Arhive pe etichete: mantuire

Orice crestin ortodox este dator sa impiedice desfasurarea „saptamanii de rugaciune ecumenica”

Matei 10:28 ”Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida; temeti-va mai de graba de acela care poate si sufletul si trupul sa le piarda in gheena”

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/01/31/scrisoare-deschisa-catre-sfantul-sinod-al-bor-si-preafericitului-daniel-in-problema-monofizita/

In perioada 18 ianuarie si 25 ianuarie va avea loc saptamana de uraciune ecumenica. Conform canoanelor Bisericii, impreuna-rugaciunea cu ereticii este un mare pacat. Acest pacat este mai mare decat a ucide un om. (iar a ucide un om e un pacat abominabil) Daca a ucide un om e un pacat atat de mare, cu atat mai mare este pacatul calcarii in picioare a invataturii Bisericii inspirate de Duhul Sfant.

Este necesar sa facem diferenta intre iubirea crestina, care trebuie sa se manifeste fata de orice om, indiferent de religia lui, rasa sau statutul lui social, dupa modelul samarineanului milostiv care a ajutat pe aproapele sau, si compromisul dogmatic si calcarea cu buna stiinta a canoanelor Bisericii.
Putem fi buni prieteni cu eterodocsii, trebuie sa ii iubim, dar asta nu insemna ca putem sa ne si rugam impreuna cu ei, ci trebuie sa facem deosebirea intre iubire si compromis dogmatic. Nu poate fi folosita iubirea ca argument pentru compromisul dogmatic, atata timp cat Dumnezeu, care este iubire, a descoperit Dogmele, care sunt rodul iubirii Lui fata de oameni.

Impreuna-rugaciunea cu eterodocsii duce la pierderea mantuirii.

Acest pacat este pacat impotriva Duhului Sfant, Cel care a inspirat canoanele Bisericii.

Canonul 10 al Sfintilor Apostoli spune: „Daca cineva s-ar ruga chiar si in casa cu cel oprit de la Sfanta Impartasanie (afurisit), acela sa se excomunice.”

Canonul Canonul 65 al Sfintilor Apostoli: ” Daca vreun cleric sau mirean va intra in adunarea iudeilor sau a ereticilor spre a se ruga, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”

Canonul 6 al Sinodului de la Laodiceea confirmat de Sinodul VI Ecumenic prin canonul 2 spune: Sa nu fie ingaduit ereticilor sa intre in Casa lui Dumnezeu, daca staruie in eres.

Nu numai impartasirea din „Potirul comun” este oprita de canoanele Bisericii, ci si simpla rugaciune in casa, in biserica, etc.

Vecerniile cu participarea eterodocsilor sunt vatamatoare si se opun canoanelor Bisericii, participarea la ele de catre ortodocsi ducand la pierderea mantuirii, pentru ca aici nu este vorba de o simpla participare, ci de o saptamana de rugaciune organizata cu un scop precis: unitatea crestina, dar nu in ortodoxie, ci dupa modele straine invataturii Bisericii.

Prezenta episcopilor ortodocsi la aceste intalniri de impreuna-rugaciune atrage urgia lui Dumnezeu asupra poporului ortodox.

Saptamana de rugaciune ecumenica este o caricaturizare a a randuelilor Bisericii si are consecinte dezastruoase. Este un tribut platit diavolului, pe care unii din ierarhii nostri il platesc in fiecare an.
Sa cerem ierarhilor ortodocsi sa nu organizeze o astfel de saptamana de uraciune ecumenica, sa nu le permitem eterodocsilor accesul in bisericile ortodoxe cu scopul acestei rugaciuni!

Parintele Paisie Aghioritul a primit la chilia sa, cu multa dragoste, un grup de preoti papistasi. Acestia au ramas impresionati de dragostea parintelui fata de ei si i-au spus: Parinte, hai sa spunem „Tatal nostru” impreuna! Parintele Paisie insa le-a raspuns ca nu este posibil. Atunci ei au spus: Parinte, dar nu suntem si noi copiii lui Dumnezeu?
Parintele Paisie le-a raspuns: Da, sunteti copiii lui Dumnezeu, dar sunteti afara din Casa Lui, sunteti fiii risipitori!

Preot Matei Vulcanescu
Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei

“Cand ajungi sa spui ca a te ruga impreuna cu persoane de nu stiu ce alta confesiune e mai grav decat a ucide un om, adica mai degraba ai lua viata cuiva decat sa te rogi impreuna cu alt crestin, atunci amice, ”
uite explicatia ti’o da Sf Ioan Gura de Aur
De ce se distrug copiii. Parintii – ucigasi de copii

De nicaieri de altundeva nu vine distrugerea copiilor decât dintr-un interes exagerat al parintilor pentru cele ale traiului. Ei se straduiesc sa le asigure un trai fericit si atât. De aceea, vrând nevrând, îsi neglijeaza atât propriul suflet cât si pe cel al copiilor. Pe parintii acestia – si sa nu creada cineva ca vorbesc la mânie – i-as socoti mai rai chiar decât ucigasii de copii. Acestia din urma, ucigând, desfac sufletul de trup, dar cei de care vorbesc eu, parintii neglijenti, le arunca si trupul si sufletul în focul iadului.

Oricum toti oamenii mor, este o lege a firii ca trupul sa moara, dar copiii care au parinti nepasatori ar fi putut evita moartea sufletului spre care i-a dus tocmai nepasarea si neglijenta parintilor lor. Oricum moartea trupului va disparea definitiv la înviere, dar de moartea sufletului nimeni nu va putea scapa, niciodata. Pentru ca un suflet mort nu se va mântui niciodata, ci e condamnat sa ispaseasca o pedeapsa vesnica.

Pe buna dreptate îi putem socoti pe acesti parinti mai rai decât ucigasii de copii. Nu este acelasi lucru sa-ti ascuti sabia si s-o pui la gâtul unui copil cu a distruge sufletul unui copil si a-l duce la pierzanie, ceea ce e mult mai cumplit. Pentru ca nimic nu e mai pretios pentru noi decât sufletul.

erezie = moarte sufleteasca ,adica MAI REA ca moartea trupeasca,asa ca daca eu nu imi invat copilu Ortodoxia si ma ocup doar de cele ale traiului ptr copilu meu sa ii dau averi si atat deci sunt un UCIGAS mai mare ca ucigasii/criminalii in serie de trupuri,ca moartea trupului va disparea cu Invierea tuturor, dar cel ce isi omoara sufletul său sau al altuia cu eREZIE/cu rugaciuni in comun eretice la Inviere merge in muncile iadului
http://www.ioanguradeaur.ro/223/de-ce-se-distrug-copiii-parintii-ucigasi-de-copii/

Reclame

128 comentarii

Din categoria Uncategorized

Exagerarile si lipsa de discernamant a unor stilisti a dus la iesirea lor din Biserica lui Hristos! (Gheronda Filotei Zervakos)-(nu ne referim la cei care din binecuvantate pricini, respectand Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol au intrerupt pomenirea ierarhilor eretici, cum au fost Mitropolitul Augustin de Florina, Muntele Athos, si alti mitropoliti din Grecia care au intrerupt pomenirea raupomenitului patriarh Atenagoras, cel impreuna cu Iuda si Arie in nepocainta si iad se gaseste azi)

În satul lui Partenie era un tânăr oarecare pe care câţiva vechi calendarişti, în Paros, l-au convins să nu meargă la Biserică, să nu se spovedească, să nu se împărtăşească cu preacuratele Taine, pentru că va merge în iad, pentru că prin noul calendar nu există Liturghie, nici Taine. Câţi merg la Biserică după noul calendar, se spovedesc şi se împărtăşesc, toţi sunt ai iadului. Îngrozit, tânărul s-a îndepărtat de Biserică şi de Sfânta Împărtăşanie şi a păţit nefericitul ceea ce zice Sfântul Chiril: „Cei ce se îndepărtează pe ei înşişi de Biserică şi de Sfintele Taine se fac vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului”. Însă înduratul Dumnezeu nu l-a lăsat să se piardă, pentru că din simplitate a fost rătăcit de către vechii calendarişti. Şi atunci când s-a îmbolnăvit şi s-a apropiat de moarte, într-o zi, a intrat in camera sa o mulţime de demoni, îl îmbrăţişau şi-i spuneau: Am venit să te luăm, eşti al nostru. În prezenţa şi la vederea necuraţilor demoni, tânărul s-a îngrozit şi a strigat cu glas mare: Ajutor! Ajutor! Scoateţi-i pe aceşti negri care au venit să mă ia! Părinţii alergară îngroziţi, la fel şi vecinii, şi-l întrebară ce a păţit. Acesta mai tare striga: Scoateţi-i pe negrii care au venit să mă ia!

Părinţii şi cei care veniseră în grabă nu vedeau pe nimeni şi încercau să-l mângâiem dar el tremura continuu, plângea şi striga să-i scoată afară. După ce a văzut că niciun ajutor nu i-au dat, a spus către părinţii săi: Aduceţi-mi-l pe preotul Filotei ca să mă spovedesc! Şi pentru că i-au spus că lipseşte, le-a zis: Aduceţi-l pe preotul Manole. I-au zis: Este nou-calendarist, iar tu nu ai fost niciodată la Biserică, pentru că era nou-calendarist şi nici nu-l salutai. Cum îl convingi acum să vină? Am greşit, am greşit! Aduceţi-l ca să mă spovedesc.

I-au adus la cunoştinţă, a venit, iar tânărul s-a spovedit. Când a intrat insa preotul, demonii au ieşit şi stăteau la uşă. Iar când preotul i-a citit rugăciunea de iertare, negrii şi urâţii demoni au fugit plângând, şi intrând câţiva tineri frumoşi, minunaţi la înfăţişare, l-au îmbrăţişat şi i-au spus: Pentru că te-ai spovedit curat, am venit în ajutorul tău. Tânărul a încetat să mai plângă, să se mai teamă şi cu glasuri de mulţumire, cu faţa luminoasă şi liniştită, îi chema pe părinţi şi pe vecini ca să vadă strălucirea şi frumuseţea acelor tineri, dar ca nişte nevrednici aceia nu-i vedeau.După trei zile a spus părinţilor săi: Aduceţi-i la cunoştinţă părintelui Manole ca mâine la orele 9 să vină să mă împărtăşească, pentru că tinerii care mi-au vorbit, mi-au spus că mă vor lua cu ei. Astfel s-a şi întâmplat şi a plecat zâmbind şi cu nădejdi bune în Ierusalimul cel de sus.

În Syros erau doi ieromonahi-duhovnici fanatici şi zelotişti, foarte râvnitori ai calendarului vechi, care îi sfătuiau şi îi învăţau pe oameni, pe creştini, să nu se mai ducă la Biserică, să nu se mai împărtăşească cu Preacuratele Taine. În loc să se împărtăşească, să prefere să umple un pahar de vin şi să afunde în el o felie de pâine şi să mănânce, aceasta ar fi mai de preferat. De asemenea, copiilor lor, în loc să-i boteze preoţii nou-calendarişti, să prefere să le facă o baie în mare sau să pună într-o vană apă şi să-i spele. Iar unul mai fanatic spunea că împărtăşania nou-calendariştilor o pune jos şi o calcă în picioare şi spunea şi un cuvânt ruşinos.Şi aveau între ei atâta ură, invidie şi răutate încât nu se ocupau cu nimic altceva, cât de mult îi preocupa să meargă la oamenii cunoscuţi lor şi la cei necunoscuţi, să se judece unul pe altul, cu judecăţi înfricoşătoare şi cu clevetiri groaznice. Se făcuse o mare sminteală în oraşul Syros.

Câţiva oameni cuminţi şi cu frică de Dumnezeu mă roagă să-i împac. Am încercat să-i conving că sunt datori ca creştini şi, mai mult, ca ieromonahi şi duhovnici, să se ierte, să se împace, să zădărnicească invidia şi duşmănia, ca să nu moară în duşmănie. A fost însă imposibil. Pe unul prin multe pilde şi învăţături din Evanghelie, l-am convins să se ierte. Celălalt a fost imposibil de înduplecat, de aceea i-am spus: Dacă nu-l ierţi, să nu mai liturghiseşti, pentru că Hristos spune: Mai întâi să te împaci cu vrăjmaşul tău şi atunci să-ţi aduci darul şi jertfa ta. Eu, îmi spune, voi liturghisi… Dar în loc să liturghisească, după puţine zile după ce i-am spus să nu liturghisească, a luat un cuţit şi s-a dus să junghie pe nepotul unui negustor pentru că îi luase banii. Şi pentru că poliţistul l-a închis pentru câteva zile şi l-a ameninţat să nu se mai atingă vreodată de nepotul aceluia, pentru că îl va pedepsi, s-a dus ca un alt Iuda şi a luat o funie şi şi-a făcut un ştreang ca să se sugrume. Dar în clipa aceea l-a văzut o femeie care a strigat şi au alergat de i-au tăiat funia şi a fost salvat.

Dar pentru că hulea, l-au închis la azil. Şi când s-a apropiat de moarte şi s-a dus preotul să-l împărtăşească, l-a găsit că-şi mânca necurăţiile! Şi astfel a murit neîmpărtăşit, el care zicea că Împărtăşania nou-calendariştilor o pune jos şi o calcă în picioare şi o amestecă în necurăţii. Iar când l-au dezgropat l-au găsit neputrezit. Cadavrul lui era negru, răspândea un miros greu, gura îi era deschisă şi limba îi atârna în afara gurii. Acestea sunt isprăvile vechilor calendarişti fanatici care au îndepărtat iubirea şi ţin strâns vechiul calendar ca să nu-l piardă.

Dacă aş vrea să număr rătăcirile şi ereziile vechilor calendarişti în care au căzut o dată cu introducerea noului calendar, nu-mi va ajunge timpul. În afara rebotezării, a mirungerii din nou, a îndrăznelii unora de a nu intra în Bisericile creştinilor nou-calendarişti, a nu se închina la sfintele icoane, a trece pe lângă Biserici şi a nu-şi face semnul Crucii şi a spune că bisericile s-au catolicizat, icoanele s-au întinat. Iar atunci când bat clopotele bisericilor pentru sărbătoarea vreunui sfânt, unii vechi-calendarişti spuneau că este sărbătoarea sfinţilor catolici.

O călugăriţă vechi-calendaristă de la mănăstirea de maici din Tynos, trecând pe dinaintea uşilor Bisericii Mănăstirii în Marea Vineri şi văzându-l pe Hristos răstignit pe lemn în mijlocul bisericii s-a întors cu spatele la Hristos. La observaţiile unei alte călugăriţe vechi-calendariste cum de nu îi este ruşine, a răspuns cu impertinenţă şi fără evlavie: Acest Hristos nu este al nostru, este al catolicilor. Mă opresc, nu mai spun altceva. Spun doar atât: „Părinte, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac”, nici ce zic.
Ia aminte, să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să fii întotdeauna lângă El.

Cu iubire părintească şi rugăciuni din inimă
Arhimandritul Filotheos”

(Preluat de pe http://www.impantokratoros.gr/5C53DEB4.el.aspx şi tradus din greceşte de Leontie monahul)

7 comentarii

Din categoria Uncategorized

Mitropolitul Serafim de Pireu cere convocarea Sfantului Sinod pentru condamnarea panereziei ecumeniste!

Serafim, Mitropolitul Pireului

În Pireu, 8 mai 2013

COMUNICAT

Înaltpreasfinţitul Mitropolit SERAFIM de Pireu a trimis Preafericitului Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, kyr Ieronim şi membrilor Respectabilei Ierarhii a Bisericii Eladei următoarea scrisoare.

DIN SFÂNTA MITROPOLIE

În Pireu, 8 mai 2013

Nr. Prot. 525

Preafericitului

Arhiepiscop al Atenei

şi al întregii Elade

domnului domn IERONIM

Preşedintelui Sfântului Sinod şi

Înaltpreasfinţiţilor Membrii ai Sfântului Sinod

al Ierarhiei Bisericii Eladei,

La reşedinţele lor.

Preafericite Sfinte Preşedinte,

Înaltpreasfinţiţilor Părinţi Sinodali,

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Atunci când se iveşte o nouă erezie, care pricinuieşte confuzie în cele ale credinţei, păstorii tuturor vremurilor, confirmând cele pe care le-au făgăduit la hirotonia lor, trec la combaterea acestei erezii, ca să traseze o linie de apărare şi să fixeze graniţele Credinţei Ortodoxe, aşa încât aceasta să se deosebească de rătăcirea ereticilor, iar în acest fel să-i protejeze pe credincioşi de necurăţia kakodoxiei (=relei credinţe). În zilele noastre, Preafericite Sfinte Preşedinte şi Înaltpreasfinţiţilor, Sfinţi Fraţi, a apărut ca unul din semnele vremurilor de pe urmă şi ca „un lup greu care nu cruţă turma” [[1]], panerezia Ecumenismului sincretist intercreştin şi inter-religios. Din acest motiv, exprimându-ne neliniştea noastră, ne adresăm către Preafericirea Voastră, către Respectabilul Corp al Preasfinţilor Episcopi ai Sfântului Sinod al Ierarhiei Preasfintei Biserici a Eladei, ca spre organismul administrativ suprem şi autorizat al Bisericii Autocefale a Eladei, îndemnând şi propunând rugător şi cu smerenie ca noi, Episcopii-păstori, în numele Sfintei şi Celei deofiinţă şi de Viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi, a Dumnezeului Celui Viu în Trei Ipostasuri, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, să ne asumăm răspunderile noastre înaintea Lui şi a credinciosului Său popor şi să ne ridicăm la înălţimea împrejurărilor şi să convocăm un Sinod Local, care – aşa cum este dator – trebuie să purceadă la condamnarea sinodală oficială a amintitei kakodoxii şi a îngrozitoarei erezii.

Motivele care fac stringentă nevoia convocării unui astfel de Sinod Local sunt descrise mai jos:

Ecumenismul, după cum se ştie, a fost demascat ca pan-erezie de către Sfântul Stareţ contemporan al Bisericii Ortodoxe surori a Serbiei – Biserica Sfântului Sava – şi Profesorul de Dogmatică şi Dascăl al Lumii, Cuviosul şi purtătorul-de-Dumnezeu Părinte Iustin Popovici, care în excepţionala sa lucrare „Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul” semnalează: „Ecumenismul este numele comun pentru pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene în frunte cu papismul. Toate aceste pseudo-creştinisme, toate pseudo-bisericile nu sunt nimic altceva decât o erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este pan-erezie”[[2]].

Ecumenismul activează la două niveluri: inter-creştin şi inter-religios. În felul acesta, se configurează ecumenismul inter-creştin şi ecumenismul inter-religios, care constituie două din direcţiile de bază ale Ecumenismului. Ecumenismul inter-creştin promovează unirea diferitelor erezii creştine (papistaşi, protestanţi, anglicani, monofiziţi) cu Biserica Ortodoxă Universală după criteriul minimalismului dogmatic. Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic inter-creştin”, diferenţele dogmatice dintre eretici şi Biserica Ortodoxă sunt doar tradiţii formale (rituale) şi trebuie depăşite pentru binele unităţii „Bisericii”, care poate să se exprime prin varietatea diferitelor forme şi teze/poziţii. Pe de altă parte, ecumenismul inter-religios, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unirea dintre ele şi îndeosebi dintre cele trei aşa-numite religii monoteiste din lume: Creştinismul, Islamul şi Iudaismul, adică promovează aşa-numita „pan-religie”. Conform principiului ecumenist al „sincretismului inter-religios” trebuie să fie promovate – chipurile – „punctele teologice comune”, care există în toate „religiile monoteiste”, aşa încât să se edifice unitatea religioasă a Lumii.

Ecumenismul, pentru a-şi materializa scopurile, inventează diferite teorii, precum kakodoxiile [ereziile] despre: „Biserica Extinsă, Bisericile surori, teologia baptismală, Biserica Universală nevăzută, teoria ramurilor, teoria celor doi plămâni, minimalismul şi maximalismul dogmatic, erezia postpatristică, neopatristică şi contextuală, teologia euharistică, teologia post-sinodală, „bisericile” deficitare şi nedepline, capacitatea Bisericii de a-i cuprinde şi pe cei din afara ei [περιεκτικότητος], misteriologia deficitară şi nedeplină, transformarea iconomiei în acrivie şi dogmă”, care, în mod sigur, sunt străine şi departe de învăţătura şi Teologia Dogmatică Ortodoxă[4].

Ecumenismul promovează dialogurile teologice ecumeniste contemporane, care sunt pregătite sistematic, contrafăcute şi interminabile, dar în cadrul lor predomină lipsa mărturisirii ortodoxe, lipsa sincerităţii eterodocşilor, supra-accentuarea iubirii şi sub-accentuarea adevărului, tăinuirea şi contrafacerea textelor scripturistice, îndeosebi a celui ioaneic – „ca să fie una precum Noi” (Ioan 17, 11), practica de a nu discuta cele care despart, ci cele care unesc, tocirea criteriilor ortodoxe, recunoaşterea reciprocă a eclesialităţii, a succesiunii apostolice, a Preoţiei, a Harului, a Tainelor, dialogul în aceiaşi termeni / pe picior de egalitate, amnistierea, disculparea şi gratificarea Calului Troian al Papismului – al blestematei şi demonicei Uniaţii -, participarea la organizaţia pan-protestantă numită ,,Consiliul Mondial al Bisericilor” sau, mai bine-zis, al ereziilor, semnarea de comunicate, declaraţii şi texte comune anti-ortodoxe fără o consultare şi o hotărâre sinodală, aşa cum s-a dovedit la a XVI-a Întâlnire regulată din octombrie 2009 (de pildă, Lima – Peru din America de Sud, 1982; Balamand – Liban, 1993; Chambesy – Elveţia, 1994; Porto Alegre – Brazilia, 2006; Ravenna, 2007 ş.a.) şi rugăciunile în comun[5].

Ecumenismul îşi înfiază şi legiferează toate ereziile ca „biserici” şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică. Dezvoltă, învaţă şi impune o nouă dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie, potrivit căreia nicio Biserică nu are dreptul să revendice în mod exclusiv pentru ea însăşi caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare este un fragment, o bucată sau parte, nu întreaga Biserică. Toate împreună constituie Biserica. Însă în felul acesta se dărâmă hotarele dintre adevăr şi înşelare, dintre Ortodoxie şi erezie şi se dedică trup şi suflet întrecerii pentru dărâmarea Ortodoxiei.

Ecumenismul pune semnul egal între toate religiile şi unica, de-Dumnezeu-dăruita şi de- Hristos-cel-înviat-descoperita cinsitire a lui Dumnezeu, cunoaştere a lui Dumnezeu şi viaţă în Hristos. În acest fel, se contestă dogma despre unica Revelaţie mântuitoare din lume şi despre iconomia Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu întrupat, precum şi înfăptuirea în continuare a lucrării Lui mântuitoare de către Una şi Unica, Sfânta, Universala şi Apostolica Biserică, prin Sfântul Duh care lucrează în Ea. De aici rezultă, fără îndoială, că Ecumenismul este în zilele noastre cea mai mare erezie eclesiologică din toate vremurile, deoarece pune semnul egal între toate religiile şi credinţele[6].

Cu durere şi mâhnire se constată că Ecumenismul a luat prizoniere în lanţuri şi cătuşe aproape toate Bisericile Ortodoxe Locale şi Sinoadele Ierarhiei lor, care sunt latino-cugetătoare şi fac ecumenism – cu luminoasele excepţii ale Respectabilelor Patriarhii a Georgiei şi a Bulgariei -, după cum dovedesc faptele şi acţiunile ecumeniste – nemaiauzite, de nedescris, nemaivăzute şi inedite – întreprinse sau rostite de către ele în realitate[7].

Însă nefiresc şi grotesc pentru ecumeniştii ortodocşi este că, deşi împart titluri de eclezialitate celor care în mod evident sunt eretici kakodocşi [rău-slăvitori], nu cutează, consecvenţi proclamaţiilor lor, să treacă la intercomuniunea sacramentală cu ei, deoarece ştiu că din acel moment îşi vor pierde imediat calitatea lor bisericească. Acest lucru nu constituie deja o dovadă izbitoare a kakodoxiei Ecumenismului? Dacă, într-adevăr, cred în inadmisibilele şi provocatoarele lor proclamaţii sau declaraţii, să îndrăznească deci acest gest, pentru că altfel demonstrează prin poziţia lor inexistenţa titlurilor de eclesialitate, pe care le atribuie pseudo-episcopilor kakodocşilor [rău-slăvitorilor, ereticilor].

Din nefericire, Ecumenismul a reuşit în ultima vreme reconfigurarea masivă a drumului multisecular şi bimilenar, după Sfinţii Părinţi şi după Sfintele Canoane atât al Bisericii noastre Mame, al Respectabilului Centru al Ortodoxiei, al bine-cinstitorului Izvor al Neamului, a Patriarhiei Ecumenice[8] (din 1964), cât şi al altor Biserici Autocefale, într-o abordare ecumenistă a vieţii. Dar chiar şi Chivotul Ortodoxiei, Grădina Maicii Domnului, Sfântul Munte, nici el n-a rămas neatins şi neinfluenţat.

Ecumenismul a erodat şi stricat şi Facultăţile de Teologie, în care nu se mai predă Teologia Ortodoxă Patristică, ci se consolidează deja în mod deschis şi în cel mai festiv şi oficial mod Teologia ecumenistă.

Ecumenismul s-a infiltrat şi în noile manuale de religie din învăţământul primar şi gimnazial şi este principalul responsabil pentru aplicarea noului program pilot de studii în Educaţie, revendicând schimbarea caracterului catehetic şi confesional al orei de religie într-unul de istorie a religiilor şi de pan-religie.

Dependenţa de Ecumenism continuă să crească, deoarece există: a) o lipsă de catehizare a credincioşilor asupra temelor credinţei, b) o groaznică lipsă a mijloacelor de informare autentică şi obiectivă a poporului lui Dumnezeu şi c) secularizarea clerului şi poporului[9].

Ecumenismul contestă în mod efectiv Tradiţia şi Credinţa noastră Ortodoxă Patristică, seamănă îndoială şi confuzie în inimile turmei şi-i clatină pe mulţi fraţi iubitori de Dumnezeu, conducându-i la dezbinări şi schisme (de pildă, vechiul-calendarism, dizidenţa [=ἀποτείχιση]) şi târăşte o parte a turmei în rătăcire, iar prin ea la un dezastru duhovnicesc[10].

În sfârşit, Ecumenismul constituie cea mai mare problemă pastorală şi soteriologică, deoarece zdruncină din temelii şi anulează mântuirea şi îndumnezeirea după har a omului. Desigur, pericolul nu se referă la Biserică, care nu poate fi nimicită, de vreme ce este Trupul lui Hristos, Îl are drept Cap pe Hristos, este Hristos extins în veci „şi porţile iadului nu o vor birui”[11], ci la membrii Bisericii, la credincioşi, care sunt în pericolul de a se pierde când se pierde credinţa dreaptă, Ortodoxia şi predomină erezia şi rătăcirea[12].

Prefericite sfinte Preşedinte,

Înaltpreasfinţiţilor împreună-şezători în Sinod,

După prezentarea de mai sus a fenomenului pan-ereziei Ecumenismului, a pericolelor şi a tragicelor consecinţe ale lui atât în Dogmatică, cât şi în învăţătura soteriologică a Bisericii Ortodoxe Universale, constatăm că într-adevăr acum Ortodoxia este în pericol la modul serios. Cu smerenie credem că se impune cât mai curând posibil convocarea Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Eladei, ca să analizeze şi să cerceteze temele fierbinţi şi arzătoare de mai sus, întotdeauna în lumina învăţăturii şi Tradiţiei Sfintei Scripturi, a Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe Universale, ca să ia o hotărâre de condamnare atât împotriva Ecumenismului, cât şi a celor ce urmează, învaţă şi transmit altora această pan-erezie, pentru a înceta smintelile şi confuzia Acest lucru de altfel va demonstra că rămânem pe metereze şi că suntem consecvenţi înspăimântătoarelor jurăminte pe care le-am dat la hirotonia noastră, aplicând în practică respectiva hotărâre, pe care am luat-o în şedinţele din 15 – 16 octombrie 2009.

Pentru că, Prefericite Sfinte Preşedinte, Înaltpreasfinţiţilor Sfinţilor Co-episcopi

continuarea in http://acvila30.ro/strigat-de-agonie-al-mitropolitului-serafim-de-pireu-impotriva-ereziei-ecumenismului/

Un comentariu

Din categoria Uncategorized