienii, nu au fost deloc atenți la ceea ce au semnat:
„Atunci cand vorbim despre ipostasul unic și compus al Domnului nostru Iisus Hristos, nu vrem să spunem ca în el se unesc un ipostas divin cu unul uman. Vrem să spunem că unul și veșnicul ipostas al celei de-a doua Persoane a Treimii și-a asumat omenitatea noastră, a naturii create, printr-un act[2] care-l uneste cu propria sa natura dumnezeiască necreată, pentru a forma o adevarată ființă divino-umană[3], unită în mod nedespărțit și neamestecat, naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare”[4]. „Acest ipostas al Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, născut mai inainte de toți vecii, din Tatăl, este acela care în zilele de pe urmă a devenit o ființă umană[5] și s-a născut din Prea Sfânta Fecioara Maria.[6]” http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.htm

Prima formulare: “vorbim despre ipostasul unic si compus al Domnului nostru Iisus Hristos” nu este deloc clara, iar explicitatarea care urmeaza este si mai ambigua.
Formularea “naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare” ar putea insemna ca firile (naturile) in Hristos sunt doar teoretice.
In formularea “pentru a forma o adevarata fiinta divino-umana” se confunda notiunea “fiinta divino-umana” cu notiunea “fire divino-umana”, exact ca in formula ereticului Sever de Antiohia, anume fire compusa divino-umana.
Formularea “este Acela care in zilele de pe urma a devenit o fiinta umana“ este iarasi impotriva invataturii Sinodului IV Ecumenic, pentru ca ipostasul Fiului nu “a devenit o fiinta umana” ci “si-a impropriat firea umana”. In Simbolul Niceo Constantinopolitan se spune ca Fiul ” S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om” – termenul grecesc “ενανθρωπησαντα”, care s-ar traduce mai exact cu “S-a inomenit” adica “a luat firea umana“.
Senuda al III-lea, in cartea sa “Firea lui Hristos“, vorbeste despre o fire a lui Hristos, mergand pe linia ereziei lui Sever. In aceasta nuanta consta erezia miafizita. [7]Conform lui Senuda, Hristos are o singura fire divino-umană[8], interpretand eronat ceea ce spune Sfantul Chiril al Alexandriei: “o fire a Cuvantului întrupată[9]”[10]. Formulare care, desi apartine unui mare Sfant al Bisericii, a fost evitată a se folosi de catre Sinodul IV Ecumenic, tocmai ca sa nu existe ambiguitati.
Conform invataturii ortodoxe exprimate de Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica, Capitolul XVI (Catre cei ce spun:Daca omul are doua firi si doua activitati, este necesar ca Hristos sa aiba trei firi si tot atatea activitati[11]): “Tot ceea ce este comun si se observa in multi, fara ca sa fie in unul mai mult, iar in altul mai putin, se numeste fiinta. Prin urmare, pentru acest motiv, se zice o singura fire a oamenilor, pentru ca orice om este compus din suflet si corp. Despre ipostasa Domnului insa, nu putem spune o singura fire, caci fiecare din firi pastreaza, si dupa unire, insusirea fireasca si nu este cu putinta sa gasim o specie Hristos. N-a fost un alt Hristos, din Dumnezeire si omenire, acelasi si Dumnezeu si om.”[12]
Firea umana este enipostaziata in Persoana Fiului lui Dumnezeu, deci nu se poate vorbi de un ipostas propriu al firii umane.
In cheia Sinodului de la Calcedon, fraza Sfantului Chiril poate fi inteleasa astfel:o fire dumnezeiasca unita cu natura umana, adica doua firi. Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica, III, capitolul 8 spune[13]: Deoarece (firile) sunt unite dupa ipostas si au intrepatruderea reciproca, sunt unite fara amestecare, pastradu-si fiecare propria sa deosebire naturala.” iar in capitolul 3 spune: “Daca Hristos ar fi dintr-o singura fire compusa, si daca este deofiinta cu Tatal, atunci va fi si Tatal compus si deofiinta cu trupul, lucru absurd si plin de toata blasfemia“[14]. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul spune: “nu este ingaduit a se spune ca Hristos e o fire compusa, pentru ca ar insemna ca si Trupul lui Hristos e de o varsta cu dumnezeirea” (Sf Maxim Marturisitorul, Epistola catre Ioan Cubicularul…Impotriva lui Sever, PSB81, p85-86)[15].
In Minei, la Slujba Sfintilor Parinti celor din Calcedon, la Utrenie, cantarea 6 scrie: Chiril pe Hristos propovaduieste in doua firi, si in doua lucrari, eresul lui Sever celui fara de minte biruind”.
Impotriva Sinodului IV Calcedon au fost “ridicate anatemele”
„Ridicarea anatemei in contextul dialogului dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Orientala Ortodoxa este bazata pe Declaratia hristologica comuna de la Chambésy si urmareste inlaturarea obstacolelor in vederea comuniunii eclesiale depline”.[16]Intrebarea sincera este: De ce coptii, siroiacobitii si armenii nu accepta formularea Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon?
Raspunsul il gasim in cartea “Firea lui Hristos” a patriarhului copt Senuda al III-lea, in care se spune negru pe alb ca ca noi ortodcsii suntem eretici nestorieni![17]
“Odata acceptat acordul comun privind hristologia, urmeaza acordul comun liturgic. Desi acum nu exista o separatie dogmatica, realizarea deplinei comuniuni ramane un ideal. Se pare ca Bisericile Orientale Ortodoxe nu au suficient curaj in a recunoaste categoric si deplin hotararile Sinodului al IV-lea ecumenic, probabil si imprejurarilor istorice date, iar celelalte Biserici Ortodoxe intarzie ratificarea oficiala a dialogului. In subcomisia liturgica este numit din partea Bisericii Ortodoxe Romane pr.prof.dr. Nicolae Necula.” [18]

Ce usor au trecut comisiile ortodoxe peste Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon! Observăm totodată ca partea miafizita (coptii, armenii si sirienii) a fost mult mai serioasa în abordarea ei eretică, si chiar de admirat, pentru ca, desi partea ortodoxa s-a grabit sa “ridice anatemele” de pe ereticii condamnati de Calcedon, coptii au spus ca nu poate fi valabila si reciprocă, anume ca miafizitii nu vor ridica anatemele asupra Sfintilor Parinti de la Calcedon! Chiar daca miafizitii ar vrea să “ridice anatema” problema ramane, pentru ca anatema emisa de ei impotriva ortodocsilor este o anatema invalida (ea nu face decat sa confirme, din partea miafizitilor, ca avem alta hristologie decat ei). Insa si ridicarea anatemei contra miafizitilor de catre ortodocsi este invalida. Iesirea eventuala a miafizitilor sau a altor eterodocsi de sub anatema Sinoadelor Ecumenice se face prin primirea invataturii ortodoxe, nu prin ridicarea magica a anatemelor, fara suport dogmatic.”Cartea patriarhului miafizit Senuda rămâne ca reper pentru noi ortodocșii, ca să înțelegem că nu avem nimic în comun cu miafiziții, și nu e vorba de nici o neînțelegere terminologică.
Sinodul Bisericii Ortodoxe a Serbiei a adoptat ca act oficial cartea domnului Jean-Claude Larchet, “Personne et Nature”, text foarte bine documentat în care se demonstrează patristc faptul că necalcedonienii sunt în continuare eterodocși.
În urma celor expuse mai sus cred ca ar fi cazul ca Biserica Ortodoxă Română să reanalizeze documentul acceptat oficial în 8-9 decembrie 1994, prin care se pune într-o anumită măsură sub anatema Sinodului IV Calcedon și a următoarelor Sinoade Ecumenice.
Pentru că știu că vă anima dragostea si ravna pentru credinta ortodoxa îndrăznesc să vă cer cu smerenie binecuvântarea patriarhală și rugaciunea.

Cu fiască supunere, preot Matei Vulcănescu
Cleric in Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei
Surse: în limba greacă Orthódoxos Týpos, februarie 2013.
Theodromia ianuarie-martie 2013

Traducere pr.Matei Vulcănescu

[1] Biserica Ortodoxă Română fost reprezentată la întrunirile neoficiale de IPS Antonie Plămădeală și Nicolae Chițescu in anii 1964-1970, Parintele Dumitru Staniloae in intalnirile neoficiale din 1971-1079, Parintele Dumitru Radu in prima intalnire oficiala din 1985 si parintele Nicolae Necula.

[2] dans un acte http://eocf.free.fr/dialogl.htm, http://orthodial.com/textes.html

[3] un réel être divino-humain http://eocf.free.fr/dialogl.htm, http://orthodial.com/textes.html

[4] uniquement dans la contemplation (theoria). http://eocf.free.fr/dialogl.htm, http://orthodial.com/textes.html

[5] devint un être humain. http://eocf.free.fr/dialogl.htm, http://orthodial.com/textes.html

[6] http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

[7] Miafizismul este monofizism.

[8] Thus He was able to say to the Jews while speaking to them, “Before Abraham was, I am. ” (John. 8:58). He did not say, “My Divine nature existed even before Abraham”, but He said, “I am”, which proves the unity and Oneness of His Nature. (H. H. Pope Shenouda III, Nature of Christ, 1997, σελ. 25).

[9] Κύριλλος Αλεξανδρείας, Περὶ τῆς παναγίας Τριάδος ἐν κεφαλαίοις κη’, P.G. 77:19:1160:Α:13.

[10] Shenouda înțelege greșit această frază ca o fire a Cuvântului intrupat („μίαν φύσιν τοῦ Θεοῦ Λόγου σεσαρκωμένου” or “One Nature of God, the Incarnate Logos”) – (H. H. Pope Shenouda III, Nature of Christ, 1997, p. 19). The One Nature of the incarnate Logos (p. 27)

[11] Ιωάννης Δαμασκηνός, Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ορθοδόξου πίστεως. P.G. 94:Βιβλίον Γ:(16)60:1064:A. ΕΠΕ 1:Βιβλίον Γ:(16)60:376.

[12] Ιωάννης Δαμασκηνός, Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ορθοδόξου πίστεως. P.G. 94:Βιβλίον Γ:(16)60:1064:C-1065:A. ΕΠΕ 1:Βιβλίον Γ:(16)60:378:9.

[13] Ιωάννης Δαμασκηνός, Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ορθοδόξου πίστεως. P.G. 94:Βιβλίον Γ:(8)52:1013:B. ΕΠΕ 1:Βιβλίον Γ:(8)52:318:6.

[14] Ιωάννης Δαμασκηνός, Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ορθοδόξου πίστεως. P.G. 94:Βιβλίον Γ:(3)47:989:B. ΕΠΕ 1:Βιβλίον Γ:(3)47:290:2.

[15] Μάξιμος Ομολογητής, Ἐπιστολὴ (ΙΒ’) πρὸς Ἰωάννην Κουβικουλάριον, περὶ τῶν ὀρθῶν τῆς Ἐκκλησίας τοῦ Θεοῦ δογμάτων καὶ κατὰ Σεβήρου τοῦ αἱρετικοῦ. P.G. 91:489:A-B. ΕΠΕ:Φ:15:Β:198:1.

[16]http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

[17] In spite of the fact that the Council of Ephesus had excommunicated Nestorus, the Nestorian roots extended to influence the council of Chalcedon where the trend to separate the two natures became so apparent that it was said that Christ is two persons, a God and a human being; (H. H. Pope Shenouda III, Nature of Christ, 1997, σελ. 15).

[18] http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

85 comentarii

Din categoria Uncategorized