Scrisoarea lui Gheron Sava și Gheron Gavriil din Sfântul Munte către Preasfințitul Longhin, Episcop de Bănceni

 

Preasfinţitului Longhin, Episcop de Bănceni si vicar de Cernauţi  13 iunie 2016

                                                       Preasfinţite Părinte,

           În numele multor ieromonahi, monahi şi pusnici mărturisitori ai Sfântului Munte dorim să ne exprimăm toată dragostea, admiraţia, recunoştinţa şi mulţumirea pentru poziţia fermă pe care o aveţi faţă de panerezia ecumenistă, aşa cum o numeşte Sfântul Iustin Popovici, mare mărturisitor al epocii noastre.

         Cunoaştem faptul ca imediat ce aţi aflat despre declaraţia comună dintre Patriarhul Chiril şi căzutul Papă Francisc aţi întrerupt pomenirea Patriarhului Chiril la toate sfintele slujbe în Eparhia Preasfinţiei Voastre, ceea ce arată o dragoste neînfricată către Dumnezeul cel Atotputernic.

        De asemenea, prezenţa Preasfinţiei Voastre la Simpozionul „Sfântul şi Marele Sinod, mare pregătire fără aşteptări” de la Pireu şi cuvântul emoţionant pe care l-aţi rostit, ne-au mişcat profund în a înţelege mai bine responsabilitatea noastră de a mărturisi cu preţul sângelui Adevărul lui Hristos.

        Nu dorim să vă aducem laude, pentru că ştim că ceea ce aţi făcut este datoria unui ierarh al lui Hristos şi aşa ar trebui să procedeze orice ierarh – cu conştiinţa că va da socoteală pentru turma încredinţată lui spre păstorire. Dar din păcate, în aceste vremuri, a face ceea ce este firesc a devenit lucru de laudă şi foarte rar printre noi creştinii, fie monahi, fie preoţi, fie arhierei.

        Ne-am bucurat foarte mult şi de opera filantropică pe care o desfaşuraţi la mănăstirea Preasfiţiei Voastre, care este rodul dragostei de Dumnezeu şi de oameni. Numai o inima mare poate să poarte de grija de atâţia copii, dintre care mulţi cu nevoi speciale, alţii cu boala secolului SIDA. Numai cineva care iubeşte poate să facă asta. Cu adevărat toate acestea sunt rodul credinţei vii şi înflăcărate în Hristos, Cel care v-a întărit şi vă întăreşte totdeauna spre tot lucrul bun, pentru că aţi ales să-i urmaţi Lui cu adevărat.

      Exemplul pe care l-ati dat prin oprirea pomenirii, care este cea mai clară mărturisire, a fost o întărire permanentă pentru noi monahii atoniţi, care, deşi suntem in Sfantul Munte, suntem prigoniţi şi încercaţi la rândul nostru, acum când incercam sa luminam poporul dreptcredincios.

     Astăzi când am scris scrisoarea aceasta, am aflat că nici Biserica Rusă nu va participa la Sinodul din Creta, ceea ne-a bucurat, dar în acelaşi timp am rămas cu o nelinişte în suflet, pentru că erezia nu a fost înfierată, balaurul nu a murit, ci trăieşte şi duce încă multe vieţi la pierzare.
    Atâta timp cât Bisericile care s-au retras din Sinodul Panortodox nu au exprimat clar că motivul retragerii lor este erezia ecumenistă propagată şi participarea la Consiliul Mondial al aşa-ziselor Biserici şi toate celelalte erezii eclesiologice, cum ar fi erezia Bisericilor nedepline, erezia ramurilor, erezia minimalismului dogmatic, nu s-a stârpit erezia, nu s-a făcut mai nimic.
    Până când nu se va înfiera şi condamna sinodal aşa-zisul Consiliu Mondial al Bisericilor şi toate celelalte erezii izvorâte din acest consiliu şi din papism, vom rămâne tulburaţi, vom rămâne neliniştiţi şi nemângâiaţi, vom respira greu mirosul ereziei care ne sugrumă şi în Sfântul Munte, în Facultăţile de Teologie Ortodoxă din toata lumea, în biserici, în predicile ierarhilor ecumenişti, în ideile alterate ale teologilor şi ale mirenilor în general.

     Credem că Dumnezeu a adus vremea ca să se taie acestă erezie a ecumenismului, şi credem că acum e momentul pentru toţi ierarhii mărturisitori ai Ortodoxiei ca să ceară Sinoadelor din care fac parte condamnarea oficială a ereziei eclesiologice ecumeniste care conferă „Har şi Taine şi Biserică „ ereticilor.

      Vă scriem aceste gînduri din Sfăntul Munte, unde ziua şi noaptea ne nevoim vărsand lacrimi pentru fiecare cuvant pe care l-am adresat în această scrisoare, care este o lucrare comună a parinţilor marturisitori aghioriţi.

Va sarutam dreapta,

Gheron Sava Lavriotul

Membru al gherondiei Sfintei Manastiri, Marea Lavra, Sfantul Munte
Telefon mobil: +306947011111 fix: +302377-023754

Gheron Gavriil
Sfânta Chilie Aghiou Hristodulu, Sfânta Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte

traducerea din limba greaca a fost realizata de preot Matei Vulcanescu

10 comentarii

Filed under Uncategorized

10 responses to “Scrisoarea lui Gheron Sava și Gheron Gavriil din Sfântul Munte către Preasfințitul Longhin, Episcop de Bănceni

  1. De CÎND datează Scrisoarea acestor Binecuvîntați Părinți Athoniți?

  2. Emil Baciu

    Hristos S-a inaltat !
    Sentimentul de sugrumare si sufocare ne este bine cunoscut si noua, mai ales ca vedem cum balaurul se ingrasa si creste zi de zi, capetele i se inmultesc inghitind multime de suflete.
    Dumnezeu sa-l apere pe vrednicul episcop, Preasfintitul Longhin a carui marturisire ne-a bucurat si ne-a intarit !
    “Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatema – si celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

  3. Cum putem sa ne rugam pentru cineva care a murit in erezie sa mearga „in loc luminat, in loc cu verdeata, de unde a incetat toata durerea, intristarea si suspinul”? Adica noi suntem mai buni decat Dumnezeu care spune ca ereticii merg in iad? A face parastas unui eretic este echivalent cu a nega invatatura despre rostul Intruparii lui Hristos! A face parastas ereticilor este ca si cum am spune ca si ereticii au parte de mantuire, dar daca ereticii au parte de mantuire, au parte si panganii si ateii si satanistii, etc, iar Intruparea lui Hristos care a fost facuta pentru a mantui pe om devine nefolositoare. Arata ca nu era nevoie sa se intrupeze Hristos, ca oricum toti se mantuiesc, iar daca s-a intrupat totusi, insemna ca e doar un gest superficial(la fel ca si moartea pe cruce, Invierea, Inaltarea) pentru ca nu mantuieste ci doar ramane la nivel de gest exterior, prin care DUmenzeu a vrut sa ne arate ca ne iubeste, dar fara consecinte mantuitoare, fara schimbarea si vindecarea ontologica a omului care prin botez in moartea si invierea lui Hristos se schimba, se reface ontologic, se mantuieste, se vindeca. Iata ce mare blasfemie fac acesti preoti…! Sa le aratati si lor ce am scris.

  4. Suslik

    Slava Preasfintei Treimi ca mai sint, si numerosi si uniti si hotariti, ierarhi, monahi, ieromonahi, preoti de mir si laici, care resping nebunia apostatica care ni se pregateste din insula de unde vine mitul Europei… Trist este ca, ca si romin, vad ca nici un ierarh din autocefalia noastra carpato-balcanica nu da marturia cea buna. Ce se intimpla ar putea da apa la moara propagandei grupusculelor dubioase gen stilisti, daca nu va exista o replica a credinciosilor de o forta cel putin egala cu forta inaltpreatradatorilor aglutinati sub steag in Creta. Pericolul consta in conlucrarea, in spatele cortinei, a celor doua taisuri ale pumnalului din mina Vrajmasului: ecumenistii/sincretistii si stilistii/schismaticii.

  5. Pingback: Scrisoarea lui Gheron Sava și Gheron Gavriil din Sfântul Munte către Preasfințitul Longhin, Episcop de Bănceni – SINODUL TÂLHĂRESC

  6. Pingback: Scrisoarea monahilor Gheron Sava și Gheron Gavriil din Sfântul Munte către PS Longhin, episcop de Bănceni – SINODUL TÂLHĂRESC

  7. marius

    Din partea episcopilor BOR nu o sa vedem marturisire de credinta impotriva ecumenismului. Acestia numesc ereziile Biserici cu care fac rugaciune comuna, acestia tin pumnul in gura Sfintilor inchisorilor, acestia lucreaza cu doua fete. Cei care urmaresc macar radio Trinitas se pot lamurii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s