Succesiunea apostolică

Succesiunea apostolică

De credinţa apostolică se leagă nedespărțit succesiunea apostolică. Succesiunea apostolică este valabilă doar în trupul Bisericii, presupunând, neapărat, credinţa apostolică.

Prin succesiunea apostolică înţelegem continuarea neîntreruptă a conducerii Bisericii de către Apostoli. Această continuare are un caracter harismatic şi este asigurată prin transmiterea autorităţii duhovniceşti a Apostolilor către Episcopii Bisericii, şi, prin intermediul acestora, preoţilor.

Modul de transmitere a autorităţii duhovniceşti apostolice Episcopilor se face prin punerea mâinilor (hirotonie). Dacă, prin urmare, vreun episcop dobândeşte hirotonia în mod canonic, bisericesc, şi se găseşte în continuare, în afara Bisericii datorită credinţei lui eronate, el încetează în mod esenţial să aibă succesiune apostolică, din moment ce aceasta are sens doar în cadrul tainic al trupului lui Hristos, Biserica.

În consecinţă, dacă vreun episcop sau vreo Biserică locală – indiferent de numărul de membri – cad din credinţa Bisericii aşa cum a fost aceasta exprimată infailibil de Sinoadele Ecumenice, ei încetează să mai aibă succesiune apostolică pentru că se găsesc deja în afara Bisericii. Şi, din moment ce succesiunea apostolică este întreruptă în mod esenţial, nici nu poate fi vorba de dobândirea sau continuarea succesiunii apostolice celor deja căzuţi în afara Bisericii.

Pe baza celor de mai sus, însuşi papa, dar şi toți episcopii romano-catolici sunt lipsiţi de succesiune apostolică, pentru că, fiind lipsiţi de credinţa apostolică, se găsesc în afara Bisericii. În consecinţă, a vorbi despre succesiune apostolică în afara Bisericii este un lucru fără vreo temelie ştiinţifică, adică neteologic.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s