Arhive pe etichete: atei vulcanescu

Argument privind modul de primire a eterodocşilor la ortodoxie

Toţi cei care se numesc pe sine creştini consideră că Scripturile sunt revelate şi conţin cunoştinţe despre Dumnezeu şi despre modul în care oamenii ar trebui să interacţioneze cu El. În ciuda acestui fapt, unele comunităţi aderă, simultan, la convingeri care contrazic Scripturile. Astfel de convingeri sunt numite, de către Biserica Sfinţilor Apostoli (Ortodoxă) erezii, de la termenul grecesc αἵρεσις (airesis), însemnând „alegere”, întrucât provin din alegeri particulare, ale unor indivizi şi grupuri, care au optat pentru deviaţii de la Adevărul împărtăşit de către pleroma Bisericii universale. Corespunzător, aderenţii acestor credinţe false se numesc eretici. Termenii, după cum se vede, nu fac decât să descrie în mod adecvat o stare de fapt. Nu reprezintă insulte, sau etichete derogative, după cum au ajuns să fie, adesea, percepuţi, în eroare.
După Scripturi, Taina care deschide calea mântuirii este Botezul. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. (Marcu, 16, 15-16).
A se observa, însă, că, după însuşi cuvântul Mântuitorului, botezul autentic, mântuitor, este indisolubil legat de credinţa autentică, aflată în acord cu Evanghelia propovăduită de către Sfinţii Apostoli, şi, de la aceştia până astăzi, de către Biserica Ortodoxă. Textul de la Marcu este simfonic cu Matei, 28, 18-20, care insistă şi mai mult asupra legăturii dintre botez şi dreapta credinţă: Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
În aceste condiţii, putem, oare, vorbi despre botez mântuitor la cei care nu împărtăşesc dreapta credinţă?
Unii spun că anumiţi creştini după nume, care „botează în numele Sfintei Treimi” au botez valid. În ce fel de sfântă treime cred, însă, aceştia? Catolicii, de exemplu, cred că Duhul purcede şi de la Fiul, şi nu doar de la Tatăl, cum învaţă Însuşi Mântuitorul (Ioan, 15, 26). Tot catolicii (dar şi protestanţii) nu cred în lucrarea lui Dumnezeu în lume prin energiile necreate, aşadar nici în lucrarea Duhului Sfânt prin Sfânta Taină a Botezului. Este evident faptul că atât credinţa catolică, precum şi cele protestante sunt eretice, conţinând imagini grav deformate, faţă de referinţele reprezentate de Scriptură şi Tradiţie, asupra lui Dumnezeu şi a modului interacţiunii Sale cu omul. Separarea acestor comunităţi de Biserica (Ortodoxă) este cât se poate de justificată, deoarece ele nu împărtăşesc credinţa autentică, a Scripturii şi a tuturor sfinţilor.
Pentru Biserică a fost dintotdeauna limpede faptul că, deoarece ereticii contrazic în fel şi chip Scripturile şi predania Duhului, din Sfânta Tradiţie, aşadar nu împărtăşesc acea credinţă pe care Sfinţii Apostoli au fost trimişi să o înveţe, credinţa Bisericii lui Hristos, tainele lor nu au cum fi lucrarea Duhului, iar botezul lor nu este valid. Botezul ereticilor este, de drept şi de fapt, la fel de fals precum întreaga lor credinţă, care, din păcate, defăimează Sfânta Treime, spunând mulţime de lucruri neadevărate despre Dumnezeu şi relaţia Sa cu creaţia. Canoanele, începând cu cele apostolice prescriu, prin urmare, botezarea ereticilor, ca unii care nu au botez adevărat şi caterisirea clericilor care consideră valid botezul ereticilor, sau orice altă “taină” săvârşită de către aceştia (Apost: 46, 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 84; Carhid: 1; Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15).
Având în vedere aceste fapte simple, care ţin de înseşi fundamentele credinţei noastre, şi despre care nimeni nu poate spune că sunt greu de prezentat, sau de înţeles, ar trebui să fie clar că orice eretic trebuie botezat, pentru a deveni parte din Biserica lui Hristos cea Una, spre lucrarea mântuirii sale şi a celorlalţi.
Cu toate acestea, unele biserici locale “primesc prin mirungere” pe eretici. Totodată, unele biserici locale botează categorii de eretici pe care alte biserici locale doar îi mirung, astfel încât unii au ajuns să spună că existenţa acestei neuniformităţi, în Biserică, arată că nu este clar cine trebuie botezat şi cine trebuie doar miruns. Iar din aceasta extrag argumentul pentru păstrarea practicii curente, în care unii botează, alţii doar mirung. Dar chiar şi acest fals argument este dărâmat, în mod punctual, de Tradiţie! Canoanele spun că, atunci când nu este clar dacă o persoană a fost botezată, aceasta se botează, pentru a nu o lipsi de arvuna mântuirii (Sobor 6: 84). Este alegerea rezonabilă, bazată pe maxima precauţie, pe care, şi dacă nu o prescriau în mod explicit canoanele, ar fi trebuit să ne-o indice bunul simţ şi grija privind mântuirea aproapelui.
Cât despre care anume eretici se mirung, doar ortodocşii care au lepădat dreapta credinţă, mergând la eretici, apoi se pocăiesc şi revin din erezie la ortodoxie sunt mirunşi. După mărturisirea păcatului ereziei şi lepădarea explicită de credinţele eretice, Taina Sfântului Mir reînnoieşte în aceştia darurile Duhului Sfânt (lucrare care se depărtase de la ei, odată ce îşi stricaseră relaţia cu Dumnezeu, prin primirea învăţăturilor eretice) primite la prima lor mirungere, cea făcută după botezul lor ortodox. Imediat sunt şi împărtăşiţi, astfel apropiindu-se, iarăşi, de Hristos, de care îi îndepărtase erezia. În cazul ereticilor care nu au făcut niciodată parte din Biserică, este evident că a-i mirunge nu are sens, fiindcă nu are ce se reînnoi, în afara Bisericii neexistând Sfinte Taine. Ei nu au fost niciodată mirunşi, dupa cum nu au fost niciodată botezaţi cu adevărat.
Iar a susţine că mirungerea ar putea, cumva, substitui botezul, sau « completa » botezul eretic dovedeşte o ignoranţă periculoasă, în privinţa rolului fiecărei Sfinte Taine în viaţa persoanei şi a Bisericii. Taina Sfântului Mir împărtăşeşte celui botezat ortodox daruri ale Duhului, spre folosul persoanei şi al comunităţii. Ea nu restaurează firea omenească, nu substituie Botezul . Ar fi la fel de absurd să hirotonim în loc de a cununa, sau să mirungem în loc de a liturghisi şi împărtăşi. Sfintele Taine nu sunt interschimbabile. Nici măcar Împărtăşirea, unirea supremă cu Hristos, nu substituie celelalte Taine. Fiecare îşi are locul, timpul şi rostul său, de către Duhul predate.
Unii invocă, în sprijinul mirungerii fără botez a ereticilor, acel canon apostolic care interzice repetarea botezului (Apost. 47), omiţând faptul că unul şi acelaşi canon spune să se caterisească acel cleric care nu botează pe cel „botezat” de eretici! Altfel spus, după cum arată şi tâlcuirile, canonul interzice repetarea botezului autentic (valid) ortodox ca şi credinţă (în Sfânta Treime, aşa cum este această credinţă sintetizată în Crez) şi formă (prin întreita afundare).
Alţii spun că “primirea prin mirungere” a celor „botezaţi” eretic a devenit o practică larg răspândită şi de aceea trebuie acceptată. Dar, au fost vremuri în care erezia cuprinsese aproape întreaga Biserică, ceea ce nu a reprezentat, în nici un caz, un argument pentru înlocuirea veşnică a dreptei credinţe cu erezia. Din contră, Dumnezeu a încredinţat câtorva oameni lupta împotriva ereziei, iar aceştia au biruit, fiindcă prin aceia puţini lucra Însuşi Duhul Sfânt, în timp ce cei mulţi rătăciseră de la Adevăr. De asemenea, numărul păgânilor este cu mult mai mare decât al ortodocşilor. Ar trebui să devenim păgâni, cedând la „argumentul majorităţii”?
Un alt argument al celor care mirung pe eretici, în loc că-i boteze, aduce în discuţie iconomia, prin opoziţie cu acrivia. „Botezul” ereticilor ar fi acceptat prin iconomie, printr-o îngăduinţă a Bisericii. Dar ce înseamnă acrivie, respectiv iconomie, în Biserică? Acrivie înseamnă aplicarea întocmai a rânduielilor sfinte. Iconomie înseamnă îngăduinţă în sensul adaptării temporare, excepţionale, a rânduielii, la o situaţie concretă, în folosul duhovnicesc al unor persoane aflate în situaţii de excepţie. Se poate spune că iconomia este aplicarea la situaţii concrete pastoral misionare a acriviei, de către Biserica. Acrivia este regula, iar iconomia excepţia, iconomia aplicându-se doar în cazuri de forţă majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanţe adverse.
Iconomia autentică are sens mântuitor şi aduce la dreapta credinţă, în ciuda piedicilor. „Iconomia” prost înţeleasă nu urmează rânduială în absenţa unor circumstanţe excepţionale, constituind, astfel, nu adaptare înţeleaptă, ci sfidare a aşezămintelor sfinte. Ea nu aduce la dreapta credinţă, ci îndeamnă la nesocotirea acesteia.
Canoanele îngăduie, spre exemplu, în mod iconomic, adăpostirea animalelor de povară în biserică, dacă acest lucru este necesar pentru a nu se primejdui oamenii (dacă este evident că animalele ar putea fi rănite sau ucise de furtună sau fiare). A băga, însă, animalele de povară în biserică în absenţa unor astfel de circumstanţe excepţionale reprezintă profanare. Reprezintă iconomie, spre exemplu, administrarea botezului ortodox prin turnarea aghiasmei pe întreg corpul cuiva aflat la pat, incapabil, din pricina bolii, de a primi întreita afundare. Participă toate persoanele care este necesar să participe- Dumnezeu, clericul ortodox şi cel care se botează. Cadrul în care se întâlnesc aceştia a suferit, însă, o adaptare, pentru a se săvârşi, totuşi, Sfânta Taină a botezului, absolut necesară pentru ca bolnavul să nu moară, cumva, nebotezat şi sufletul său să nu se osândească. În schimb, a nu boteza cu acrivie o persoană neortodoxă, pe care nimic de natură obiectivă nu o împiedică să primească Taina săvârşită după rânduială nu reprezintă iconomie, ci neorânduială. Iar a proclama neorânduiala ca regulă este calea schismei şi a ereziei.
Indiferent în ce epocă trăim, ca ortodocşi trebuie să respectăm aşezămintele sfinte, să ascultăm pururea glasul Duhului, Care a grăit în Scripturi şi în Sfânta Tradiţie. Sfânta Treime nu Se contrazice pe Sine şi nu ne-a lăsat mijloace ale mântuirii nedepline, sau revizuibile, astfel încât oamenii din epoci diferite să aibă mai multe sau mai puţine „şanse” de a se mântui. De Sfintele Taine depinde mântuirea omului, iar învăţătura Bisericii în privinţa Sfintelor Taine este clară şi nu poate fi revizuită şi adaptată, astfel de tentative arătând, în mod trist, fie ignoranţa, fie necredinţa celor care sugerează astfel de „revizuiri” şi „adaptări”.

CANON 47 Apost.
Episcopul, sau Presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-şi bate joc de Crucea, şi de Moartea Domnului, şi nu osebeşte pe Ierei de către minciunoierei. [Apost: 46, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95, 84; Carhid: 1]
CANON 84 Sin. 6
Canoniceştilor legiuri ale Părinţilor urmând, Hotărâm şi pentru prunci, de câte ori nu se află martori adevăraţi, care fără îndoială să zică că aceştia sunt Botezaţi, şi nici ei pentru nevârstnicia, nu vor putea a răspunde cu îndestularea pentru sfinţita Taină cea dată lor, fără de vreo sminteală a fi dator a se boteza aceştia. Ca nu cumva acest fel de îndoire să-i lipsească pe ei de curăţirea cea de acest fel a sfinţeniei. [Cartagina: 80].

Anunțuri

19 comentarii

Din categoria Uncategorized

Documentul datorita caruia a iesit Biserica Georgiei din „Consiliul Mondial al Bisericilor”

Iubitorii de Hristos din Biserica Georgiei nu s-au mulţumit să se vaite că fac parte dintr-o Biserică aflată în ghearele apostaziei, ci au luat atitudine. Datorită lor, Biserica Georgiei a rupt legăturile cu monstruosul trup al Consiliului Mondial al Bisericilor. E de dorit ca şi în România să existe o luptă similară, întrucât adevărul este acelaşi – şi în Georgia, şi în România, ba chiar şi la Constantinopol… (Nota mea – D.V.)

Scrisoare deschisă către Patriarhului Ilia al Georgiei

de la Obştea Mănăstirii Sfântul Shio din Mghvime

„Hristos Domnul a numit acea Biserică care păstrează mărturisirea cea adevărata şi mântuitoare Biserica Sobornicească. Pentru această mărturisire l-a numit pe Petru binecuvântat, când a declarat că «pe această piatră [adică, a dreptei credinţe] voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui» (Mat. 16, 18)” – Sfântul Maxim Mărturisitorul (Migne PG 90, 132A)

„Am ajuns orfani, fără de tată” – Plângerile lui Ieremia

„Cine citeşte să înţeleagă” – Mat. 24,15

În vechea Sodomă trăia dreptul Lot cu familia sa. Dumnezeul cel îndelung-răbdător, aşteptând convertirea, schimbarea inimilor sodomiţilor, le-a dăruit tot ceea ce aveau de trebuinţă: apă, aer, hrană…viaţa însăşi. Lot era pentru ei o pildă de virtute, un model de îndreptare. Dar în zadar. Măsura fărădelegii şi a păcatului era dincolo de orice limită; Domnul a scos afară familia lui Lot şi a distrus cetatea prin foc, luând acea viaţă pe care le-o dăruise. Ca şi Sodoma se preface acea Biserică în care grozăvia învăţăturilor eretice îşi află un loc de cinste. Îndelung-răbdător şi mult-milostiv este Domnul şi, precum distrugerea Sodomei a fost întârziată de dragul dreptului Lot, la fel, de dragul drepţilor Săi slujitori din vremea aceasta, El nu îşi va îndepărta harul Sfântului Duh de la Biserica aceea care a rătăcit spre bezna ereziei, care Îi este atât de vrăjmaşă. Dar pentru câtă vreme? Unde este limita dincolo de care fărădelegea întrece îndelung-răbdarea şi milostivirea Sa? Dacă vremea pentru un exod precum cel al lui Lot a venit, atunci această vreme înseamnă sfârşitul perioadei [îngăduită pentru pocăinţă], este vremea pentru îndeplinirea judecăţii lui Dumnezeu, vremea pentru mânia cea dreaptă, vremea pentru luarea de la noi chiar a Sfântului Duh. Plecarea din mijlocul păcatului a adevăraţilor fii ai Bisericii slujeşte drept semn al morţii duhovniceşti a ierarhiei Bisericii Locale. Şi doar atunci când Domnul îi va chema la El pe toţi cei credincioşi Lui – adevărata Sa Biserică – harul Sfântului Său Duh va părăsi cu desăvârşire adunarea acelora care vor rămâne în urmă.

Lot i-a avertizat pe ginerii lui asupra judecăţii lui ce avea să vină în curând, însă aceştia au râs de el. Şi ginerii săi au ars împreună cu sodomiţii.

Avem şi exemplul ninivitenilor. Ninivitenii s-au pocăit şi judecata lui Dumnezeu nu s-a mai arătat. Dar cel al Sodomei? Era Sodoma în stare să se schimbe? Sodoma, în care nu exista nici măcar conştientizarea nevoii de îndreptare?

Ecumenismul este erezie! Aceasta este limpede. Mai mult decât atât, este erezia ereziilor.
Dintre toate erorile aşa-numitului „ecumenism”, eroarea fundamentală şi cea mai profundă este cea referitoare la natura Bisericii înseşi. Aceasta este o erezie ecleziologică. Este contrară mărturisirii de credinţă niceo-constantinopolitane, căci susţine că nu există vreo „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”
Aşa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” chiar în denumirea sa conţine o contradicţie a doctrinei creştin-ortodoxe referitoare la Biserică. Şi în a sa „Teorie a Ramurilor” respinge într-un mod desăvârşit această dogmă. Iar „Consiliul” se străduieşte să împlinească această respingere fundamentală prin practica sa militantă a „pluralismului religios”.
Biserica Ortodoxă, participând la activităţile mai sus numitului „Consiliu Mondial al Bisericilor”, îşi declară consimţământul faţă de toate învăţăturile şi activităţile sale [ale CMB]. Chiar prin acest mijloc ea devine parte a minciunii şi a tuturor greşelilor Consiliului. Ea devine eretică în măsura în care Consiliul însuşi este eretic.
Această erezie pătrunde şi mai adânc în trupul Bisericii prin participarea ierarhiei în diverse forme de împreună-celebrări liturgice oficiate de instituţiile Consiliului în decursul activităţilor ei obişnuite.
Biserica Ortodoxă Georgiană (BOG) a fost un membru activ al CMB un răstimp destul de îndelungat (din 1962). Această participare intensă, manifestată în activităţile ierarhilor din treptele superioare, este calea de cădere în erezie sau, mai degrabă, este în fond deja în erezie.
Atât în numeroasele apariţii publice, cât şi ex cathedra, ierarhii din treptele superioare ale BOG s-au arătat a fi apologeţi şi propovăduitori ai ereziei ecumenismului. La Sinodul Local din 1995 participarea în această mişcare a fost înregistrată în documentele oficiale şi confirmată de autoritatea ecleziastică. Prin acest mijloc, erezia a fost clar inserată în trupul Bisericii Locale Georgiene
Când Biserica începe în orice grad să accepte învăţături eretice, atunci harul mântuitor slăbeşte întru ea. Odată ce Biserica, luată în întregime, acceptă erezia, atunci harul mântuitor părăseşte comunitatea, deoarece mântuirea pentru membrii ei devine imposibilă, chiar dacă ei şi-ar da vieţile pentru convingerile lor.
Există doar două căi de scăpare din situaţia care a apărut în BOG: fie Biserica renunţă la greşeala sa, fie cei care îşi doresc mântuirea părăsesc adunarea celor necredincioşi
Respingerea de către Biserică a ereziei ecumenismului trebuie să fie exprimată prin plecare sa din CMB. Nu există altă cale.
Aceasta poate fi făcută doar de către ierarhii din treptele superioare ale BOG – acesta este prerogativa lor. Însă ierarhii refuză să facă astfel.
Unii dintre ierarhi consideră că un asemenea pas ar fi discordant faţă de progresele contemporane de integrare globală. În propriile lor concepţii subordonând viaţa Bisericii simplelor legi prin care funcţionează societatea, ei îi ameninţă pe creştini cu dificultăţi economice, politice, religioase, cu izolare culturală şi o multitudine asemănătoare de orori imaginare.
Un asemenea mod de gândire se bazează pe lipsa de credinţă în purtarea de grijă dumnezeiască a Creatorului şi Întemeietorului Bisericii pentru aceasta. Ceea ce este necredinţă, este veritabil ateism, ce captivează mintea şi conştiinţa. Ei nu îşi dau seama că Domnul nu îi părăseşte pe adevăraţii Săi slujitori. Ochiul Său nu doarme; şi puternică este mâna Sa cea dreaptă.
Alţi ierarhi, neavând o conştiinţă creştină adevărată şi nedorind să înţeleagă însăşi esenţa dogmelor Bisericii lui Hristos, socotesc că a fi membru al CMB nu este un păcat atât de mare. Unii ca aceştia caută prin diverse compromisuri să înşele şi pe Dumnezeu, şi pe ei înşişi.
Aşa că ce îi rămâne de făcut unui creştin ortodox care îşi caută mântuirea, care este sigur că această mântuire nu este posibilă fără o adevărată credinţă, liberă de monstruozitatea ereziei?
„…iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară”. ( Fapte 5, 41)

„…Cei ce se despart pe sineşi de împărtăşirea cea către întâiul şezător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de acela adică care eresul în public îl propovăduia, şi cu capul descoperit îl învăţa, unii ca aceştia nu numai canoniceştii certări nu sunt supuşi, îngrădindu-se pe sineşi despre împărtăşirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci şi de cinstea cea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri.” (Canonul al XV-lea al Primul/al Doilea Sinod local de la Constantinopol)

În comentariul său asupra Canonului al XIV-lea al Celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic, Zonara scrie: „Sunt de asemenea eretici şi cei care chiar şi numai parţial sunt în dezacord cu învăţătura Bisericii sau care doar o distorsionează uşor”.

Mănăstirea Dreptului nostru Părinte Shio din Mghvime (cel ce s-a nevoit într-o peşteră) rupe comuniunea cu Preafericitul Părinte Patriarh Ilia al II-lea, Catholicos al Întregii Georgii, din cauza ereziei ecumenismului.

Arhimandritul Gheorghe, Stareţul Mănăstirii
Arhimandritul Ioan

Ieromonahul Nicolae
Monahul Chiril

Fratele Visarion

Fratele Guram

14/27 aprilie 1997

Mănăstirea Betania rupe comuniunea cu Preafericitul Părinte Patriarh Ilia al II-lea Catholicos al Întregii Georgii din cauza ereziei ecumenismului.

Stareţul Mănăstirii, Ieromonahul Agheu

Monahul Eutihie
Monahul Gavriil

18 aprilie / 1 mai 1997

Stareţul Mănăstirii Zarzma, Arhimandritul Gheorghe, rupe comuniunea cu Preafericitul Părinte Patriarh Ilia al II-lea, Catholicos al Întregii Georgii şi cu Episcopul Serghie de Akhaltsikhe din cauza faptului că au căzut în erezia ecumenismului

Arhimandritul Gheorghe

2/15 mai 1997

Către Preafericitul Părinte Patriarh Ilia al II-lea, Catholicos al Întregii Georgii,
şi Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Georgiene

Preafericirea Voastră, Preasfinţiţi Episcopi,

Cu smerenie vă aducem la cunoştinţă că având binecuvântarea episcopului în funcţie al Eparhiei de Shemokmedi, Episcopul Iosif, o întrunire a clerului din Guria a fost ţinută pe data de 6/19 mai, anul curent. La această întrunire am discutat despre situaţia care a apărut în sânul Bisericii Mamă, mai cu seamă declaraţiile obştilor Mănăstirilor Sfântul Shio din Mghvime, Betania, Sfântul David din Garedzhe. Cu smerenie vă rugăm să nu sfâşiaţi cămaşa Bisericii lui Hristos prin schismă.

În numele dragostei, hotărâţi-vă să părăsiţi Consiliul Mondial al Bisericilor.

În caz contrar, vom subscrie deciziei obştilor mai sus menţionate şi vom rupe comuniunea cu Sfinţiile Voastre.

1 ) Stareţul Mănăstirii Sfântul Nicolae din Shemokmedi, Arhimandritul Nicolae
2) Părintele duhovnic al Mănăstirii Dzhikheti, Arhimandritul Andrei
3) Preotul paroh al Catedralei din Shemokmedi, Protopopul Vasile

4) Preotul paroh al Bisericii Sfinţii Iulita şi Chiric, Preotul Matei

5) Preotul paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe din Dvabchu, Preotul Constantin
6) Diaconul Catedralei din Shemokmedi, Pr. Chiriac

12 comentarii

Din categoria Uncategorized

Dumnezeu sa odihneasca cu sfintii pe parintele Justin Parvu! Sa ne rugam pentru sufletul sau ca si el sa se roage pentru sufletele noastre.!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized