Arhive pe etichete: arsenie boca

Cine mărturisește, acela se mântuiește! Să ne salvam sufletele prin MĂRTURISIREA ÎMPOTRIVA EREZIEI- Cuvânt înainte al Mitropolitului Ieremia al Gortinei

Citeste parintele  Matei Vulcanescu

Protoprezbiter al Sfintei Mitropolii a Pireului

Comunitatea ortodoxa romanească din Pireu, Atena

Anunțuri

17 comentarii

Din categoria Uncategorized

Arhimadritul Eftimie Haralambidis a oprit pomenirea mitropolitului sau pe motive de erezie.Scrisoarea Arhimandritului Eftimie Haralambidi catre Mitropolitul Dorotei al insulelor Siros si Andros despre oprirea pomenirii lui la Sfintele Slujbe pana cand se va pocai de prezenta, gesturile si cuvintele eretice la hirotonia episcopului papistas de Andros si Siros.

Scrisoarea Arhimandritului Eftimie Haralambidi catre Mitropolitul Dorotei al insulelor Siros si Andros despre oprirea pomenirii lui la Sfintele Slujbe pana cand se va pocai de prezenta, gesturile si cuvintele eretice la hirotonia episcopului papistas de Andros si Siros.

https://www.youtube.com/watch?v=35Q3iKKnh-o (la minutul 8:20 Mitropolitul „ortodox” de Andros si Siros ii spune Vrednic Este! noului episcop papistas si ii darueste o mitra arhiereasca, etc)  

In Andros,
Sfanta Manastire Sfantul Nicolae
Iulie 2014

Inaltpreasfintia Voastra,

Cu durere am fost informat, si am vazut documentul video, despre participarea Voastra la hirotonia papistasului eretic Petru Stefan in 2 Iulie 2014 in Siros, unde ati tinut o cuvantare rusinoasa si neortodoxa.
Intre altele ati amintit ca ati participat ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe din Siros.
Cu sinceritate va spun ca nu stiu cine v-a dat aceasta imputernicire ca sa ne reprezentati la hirotoniile ereticilor si mai ales, la hirotonia celor care au facut cel mai mare rau Ortodoxiei.
Ati vorbit ca si cum v-ati adresat unui episcop ortodox si nu unuia eretic, de aceea l-ati felicitat, l-ati numit fratele Dumneavoastra, impreuna -calator, i-ati daruit Mitra arhiereasca si ati strigat „Vrednic Este!”.
Datorita acestui fapt credem ca atat predica Voastra, cat si simpla prezenta in aceste circumstante, afecteaza credinta curata a Bisericii noastre Ortodoxe de Rasarit, si, mai mult de cat atat, pun in pericol mantuirea sufletelor noastre, asa cum am fost invatat din Pidalion, din Sfintele Canoane, de catre Sfintii de Dumnezeu Purtatori Parinti si de catre Duhovnicul Meu, pentru ca prin toata pozitia si comportamentul Inaltpreasfintiei Voastre ati recunoscut pe papistasi ca ortodocsi si impreuna pastoriti cu ei „Biserica lui Hristos”. Prin aceasta v-ati mutat din gruparea ortodoxa a Domnului in spatiul ereticilor.
De aceea se aplica in totalitate cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, care spune „Cine este prieten cu dusmanii Imparatului nu poate fi prieten cu Imparatul, ci impreuna cu dusmanii se pedepseste”.
Inaltpreasfintia Voastra bineinteles ati intrecut cu mult simpla prietenie cu dusmanii lui Hristos, pentru ca ati mers pana la recunoasterea lor ca episcopi, ca Biserica-sora, si ati strigat „Vrednic este!”.
Observam ca traim in timpuri de tradare, cand sunt puse in aplicare planuri contrare, in detrimentrul Bisericii noastre Ortodoxe, cea fara de prihana, sia credintei noastre, si spre mahnirea mea, acesta tradare a credintei ortodoxe provine de la episcopii „ortodocsi” latinocugetatori.
Trebuie sa va anunt ca impreuna cu acesta scrisoare opresc pomenirea Inaltpreasfintiei Voastre la toate sfintele slujbe, inclusiv la Sfanta Liturghie, punand in aplicare Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol , dar si Canoanele Apostolice si toata invatatura data de Duhul Sfant, care impune indepartarea bisericeasca imediata fata de pastorii eretici.
Credem ca prin atitudinea Inaltpreasfintiei Voastre urmati panereziei ecumeniste, care face corp comun cu toate sistemele New Age si ale globalizarii.
Se impune, deci, o mare atentie si vigilenta din partea noastra a tuturor, cler si popor. In problema Credintei nu se poate face nici un compromis. Sa nu ne departam nici un milimentru de la linia de aur a Parintilor, care impreuna marturisesc: „Nu se poate face compromis in Credinta”.
De aceea este vizibila datoria noastra, in aceasta epoca, aceea de a ramane credinciosi sfintei noastre ortodoxii. Sa nu ne lasam influentati de manifestatii uimitoare.                              Atata timp cat eterodocsii nu isi leapada inselarile, nu putem avea cu ei nici un fel comuniune ecleziastica , nici nu putem conlucra cu ei.
Porunca Sfantului Marcu Eugenicul de a fugi departe de tradatorii Credintei, asa cum fugim departe de serpi, e mai mult decat orice alta demostratie: „sa fugiti de acestia cum fugiti de serpi” si „Toti Dascalii Bisericii, toate Sinoadele si toate sfintele scrieri ne spun sa fugim de cei care gandesc neortodox si sa intrerupem comuniunea cu ei.” (Τὰ εὑρισκόμενα ἅπαντα, Τόμ. Α΄. σελ. 424)
Ma rog ca Harul Preasfantului Duh sa va conduca catre drumul pocaintei si al mantuirii, intorcandu-va in Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.

Arhimandrit Eftimie Haralambidis

Canonul 15 Sinod I-II (861) Constantinopol(Pidalion,pg 85): Cele randuite pentru preoti, episcopi si mitropoliti se potrivesc cu mult mai vartos pentru patriarhi. Drept aceia, daca vreun preot, episcop sau mitropolit ar indrazni, sa se indeparteze de impartasirea cu patriarhul sau, si nu ar pomeni numele lui, asa cum este hotarat si randuit, la Dumnezeiestile Taine, mai inaite de infatisarea Sinodului si condamnarea lui definitiva( a patriarhului ce ar gresi in ceva- nota noastra) face schisma. Sfantul Sinod a hotarat ca acesta sa fie strain de toata preotia, in caz ca se va vadi de acest nelegiut lucru. Acestea s-au pecetluit pentru cei care invinuiesc si se indeparteaza de intaistatatorii lor, fac schisma si rup unitatea Bisericii. In schimb, cei care se despart de impartasirea cu intaistatatorul lor, pentru oarecare erezie condamanta de Sfintele Sinoade, sau de Sfintii Parinti, aceea care predica eresul in public si cu capul descoperit il invata in biserica, unii ca acestia nu numai ca nu sunt supusi certarii canonice, ingradindu-se pe sine de impartasirea cu numitul episcop, inainte de cercetarea Sinodului, ci si de cinstea cuvenita Dreptmaritorilor se vor invrednici, ca nu au osandit episcopi, ci episcopi mincinosi si invatatori mincinosi (nu se refera la pierderea Harului ci la faptul ca acestia invata minciuna, deci sunt episcopi mincinosi- nota noastra) Si (cei care intrerup pomenirea lor-nota noastra) rupt unitatea Bisericii, prin schisma, ci, s-au silit a izbavi Biserica de schisme si de dezbinari.

traducere preot Matei Vulcanescu, Parohia Ag Paraskevi, Veria, Grecia (email preot.matei.vulcanescu@gmail.com)

sursa: http://katanixis.blogspot.gr/2014/08/blog-post_27.html  

37 comentarii

Din categoria Uncategorized

Hristos a Inviat! Scrisoarea Mitropolitilor Andrei de Konitza si Serafim de Pireu catre Papa de la Roma in limba engleza si italiana si greaca

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/04/15/fragment-din-scrisoarea-mitropolitilor-andrei-de-konita-si-serafim-de-pireu-catre-cazutul-papa-francisc-al-romei/

Hristos a Inviat!

Scrisoarea Mitropolitilor Andrei de Konitza si Serafim de Pireu catre Papa de la Roma in limba engleza si italiana si greaca puteți descarca pdf de pe siteul oficial al Mitropoliei Pireului de aici

http://www.imp.gr/2012-03-27-20-22-23/756-%CE%BF%CF%81%CE%B8%CF%8C%CE%B4%CE%BF%CE%BE%CE%BF%CF%82-%CE%BA%CE%B1%CE%B9-%CE%BF%CE%B9%CE%BA%CE%BF%CF%85%CE%BC%CE%B5%CE%BD%CE%B9%CE%BA%CE%AE-%CE%B7%CE%84-%CE%BF%CE%B9%CE%BA%CE%BF%CF%85%CE%BC%CE%B5%CE%BD%CE%B9%CF%83%CF%84%CE%B9%CE%BA%CE%AE-%CE%B7-%CF%83%CF%85%CE%B3%CE%BA%CE%BB%CE%B7%CE%B8%CE%B7%CF%83%CF%8C%CE%BC%CE%B5%CE%BD%CE%B7-%CE%B1%CE%B3%CE%AF%CE%B1-%CE%BA%CE%B1%CE%B9-%CE%BC%CE%B5%CE%B3%CE%AC%CE%BB%CE%B7-%CF%83%CF%8D%CE%BD%CE%BF%CE%B4%CE%BF%CF%82-%CF%84%CE%BF%CF%85-2016.html

Va recomand cu caldura sa cititi aceasta scrioare ce demonstreaza cu argumente Scripturistice, Patriatice si de bun simt cum ca Romano-Catolicismul nu este Biserica ci adunare eretico-schismatica, iar papa este capul acestei erezii si pseudo-Biserici. Scrisoarea are peste 70 de pagini si este destinata atat papei cat si celor care cauta Adevarul, care nu se multumesc cu superficialul.
Aceasta scrisoare este marturia Bisericii Ortodoxe, pentru ca ea reprezinta constiinta Bisericii Ortodoxe si linia de urmat. Adevarul nu este apanajul celor multi, ci celor luminati de Duhul Sfant, care urmeaza cu smerenie invatatura Bisericii.

Cu drag,
preot Matei Vulcanescu

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

Intervenția Mitropolitului Serafim de Pireu în Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe a Eladei in problema declarațiilor de la întrunirea „Consiliului Mondial al Bisericilor” de la Busan (noiembrie 2013) unde se referă în mod expres la declarațiile eretice ale Mitropolitului Nifon al Târgoviștei

10 februarie 2014

Preafericite Parinte Arhiepiscop al Atenei si al intregii Elade, domnule Ieronim, Presedinte al Sfantului Sinod,
Iubiti frati arhierei ai Bisericii Ortodoxe a Eladei,
––––––––––––––––––––––––––––––––

Cuvântarea Arhiepiscopului Târgoviștei, domnul Nifon,

Dureroasă a fost și prezența ortodoxă la Adunarea de la Busan prin cuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop al Târgoviștei, domnul Nifon, reprezentant al Bisericii Romaniei, care a constatat ca unitatea Bisericii a fost pierdutâ și ca Biserica existenta, fiind divizată, este si sacramental incompletă, și că nu știm care grupare crestină este urmașă a Bisericii Vechi de la Ierusalim, si că toți oamenii sunt frati in Hristos, și ca Botezul creștin nu este altceva decat un grad sacramental mai înalt, in familia spirituală a umanitații.
Inaltpreasfințitul domn Nifon a tăcut si a tăinuit faptul că se alterează eclesiologia ortodoxă in „Consiliul Mondial al Bisericilor” pretextând ca in CMB „se apară valorile noastre morale tradiționale” cum ar fi „valorile familiei creștine”.

–––––––––––––––––––––––
Sfantul Ciprian (sec III ) subliniaza Unitatea Bisericii in episcopi, in Sfanta Euharistie si in ortodoxia credintei. Spune Sfantul Parinte: „Dumnezeu, Unul Este, Hristos unul este si Biserica Una este, credinta una este, si turma de credinciosi, una este, lipita prin conglasuire in puternica unire a Trupului”Liber de Unitate Ecclesiæ 23, PL 4, 517B: «Deus unus est, et Christus unus, et una Ecclesia ejus, et fides una, et plebs una in solidam corporis unitatem concordiæ glutino copulata».
Eclesiologia Sfantului Ciprian este, asa cum spune ssi profesorul Fidas, acceptata de constiinta Bisericii,ortodoxa.

–––––––––––––––––––––––

Cel mai mic frate in Hristos,

+ Serafim
Mitropolitul Pireului

fragment din Scrisoarea Oficiala catre Sfantul Sinod al Bisericii Greciei, originalul il puteti prelua de la pagina oficiala a Mitropoliei Pireului:
http://imp.gr/2012-03-27-20-22-23/735-%CE%B5%CE%BF%CF%81%CF%84%CE%B1%CF%83%CE%BC%CF%8C%CF%82-%CE%B8-%CE%BF%CE%B9%CE%BA%CE%BF%CF%85%CE%BC%CE%B5%CE%BD%CE%B9%CE%BA%CE%AE%CF%82-%CF%83%CF%85%CE%BD%CF%8C%CE%B4%CE%BF%CF%85-%CE%BA%CE%B1%CE%B9-%CE%B2%CF%81%CE%AC%CE%B2%CE%B5%CF%85%CF%83%CE%B7-%CE%BF%CE%B9%CE%BA%CE%BF%CE%B3%CE%AD%CE%BD%CE%B5%CE%B9%CE%B1%CF%82-%CE%BC%CE%B1%CF%81%CF%84%CE%AF%CE%BD%CE%BF%CF%85.html
sursa 2: http://aktines.blogspot.gr/2014/03/2013-busan_7559.html
traducere preot Matei Vulcanescu

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/03/31/ips-serafim-pireu-ips-nifon-busan-cmb/#more-74015

vedeti si: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspuns-pentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-si-se-numeste-biserica-ortodoxa/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/11/16/mitropolitul-nifon-al-targovistei-se-roaga-impreuna-cu-ereticii-la-intrunirea-consiliului-mondial-al-bisericilor-si-marturiseste-alt-crez-decat-crezul-ortodox-in-4-noiembrie-in-busan-republica-ko/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/11/15/marturia-ortodoxa-de-la-a-zecea-adunare-generala-a-consiliului-mondial-al-bisericilor-din-busan-2013-declaratia-de-unitate-si-discursul-rostit-de-mitropolitul-nifon-al-targoviste/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/21/mesajul-preafericitului-parinte-patriarh-daniel-adresat-cu-ocazia-saptamanii-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor-18-25-ianuarie-2014-nu-explica-un-lucru-fundamental-si-anume-faptul-ca-biserica/

11 comentarii

Din categoria Uncategorized

Domnului profesor Dimitrie Tselenghidis afirma ca „Unitatea Bisericii a nu fost pierdută”, „Biserica nu este divizată” in contrast cu afirmatiile Inaltpreasfințitului Nifon al Targoviștei care spune că „Unitatea Bisericii a fost pierdută”, „Biserica este divizată”

La minutul 00:36:50 din Unity Plenary, WCC 10th Assembly, 4 November 2013 Mitropolitul Nifon al Targovistei ne spune:
„Trebuie sa explicăm cum că distinctia sau alteritatea sunt pastrate și chiar cerute, prin venirea impreună si realizarea unei mai mari dorite comuniuni a tuturor Bisericilor”.
„Taina Bisericii si Unitatea Ei este bazată pe unitatea si distincția ce există in Sfanta Treime”
„…semnul sigur al unitatii noastre este marturisirea noastra in credința Trinitară si in Domnul nostru Iisus Hristos ca Domn si Mantuitor..”
Sa intelegem ca acesta este semnul că ne aflăm in „Biserică”? Acesta se numeste „minimalism dogmatic” si nu este acceptat de Biserica Sinoadelor Ecumenice(nota mea).

Inaltpreasfintitul Nifon al Targovistei afirma incepand de la minutul 00:40:00 din Unity Plenary, WCC 10th Assembly, 4 November 2013 http://www.youtube.com/watch?v=M94BeY_ZmtQ urmatoarele:

„Cea mai mare provocare ramane eclesiologia. Care este Adevărata Biserică nascută la Ierusalim si imprastiata in toata lumea? Cum am ajuns sa avem atat de multe Biserici care au atat de multe, sau in anumite cazuri, atat de putin in comun?… fie ca ne place sau nu, situatia in care sa cautam o noua viziune asupra comuniunii(Koinonia)dintre Biserici este una a diviziunii si a separatiei… toata problema in reuniune(a Bisericilor) consta in atentia dintre unitate si diviziune(diversitate),
trebuie sa facem tot posibilul sa acceptam tensiunile si sa continuam impreuna pe drumul catre unitatea vizibila care in sfarsit va veni.
UNITATEA BISERICII A FOST PIERDUTA, scopul nostru nu este sa creem o noua Biserica ci sa o restauram pe cea Una Biserica in neintrerupta ei continuitate in plinatatea Ei sacramentala. Timpul cand se va defini forma finala pe care Biserica cea Una, odata reconstituita(restaurata)va lua, inca nu se afla aici
….sa trecem pentru granitele confesionale, rabdare, munca grea” am citat din discursul Mitropolitului Nifon al Targovistei la Busan.

Sa vedem acum ce raspunde domnul profesor Dimitrie Telenghidis la aceasta idee, cum ca „UNITATEA BISERICII A FOST PIERDUTA” „Biserica divizata”:


„Credinţa Bisericii este dată de sus, este inspirată de Dumnezeu, de aceea, ea nu este negociabilă. În conformitate cu învățătura Sinodului al II-lea Ecumenic, nu pot exista Biserici divizate sau mai multe Biserici, pentru că astfel ar rezulta o contradicţie între definițiile Biserica cea una – Bisericile cele multe și Biserica cea una – Biserica divizată.
Orice schismă şi orice eventuală erezie nu ating în esență Biserica în privinţa caracterului ei unitar. Biserica a fost, este şi va rămâne una şi nedivizată până la sfârşitul veacului. Exact acest lucru îl mărturisim în Simbolul de Credinţă, folosind verbul cred la timpul prezent.
Hristos este capul acestui Trup integru ce continuă să rămână integru fie că se îmbogăţeşte cu nenumăraţi membri, fie că este mărginit la un număr infim de membri de-a lungul istoriei.
Hristos nu poate să fie capul unui Trup divizat sau fărâmițat. Acest fel de ecclesiologie nu a fost legitimat niciodată în cadrul istoriei noastre bisericeşti şi nici nu este cu putinţă să fie legitimat în cadrul experienţei în Duhul Sfânt a Bisericii.
Biserica nu poate să fie una şi totodată fragmentată.
Dacă Biserica este divizată, atunci ea nu poate fi una, pentru că Unul este Trupul Domnului. Ba, mai mult, dacă este divizată, nu este nici sfântă, nici sobornicească şi nici apostolică.
Însă, dacă Biserica, conform Simbolului de Credinţă, este una, nu pot exista Biserici eterodoxe (în afara Bisericii Ortodoxe), nici Biserici mame, nici Biserici surori, nici Biserici fiice sau Biserici nepoate.
Una şi singura Biserică nedespărţită (întotdeauna) naşte tainic din apă şi din Duh (Ioan 3: 5) doar pe membrii ei, nicidecum nu naște alte Biserici.
În consecinţă, considerarea Bisericii ca fiind divizată, considerare manifestată, din nefericire, în ultima vreme, de către importante fețe bisericeşti, este în opoziţie cu exprimarea clară a Simbolului de Credinţă.
Considerarea că Biserica ar fi divizată sau că ar exista har și mântuire în afara ei, aduce cu sine, conform hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, căderea din Biserică, mai exact, caterisirea şi afurisenia, în funcţie de împrejurare, a aceluia care persistă într-o consideraţie dogmatică greşită.
Considerarea că Biserica este divizată anulează, în practică, credinţa în însăşi existenţa Bisericii care, doar pentru că este una şi nedespărţită, poate fi înţeleasă în baza conştiinţei de sine ortodoxe.
Prin urmare, atunci când cineva acceptă conştient consideraţia că Biserica este divizată, neagă credinţa Bisericii, neagă identitatea, dar şi conştiinţa de sine a ei.
Din acest motiv, ortodocşii nu au nici o problemă psihologică legată de identitatea lor ca ortodocși și ca Biserică, așa cum au cei ce au fost tăiați din Trupul Bisericii, adică eterodocșii (romano-catolici, anticalcedonieni-copţi, armeni, protestanţi cu diviziunile lor neoprotestante: baptişti, adventişti, evanghelişti etc.)
Desigur, Biserica Ortodoxă se roagă cu durere, îi pare rău şi manifestă interes pentru pocăinţa şi întoarcerea acestora în Trupul unic al lui Hristos, de la care au fost tăiaţi din cauza devierilor lor dogmatice
.

„Prin teoria ramurilor înţelegem teoria protestantă privind identitatea Bisericii. Biserica, după protestanţi, este comunitatea nevăzută a Sfinţilor. Toate diversele Biserici istorico-empirice, cu dogme diferite, sunt legitime şi echivalente, fiind ramuri ale copacului Bisericii nevăzute. Biserica nevăzută este Biserica despre care mărturisim în Simbolul de Credinţă. În consecinţă, nici o Biserică locală, indiferent de dogmă, nu întrupează una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Nici o Biserică locală nu poate susţine faptul că deţine plinătatea adevărului revelat. Biserica cea una a lui Hristos este cumulul total al secţiilor separate, adică al Bisericilor locale de orice dogmă, oricât de mult ar diferi din punct de vedere dogmatic între ele. Acest fapt este cu neputinţă de acceptat din punct de vedere ortodox.”

fragment din „Sunt eterodocşii, adică toţi cei ce îşi zic creştini, dar nu sunt ortodocşi, membri ai Bisericii?” ,de Dimitrie Ţelenghidis , Profesor al Facultăţii de Teologie, Universitatea Aristotelică din Tesalonic in cadrul Conferintei „Biserica si lumea de azi” tinute la Chisinau in Republica Moldova in 2012
traducere din limba greaca de preot Matei Vulcanescu
– urmeaza in curand si alte raspunsuri din partea unor personalitati teologice, precum parintele Gheorghe Metallinos, egumenul Gheorghe Kapsanis, si altii.

26 comentarii

Din categoria Uncategorized

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos!

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos sa aduca lumina in sufletele noastre, astfel incat sa pasim pe calea cea stramta care duce catre Imparatia Cerurilor.

Sa nu uitam ca inainte de a fi cetateni ai unei anumite tari suntem cetateni ai Cerului.

Sa invatam sa iubim si sa capatam discernamatul de a deosebi adevarata iubire de iubirologie.

Sa uram erezia dar sa iubim pe eretic si sa dorim venirea lui la Biserica lui Hristos, care este Imparatia Cerurilor pe pamant.

Sa lepadam din cugetele noastre cea mai crunta erezie, si anume ereizia ecumenista, care, la fel ca si erezia lui Arie, sfasie camasa lui Hristos.

Sa nu fim ipocriti si sa le ascundem adevarul eterodocsilor, si anume ca atat cat raman departe de Biserica Ortodoxa sunt si departe de corabia mantuirii.

Sa marturisim ca Biserica este Una si ca protestantii,neoprotestantii(penticostalii, etc) papistasii, monofizitii si toate celelalte erezii sunt inafara Ei.

Sa marturisim cu tarie cum ca nu putem vedea in eretici si in ereziile lor Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.

Sa marturisim ca ereticii trebuie sa lepede ereziile lor si asa sa se uneasca cu Biserica Ortodoxa prin baia Botezului.

Sa marturism ca toti eterodocsii nu boteaza ci caricaturizeaza botezul adevarat, si ca pseudobotezul lor este facut intr-o treime falsa ce nu are nimic deaface cu Sfanta Treime si cu Biserica lui Hristos, a carui poarta de intrare este.

Numai astfel putem fi bineplacuti lui Dumnezeu cel nascut in ieslea din Betleem, altfel ne alaturam celor care merg pe calea cea larga ce duce la pieire.
Cu drag,

preot Matei Vulcanescu


misiunea ortodoxa in lumea de azi:

O scrisoare lipsita de ipocrizie: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/12/15/scrisoarea-mitropolitului-ieremia-profesor-emerit-universitar-de-vechiul-testament-al-universitatii-capodistriene-teologie-atena-al-gortinei-peloponez-catre-arhiepiscopul-romano-catolic-nico/

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Minunea Sfântului Spiridon de la Catedrala din Corfu – 1716 Sfântul Ierarh Spiridon – izgonitor și pedepsitor al Romano-Catolicilor, hulitorii Sfintei Treimi

Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit de Pireu (Biserica Ortodoxă a Greciei) a săvârşit o slujbă religioasă în memoria minunii săvârşite de Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni în 1716.
Este vorba despre minunea dărâmării altarului romano-catolic ridicat de Guvernatorul Corfului, Andrei Pizani în Sfânta Biserică a Sfântului Ierarh Spiridon.

Sfântul făcător de minuni a nu a răbdat o asemenea faptă, aşa încât altarul apusean s-a dărâmat până la temelii de o mână nevăzută. Această minune la care au fost martori sute de oameni în 1716, s-a rânduit de către Mitropolia Pireului să fie amintită în fiecare a doua duminică din luna noiembrie.
sursa: http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/minunea-sfantului-spiridon-de-la-catedrala-din-corfu-1716

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/minuni-dupa-moartea-sfantului-ierarh-spiridon

După eliberarea orașului Kerkira de sub asediul turcilor, prin ocrotirea făcătorului de minuni Spiridon, pentru că eliberarea s-a petrecut în 11 august 1716, conducătorul ales de atunci Andrei Pizani, capitan-general al Korfului a vrut să aducă o răsplată de mulțumire Sfântului Spiridon pentru marea binefacere a libertății menționate mai sus, s-a sfătuit cu teologul lui, pe nume Francisc Frangipani, ce anume să facă pentru a fi plăcut și bine primit de către Sfânt. Acela i-a răspuns că est un lucru foarte bun și divin să construiască în biserica Sfântului Spiridon un altar (o masă) de marmură foarte scumpă, pentru a se face acolo înăuntru separat și o liturghie latină și Excelența Ta să asculți liturghia în limba ta, când cu anumite ocazii te vei duce acolo.

Comandantului i-a plăcut sfatul teologului și de îndată a poruncit să se pregătească materialul de construcție. Însă înainte de a pregăti materialul i s-a părut cuviincios să îi cheme pe preoți și pe cei care aveau în grijă sfintele moaște ale Sfântului Spiridon pentru a primi de la ei încuviințarea pentru aceasta.

Ei, de îndată ce au auzit un lucru atât de neașteptat, i-au răspuns într-un singur cuget că aceasta nu este nimic altceva decât o inovație foarte dăunătoare și de aceea nu au vrut în nici un fel să încuviințeze planul lui. Comandantul le-a răspuns mânios că, fiind stăpânitorul suprem și neținând seama de ei, vrea să i se împlinească voia și poruncește să fie adunat fără întârziere materialul lângă biserica Sfântului. Au fost adunate, așadar, acolo: var, ghips, marmură și placă de marmură specială, construită anume pentru Sfânta Masă.

În acea noapte comandantul vede în vis un om îmbrăcat ca un monah, care îi spune: De ce mă deranjezi și de ce îi tulburi pe nedrept pe fiii mei ? Să știi că ceea ce ai stabilit să faci nu îți este de folos. Făcându-se, așadar, ziuă, l-a chemat pe teologul lui, adică pe cel care îi dăduse un astfel de sfat, în camera lui și i-a relatat cu exactitate visul din timpul nopții. Acela i-a răspuns că noi creștinii nu suntem datori, în nici un fel, să credem visele, nici să le acceptăm întru totul a lucruri adevărate. Desigur că trebuie să te gândești, stăpâne, că acesta (visul) este o ispită clară a diavolului, pe care o trimite inamicul celor buni ca să se distreze și să împiedice o lucrare atât de evlavioasă. Convins de cuvintele teologului lui, comandantul s-a liniștit.

În noaptea următoare comandantul îl vede din nou în vis pe același monah că îl amenință în mod vehement, zicându-i: să fii convins că dacă vei tulbura biserica mea, îți va părea rău și nu îți va fi de nici un folos. Fiind înfricoșat și înspăimântat comandantul de această hotărâre clară, nu a mai așteptat să se facă ziuă, ci atunci imediat l-a chemat pe teologul lui, i-a relatat vedenia cu exactitate, i-a arătat teama din inima lui și i-a spus că este stăpânit de o așa de mare frică încât nu îndrăznește să săvârșească această lucrare.

Atunci teologul, după cele înfățișate de comandant, i-a spus cu glas hotărât: Stăpâne să știi că dacă vei renunța a săvârși o lucrare sfântă pe care ai hotărât să o faci, nu vei apărea înaintea lumii gândind cum se cuvine, căci crezi în vise petrecute din conlucrarea diavolului. Căpătând deci curaj comandantul prin aceste cuvinte și făcându-se zi (era 11 noiembrie 1718) s-a dus la biserica Sfântului închinându-se cu bucurie, însoțit fiind el de toți slujitorii lui și de vestitul Inzenieru, ca să măsoare locul în lungime, lățime și înălțime pentru construirea altarului lui. Atunci, cel mai bătrân dintre preoți, Marinos Vulagaris Sakelarios (Μαρίνος Βούλγαρης Σακελλάριος) (fiind prezent și protopopul care era atunci în funcție, Spiridon Vulagareos) a stat înaintea comandantului și cu voce smerită l-au rugat toți să nu facă o astfel de inovație, căci poate nu fi fi plăcută Sfântului.

Însă acesta, auzind și mâniindu-se, i-a amenințat cu multă mânie că dacă nu ascultă de voia lui și nu se liniștesc, îi va trimite în lanțuri la Veneția, ca să îi arunce în închisoare și să nu mai vadă deloc soarele. Eu, a zis, nu am de gând să fac o inovație, ci să fac un altar, lucru care e sfânt și plăcut lui Dumnezeu. Deznădăjduiți și înfricoșați foarte de amenințări, preoții și cei ce aveau grijă de sfintele moaște și ceilalți ortodocși, care nu erau puțini, s-au încredințat puterii divine. Și deschizând ei sfânta raclă a Marelui Părinte, au făcut slujbă, vărsând lacrimi fierbinți ca să împiedice planul cel rău al comandantului.

Pe la miezul nopții, când începea a 12-a zi a lunii noiembrie, în care urmau să intre meșterii să lucreze, iată au început tunete și fulgere succesive. Atunci paznicul cazarmei Monezion a văzut un monah cu o făclie aprinsă în mână apropiindu-se de el. Paznicul, conform regulamentului, l-a întrebat o dată și încă o dată cine ești tu ? Și unde te duci ? Și pentru că nu a primit nici un răspuns, a tras piedica armei sau a puștii ca să îl omoare. Atunci monahul îndată a răspuns: Eu sunt Spiridon. Și de îndată ce a spus aceasta, l-a apucat de mână și l-a mutat în afara așa-numitei Spianada a orașului Kerkira, aproape de biserica Răstignitului. Acolo s-a trezit drept, în picioare, precum era cu pușca lui.

Și de îndată după aceasta a luat foc depozitul cazarmei Monezion și această explozie a distrus toate clădirile care erau înlăuntrul Castelului și palatul comandantului și toate cele din el. Iar comandantul a fost găsit mort sub două grinzi, care l-au sugrumat, ca și cum ar fi fost menite să săvârșească acest lucru. Iar teologul a fost găsit în afara zidurilor cetății, în groapa în care se scurg și se usucă toate murdăriile toaletelor din oraș, având în mână rușinea trupului lui, primind un preludiu vrednic al plății pentru sfatul lui cel bun și pentru conduita lui excelentă. Au murit atunci și mulți bărbați și femei, din slujba comandantului și din afara ei, cam 900 de suflete. În același timp s-au mai întâmplat încă două minuni înfricoșătoare.

Mai întâi: comandantul atârnase ca dar o candelă mare de argint în fața (raclei) sfintelor moaște, iar această candelă în aceeași noapte a căzut jos pe podea și i s-a distrus suportul, cu toate că era atârnată de un lanț foarte puternic, nici una din multele candele care erau atârnate acolo, nepățind însă nimic. Se vede și astăzi urma incidentului petrecut cu candela, adică cu suportul ei. După ce a fost găsită astfel, ea a fost agățată din nou mai târziu și rămâne martor tăcut al întâmplării.

În al doilea rând: în acel ceas și în clipa aceea (după cum au confirmat mai târziu cei care au cercetat aceasta) o săgeată de foc, adică un trăznet a lovit tabloul comandantului din Veneția și l-a ars cu totul, fără să pățească ceva rau vreun alt lucru din casă. Acest eveniment frații lui care erau acolo și rudele lui și ceilalți latini laici și clerici imediat l-au interpretat ca fiind de rău augur pentru comandantul însuși. Iar cel numit preveduros, adică episcopul latin și alți oameni bogați și simplii cetățeni, câți locuiau în orașul Kerkira (unde e și palatul episcopului latin și palatele multor altora), toți aceștia, zic, au dat poruncă să fie ridicate din biserica Sfântului materialele adunate acolo, precum s-a menționat înainte. Și celelalte materiale pe care le pregătiseră, printre care și placa pentru Sfânta Masă, aducându-le le-au depozitat cu cinstire în locul numit Dom, cu alte cuvinte în biserica propriei lor Mitropolii, în așa-numitul Altar mare. Acolo se poate vedea că e așezată jos, pe o parte, până azi.

Căci soldatul, adică paznicul garnizoanei Monezion, făcându-se ziuă, a strigat entuziasmat cu glas puternic și a vestit că Sfântul Spiridon a făcut aceste lucruri mari și înfricoșătoare și cu uimire povestea întreaga întâmplare; latinii nesuportând rușinea, după trei zile l-au trimis în Italia.

12-Spiridon

Atât pentru ortodocșii care locuiesc în insula Korfu, cât și în Insulele Korifon, adică în Kefalonia, Zakinth, Sfânta Mavra și celelalte și chiar și pentru toți locuitorii Epirului (ai Greciei continentale), care se învecinează cu această insulă (Korfu) nu avem nici o îndoială că toți cunosc această minune și convinși întru totul că acea distrugere a cetății nu s-a petrecut din întâmplare, ci din pedeapsa Cerului. Toți cred cu tărie aceasta și o vestesc cu gura lor ortodocșilor străini care trec pe acolo și conducându-i în Dom pentru istorisire, cu bucurie le arată pe ascuns cu degetul placa așezată acolo în altar.

Așadar, întreaga noastră luptă este nu numai să facem publică minunea tuturor fraților noștri creștini, ci și să dovedim că într-adevăr este minune și cea mai mare dintre minuni, nu pentru ortodocșii înșiși, care cu recunoștință și cu suflet smerit vor să o accepte și vor să preaslăvească pe Domnul ci pentru acei insolenți care ușor se obrăznicesc și se împotrivesc adevărului și lucrărilor Sfântului Duh. Așadar, este nevoie mai întâi să descriem, pe cât este posibil, teoretic, ce fel de minune este aceasta. Apoi, pentru o mai mare claritate a celor spuse, vrem să se publice și planul acestor locuri, așa cum se mai păstrează în amintirea noastră de când, datorită iubirii de învățătură, când am trecut pe acolo, le-am văzut.

Orașul insulei Kerkira localnicii îl numesc țară; cu acest nume apare în principal orașul cel mai important, deosebind-o de Varusia și de Castelia, care se află în exteriorul țării, de jur împrejurul ei. Țara, precum îi spun ei, în vechime nu avea ziduri. Cea de azi este înconjurată de ziduri foarte puternice, precum o confirmă și geograful Meletie. Se află în partea nordică, vis-a-vis de Epirul. În ea locuiește majoritatea poporului, romei și latini. Ceilalți locuiesc în afara Varusiei, unde sunt două sate: Garitsa spre est și Manduki spre vest. În țară (χώρα) este și biserica Sfântului (Spiridon) și Mitropolia apusenilor. Acolo este Spianada, de care amintește relatarea (minunii). Acolo se află și biserica Răstignitului menționată mai înainte, construită acolo unde încep casele, venind dinspre Spianada pe drumul principal al orașului. Spianada se întinde în lungime pe o distanță mare, de la est la vest. Și lățimea ei este mare, întinzându-se de la casele țării până la zidul de cetate dinspre nord. Este atât nedenivelată și de plată, încât aproape că reproduce o suprafața matematică. Așadar, întreaga țară este, așa cum spuneam, înconjurată cu zid foarte puternic. Acesta este udat în partea de nord de mare, căci se află între insulă și Epirul de vis-a-vis. În locul acesta al țării, adică în nord se află aproape de țară un ostrov, din care se înalță la o înălțime considerabilă două vârfuri și se spune că de la aceste două vârfuri și-a luat numele și țara și insula întreagă – Vârfuri (Κορυφαί sau Κορυφοί). Acest ostrov nu este pustiu: este chiar un Castel foarte puternic și cu mulți locuitori. Castelul, în ceea ce privește vrăjmașii pedeștri, are de jur-împrejur drept cel mai puternic zid de cetate, marea de o adâncime considerabilă. Cu privire la vrăjmașii de pe mare, ostrovul este înconjurat de un zid foarte puternic și foarte înalt. Castelul e numit de toți Citadela, adică orașul sau, ca să zicem mai corect, acropole, care în vreme de pericol este de necucerit. De aceea acolo înăuntru, la subsolul celor două piscuri este depozitul întregii garnizoane Monezion și de acolo se transmite în întreaga Kastelia și în turnuri.

Poarta acestui depozit întotdeauna e păzită, zi și noapte conform obiceiului european de un soldat anume, adică de un ostaș. Înăuntru este și cartierul general, adică palatele comandantului și ale multor altor ofițeri. Așadar, se află zidul țării de zidul acropolei la o aruncătură de piatră. Între ele se află marea, care le și desparte. În acropole oamenii intră și ies pe un pod de lemn, pe care jos (n.n. – când e coborât) îl susțin niște coloane construite, late cât este și podul. Până la un anumit moment din noapte există permisiunea să intre și să iasă oamenii, dintr-o parte în alta și înapoi, după trebuința lor. Sosind ora stabilită, să închid porțile acropolei și ale țării. Se închid, conform regulamentului și obișnuinței europene, astfel încât mai târziu să fie imposibil să intre sau să iasă cineva. Având în vedere acestea, adică după ce am descris locurile și precum se văd ele în plan, cine ar putea să găsească un piroman atât de curajos și astfel să îndrăznească se numească întâmplătoare o astfel de lucrare înfricoșătoare, pe care o înconjoară atâtea alte minuni, care o prezintă pretutindeni ca pe o acțiune înfricoșătoare a cerului ?

Cu toate acestea, să acceptăm pentru moment că din întâmplare și nu din mânie divină a trăznit în Monezion. Soldatul cum a ajuns în Spianada ? Cum de și-a părăsit postul și nu și-a făcut datoria, fapt de care depinde pedeapsa cu moartea, cine ar lipsi măcar pentru o clipă sau cu un pretext de la datoria lui ? Dar și cum a fost posibil, de altfel, să se întâmple într-un moment, cu alte cuvinte la miezul nopții, când porțile celor două castre erau închise de tot și cu cea mai mare siguranță ? Mă gândesc ce ar putea răspunde cel acuzat ? Că pământul cutremurându-se, l-a aruncat acolo, precum se întâmplă adesea cu găurile din stânci vulcanice, atunci când sunt aruncate departe pietre mari. Chiar și așa, dar cum a rămas și viu ? E aproape imposibil, în primul rând, de la acea zdruncinare foarte puternică a pământului să poată să rămână viu; în al doilea rând, să fie aruncat pe o astfel de distanță, care poate să fie mai mare de o milă și să-și poarte și arma pe umăr, cum voia să se întâmple fără minune un astfel de lucru vrăjmașului ?

De ce doar candela comandantului a căzut pe pardoseală, cu toate că ea era agățată de un lanț puternic, precum este și se vede și azi ? Cred că vrei pe ortodocși prin aceasta să îi calomniezi, cum că ei au făcut această uneltire, aflând de catastrofa întâmplată comandantului. Însă o astfel de calomnie amară nu este valabilă pentru toți. Pentru că, mai întâi au văzut căzută candela în timpul utreniei și, făcându-se ziuă, au aflat de moartea comandantului. Și apoi ce ar fi câștigat dacă ar fi aruncat jos candela, eu nu pot să înțeleg. În fine, ce altceva îți rămâne să mai calomniezi? Îndrăznești să spui oare că și incendierea tabloului comandantului din Veneția s-a petrecut din întâmplare ? Însă cu adevărat o atâta obrăznicie și ingratitudine respingătoare față de minuni atât de evidente cu nimic nu se deosebește de a spune că toate acestea sunt minciuni, chiar inexistente. Dar nu sunt minciuni. Explozia și toate celelalte au avut loc cu siguranță și acest lucru e mărturisit de vocea comună a locuitorilor din Kerkira care le-au și văzut și au trăit acele momente de groază. Și, după aceștia, aceste evenimente sunt confirmate de mărturia comună a insulelor în jur și ale vecinilor din Epir.

Așadar, fiind clar că a avut loc explozia și toate celelalte, neapărat trebuie să mărturisim că toate acestea au constituit lucrări ale puterii dumnezeiești. Pentru că sunt așa de multe, adică în primul rând explozia depozitului, în al doilea rând mutarea soldatului, în al treilea rând căderea candelei, în al patrulea rând incendierea tabloului din Veneția, în același moment, în al cincilea rând modul în care a fost găsit omorât comandantul, adică de cele două grinzi, care erau așezate în așa fel încât să îi sugrume mortal gâtul din care ieșiseră acele amenințări egoiste; în al șaselea rând acea azvârlire de necinste a teologului în afara orașului în mocirlă de acolo unde dormea liniștit și acoperit, în siguranță în palatele domnești. Zic toate acestea și probabil și multe altele că cine vrea să se prezinte atât de ilogic și să susțină că au contribuit și s-au petrecut astfel din întâmplare sau de la sine? Imposibil, e imposibil și absurd ca toate acestea să se petreacă în una și aceeași noapte. Și pentru că, așa cum s-a arătat mai înainte, s-au întâmplat în mod de netăgăduit, dar din întâmplare este imposibil să se fi întâmplat, neapărat orice gură potrivnică trebuie să mărturisească faptul că toate au fost lucrări ale Atotputernicei drepte a Celui Preaînalt, căci toate s-au petrecut în același timp, în locuri diferite, spre unul și același scop, adică să nu aibă loc acea lucrare foarte rea, așa cum nici nu a avut loc (n.n. – în cele din urmă).

Dacă cumva comandantul ar fi fost găsit pur și simplu mort sau din cauza zguduirii acropolei sau fără cutremur, nu puteam oare imediat să avem o bănuială mare că poate a avut parte de o asemenea moarte din pedeapsă divină, căci nici cererile preoților nu le-a acceptat, ci i-a înfricoșat că îi va trimite în temnițe și nu vor mai vedea soarele, nici hotărârile Sfântului nu le-a crezut, ci a preferat sfatul răului lui sfătuitor și pentru aceasta Spiridon marele făcător de minuni i-a luat viața, ca să nu pună în practică dorința lui cea rea ?

Da, cu siguranță, pe bună dreptate, pentru toate acestea o bănuială mare și puternică a mâniei lui Dumnezeu ne-a dat numai moartea lui. Însă acum când avem atâtea semne mari, care fiecare în parte este o mare minune, unde mai rămâne vreo îndoială că explozia și prin urmare moartea comandantului a constituit într-adevăr o lucrare a mâniei divine ? Căci cum să nu fie minune să cadă candela fără nici un motiv și numai cea a comandantului, nu alta ? Cum să nu fie minune a se uni două lemne lipsite de suflet în scopul de a sufoca pe General ? Cum nu e minune să fie găsit teologul în afara palatelor, în afara zidului în acea mocirlă foarte urât mirositoare? Cum să nu fie minune a lovi trăsnetul în aceeași clipă și a arde tabloul lui, adică al comandantului, în Veneția ? Da, cu siguranță, toate acestea sunt minuni și toate fac indiscutabilă dumnezeirea primei minuni, adică a exploziei. Însă ceea ce îmi umple sufletul de bucurie și care mă face să strig împreună cu Zorobabel cel de Dumnezeu înțelepțit și să spun: Binecuvântat e Dumnezeul adevărului; adevărul rămâne și există în veci și trăiește și durează în vecii vecilor, aceasta în care am întreaga mea încredere și deja trâmbițez cântecul de biruință împotriva vrăjmașilor adevărului e mutarea soldatului.

A știut cu siguranță Sfântul Părinte că e posibil să se audă împotriva acestei minuni dumnezeiești voci blasfemiatoare, de aceea înainte de toate celelalte el l-a mutat în afara Spianadei viu pe paznic ca să-l aibă apoi predicator foarte curajos și cu glas foarte puternic al celor pe care le-a auzit, le-a văzut și pe care el le-a pățit. Deci, spune tu, bunule ostaș, cine a dat foc depozitului ? Id San Spiridion ha fatto questo feribile Caso. (Sfântul Spiridon a făcut acest lucru înfricoșător). Astfel, făcându-se ziuă, el a strigat cu înflăcărare, spunând că eu l-am văzut cum venea spre mine cu o făclie aprinsă în mână etc, precum le-am spus în capitolul relatării minunii.

Alături de predica soldatului a mărturisit și un conducător venețian, care locuia în țară. Și a mărturisit, spunând că în acel ceas s-a întâmplat să fie afară pe terasa lui și a văzut trei flăcări de foc, care au ieșit din clopotnița bisericii Sfântului Spiridon și a lovit exact în castel și imediat a luat foc depozitul de muniție și a urmat acel mare cutremur. Acesta e adevărul care învinge toate și care astupă cu desăvârșire orice gură. Și el e mărturisit chiar și de tăcerea și reținerea celorlalți latini. Pentru că dacă nu erau convinși de vestirea soldatului și nu îi stăpânea o frică așa de mare, ci o considerau doar o simplă întâmplare, de ce au luat din biserica Sfântului materialul adunat acolo și nu au continuat spre a termina o astfel de lucrare, pe care ei o considerau și o numeau preasfântă și dumnezeiască ? Desigur, de aceasta trebuia să se îngrijească episcopul latin, ca și cap al Bisericii lui, ca să primească din partea tuturor laudă neasemuită. Însă, nu numai că nu au mai îndrăznit să facă așa ceva însă le-au și luat de acolo cu cea mai mare grabă. Și într-adevăr adevărul biruie peste toate. Așa de bine au înțeles că a fost mânia Sfântului Spiridon încât nemaiputând suporta să o vestească cu toată îndrăzneala acel soldat latin, în cea mai mare grabă l-au scos de pe insulă și l-au trimis în Italia.

Au înțeles-o și au confirmat-o bine chiar și rudele comandantului Andrei Pizani. Am cunoscut între locuitorii din Korfu un om amabil, bun și creștin, pe nume Nikoleton, de loc din Rodostamos, deja în vârstă; acesta îmi spunea că plecând odată la Veneția a mers și în casa acelui comandant Andrei Pizani, care a murit în mod violent. A găsit o soră de-a lui, a vorbit cu ea și în discuție a venit vorba și de numele Sfântului Spiridon. Si am văzut, zicea el, un lucru ciudat. În loc să văd evlavie, respect, frică a acesteia față de sfânt, am văzut că s-a tulburat, s-a supărat și s-a transformat într-o femeie mândră, plină de mânie și de aversiune, pentru uciderea fratelui ei Andrei, față de persoana Sfântului. Astfel că nu numai prin minuni de netăgăduit, ci și din partea vrăjmașilor de neîmpăcat ai credinței noastre ortodoxe, care au suferit o asemenea rușine incomparabilă și de nevindecat, prin toți în orice caz s-a dovedit și a dovedit foarte cert că distrugerea acropolei a constituit lucrarea minunatului și minunatului Spiridon.

fragment din cartea Judecata cerului a Sf Athanasie din Paros,

contemporan cu evenimentele.

traducere din limba greacă de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Notă – Cartea Judecata cerului a fost tipărită și în limba română, la Editura Areopag. Ea poate fi vizualizată și la adresa

http://www.impantokratoros.gr/dat/storage/dat/8F28485E/Sfantul_Atanasie.pdf

sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2013/12/12/sfantul-ierarh-spiridon-izgonitor-si-pedepsitor-al-ereticilor-papistasi-hulitorii-sfintei-treimi/

Un comentariu

Din categoria Uncategorized